ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4997/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 606 din 5

noiembrie 2002 a Tribunalului Iași au fost condamnați inculpații: U.R.F. la

pedepsele de 2 ani închisoare, în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1)

lit. a) și g) și alin. (3) lit. f), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și

art. 76 C. pen. și de un an și 6 luni închisoare, în baza art. 276 alin. (1),

cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen.

Stabilindu-se, conform art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea

de 2 ani închisoare. Conform art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării

condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 3933 din 4 noiembrie 1999 a Judecătoriei Iași și executării acestei

pedepse alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute

2 ani și 6 luni închisoare; și H.I. la pedepsele de 2 ani închisoare, în baza

art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. f), cu

aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 C. pen. și de un an și 6 luni

închisoare, în baza art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74

și art. 76 C. pen., stabilindu-se conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.

pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Potrivit art. 83 și art. 86

3

C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de

6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2628 din 23 mai 2000 a

Judecătoriei Iași și revocarea suspendării executării sub supraveghere a

pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2313 din 2 mai

2000 a Judecătoriei Iași, stabilindu-se în baza art. 36, art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., ca rezultanta de 8 luni închisoare să fie executată pe

lângă pedeapsa de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de

2 ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea inculpatului U.R.F.

din data de 28 august 2000 și s-a constatat că inculpatul H.I. este arestat în

altă cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut în fapt că în seara de 24 august 2000, cei doi inculpați s-au deplasat

în zona cartierului Dacia din Iași. În dreptul liniilor de cale ferată din zona

Moara 1 Mai, cei doi au sustras împreună cinci cabluri din cupru de la bobinele

de joantă aferente instalației de semnalizare a căii ferate, vânzând apoi sârma

din cupru rezultată.

De asemenea, la 18 noiembrie 2000,

în jurul orelor 22,00, au sustras 3 funii lungi de cupru de la instalația de

semnalizare a stației C.F.R. Iași, la 21 noiembrie 2000 au sustras 3 funii

scurte, 2 funii lungi și 3 funii mediane de la instalațiile S.C.B. aferente

liniilor de cale ferată pe relația Iași - Lețcani, iar la 22 noiembrie 2000 au

sustras 8 funii lungi de la aceeași instalație.

Ca urmare a distrugerii și

furturilor cablurilor de cupru de la circuitele de cale ferată, a fost pusă în

pericol siguranța circulației feroviare, fiind totodată cauzat un prejudiciu în

valoare de 6.175.787 lei.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost stabilite în baza procesului verbal de cercetare a locului

faptelor, a actelor întocmite de autoritățile feroviare, a declarațiilor

martorilor A.V., Z.M., T.A., P.I. și P.R.B., probe coroborate cu recunoașterile

inculpaților.

Curtea de Apel Iași prin decizia

penală nr. 229 din 17 iunie 2003 a respins apelurile declarate de inculpați

împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondate criticile formulate,

în sensul că pedepsele aplicate sunt prea severe și că s-ar impune reducerea

lor.

Astfel, s-a constatat că, în cauză,

pentru ambii inculpați au fost recunoscute circumstanțele atenuante

coborându-se pedepsele sub minimul prevăzut de lege și că, nu este cazul unei

noi individualizări a pedepselor, în sensul solicitării apelanților.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs în termen legal inculpații U.R.F. și H.I., care invocând

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., au susținut

că pedepsele au fost greșit individualizate, solicitând reducerea lor.

Examinând hotărârea atacată în

raport cu motivele de casare invocate, dar și din oficiu, se constată

întemeiat, așa cum se va arăta, recursul declarat de inculpatul U.R.F. și

nefondat recursul declarat de inculpatul H.I.

Din analiza actelor dosarului se

constată că instanțele, reținând vinovăția inculpaților în săvârșirea

infracțiunilor de furt calificat și distrugere și semnalizare falsă prevăzute

de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. f),

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 276 alin. (1), cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., au stabilit pedepse de câte 2 ani și respectiv de câte un an

și 6 luni închisoare, sub minimul prevăzut de lege prin recunoașterea în

favoarea celor doi făptuitori a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74

C. pen.

Astfel, la individualizarea acestor

pedepse au fost avute în vedere conform art. 72 C. pen., pericolul social al

faptelor comise, persoana inculpaților și circumstanțele în care au fost

săvârșite infracțiunile.

Se mai constată că pedepsele

rezultante de câte 2 ani închisoare sunt de natură a asigura, potrivit art. 52

C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate

a inculpaților.

La aceste pedepse au fost adăugate

și pedepsele anterioare, pentru fapte săvârșite în timpul minorității prin

revocarea suspendării condiționate a executării, ori suspendarea executării sub

supraveghere, infracțiunile deduse judecății fiind comise în termenul de

încercare.

Această soluție este legală numai cu

privire la inculpatul H.I.

Referitor la inculpatul U.R.F. se

constată că prin sentința penală nr. 3933 din 4 noiembrie 1999 a Judecătoriei

Iași, a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 99 din același cod,

dispunându-se potrivit art. 110 și art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a

executării pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.

Întrucât faptele deduse judecății au

fost comise în termenul de încercare arătat, au fost aplicate prevederile art.

83 C. pen., referitoare la revocarea beneficiului suspendării dispunându-se

executarea pedepsei de 6 luni alături de pedeapsa aplicată în cauză.

Această dispoziție de executare nu

este conformă cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea

unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni.

Într-adevăr, infracțiunea de

tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen., nu este exceptată de la beneficiul

acestui act normativ de clemența care are în vedere faptele săvârșite până la 4

octombrie 2002, data publicării legii în Monitorul Oficial și ca atare,

pedeapsa fiind grațiată nu se poate dispune executarea ei pe lângă pedeapsa

aplicată în cauză.

Rezultă deci că instanțele nu au

ținut seama de aceste dispoziții și au făcut o greșită aplicare a legii,

pronunțând hotărâri în defavoarea inculpatului, ceea ce constituie caz de

casare care se ia în considerare din oficiu, conform art. 385

9

alin.

(3), cu referire la alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen.

Față de considerentele ce preced,

Curtea, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a

admite recursul declarat de inculpatul U.R.F., a casa decizia atacată cât și

sentința primei instanțe, numai cu privire la pedeapsa de executat.

Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002

se va constata grațiată condiționat pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată

inculpatului U.R.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de

art. 221 C. pen., prin sentința penală nr. 3933 din 4 noiembrie 1999 a

Judecătoriei Iași și va înlătura dispoziția de executare a acestei pedepse pe

lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând a fi executată numai pedeapsa de 2 ani

închisoare.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate.

Potrivit art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., se va dispune respingerea ca nefondat a recursului

declarat de inculpatul H.I. împotriva aceleiași decizii, cu obligarea acestuia,

conform art. 192 alin. (2) din același cod, la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul U.R.F. împotriva deciziei penale nr. 229 din 17 iunie 2003 a Curții

de Apel Iași.

Casează decizia și sentința penală

nr. 606 din 5 noiembrie 2002 a Tribunalului Iași, numai cu privire la pedeapsa

de executat.

Conform art. 1 din Legea nr.

543/2002 constată grațiată pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 221 C. pen., prin sentința penală nr.

3933 din 4 noiembrie 1999 a Judecătoriei Iași și înlătură dispoziția de

executare a acestei pedepse pe lângă pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în

cauză, pedeapsă ce urmează a fi executată.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul H.I. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Onorariul de avocat în sumă de 400.000

lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului U.R.F., se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

noiembrie 2003.