ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 299/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 299/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

iunie 2006 pronunțată de

Tribunalul

București, secția a

IV-

a civilă, s-a admis în parte acțiunea

formulată de

reclamanta B.S. în contradictoriu cu pârâtul S.

R. prin M.F.P. A fost obligat pârâtul la

plata către reclamantă a sumei de 2.370 DOLARI

S.U.A. în echivalent în lei la

cursul

B.N.R. în ziua plății, reprezentând daune materiale.

Prin aceeași

sentință s-a admis excepția lipsei calității procesuale

active pe

capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor

morale.

În ceea ce

privește daunele morale solicitate, cu referire la art.

504 C. proc.

pen., tribunalul a apreciat că reclamanta nu este

îndreptățită să le solicite, cu

următoarea motivare:

Aceasta ar fi

fost în drept să continue, în calitate de moștenitor,

acțiunea pornită de persoană

îndreptățită, ipoteză prevăzută de art.

506

alin. (2) teza finală C. proc. pen., iar aceasta nu îndeplinește

nici

condiția de a fi persoană aflată în întreținerea persoanei îndreptățite,

potrivit aceluiași text de lege.

În ceea ce

privește despăgubirile materiale, tribunalul a reținut

următoarele, apreciind că sunt

întrunite dispozițiile art. 504 și următoarele C. proc. pen.

Art. 504 alin.

ultim C. proc. pen., prevede că are drept la

repararea pagubei suferite și

persoana care a fost privată de libertate

după ce a intervenit prescripția, amnistia sau

dezincriminarea faptei.

Prin decizia

penală nr. 5507 din 3 noiembrie 2004, Înalta Curte a admis

recursul în anulare formulat împotriva

sentinței penale nr.

87 din 19 ianuarie

1963 a Tribunalului Popular al Raionului V.I. Lenin și decizia

penală nr.

175 din 25 martie 1963 a Tribunalului Capitalei - Colegiul

VI

privind pe

condamnatul Z.I., autorul reclamantei, care

avea calitatea de persoană aflată

în întreținerea acesteia, cu vârsta de 17

– 3

ani la data arestării tatălui; s-au casat hotărârile atacate,

iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.,

inculpatul

a fost

achitat, înlăturându-se măsura de siguranță a confiscării bunurilor.

Din

interpretarea art. 504 alin. (4) C. proc. pen., rezultă că

intenția legiuitorului a fost de a se

repara prejudiciul suferit de persoana îndreptățită, care trebuie să încaseze

drepturile salariale aferente perioadei de detenție, atât timp cât perioada

respectivă constituie vechime în muncă.

Pentru a se

stabili întinderea prejudiciului s-au avut în vedere

mențiunile din

carnetul de muncă al fostului condamnat și veniturile de

care ar fi

beneficiat acesta în calitate de medic stomatolog.

2.

Prin decizia

civilă nr. 114/ A din 21 februarie 2007 pronunțată de Curtea

de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, s-a

admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

primei instanțe,

care a fost desființată în parte, în sensul trimiterii spre rejudecarea

capătului de acțiune având ca obiect daune morale; s-au

menținut restul

dispozițiilor sentinței apelate și s-au respins apelurile

declarate de

pârâți și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Tribunalul București împotriva

aceleași sentințe.

În ceea ce

privește despăgubirile materiale, cu referire la actele

dosarului, s-a

reținut că s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art.

504 C. proc. pen., ținându-se cont de

nivelul salariului

autorului reclamantei,

precum și perioada în care acesta a fost arestat.

În ceea ce

privește daunele morale, s-a reținut că reclamanta a

motivat acest petit în sensul că le

pretinde ca urmare a suferinței pe care ea înseși a suportat-o ca o consecință

a arestării tatălui său. Potrivit art. 504 – art. 505 C. proc. pen., succesorii

victimei

condamnate au legitimate procesuală

activă, putând porni acțiunea de

solicitare a daunelor morale.

3.

Recursurile

declarate de reclamantă și pârât împotriva deciziei

de apel au fost

respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 5267 din 28 iunie 2007

pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, pentru

următoarele motive:

Susținerile reclamantei referitoare la

cuantumul daunelor

materiale, precum și

criticile formulate de pârât cu privire la pretinsa

nedovedire a

acelorași daune, presupun reaprecierea materialului

probator și nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

Reclamanta nu a

solicitat cheltuieli de judecată la instanța

intermediară și nici nu a criticat sentința sub aspectul

omisiunii acesteia.

La data condamnării pe nedrept a

tatălui său, reclamanta era minoră și se afla în întreținerea acestuia din

urmă, îndeplinindu-se astfel cerința art. 506 C. proc. pen.

rejudecarea cauzei, tribunalul a pronunțat sentința chilă

nr. 1608 din 28

octombrie 2008, prin care a admis în parte acțiunea formulata de

reclamantă în contradictoriu

cu pârâtul și l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 5.000

euro în echivalent în lei la data plății; s-a respins

cererea reclamantei

de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca

neîntemeiată

Pentru a dispune în acest sens,

instanța a avut în vedere următoarele motive:

Tribunalul este investit cu

soluționarea cererii prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la

plata dunelor morale, suferite de aceasta ca urmare a arestării tatălui său.

Tatăl reclamantei, numitul Z.I., a

fost arestat la

data de 20 noiembrie 1962

conform ordonanței de prelungire a reținerii și

mandatului de arestare

preventivă nr. 906/1962 emisă de D.M.C.

serviciul

cercetări penale și a fost condamnat prin sentința penală nr.

87 din 19

ianuarie 1963 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului V.I. Lenin pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 268 C. pen. anterior, ce incrimina

fapta de a nu ceda, preda ori

declara aurul

și alte valori, la un an și 6 luni închisoare corecțională.

Prin decizia

penală nr. 5707 din 03 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis

recursul în anulare declarat de Procurorul General

împotriva

sentinței penale nr. 87 din 19 ianuarie 1963 a Tribunalului Popular al

Raionului V.I. Lenin și decizia penală

nr. 175 din 25 martie 1963 a Tribunalului Capitalei - Colegiul

VI,

privind pe condamnatul

Z.I.; a casat hotărârile atacate; în baza art. 11

pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10

lit. b) C. proc. pen., a achitat inculpatul și a

înlăturat măsura de siguranță a confiscării bunurilor.

Din actele dosarului, respectiv

certificatul de naștere și

certificatul de

moștenitor nr. 6 din 27 februarie 1998 emis de B.N.P. C.

S. rezultă că reclamanta este moștenitorul

persoanei condamnate

de regimul comunist pe nedrept, Z.I. și că la data

arestării tatălui (1963) avea calitatea de

persoană aflată în întreținerea

acestuia, având vârsta de 17 ani.

Tribunalul a

apreciat incidența în cauză a dispozițiilor art. 504 – art.

505 C. proc. pen.,

întrucât din probatoriul

administrat rezultă că prejudiciul derivă din

condamnarea tatălui său, și

constă în afectarea directă a stării fizice și psihice a

reclamantei.

Martorii audiați

în cauză au cunoscut-o pe reclamantă întrucât au

fost colegi de serviciu și au

prezentat aspecte începând cu anii 1975,

1983, 1986 legate de locul în care reclamanta a lucrat,

relatând aspecte

ce

priveau cariera profesională a acesteia.

Din probele

administrate în cauză rezultă că reclamanta a fost

afectată de

condamnarea tatălui său, regimul comunist întocmindu-i în

acest sens un

dosar în care s-a menționat respectiva condamnare, iar consecința directă a

fost aplicarea unor restrângeri în activitatea

profesională, care au împiedicat-o

pe reclamantă să aibă funcțiile și beneficiile aferente pe care din punct de

vedere profesional le merita.

Martorii audiați în cauză, ce au fost

colegi cu reclamanta, au

relatat că

reclamanta era foarte bine pregătită din punct de vedere

profesional, avea toate aptitudinile specifice

pentru a accede în funcții

mai bine

plătite și care ofereau avantaje, însă din cauză că aceasta avea

menționat

în dosarul său condamnarea suferită de tatăl său, accesul

către aceste funcții îi era restrâns, chiar

împiedicat, reclamanta fiind

nevoită

să accepte funcții care erau inferioare în raport de capacitățile

sale

profesionale.

Avantajele profesionale de care

reclamanta a fost privată în

perioada

regimului comunist din pricina faptului că exista în dosarul

său menționată condamnarea la care a fost supus

tatăl său constau în

deplasări în

străinătate, beneficii materiale substanțiale, restrângeri în

promovarea

în carieră.

Statutul de fiică

de deținut politic a avut drept consecință faptul că reclamanta a fost

retrogradată la un moment dat, fiind obligată să

ocupe o funcție care implica un

salariu mai mic, funcția respectivă fiind

inferioară

în raport de pregătirea și cunoștințele acesteia. Martorii

audiați au arătat că reclamanta era cunoscută la

locul de muncă ca fiind o persoană capabilă profesional să ducă la îndeplinire

toate îndatoririle

ce-i reveneau,

însă din pricina dosarului său în care era trecut faptul că

tatăl său fusese deținut politic era obligată să

accepte atribuții pe care

ceilalți colegi le puteau refuza.

Martorii au declarat

că din cauza restrângerilor avute pe plan

profesional

și împiedicărilor permanente a accesiunii în cariera

profesională, reclamanta a avut de suferit, a fost frustrată și

dezamăgită

atât pe plan psihic cât și pe plan fizic.

Tribunalul a mai reținut din

declarațiile martorilor că

nerecunoașterea

competenței pe plan profesional care să se reflecte în

condiții de muncă, beneficii și salariu

asemănător cu ale celorlalți colegi

care nu aveau dosare în care să se

menționeze vreo condamnare politică, a avut consecință faptul că reclamanta a

fost supusă la

umilințe, frustrări

profesionale pe care a trebuit sa le suporte ca o

consecință a condamnării tatălui său, nu ca

urmare a vreunei fapte

comise de ea.

Prin probele

administrate reclamanta a făcut dovada că a fost marcată pe parcursul vieții de

arestarea și condamnarea tatălui sau,

consecința fiind nașterea unor sentimente de umilință,

neputință,

inferioritate,

frustrare care au urmărit-o pe perioada regimului comunist.

Daunele morale constau în atingerea adusă

valorilor care

definesc personalitatea

umană, valori care se referă la existența fizică a

omului, la sănătatea și integritatea corporală, la

cinste, la demnitate,

onoare, prestigiu profesional și alte valori

similare.

Potrivit art. 3

din C.E.D.O., nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau

tratamentelor

inumane ori degradante. Potrivit jurisprudenței C.E.

D.O.,

tratamentele degradante trebuie să atingă un prag

minim de

gravitate pentru a cădea sub incidența art. 3 din Convenție,

iar aprecierea

gravitații minime este relativă, ea depinzând de mai mulți

factori, precum

durata tratamentului aplicat, efectele sale fizice sau psihice asupra persoanei

care le-a suferit, iar în unele situații, sexul,

vârsta și starea de sănătate a victimei.

Având în vedere

cele menționate mai sus, instanța a apreciat că reclamantei i s-a produs un

prejudiciu de natură morală ce atrage o

răspundere

obiectivă a pârâtei.

Reclamanta a

suferit unele restrângeri, aspect ce poate fi calificat

ca tratament

degradant, creându-i acesteia un sentiment de neputință, de inferioritate, de

natură a o umili și înjosi, fapt pentru care devine

incident art. 3

din C.A.D.O.L.F

.

Tribunalul a

apreciat că în perioada regimului comunist, datorită

restrângerilor

pe care le-a suportat pe planul carierei profesionale,

reclamantei i-au fost afectate acele

atribute ale persoanei care

influențează

relațiile sociale, onoare, reputație, precum și cele care se

situează în domeniul afectiv al vieții umane,

relațiile cu prietenii,

apropiații,

vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de

victimă. Lipsirea de libertate a tatălui său a avut

efecte asupra reclamantei, aceasta suferind

repercusiuni în planul vieții

private

și profesionale, datorită condițiilor istorice anterioare anului

1989.

Stabilirea

cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu

nepatrimonial

include o doză de aproximare, instanța având în vedere

importanța

valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate și

intensitatea cu

care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în

care i-a fost afectată situația

familială, profesională și socială. S-a

apreciat

că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a

prejudiciului nu poate avea decât un caracter

aproximativ, având în

vedere natura

neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat

bănește.

În stabilirea cuantumului s-a avut în

vedere faptul că, pe de o parte, inculparea pe nedrept a tatălui său a produs

reclamantei

suferințe pe plan moral, social

și profesional, că o astfel de măsură lezează demnitatea, onoarea, iar pe de

altă parte, în concret, s-a ținut

seama de personalitatea reclamantei.

A fost avută în vedere, de asemenea,

împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte, reclamanta era cunoscută

ca o

persoană deosebită, iar prin

condamnarea tatălui său a fost lipsită de

posibilitatea de a continua activitățile anterioare și de a obține

venituri

corespunzătoare în raport de

competențele sale profesionale, la fel ca

ceilalți colegi, care însă nu aveau condamnări politice.

Nu poate fi susținută ideea unui

prejudiciu efectiv și a

beneficiului

nerealizat în cazul daunelor morale, unde prejudiciul se

localizează la nivelul valorilor personalității

umane, al suferințelor fizice

și

psihice. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii

legale de determinare. Cuantumul daunelor morale

se stabilește, prin

apreciere, ca

urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la

consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic

și psihic,

importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori,

intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care

le-a fost afectată situația familiară,

profesională

și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral,

aceste criterii sunt subordonate conotației

aprecierii rezonabile, pe o

bază

echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs

victimei

erorii judiciare.

În ce privește cuantumul prejudiciului

moral suferit de reclamantă, tribunalul a considerat că suma de 5.000 EURO este

suficientă si justificată pentru a repara

nedreptatea făcută, față de suma solicitată prin acțiune, astfel că s-a admis

în parte acțiunea.

Aceasta sumă s-a

considerat îndestulătoare față de prejudiciul

suferit, având în vedere în

aprecierea cuantumului probele administrate

în cauză, că o sumă mai mare ar reprezenta o îmbogățire

fără justă cauză.

Având în vedere

că reclamanta nu a făcut dovada efectuării

cheltuielilor de judecată ocazionate

de acest proces, în baza art. 274

C. proc. civ., tribunalul a respins cererea acesteia de

obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

mai 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

nefondate, apelurile

formulate de

reclamanta B.S. și pârâtul S.R. prin

M.F.P.

În pronunțarea

acestei decizii, Curtea a reținut următoarele

considerente:

I.

Apelul declarat

de pârâtul M.F.P.

-

Instanța

de fond nu și-a întemeiat hotărârea pronunțată și nu a

motivat-o exclusiv pe declarațiile martorilor

audiați, ci a analizat și a

evaluat toate probele administrate, inclusiv

proba cu înscrisurile depuse la dosar. Din copia carnetului de muncă al reclamantei

- apelante, rezultă că reclamanta a fost

transferată

în interesul serviciului prin Ordinul nr. 58/1983 din

„A.C.A.S.” la „Sucursala A.D.A.S. a

Municipiului

București”, ceea ce reprezintă, cu siguranță, o retrogradare.

În prezenta cauză, însă, instanța nu a

acordat daune materiale care să cuantifice diferențele salariale și sporurile

de care ar fi fost

lipsită reclamanta pe

perioada desfășurării activității sale profesionale,

ci a acordat numai daune morale pentru suferința

fizică și psihică a

acesteia.

- Tribunalul a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor art. 505

C. proc.

pen. și s-a raportat în mod direct la criteriile expres prevăzute de alin. (1)

din acest text, respectiv la consecințele produse

fiicei celui privat de

libertate pe nedrept.

Daunele morale nu

au fost acordate de instanța de fond în mod

arbitrar ci pe baza unui probatoriu concludent, pertinent

și util, înscrisuri și martori.

Motivarea

tribunalului că acordarea daunelor morale include o

doză de aproximare nu conduce la

concluzia „arbitrariului” în stabilirea acestora.

Instanța de fond a reținut în mod

legal și temeinic că, în

acordarea daunelor

morale, nu se poate reține ideea unui prejudiciu

efectiv, beneficiu nerealizat, ci, dimpotrivă, prejudiciul se

circumscrie

la nivelul personalității

umane, a suferințelor fizice și psihice.

În concret,

cuantumul daunelor morale a fost apreciat în funcție

de suferințele

fizice și psihice, importanța valorii lezate, măsura în care

aceste valori au

fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute

consecințele

vătămării, măsura în care a fost afectată situația socială,

familială și profesională a

reclamantei.

Curtea a constatat că, condamnarea pe

nedrept a tatălui

reclamantei i-a adus

acesteia suferințe importante sub aspect social,

moral, familial și

profesional.

Arestarea tatălui apelantei-reclamante

s-a produs când petenta

avea 17 ani, vârstă

la care urma să-și continue studiile și să obțină o diplomă, la această vârstă

a adolescenței reclamanta având nevoie

absolută

de sprijinul și suportul material și moral al părinților săi. Pe

de altă parte, se are în vedere și faptul că la

acea vreme, în unele școli

și

universități copiii celor arestați pe motive politice nu puteau avea acces din

cauza „dosarului”, mulți dintre aceștia fiind exmatriculați.

Ulterior, în

cariera profesională, reclamanta a purtat stigmatul

dosarului politic

și a avut permanent sentimente de teamă, frustrare,

inferioritate,

umilință, eșec profesional, dezamăgire, neîncredere.

Toate aceste sentimente i-au marcat

reclamantei cariera

profesională, pentru

petentă existând convingerea că nu i se va

recunoaște niciodată

competența și pregătirea.

Reclamanta a

fost afectată însă și pe plan social, familial, afectiv

și moral, fiind

influențate înseși relațiile cu prietenii, colegii, vecinii,

cunoștințele. Suferințele pe plan

moral, social și familial au avut drept consecință o afectare importantă a

demnității, onoarei,

reputației, cinstei și

prestigiului, această atingere justificând acordarea

daunelor morale.

- Suma de 5.000 euro acordată cu titlu

de daune morale nu

reprezintă o sumă

exagerată în raport cu suferințele fizice și psihice

ale reclamatei în perioada regimului comunist, iar

la stabilirea

cuantumului acestora

judecătorul nu a nesocotit dispozițiile art. 1203

și art. 1199 C. civ.

Convingerea

magistratului a pornit de la fapte cunoscute, iar

eventualele

prezumții la care a apelat, au avut greutatea și puterea de

a naște probabilitatea.

II.

Apelul declarat

de apelanta-reclamantă B.S.

-

Criteriile

de stabilire a prejudiciului moral se raportează în mod

obligatoriu și se subordonează principiului

„aprecierii rezonabile și

echitabile”.

Daunele morale nu pot fi acordate pur

simbolic sau modic, însă nici în cuantum exagerat, întrucât s-ar putea

transforma într-o îmbogățire fără justă cauză.

În prezentul

litigiu tribunalul a făcut o apreciere rezonabilă și

echitabilă a

daunelor morale, astfel încât suma de 5.000 euro este

îndestulătoare

față de prejudiciul suferit de apelanta-reclamantă.

Curtea a

constatat că suma solicitată de reclamantă, de 50.000

euro, cu titlu de

daune morale, este exagerată, iar acordarea acesteia

ar duce la o astfel de îmbogățire fără

just temei.

Față de

considerentele de mai sus, având în vedere dispozițiile

art. 296 C.

proc. civ., Curtea a respins, ca nefondate, ambele

apeluri.

Împotriva deciziei de apel au formulat

cereri de recurs reclamanta și pârâtul.

criticat decizia pentru următoarele motive:

a.

Hotărârea de

condamnare a tatălui său a reprezentat o eroare

judiciară, Înalta Curte admițând în

întregime recursul extraordinar

declarat

de procurorul general; prin aceeași decizie s-a înlăturat și

măsura de siguranță referitoare la confiscarea

parțială a averii.

În aceste condiții,

potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație

și Justiție, eroarea judiciară

urmează a fi reparată prin echivalentul daunelor morale și materiale ce se

cuvin recurentei ca unică persoană

fizică ce are dreptul la repararea pagubei suferite;

potrivit aceleiași

jurisprudențe,

sumele pretinse nu sunt exagerate.

Textul art. 504

C. proc. pen., folosește termenul generic de „pagubă”, fără a face vreo

distincție între prejudiciul patrimonial și

cel nepatrimonial, ceea ce înseamnă

că legiuitorul a avut în vedere

ambele categorii de prejudicii; prin arestarea tatălui

său i s-au adus

atingeri

atât unor drepturi patrimoniale cât și unor drepturi nepatrimoniale.

Conformându-se acestui punct de vedere

jurisprudențial, a

înțeles să administreze

toate probele sugerate a fi necesare.

b.

Daunele

materiale și morale solicitate de copiii minori ai

victimei erorii

judiciare, care constă în arestarea, condamnarea și

executarea unei

pedepse penale, necesită reparație integrală.

Prin „pagubă”,

în înțelesul reglementării menționate, se înțeleg

nu numai

veniturile de care a fost privat cel în cauză ci și orice altă

cheltuială

necesară, derivată din faptul detenției și în legătură directă cu

aceasta, care

constituie de asemenea o diminuare a patrimoniului.

c.

Afirmația

instanței de fond, confirmată de decizia curții de

apel, cum că dauna morală de 5.000

euro este suficientă pentru repararea prejudiciului pentru o perioadă extrem de

îndelungată,

respectiv 47 de ani, și că

diferența până la suma solicitată de 50.000

euro ar constitui „o îmbogățire fără justă cauză”, este total eronată.

Autorul său era unicul

susținător al familiei, iar prejudiciul s-a

referit la 47 de ani de privațiuni

și îndepărtări de la drepturile cuvenite.

criticat decizia de apel pentru următoarele motive:

a.

În mod greșit și

nefondat instanța a reținut că transferul

reclamantei reprezintă cu siguranță o retrogradare a sa,

în condițiile în care din cuprinsul cărții de muncă nu rezultă aspecte care să

conducă la o astfel de concluzie; nu rezultă că acel transfer în interesul

serviciului

s-a datorat

condamnării tatălui său, cu atât mai mult cu cât după transfer reclamanta a

fost promovată în funcție.

b. Î

n contextul

arătat mai sus, instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor prevăzute

de art. 505 C. proc. pen. și a criteriilor

instituite de acest text de lege

privind întinderea prejudiciului și natura

acestuia.

c.

Instanța de apel

a trecut cu ușurință și peste aspectele criticate

în apel referitoare la relatările

martorilor care sunt contrazise de

înscrisurile

depuse chiar de către reclamantă la dosar.

d. Î

n lipsa administrării

unui probatoriu pertinent și concludent nu este susținută motivarea instanței

de apel potrivit căreia se are în

vedere și situația că la acea vreme în unele școli și

universități copiii

celor

arestați pe motive politice nu puteau avea acces din cauza

„dosarului”, mulți dintre aceștia fiind

exmatriculați.

e.

Probatoriul

administrat în cauză nu este de natură să contureze

întinderea prejudiciului moral cauzat

reclamantei. Niciuna dintre

instanțe nu au

argumentat în susținerea hotărârii probele administrate

din care a rezultat prejudiciul cauzat

reclamantei, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, drept condiție

esențială a răspunderii civile în

cauză.

Analizând decizia

de apel în raport de criticile formulate, care se

circumscriu în

parte dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursurile

sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

declarat de reclamantă.

a. Nu se contestă în cauză faptul că

tatăl reclamantei a fost victima unei erori judiciare.

Art. 504 C.

proc. pen., care constituie sediul materiei în

cazul acțiunilor în despăgubire

împotriva Statului pentru repararea

prejudiciilor

cauzate prin erori judiciare și se referă la o reparație

integrală, cuprinde atât despăgubirile materiale

cât și morale.

Numai că în

cadrul procesual al litigiului de față nu se mai pune

problema decât a

daunelor morale, care sunt diferite de cele materiale

și care sunt

echivalente prejudiciului patrimonial suferit.

Aceasta întrucât prin decizia civilă

nr. 114/ A din 21 februarie 2007

pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, au fost menținute

dispozițiile sentinței

apelate sub aspectul daunelor materiale, cauza

fiind trimisă spre rejudecare numai cu privire la capătul de acțiune având ca

obiect

daunele morale; decizia de apel a

fost menținută de Înalta Curte de

Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia

nr. 5267 din 28 iunie 2007, respingându-se, ca

nefondate, ambele recursuri

declarate în cauză.

Astfel, modul de

soluționare a cererii privind daunele materiale a

intrat în puterea

lucrului judecat, nemaiputând face obiectul unei alte

judecăți.

b.

Cea de-a doua

critică formulată vizează tot daunele materiale,

urmând a fi avute în vedere cele arătate mai sus.

c.

Pe lângă faptul,

subliniat și mai sus, că litigiul este limitat la

capătul de

cerere privind daunele morale, se constată că din motivarea

deciziei de apel rezultă criteriile

avute în vedere la cuantificarea

daunelor

morale, conform dispozițiilor legale incidente.

Aceste criterii au fost avute în

vedere prin efectul în timp al

arestării și

condamnării tatălui său, cu referire inclusiv la consecințele

pe plan

profesional pentru reclamantă.

Prin urmare, în

cauză nu se pune problema nelegalității deciziei

de apel, prin încălcarea

dispozițiilor legale ce reglementează criteriile ce guvernează cuantificarea

răspunderii statului, ci a temeiniciei hotărârii,

vizând cuantumul

sumei acordate, aspect ce nu poate fi cenzurat de

instanța de

recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ.

declarat de pârâtul S.R., prin M.

F.P.

a.

Argumentul

referitor la retrogradarea rezultată din mențiunile

carnetului de muncă este rezultatul

aprecierii de către instanță a poziției celor două instituții în grila

organizatorică din sistemul

asigurărilor de

stat și, oricum, aceasta nu a fost singura probă avută în

vedere în

confirmarea cuantumului stabilit prin sentința primei instanțe.

b.

După cum s-a

arătat relativ la critica precedentă, aspectul vizat

nu a fost

singurul argument pentru care s-a menținut soluția primei

instanțe.

c.

Din motivarea

deciziei de apel rezultă că instanța de apel a

reținut că prima instanță nu și-a

întemeiat hotărârea pronunțată și nu a

motivat-o exclusiv pe declarațiile martorilor audiați, ci

a analizat și

evaluat toate probele administrate, inclusiv înscrisurile depuse la

dosar,

răspunzând astfel criticii formulate prin cererea de apel.

d. Î

n materia

daunelor morale se poate recurge, pe plan probator,

și la aspecte de notorietate care,

prin natura lor, nu impun probe materiale.

Or, aspectului

reținut de instanța de apel referitor la perspectiva

educațională a

copiilor celor arestați pe perioada regimului comunist

nu i se poate contesta caracterul de

notorietate.

e.

Pe lângă

criteriile avute în vedere în confirmarea cuantumul

daunelor morale,

instanța de apel a făcut trimitere la elementele sub

aspect probator,

avute în vedere, printre care și cele de notorietate.

Reaprecierea

probelor administrate și avute în vedere de instanță

nu poate fi

făcută de instanța de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ.

În egală măsură, nu trebuie omis

faptul că în stabilirea cuantumului daunelor morale intervine și principiul

aprecierii

rezonabile din partea

magistratului, acesta presupunând o doză de

aproximare, în funcție de modul de evaluare de către magistrat a

importanței valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate și

intensitatea

cu care au fost percepute consecințele erorii judiciare comise.

Constatând, prin

urmare, că nu sunt fondate criticile formulate,

Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312

alin. (l) C. proc. civ., dispunând respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta B.S.

și pârâtul S.R.

prin M.F.P.

împotriva

deciziei nr. 345 din 22 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a

IV-

a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.