ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5707/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 87 din 19

ianuarie 1963 a Tribunalului Popular al Raionului V.I.L. a fost condamnat

inculpatul Z.I. la 3 ani închisoare corecțională, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 268

28

lit. a) C. pen. anterior, pedeapsă grațiată cu

½ conform art. 4 alin. (2) și art. 6 din Decretul nr. 5/1963, urmând ca

inculpatul să execute numai un an și 6 luni închisoare.

În baza art. 80 C. pen. anterior,

s-a dispus confiscarea a 441 monede de aur, 1050 dolari S.U.A. și 5 plăci din

aur, în greutate totală de 170,35 grame.

În temeiul art. 25 pct. 6 C. pen.

anterior, s-a dispus confiscarea parțială a averii și anume suma de 16.000 lei

reprezentând obligațiuni C.E.C., un aparat de radio cu 65 discuri în valoare de

1.500 lei și un șifonier.

În fapt s-a reținut că, inculpatul a

deținut, contrar dispozițiilor legale, 441 monede și 5 plăci din aur, precum și

1.050 dolari S.U.A.

Prin decizia penală nr. 87 din 19

ianuarie 1963 a Tribunalului Capitalei – Colegiul VI s-a respins recursul

declarat de inculpat.

Împotriva acestor hotărâri

definitive s-a declarat recurs în anulare prin care s-a susținut, în esență,

următoarele:

- hotărârile atacate au fost

pronunțate cu încălcarea legii, prin aceia că, dispozițiile incriminatoare în

baza cărora a fost condamnat inculpatul erau în vădită contradicție atât cu

Constituția României, în vigoare la data adoptării și aplicării acelor acte

normative, cât și cu D.U.D.O.

În drept, au fost invocate

prevederile art. 409 și art. 410 alin. (1), partea I pct. 3 C. proc. pen.,

dispoziții în baza cărora vor fi examinate hotărârile recurate, constatându-se

că recursul în anulare este fondat pentru cele ce urmează:

Inculpatul, medic stomatolog a

realizat din profesia practicată venituri și diferite valori în scop de

tezaurizare, asupra căruia acesta avea un drept de proprietate particulară.

Chiar și la acel moment,

proprietatea particulară se bucura de o protecție specială, prin art. 12

Constituția din 1952 prevedea dreptul de proprietate personală asupra

veniturilor și economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit și

gospodăriei auxiliare, asupra obiectelor casnice și de uz personal, dreptul de

moștenire a proprietății personale toate ocrotite de lege.

Pe de altă parte, conform art. 17

din D.U.D.O., proclamată la 10 decembrie 1948 s-a statuat că orice persoană are

dreptul la proprietate și că nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de aceasta.

Așadar, în raport de caracterul

imperativ al dispozițiilor, la care ne-am referit, de drept constituțional și

de drept internațional, se constată că normele cuprinse în art. 268

28

lit. a) C. pen. anterior, preluate din Legea nr. 284/1947 sunt abuzive și

neconstituționale (în raport cu însăși legea fundamentală în vigoare la

momentul incriminării obligației de cedare a valorilor arătate) contravenind nu

numai normelor unei legi fundamentale și de drept internațional, dar suprimând

și un drept fundamental al cetățeanului, acela de proprietate.

De asemeni, pedeapsa complementară a

confiscării parțiale a averii, aplicată pe lângă pedeapsa închisorii, aduce

atingere gravă dreptului de proprietate.

În acest context, fapta de a nu

ceda, preda ori declara aurul și alte valori reglementată prin art. 268

28

lit. a) C. pen. anterior, dispoziții esențialmente neconstituționale nu poate

fi infracțiune în condițiile în care îi lipsește o trăsătură esențială, aceea

de a fi prevăzută de o lege penală.

Acestea sunt considerentele pentru

care recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis în temeiul art. 414

1

C. proc. pen., combinat cu art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

hotărârile casate și rejudecând cauza se va pronunța achitarea inculpatului în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., combinat cu art. 10 alin. (1) lit.

b) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 268

28

lit.

a) C. pen. anterior.

În această situație a achitării se

va înlătura măsura de siguranță a confiscării valorilor ce au făcut obiectul

judecății și totodată pedeapsa complementară a confiscării parțiale a averii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 87 din 19 ianuarie 1963 a

Tribunalului Popular al Raionului V.I.L. și deciziei penale nr. 175 din 25

martie 1963 a Tribunalului Capitalei – Colegiul VI, privind pe condamnatul Z.I.

Casează hotărârile atacate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul Z.I.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 268

28

lit. a) C. pen.

anterior.

Înlătură măsura de siguranță

prevăzută de art. 80 C. pen. anterior, prin care s-a dispus confiscarea a 441

monede din aur, 1050 dolari S.U.A. și 5 plăci din aur, în greutate totală de

170, 35 grame, cât și pedeapsa complimentară a confiscării parțiale a averii

prevăzută de art. 25 pct. 6 din același cod și anume: suma de 16.000 lei,

reprezentând obligațiuni C.E.C., un aparat de radio cu 66 discuri, în valoare

de 1500 lei și un șifonier.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

noiembrie 2004.