ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2192/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 15 mai 2002 pe rolul Tribunalului Brăila sub

nr. 3845, reclamanta Casa Județeană de Pensii Brăila în contradictoriu cu

pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Brăila a solicitat instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța să desființeze decizia nr. 138 din 11 aprilie

2002 emisă de către pârâtă și să dispună restituirea în natură a imobilului

situat în Brăila.

La data de 16 septembrie 2002,

pârâta a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea

dreptului său de retenție asupra imobilului în litigiu și asigurarea

reclamantei la plata sumei de 3.750.738.264 lei reprezentând cheltuieli de

administrare a imobilului;

Tribunalul

Brăila prin sentința civilă nr. 341 din 19 septembrie 2002, a admis acțiunea

formulată de către reclamantă, a desființat decizia nr. 138 din 11 aprilie 2002

emisă de către pârâtă, și a dispus restituirea în natură a imobilului situat în

Brăila, către reclamantă.

A disjuns cererea reconvențională,

dispunând judecarea separată a acesteia, fixând termen la data de 23 octombrie

2002.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că este succesoarea în

drepturi a proprietarei imobilului, această calitate fiindu-i recunoscută prin

lege, art. 174 alin. (4), lit. a) din Legea nr. 19/2000 modificată prin Legea

nr. 338/2002.

În ceea ce privește cererea

reconvențională a reținut că aceasta a fost formulată tardiv și față de

apelurile reclamantei de a se soluționa împreună cu acțiunea principală conform

art. 120 alin. (2) C. proc. civ., a dispus disjungerea.

Curtea de apel Galați prin decizia

civilă nr. 2/A din 10 ianuarie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de

către pârâtă, constatând că reclamanta a făcut dovada că este succesoarea în

drepturi a proprietarei imobilului astfel cum, reținuse temeinic de către

instanța de fond.

Împotriva acestei hotărâri a

instanței de apel a declarat recurs pârâta invocând motivele prevăzute de art.

304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține că instanța nu s-a

pronunțat asupra unui mijloc de apărare al său respectiv a faptului că

reclamanta nu îndeplinea calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

modificată și completată prin O.U.G. nr. 184/2002 și totodată a reținut că

prevederile Legii nr. 338/2002 intrată în vigoare la data de 25 iunie 2002

ulterior înregistrării acțiunii, sunt aplicabile în speță.

Se susține de asemenea că s-a făcut

o aplicare greșită a legii deoarece imobilul în litigiu nu se încadrează în

dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât nu a fost

naționalizat prin Legea nr. 119/1948.

Se mai arată de către recurentă că

acțiunea reclamantei era inadmisibilă pentru că instanțele nu aveau competența

să dispună restituirea în natură a imobilului, aceasta putând fi efectuată

numai prin hotărâre de guvern.

Recursul este nefondat.

Referitor la susținerea recurentei

că prin completarea art. 3 din Legea nr. 10/2001 cu alin. (2) prin O.U.G. nr. 184/2002

unde se prevede că „Ministerele, celelalte instituții publice ale statului nu

au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi”,

reclamanta nu ar avea calitate procesual activă, urmează a constata că nu este

fondată.

Astfel este de reținut că această

completare și modificare a Legii nr. 10/2001 prin O.U.G. nr. 184 a intrat în

vigoare la data de 12 decembrie 2002, deci ulterior înregistrării acțiunii

reclamantei – 15 mai 2002 – deci nu se aplică în prezenta cauză, conform

principiului neretroactivității legilor.

Totodată este de reținut că

prevederile alin. (4) al art. 174 din Legea nr. 19/200 (modificată și

completată prin O.U.G. nr. 49/2001) arată că „CNPAS și casele teritoriale de

pensii au obligația și dreptul să revendice bunurile imobile care au aparținut

asigurărilor sociale” și că CNPAS se consideră urmașul de drept al Casei

Centrale a Asigurărilor Sociale.

În

aceste dispoziții se mai arată că acțiunile pentru neîntregirea patrimoniului

se pot face „și de casele teritoriale de pensii în a căror rază teritorială se

află bunurile” și că „toate demersurile făcute până în prezent ... sunt

valabile în fața instanțelor judecătorești”.

De menționat că aceste prevederi

sunt anterioare înregistrării cererii reclamantei Legea nr. 19/2000 și O.U.G. nr.

49/2001.

Faptul că Legea nr. 338 privind

aprobarea O.U.G. nr. 49/2001 a intrat în vigoare la data de 25 iunie 2002 nu

are relevanță în cauză întrucât ordonanța care a fost aprobată își producea

efecte de la data apariției ei.

În consecință reclamanta a făcut

dovada că este succesoarea în drepturi a proprietarei imobilului (dovada

proprietății acesteia fiind contractul de vânzare cumpărare nr. 4359 din 27

august 1935 deci fiind vorba de o succesiune legală, stabilită prin

dispozițiile art. 174 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 cu modificările

ulterioare, are calitatea procesual activă să formuleze acțiunea.

Această acțiune, după cum s-a arătat

mai înainte, se face în baza prevederilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001,

deci este o acțiune admisibilă.

De menționat că instanța de apel în

mod legal și temeinic cu o amplă motivare a înlăturat ca fiind netemeinice

susținerile făcute de către pârâta în același sens ca cele făcute în recurs.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat întrucât nici una

din criticile formulate nu este întemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Brăila împotriva deciziei

civile nr. 21 A din 10 ianuarie 2003 a Curții de Apel Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.