ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 299/2010

1. Prin sentința civilă nr. 889 din 30 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV- a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.S. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M.F.P. A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.370 DOLARI S.U.A. în echivalent în lei la cursul B.N.R. în ziua plății, reprezentând daune materiale. Prin aceeași sentință s-a admis excepția lipsei calității procesuale active pe capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale. În ceea ce privește daunele morale solicitate, cu referire la art. 504 C. proc. pen., tribunalul a apreciat că reclamanta nu este îndreptățită să le solicite, cu următoarea motivare: Aceasta ar fi fost în drept să continue, în calitate de moștenitor, acțiunea pornită de persoană îndreptățită, ipoteză prevăzută de art. 506 alin. (2) teza finală C. proc.

pen., iar aceasta nu îndeplinește nici condiția de a fi persoană aflată în întreținerea persoanei îndreptățite, potrivit aceluiași text de lege. În ceea ce privește despăgubirile materiale, tribunalul a reținut următoarele, apreciind că sunt întrunite dispozițiile art. 504 și următoarele C. proc. pen. Art. 504 alin. ultim C. proc. pen., prevede că are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei. Prin decizia penală nr. 5507 din 3 noiembrie 2004, Înalta Curte a admis recursul în anulare formulat împotriva sentinței penale nr. 87 din 19 ianuarie 1963 a Tribunalului Popular al Raionului V.I.

Lenin și decizia penală nr. 175 din 25 martie 1963 a Tribunalului Capitalei - Colegiul VI privind pe condamnatul Z.I., autorul reclamantei, care avea calitatea de persoană aflată în întreținerea acesteia, cu vârsta de 17 – 3 ani la data arestării tatălui; s-au casat hotărârile atacate, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat, înlăturându-se măsura de siguranță a confiscării bunurilor. Din interpretarea art. 504 alin. (4) C. proc. pen., rezultă că intenția legiuitorului a fost de a se repara prejudiciul suferit de persoana îndreptățită, care trebuie să încaseze drepturile salariale aferente perioadei de detenție, atât timp cât perioada respectivă constituie vechime în muncă.

Pentru a se stabili întinderea prejudiciului s-au avut în vedere mențiunile din carnetul de muncă al fostului condamnat și veniturile de care ar fi beneficiat acesta în calitate de medic stomatolog. 2. Prin decizia civilă nr. 114/ A din 21 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe, care a fost desființată în parte, în sensul trimiterii spre rejudecarea capătului de acțiune având ca obiect daune morale; s-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și s-au respins apelurile declarate de pârâți și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva aceleași sentințe.

În ceea ce privește despăgubirile materiale, cu referire la actele dosarului, s-a reținut că s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen., ținându-se cont de nivelul salariului autorului reclamantei, precum și perioada în care acesta a fost arestat. În ceea ce privește daunele morale, s-a reținut că reclamanta a motivat acest petit în sensul că le pretinde ca urmare a suferinței pe care ea înseși a suportat-o ca o consecință a arestării tatălui său. Potrivit art. 504 – art. 505 C. proc. pen., succesorii victimei condamnate au legitimate procesuală activă, putând porni acțiunea de solicitare a daunelor morale.

3. Recursurile declarate de reclamantă și pârât împotriva deciziei de apel au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 5267 din 28 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pentru următoarele motive: Susținerile reclamantei referitoare la cuantumul daunelor materiale, precum și criticile formulate de pârât cu privire la pretinsa nedovedire a acelorași daune, presupun reaprecierea materialului probator și nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată la instanța intermediară și nici nu a criticat sentința sub aspectul omisiunii acesteia. La data condamnării pe nedrept a tatălui său, reclamanta era minoră și se afla în întreținerea acestuia din urmă, îndeplinindu-se astfel cerința art. 506 C. proc.

pen. 4. Procedând la rejudecarea cauzei, tribunalul a pronunțat sentința chilă nr. 1608 din 28 octombrie 2008, prin care a admis în parte acțiunea formulata de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul și l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 5.000 euro în echivalent în lei la data plății; s-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedere următoarele motive: Tribunalul este investit cu soluționarea cererii prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata dunelor morale, suferite de aceasta ca urmare a arestării tatălui său. Tatăl reclamantei, numitul Z.I., a fost arestat la data de 20 noiembrie 1962 conform ordonanței de prelungire a reținerii și mandatului de arestare preventivă nr. 906/1962 emisă de D.M.C.

serviciul cercetări penale și a fost condamnat prin sentința penală nr. 87 din 19 ianuarie 1963 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului V.I. Lenin pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 268 C. pen. anterior, ce incrimina fapta de a nu ceda, preda ori declara aurul și alte valori, la un an și 6 luni închisoare corecțională. Prin decizia penală nr. 5707 din 03 noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General împotriva sentinței penale nr. 87 din 19 ianuarie 1963 a Tribunalului Popular al Raionului V.I. Lenin și decizia penală nr. 175 din 25 martie 1963 a Tribunalului Capitalei - Colegiul VI, privind pe condamnatul Z.I.; a casat hotărârile atacate; în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen., a achitat inculpatul și a înlăturat măsura de siguranță a confiscării bunurilor. Din actele dosarului, respectiv certificatul de naștere și certificatul de moștenitor nr. 6 din 27 februarie 1998 emis de B.N.P. C. S. rezultă că reclamanta este moștenitorul persoanei condamnate de regimul comunist pe nedrept, Z.I. și că la data arestării tatălui (1963) avea calitatea de persoană aflată în întreținerea acestuia, având vârsta de 17 ani. Tribunalul a apreciat incidența în cauză a dispozițiilor art. 504 – art. 505 C. proc. pen., întrucât din probatoriul administrat rezultă că prejudiciul derivă din condamnarea tatălui său, și constă în afectarea directă a stării fizice și psihice a reclamantei.

Martorii audiați în cauză au cunoscut-o pe reclamantă întrucât au fost colegi de serviciu și au prezentat aspecte începând cu anii 1975, 1983, 1986 legate de locul în care reclamanta a lucrat, relatând aspecte ce priveau cariera profesională a acesteia. Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a fost afectată de condamnarea tatălui său, regimul comunist întocmindu-i în acest sens un dosar în care s-a menționat respectiva condamnare, iar consecința directă a fost aplicarea unor restrângeri în activitatea profesională, care au împiedicat-o pe reclamantă să aibă funcțiile și beneficiile aferente pe care din punct de vedere profesional le merita.

Martorii audiați în cauză, ce au fost colegi cu reclamanta, au relatat că reclamanta era foarte bine pregătită din punct de vedere profesional, avea toate aptitudinile specifice pentru a accede în funcții mai bine plătite și care ofereau avantaje, însă din cauză că aceasta avea menționat în dosarul său condamnarea suferită de tatăl său, accesul către aceste funcții îi era restrâns, chiar împiedicat, reclamanta fiind nevoită să accepte funcții care erau inferioare în raport de capacitățile sale profesionale. Avantajele profesionale de care reclamanta a fost privată în perioada regimului comunist din pricina faptului că exista în dosarul său menționată condamnarea la care a fost supus tatăl său constau în deplasări în străinătate, beneficii materiale substanțiale, restrângeri în promovarea în carieră.

Statutul de fiică de deținut politic a avut drept consecință faptul că reclamanta a fost retrogradată la un moment dat, fiind obligată să ocupe o funcție care implica un salariu mai mic, funcția respectivă fiind inferioară în raport de pregătirea și cunoștințele acesteia. Martorii audiați au arătat că reclamanta era cunoscută la locul de muncă ca fiind o persoană capabilă profesional să ducă la îndeplinire toate îndatoririle ce-i reveneau, însă din pricina dosarului său în care era trecut faptul că tatăl său fusese deținut politic era obligată să accepte atribuții pe care ceilalți colegi le puteau refuza. Martorii au declarat că din cauza restrângerilor avute pe plan profesional și împiedicărilor permanente a accesiunii în cariera profesională, reclamanta a avut de suferit, a fost frustrată și dezamăgită atât pe plan psihic cât și pe plan fizic.

Tribunalul a mai reținut din declarațiile martorilor că nerecunoașterea competenței pe plan profesional care să se reflecte în condiții de muncă, beneficii și salariu asemănător cu ale celorlalți colegi care nu aveau dosare în care să se menționeze vreo condamnare politică, a avut consecință faptul că reclamanta a fost supusă la umilințe, frustrări profesionale pe care a trebuit sa le suporte ca o consecință a condamnării tatălui său, nu ca urmare a vreunei fapte comise de ea. Prin probele administrate reclamanta a făcut dovada că a fost marcată pe parcursul vieții de arestarea și condamnarea tatălui sau, consecința fiind nașterea unor sentimente de umilință, neputință, inferioritate, frustrare care au urmărit-o pe perioada regimului comunist.

Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Potrivit art. 3 din C.E.D.O., nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. Potrivit jurisprudenței C.E. D.O., tratamentele degradante trebuie să atingă un prag minim de gravitate pentru a cădea sub incidența art. 3 din Convenție, iar aprecierea gravitații minime este relativă, ea depinzând de mai mulți factori, precum durata tratamentului aplicat, efectele sale fizice sau psihice asupra persoanei care le-a suferit, iar în unele situații, sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei.

Având în vedere cele menționate mai sus, instanța a apreciat că reclamantei i s-a produs un prejudiciu de natură morală ce atrage o răspundere obiectivă a pârâtei. Reclamanta a suferit unele restrângeri, aspect ce poate fi calificat ca tratament degradant, creându-i acesteia un sentiment de neputință, de inferioritate, de natură a o umili și înjosi, fapt pentru care devine incident art. 3 din C.A.D.O.L.F . Tribunalul a apreciat că în perioada regimului comunist, datorită restrângerilor pe care le-a suportat pe planul carierei profesionale, reclamantei i-au fost afectate acele atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale, onoare, reputație, precum și cele care se situează în domeniul afectiv al vieții umane, relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

Lipsirea de libertate a tatălui său a avut efecte asupra reclamantei, aceasta suferind repercusiuni în planul vieții private și profesionale, datorită condițiilor istorice anterioare anului 1989. Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța având în vedere importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. S-a apreciat că în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat bănește.

În stabilirea cuantumului s-a avut în vedere faptul că, pe de o parte, inculparea pe nedrept a tatălui său a produs reclamantei suferințe pe plan moral, social și profesional, că o astfel de măsură lezează demnitatea, onoarea, iar pe de altă parte, în concret, s-a ținut seama de personalitatea reclamantei. A fost avută în vedere, de asemenea, împrejurarea că în comunitatea din care făcea parte, reclamanta era cunoscută ca o persoană deosebită, iar prin condamnarea tatălui său a fost lipsită de posibilitatea de a continua activitățile anterioare și de a obține venituri corespunzătoare în raport de competențele sale profesionale, la fel ca ceilalți colegi, care însă nu aveau condamnări politice.

Nu poate fi susținută ideea unui prejudiciu efectiv și a beneficiului nerealizat în cazul daunelor morale, unde prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalității umane, al suferințelor fizice și psihice. Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare. Cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familiară, profesională și socială.

Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei erorii judiciare. În ce privește cuantumul prejudiciului moral suferit de reclamantă, tribunalul a considerat că suma de 5.000 EURO este suficientă si justificată pentru a repara nedreptatea făcută, față de suma solicitată prin acțiune, astfel că s-a admis în parte acțiunea. Aceasta sumă s-a considerat îndestulătoare față de prejudiciul suferit, având în vedere în aprecierea cuantumului probele administrate în cauză, că o sumă mai mare ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză. Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada efectuării cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, în baza art. 274 C. proc.

civ., tribunalul a respins cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. 5. Prin decizia civilă nr. 345 din 22 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta B.S. și pârâtul S.R. prin M.F.P. În pronunțarea acestei decizii, Curtea a reținut următoarele considerente: I. Apelul declarat de pârâtul M.F.P. - Instanța de fond nu și-a întemeiat hotărârea pronunțată și nu a motivat-o exclusiv pe declarațiile martorilor audiați, ci a analizat și a evaluat toate probele administrate, inclusiv proba cu înscrisurile depuse la dosar. Din copia carnetului de muncă al reclamantei - apelante, rezultă că reclamanta a fost transferată în interesul serviciului prin Ordinul nr. 58/1983 din „A.C.A.S.” la „Sucursala A.D.A.S.

a Municipiului București”, ceea ce reprezintă, cu siguranță, o retrogradare. În prezenta cauză, însă, instanța nu a acordat daune materiale care să cuantifice diferențele salariale și sporurile de care ar fi fost lipsită reclamanta pe perioada desfășurării activității sale profesionale, ci a acordat numai daune morale pentru suferința fizică și psihică a acesteia. - Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 505 C. proc. pen. și s-a raportat în mod direct la criteriile expres prevăzute de alin. (1) din acest text, respectiv la consecințele produse fiicei celui privat de libertate pe nedrept. Daunele morale nu au fost acordate de instanța de fond în mod arbitrar ci pe baza unui probatoriu concludent, pertinent și util, înscrisuri și martori.

Motivarea tribunalului că acordarea daunelor morale include o doză de aproximare nu conduce la concluzia „arbitrariului” în stabilirea acestora. Instanța de fond a reținut în mod legal și temeinic că, în acordarea daunelor morale, nu se poate reține ideea unui prejudiciu efectiv, beneficiu nerealizat, ci, dimpotrivă, prejudiciul se circumscrie la nivelul personalității umane, a suferințelor fizice și psihice. În concret, cuantumul daunelor morale a fost apreciat în funcție de suferințele fizice și psihice, importanța valorii lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația socială, familială și profesională a reclamantei.

Curtea a constatat că, condamnarea pe nedrept a tatălui reclamantei i-a adus acesteia suferințe importante sub aspect social, moral, familial și profesional. Arestarea tatălui apelantei-reclamante s-a produs când petenta avea 17 ani, vârstă la care urma să-și continue studiile și să obțină o diplomă, la această vârstă a adolescenței reclamanta având nevoie absolută de sprijinul și suportul material și moral al părinților săi. Pe de altă parte, se are în vedere și faptul că la acea vreme, în unele școli și universități copiii celor arestați pe motive politice nu puteau avea acces din cauza „dosarului”, mulți dintre aceștia fiind exmatriculați. Ulterior, în cariera profesională, reclamanta a purtat stigmatul dosarului politic și a avut permanent sentimente de teamă, frustrare, inferioritate, umilință, eșec profesional, dezamăgire, neîncredere.

Toate aceste sentimente i-au marcat reclamantei cariera profesională, pentru petentă existând convingerea că nu i se va recunoaște niciodată competența și pregătirea. Reclamanta a fost afectată însă și pe plan social, familial, afectiv și moral, fiind influențate înseși relațiile cu prietenii, colegii, vecinii, cunoștințele. Suferințele pe plan moral, social și familial au avut drept consecință o afectare importantă a demnității, onoarei, reputației, cinstei și prestigiului, această atingere justificând acordarea daunelor morale. - Suma de 5.000 euro acordată cu titlu de daune morale nu reprezintă o sumă exagerată în raport cu suferințele fizice și psihice ale reclamatei în perioada regimului comunist, iar la stabilirea cuantumului acestora judecătorul nu a nesocotit dispozițiile art. 1203 și art. 1199 C. civ.

Convingerea magistratului a pornit de la fapte cunoscute, iar eventualele prezumții la care a apelat, au avut greutatea și puterea de a naște probabilitatea. II. Apelul declarat de apelanta-reclamantă B.S. - Criteriile de stabilire a prejudiciului moral se raportează în mod obligatoriu și se subordonează principiului „aprecierii rezonabile și echitabile”. Daunele morale nu pot fi acordate pur simbolic sau modic, însă nici în cuantum exagerat, întrucât s-ar putea transforma într-o îmbogățire fără justă cauză. În prezentul litigiu tribunalul a făcut o apreciere rezonabilă și echitabilă a daunelor morale, astfel încât suma de 5.000 euro este îndestulătoare față de prejudiciul suferit de apelanta-reclamantă.

Curtea a constatat că suma solicitată de reclamantă, de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, este exagerată, iar acordarea acesteia ar duce la o astfel de îmbogățire fără just temei. Față de considerentele de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 296 C. proc. civ., Curtea a respins, ca nefondate, ambele apeluri. Împotriva deciziei de apel au formulat cereri de recurs reclamanta și pârâtul. 1. Reclamanta a criticat decizia pentru următoarele motive: a. Hotărârea de condamnare a tatălui său a reprezentat o eroare judiciară, Înalta Curte admițând în întregime recursul extraordinar declarat de procurorul general; prin aceeași decizie s-a înlăturat și măsura de siguranță referitoare la confiscarea parțială a averii.

În aceste condiții, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, eroarea judiciară urmează a fi reparată prin echivalentul daunelor morale și materiale ce se cuvin recurentei ca unică persoană fizică ce are dreptul la repararea pagubei suferite; potrivit aceleiași jurisprudențe, sumele pretinse nu sunt exagerate. Textul art. 504 C. proc. pen., folosește termenul generic de „pagubă”, fără a face vreo distincție între prejudiciul patrimonial și cel nepatrimonial, ceea ce înseamnă că legiuitorul a avut în vedere ambele categorii de prejudicii; prin arestarea tatălui său i s-au adus atingeri atât unor drepturi patrimoniale cât și unor drepturi nepatrimoniale. Conformându-se acestui punct de vedere jurisprudențial, a înțeles să administreze toate probele sugerate a fi necesare.

b. Daunele materiale și morale solicitate de copiii minori ai victimei erorii judiciare, care constă în arestarea, condamnarea și executarea unei pedepse penale, necesită reparație integrală. Prin „pagubă”, în înțelesul reglementării menționate, se înțeleg nu numai veniturile de care a fost privat cel în cauză ci și orice altă cheltuială necesară, derivată din faptul detenției și în legătură directă cu aceasta, care constituie de asemenea o diminuare a patrimoniului. c. Afirmația instanței de fond, confirmată de decizia curții de apel, cum că dauna morală de 5.000 euro este suficientă pentru repararea prejudiciului pentru o perioadă extrem de îndelungată, respectiv 47 de ani, și că diferența până la suma solicitată de 50.000 euro ar constitui „o îmbogățire fără justă cauză”, este total eronată.

Autorul său era unicul susținător al familiei, iar prejudiciul s-a referit la 47 de ani de privațiuni și îndepărtări de la drepturile cuvenite. 2. Pârâtul a criticat decizia de apel pentru următoarele motive: a. În mod greșit și nefondat instanța a reținut că transferul reclamantei reprezintă cu siguranță o retrogradare a sa, în condițiile în care din cuprinsul cărții de muncă nu rezultă aspecte care să conducă la o astfel de concluzie; nu rezultă că acel transfer în interesul serviciului s-a datorat condamnării tatălui său, cu atât mai mult cu cât după transfer reclamanta a fost promovată în funcție. b. Î n contextul arătat mai sus, instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor prevăzute de art. 505 C. proc.

pen. și a criteriilor instituite de acest text de lege privind întinderea prejudiciului și natura acestuia. c. Instanța de apel a trecut cu ușurință și peste aspectele criticate în apel referitoare la relatările martorilor care sunt contrazise de înscrisurile depuse chiar de către reclamantă la dosar. d. Î n lipsa administrării unui probatoriu pertinent și concludent nu este susținută motivarea instanței de apel potrivit căreia se are în vedere și situația că la acea vreme în unele școli și universități copiii celor arestați pe motive politice nu puteau avea acces din cauza „dosarului”, mulți dintre aceștia fiind exmatriculați. e. Probatoriul administrat în cauză nu este de natură să contureze întinderea prejudiciului moral cauzat reclamantei.

Niciuna dintre instanțe nu au argumentat în susținerea hotărârii probele administrate din care a rezultat prejudiciul cauzat reclamantei, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, drept condiție esențială a răspunderii civile în cauză. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, care se circumscriu în parte dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor ce succed: 1. Recursul declarat de reclamantă. a. Nu se contestă în cauză faptul că tatăl reclamantei a fost victima unei erori judiciare. Art. 504 C. proc. pen., care constituie sediul materiei în cazul acțiunilor în despăgubire împotriva Statului pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare și se referă la o reparație integrală, cuprinde atât despăgubirile materiale cât și morale.

Numai că în cadrul procesual al litigiului de față nu se mai pune problema decât a daunelor morale, care sunt diferite de cele materiale și care sunt echivalente prejudiciului patrimonial suferit. Aceasta întrucât prin decizia civilă nr. 114/ A din 21 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost menținute dispozițiile sentinței apelate sub aspectul daunelor materiale, cauza fiind trimisă spre rejudecare numai cu privire la capătul de acțiune având ca obiect daunele morale; decizia de apel a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 5267 din 28 iunie 2007, respingându-se, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.

Astfel, modul de soluționare a cererii privind daunele materiale a intrat în puterea lucrului judecat, nemaiputând face obiectul unei alte judecăți. b. Cea de-a doua critică formulată vizează tot daunele materiale, urmând a fi avute în vedere cele arătate mai sus. c. Pe lângă faptul, subliniat și mai sus, că litigiul este limitat la capătul de cerere privind daunele morale, se constată că din motivarea deciziei de apel rezultă criteriile avute în vedere la cuantificarea daunelor morale, conform dispozițiilor legale incidente. Aceste criterii au fost avute în vedere prin efectul în timp al arestării și condamnării tatălui său, cu referire inclusiv la consecințele pe plan profesional pentru reclamantă.

Prin urmare, în cauză nu se pune problema nelegalității deciziei de apel, prin încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează criteriile ce guvernează cuantificarea răspunderii statului, ci a temeiniciei hotărârii, vizând cuantumul sumei acordate, aspect ce nu poate fi cenzurat de instanța de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ. 2. Recursul declarat de pârâtul S.R., prin M. F.P. a. Argumentul referitor la retrogradarea rezultată din mențiunile carnetului de muncă este rezultatul aprecierii de către instanță a poziției celor două instituții în grila organizatorică din sistemul asigurărilor de stat și, oricum, aceasta nu a fost singura probă avută în vedere în confirmarea cuantumului stabilit prin sentința primei instanțe.

b. După cum s-a arătat relativ la critica precedentă, aspectul vizat nu a fost singurul argument pentru care s-a menținut soluția primei instanțe. c. Din motivarea deciziei de apel rezultă că instanța de apel a reținut că prima instanță nu și-a întemeiat hotărârea pronunțată și nu a motivat-o exclusiv pe declarațiile martorilor audiați, ci a analizat și evaluat toate probele administrate, inclusiv înscrisurile depuse la dosar, răspunzând astfel criticii formulate prin cererea de apel. d. Î n materia daunelor morale se poate recurge, pe plan probator, și la aspecte de notorietate care, prin natura lor, nu impun probe materiale. Or, aspectului reținut de instanța de apel referitor la perspectiva educațională a copiilor celor arestați pe perioada regimului comunist nu i se poate contesta caracterul de notorietate.

e. Pe lângă criteriile avute în vedere în confirmarea cuantumul daunelor morale, instanța de apel a făcut trimitere la elementele sub aspect probator, avute în vedere, printre care și cele de notorietate. Reaprecierea probelor administrate și avute în vedere de instanță nu poate fi făcută de instanța de recurs, din perspectiva art. 304 C. proc. civ. În egală măsură, nu trebuie omis faptul că în stabilirea cuantumului daunelor morale intervine și principiul aprecierii rezonabile din partea magistratului, acesta presupunând o doză de aproximare, în funcție de modul de evaluare de către magistrat a importanței valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele erorii judiciare comise.

Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (l) C. proc. civ., dispunând respingerea ambelor recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta B.S. și pârâtul S.R. prin M.F.P. împotriva deciziei nr. 345 din 22 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.