ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2192/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 mai 2002 pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 3845, reclamanta Casa Județeană de Pensii Brăila în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Brăila a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să desființeze decizia nr. 138 din 11 aprilie 2002 emisă de către pârâtă și să dispună restituirea în natură a imobilului situat în Brăila.

La data de 16 septembrie 2002, pârâta a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea dreptului său de retenție asupra imobilului în litigiu și asigurarea reclamantei la plata sumei de 3.750.738.264 lei reprezentând cheltuieli de administrare a imobilului; Tribunalul Brăila prin sentința civilă nr. 341 din 19 septembrie 2002, a admis acțiunea formulată de către reclamantă, a desființat decizia nr. 138 din 11 aprilie 2002 emisă de către pârâtă, și a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, către reclamantă. A disjuns cererea reconvențională, dispunând judecarea separată a acesteia, fixând termen la data de 23 octombrie 2002. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a proprietarei imobilului, această calitate fiindu-i recunoscută prin lege, art. 174 alin. (4), lit. a) din Legea nr. 19/2000 modificată prin Legea nr. 338/2002.

În ceea ce privește cererea reconvențională a reținut că aceasta a fost formulată tardiv și față de apelurile reclamantei de a se soluționa împreună cu acțiunea principală conform art. 120 alin. (2) C. proc. civ., a dispus disjungerea. Curtea de apel Galați prin decizia civilă nr. 2/A din 10 ianuarie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtă, constatând că reclamanta a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a proprietarei imobilului astfel cum, reținuse temeinic de către instanța de fond. Împotriva acestei hotărâri a instanței de apel a declarat recurs pârâta invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Se susține că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare al său respectiv a faptului că reclamanta nu îndeplinea calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată și completată prin O.U.G.

nr. 184/2002 și totodată a reținut că prevederile Legii nr. 338/2002 intrată în vigoare la data de 25 iunie 2002 ulterior înregistrării acțiunii, sunt aplicabile în speță. Se susține de asemenea că s-a făcut o aplicare greșită a legii deoarece imobilul în litigiu nu se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât nu a fost naționalizat prin Legea nr. 119/1948. Se mai arată de către recurentă că acțiunea reclamantei era inadmisibilă pentru că instanțele nu aveau competența să dispună restituirea în natură a imobilului, aceasta putând fi efectuată numai prin hotărâre de guvern. Recursul este nefondat. Referitor la susținerea recurentei că prin completarea art. 3 din Legea nr. 10/2001 cu alin. (2) prin O.U.G.

nr. 184/2002 unde se prevede că „Ministerele, celelalte instituții publice ale statului nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul prezentei legi”, reclamanta nu ar avea calitate procesual activă, urmează a constata că nu este fondată. Astfel este de reținut că această completare și modificare a Legii nr. 10/2001 prin O.U.G. nr. 184 a intrat în vigoare la data de 12 decembrie 2002, deci ulterior înregistrării acțiunii reclamantei – 15 mai 2002 – deci nu se aplică în prezenta cauză, conform principiului neretroactivității legilor. Totodată este de reținut că prevederile alin. (4) al art. 174 din Legea nr. 19/200 (modificată și completată prin O.U.G. nr. 49/2001) arată că „CNPAS și casele teritoriale de pensii au obligația și dreptul să revendice bunurile imobile care au aparținut asigurărilor sociale” și că CNPAS se consideră urmașul de drept al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale.

În aceste dispoziții se mai arată că acțiunile pentru neîntregirea patrimoniului se pot face „și de casele teritoriale de pensii în a căror rază teritorială se află bunurile” și că „toate demersurile făcute până în prezent ... sunt valabile în fața instanțelor judecătorești”. De menționat că aceste prevederi sunt anterioare înregistrării cererii reclamantei Legea nr. 19/2000 și O.U.G. nr. 49/2001. Faptul că Legea nr. 338 privind aprobarea O.U.G. nr. 49/2001 a intrat în vigoare la data de 25 iunie 2002 nu are relevanță în cauză întrucât ordonanța care a fost aprobată își producea efecte de la data apariției ei.

În consecință reclamanta a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a proprietarei imobilului (dovada proprietății acesteia fiind contractul de vânzare cumpărare nr. 4359 din 27 august 1935 deci fiind vorba de o succesiune legală, stabilită prin dispozițiile art. 174 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 cu modificările ulterioare, are calitatea procesual activă să formuleze acțiunea. Această acțiune, după cum s-a arătat mai înainte, se face în baza prevederilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, deci este o acțiune admisibilă. De menționat că instanța de apel în mod legal și temeinic cu o amplă motivare a înlăturat ca fiind netemeinice susținerile făcute de către pârâta în același sens ca cele făcute în recurs.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat întrucât nici una din criticile formulate nu este întemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Brăila împotriva deciziei civile nr. 21 A din 10 ianuarie 2003 a Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.