ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5222/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1051/D din 14 decembrie 2009, Tribunalul Satu-Mare a admis în parte acțiunea reclamantului M.G.D., împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință: A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 85.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate reclamantului prin ordonanța de reținere din 21 mai 2004 și mandatul de arestare preventivă din 21 mai 2004, precum și să plătească suma de 13.200 euro, echivalent în lei la data plății efective, pentru prejudiciul material efectiv cauzat. A respins restul pretențiilor reclamantului. A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin ordonanța de reținere din data de 21 mai 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată în Dosar nr. 319/P/2002 s-a dispus reținerea inculpatului M.G.D., reclamant în prezenta cauză, pentru o durată de 24 de ore, acesta fiind învinuit de săvârșirea infracțiunii de folosire la autoritatea vamală de documente vamale falsificate, de către un grup constituit în bandă, prevăzută și pedepsită de art. 178-179 din Legea nr. 141/1997, ulterior luându-se față de acesta măsura arestării preventive, conform mandatului de arestare preventivă 21 mai 2004. S-a mai reținut că ulterior, prin sentința penală nr. 10 din 11 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în Dosar nr. 13964/301/2004, schimbată în parte prin decizia penală nr. 681/A din 23 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 352 din 09 martie 2009, față de inculpatul M.G.D.

s-a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. Totodată, s-a mai reținut că în perioada 20 mai 2004–04 februarie 2005 reclamantul din prezenta cauză a fost arestat preventiv, ulterior pronunțându-se soluția de mai sus. Cu privire la starea de fapt descrisă anterior, prima instanță a mai reținut că s-a invocat de către reprezentantul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, împrejurarea că măsura preventivă dispusă față de reclamant a fost legală, cu respectarea prevederilor legale în materie. Instanța a apreciat că disp. art. 504-506 C. proc. pen.

instituie o obligație în sarcina Statului Român de reparare a prejudiciului cauzat unei persoane ca urmare a unei erori judiciare în materie penală, în temeiul unei obligații mai largi de garanție, iar nu neapărat ca o consecință directă a unei greșeli imputabile magistratului care a dispus măsura preventivă în cauză, nici măcar ca urmare a unei eventuale conduite culpabile a acestuia din urmă, ci în temeiul obligației de garanție mai sus evocate. În consecință, raportat la cele de mai sus, instanța a apreciat că în speță sunt întrunite ipotezele legale prev. de art. 504-506 C. proc. pen. privind luarea unei măsuri nelegale de arestare preventivă a reclamantului, pentru o perioadă de timp de 8 luni și 15 zile (adică pentru intervalul 20 mai 2004–04 februarie 2005), astfel încât a constatat acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată sub acest aspect și în principiu admisibilă.

În ce privește cuantumul concret al despăgubirilor solicitate de către reclamant, prima instanță a reținut din probatoriul administrat în cauză, în speță din hotărârile judecătorești anterior menționate, precum și din rezoluția din 01 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul-verbal din 16 iunie 2009, procesul-verbal din 20 mai 2004, procesul-verbal din 09 noiembrie 2004 și procesul-verbal de predare-primire din 11 noiembrie 2004, coroborat cu adresa din 30 iunie 2009 a SC G.T.

SRL Negrești-Oaș, că ulterior reținerii și arestării preventive a reclamantului s-a dispus ridicarea unui număr de 3 autoturisme, indisponibilizate la data de 20 mai 2004 și restituite abia în anul 2009 (un autoturism marca V.P., 1,9TDI și un autoturism marca V.V., 1,9TDI), a căror valoare de circulație a scăzut semnificativ în această perioadă, pe întregul interval de timp de 5 ani de zile aceste autoturisme nefiind utilizate și nici depozitate în condiții adecvate, la adăpost de intemperii. Din această perspectivă, Tribunalul a luat în considerare nivelul de devalorizare al celor două autoturisme, astfel cum rezultă din adresa din 30 iunie 2009 a SC G.T. SRL Negrești-Oaș, rezultând astfel un cuantum total al prejudiciului material încercat de reclamant de 13.200 euro.

S-a mai reținut că, pe lângă prejudiciul material de mai sus constând în pierderea de valoare a celor două autoturisme, reclamantul a mai suferit și un prejudiciu material constând în beneficiul nerealizat, ca urmare a privării sale de libertate, din actele și lucrările dosarului nerezultând însă veniturile anterioare constante realizate de acesta. Față de această stare de fapt, instanța de fond a reținut că așa cum s-a pronunțat și instanța supremă prin mai multe decizii de speță, în mod corect instanțele de judecată se raportează, în privința prejudiciului material suferit de subiectul unei arestări nelegale, la salariul mediu pe economie, situația de salariat ori de angajat în câmpul muncii fiind regula, iar situația unei persoane care nu lucrează deloc fiind excepția, această din urmă situație neputând fi de altfel reținută ca fiind imputabilă persoanei arestate nelegal, care nu are nicio vinovăție în acest sens în situația dată.

În acest sens, tribunalul s-a raportat, în calculul perioadei concrete pentru care reclamantul este îndreptățit la despăgubirile civile reprezentând beneficiul nerealizat, la intervalul de timp de 8 luni și 15 zile reținut mai sus. În ce privește cuantumul daunelor morale solicitate de către reclamant, instanța de fond a reținut următoarele: Asumarea răspunderii satului fundamentată în dreptul nostru prin disp. art. 504-506 C. proc. pen. prin raportare la art. 52 alin. (3) din Constituția României asigură dreptul la libertate al persoanelor ca drept fundamental recunoscut de art. 3 și 9 din Declarația universală a drepturilor omului din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ratificată de România în Legea nr. 30/1994).

În consecință, pe lângă reținerea îndreptățirii reclamantului la daunele morale solicitate, instanța de fond a avut în vedere, în stabilirea cuantumului lor concret și la împrejurările de fapt care conturează această îndreptățire, reținând în acest sens o durată mare a arestului preventiv dispusă în mod nelegal (20 mai 2004–04 februarie 2005), impactul psiho-social produs atât în privința persoanei reclamantului, cât și în privința familiei sale și a celorlalți cunoscuți, precum și starea de sănătate a reclamantului, care s-a depreciat în mod evident în această perioadă.

În schimb, în baza acelorași rațiuni și raționamente, Tribunalul a apreciat însă, că pretențiile solicitate de reclamant sunt totuși disproporționat de mari, în privința daunelor morale, iar în privința despăgubirilor materiale a constatat că prejudiciul material cauzat în mod efectiv reclamantului constă în diferența de valoare de 13.200 euro evocată anterior, iar în privința cuantumului despăgubirilor solicitate, în total 975.000 RON, Tribunalul a reținut că acestea exced veniturilor realizate de reclamant, în limita celor dovedite în cauză și chiar cumulate cu venitul mediu pe economie, conform silogismului judiciar exprimat anterior, astfel încât a limitat cuantumul acestora în acord cu cele arătate mai sus.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul M.G.D., Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu-Mare și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare. I. Apelantul-reclamant M.G.D. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul majorării despăgubirilor morale și materiale până la limita solicitării menționate în cererea introductivă depusă la instanța de fond. În motivarea cererii de apel, apelantul-reclamant a formulat următoarele critici: - instanța de fond nu a apreciat în mod detaliat daunele morale suportate datorită detenției, iar cuantumul despăgubirilor nu este în concordanță cu practica judiciară a altor instanțe din țară, apelantul făcând trimitere la cauza C.I.

din dosarul civil nr. 397/83/2007 în care Curtea de Apel Oradea, în apel, a dublat cuantumul despăgubirilor morale acordate; - referitor la daunele materiale, instanța nu a avut în vedere că, datorită arestării preventive, apelantul a pierdut locul de muncă și salariul nerealizat în perioada celor 8 luni și 15 zile; - anterior cercetării și arestării preventive apelantul a îndeplinit funcția de merceolog la SC G.-C. SRL, Negrești-Oaș, unde în anul 2005 avea un salariu de 4.500.000 RON; - pentru deplasările la București ale soției apelantului și pentru achitarea onorariilor avocațiale, apelantul a vândut un imobil astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar. În drept, a invocat dispozițiile art. 282-298, 274 C. proc.

civ. II. Apelantul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Satu-Mare a solicitat în principal modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinței în sensul diminuării cuantumului despăgubirilor acordate și totodată reducerea proporțională a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de apel, s-au formulat următoarele critici: - raportat la acordarea daunelor materiale, în speță nu-și găsesc aplicabilitatea dispozițiile privind acordarea acestora, întrucât reclamantul nu realiza venituri constante și nu s-a făcut dovada prejudiciului real în acest sens; - raportat la acordarea daunelor morale, apelantul a arătat că speța de față nu satisface exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului; - pe fondul cauzei apelantul a arătat că în cauză nu este incident art. 504 alin. (1) C. proc.

pen., prin hotărârile penale pronunțate față de reclamant dispunându-se achitarea, respectiv încetarea procesului penal, fără însă ca acesta să fie vreodată condamnat definitiv; - este adevărat că în timpul urmăririi penale față de reclamant s-a luat măsura reținerii și arestării preventive, însă nu suntem în prezența unei achitări pronunțate ca urmare a unei rejudecări după o condamnare definitivă, iar pe de altă parte, nu suntem nici în prezenta unei achitări totale, fiind de observat că față de inculpatul M.G.D. s-a luat măsura arestării preventive cu mult înainte de a se împlini termenul de prescripție pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, aceasta intervenind abia în judecarea apelului; - în ceea ce privește cheltuielile de judecată, în mod greșit instanța de fond a admis în întregime cheltuielile de judecată în condițiile în care acțiunea a fost admisă în parte, nefiind astfel avute în vedere dispozițiile art. 276 C. proc.

civ. III. Apelantul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare a solicitat admiterea apelului, desființarea în totalitate a sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii, apelantul invocând următoarele: - în prezenta cauză nu sunt întrunite condițiile legale cu privire la repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângeri de libertate în mod nelegal prevăzut de art. 504 alin. (1) și urm. C. proc. pen.; - nu ne aflăm nici în ipoteza prevederilor art. 504 alin. (3) și (4) C. proc. pen.; - măsura reținerii și arestului preventiv luată față de reclamant a fost legală fiind luată cu respectarea prevederilor din Titlul IV Capitolul I C. proc.

pen., la data luării măsurii preventive în cauză existând suficiente probe și indicii temeinice care justificau luarea măsurilor menționate. În drept, au fost invocate disp. art. 45 alin. (5) și art. 296 C. proc. civ. raportat la art. 504 C. proc. pen. Prin întâmpinare, M.G.D. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că cererea sa se încadrează în prevederile art. 504 alin. (2) C. proc. pen., el fiind în perioada 20 mai 2004-04 februarie 2005 arestat preventiv în mod nelegal, pentru o faptă pe care nu a comis-o, faptă pentru care s-a dispus arestarea preventivă, și pentru care ulterior instanțele de judecată au dispus achitarea printr-o hotărâre rămasă definitivă.

Prin decizia civilă nr. 73 din 13 iulie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a admis ca fondat apelul declarat de apelantul- reclamant M.G.D., în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu-Mare și apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare împotriva sentinței civile nr. 1051/D din 14 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu-Mare, pe care a schimbat-o în parte în sensul că: A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 160.000 RON cu titlu de daune morale și la plata sumei de 2.240 RON pentru prejudiciul material efectiv cauzat, alături de suma de 13.200 euro, acordată cu același titlu.

Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței. S-au respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu-Mare și apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, Județul Satu-Mare, împotriva aceleași sentințe. A obligat partea intimată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească părții apelante M.G.D. suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată în apel. În motivarea deciziei s-a reținut că în cauză criticile aduse hotărârii atacate de către apelantul-pârât, precum și de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare nu pot fi primite. Susținerile în sensul că reclamantul nu s-ar putea prevala de prevederile art. 504 C. proc.

pen., dat fiind temeiul în baza căruia s-a dispus achitarea acestuia, fiind nefondate. Reclamantul din cauză a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. și respectiv în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., prin sentința penală nr. 10 pronunțată la data de 11 ianuarie 2008 de Judecătoria sectorului 3 București, rămasă definitivă la data de 09 martie 2009, prin decizia penală nr. 352/2009 pronunțată de Curtea de Apel București. Anterior pronunțării hotărârii de achitare, reclamantul s-a aflat în stare de arest preventiv în perioada 20 mai 2004 până la data de 04 februarie 2005. Hotărârea de achitare a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de folosire de acte falsificate a fost dată în considerarea temeiului prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc.

pen. instanța stabilind că fapta nu a fost săvârșită de reclamant, iar achitarea pentru săvârșirea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în considerarea temeiului prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., reținându-se că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. Situația reclamantului cade, fără îndoială, sub incidența textului art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen., în condițiile în care, în mod expres, textele de lege aflate în discuție prevăd că are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate în mod nelegal, dacă aceasta a fost stabilită „prin hotărâre definitivă de achitare”. Textul enunțat face vorbire, pe de o parte, despre hotărâre de achitare sau de încetare a procesului penal, iar aceasta din urmă să se fi pronunțat pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j), pe de altă parte.

În speță, suntem în prezența primei ipoteze enunțate, respectiv a unei hotărâri definitive de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) pentru două dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)–e), prin urmare, susținerile apelantului-pârât, rezultat al unei interpretări trunchiate a textelor de lege aflate în discuție, se dovedesc a fi lipsite de temei. S-a constatat că în mandatul de arestare preventivă emis în ziua de 21 mai 2004 de Tribunalul București s-a reținut că fapta inculpatului M.G.D. constituie infracțiunile de folosire la autoritatea vamală de documente vamale falsificate, de către un grup constituit în bandă, prevăzute de art. 178-179 din Legea nr. 141/1997, pedepsite cu închisoarea de la 5 ani la 15 ani, însă ulterior, în legătură cu fapta reținută în sarcina inculpatului, prin sentința penală nr. 10/2008 a Judecătoriei sectorului 3 București s-a dispus, în baza art. 334 C. proc.

pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiune prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 în infracțiunea prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006. Faptul că în apel, prin decizia penală nr. 681/A din 23 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal față de reclamantul din prezenta cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatând intervenită prescripția răspunderii penale, s-a apreciat irelevant în soluționarea prezentei pricini, câtă vreme dispozițiile instanței de apel au vizat fapte care nu au constituit temeiul arestării preventive, iar pentru faptele în raport cu care s-a luat măsura preventivă aflat în discuție instanța de fond a dispus achitarea inculpatului, dispoziția de achitare fiind păstrată în tot de către instanța de apel prin decizia penală sus-menționată. Referitor la prevederile art. 505 C. proc. pen. s-a apreciat că reclamantul este îndrituit la o reparație morală pentru prejudiciul încercat în perioada de 8 luni și 15 zile sub durata căreia s-a aflat în regim de detenție, sens în care este necesar a se aduce în discuție trauma suferită de acesta, în perioada respectivă fiind nevoit a locui departe de familia sa, neputând fi ignorat nici oprobiul public la care acesta a fost supus, atât el cât și familia sa.

Însă la fel de important este a se face vorbire și despre stresul și starea de tensiune psihică în care s-a aflat apelantul-reclamant și familia acestuia sub durata celor 5 ani de zile, pe care s-a întins procesul penal, până la pronunțarea hotărârii definitive. S-a apreciat că despăgubirile acordate de instanța de fond reprezintă o acoperire insuficientă a prejudiciului moral încercat de partea reclamantă, sens în care se impune majorarea acestora la suma de 160.000 RON de la 85.000 RON, stabilită de instanța de fond. Cât privește daunele materiale, soluția Tribunalului de obligare a pârâtului la plata sumei de 13.200 euro pentru prejudiciul material încercat de reclamant s-a apreciat ca fiind corectă, însă acest prejudiciu trebuie să înglobeze și beneficiul nerealizat ca urmare a privării reclamantului de libertate.

În apel au fost dovedite veniturile anterioare realizate în mod constant de către reclamant în calitate de merceolog până la data de 20 mai 2004, când contractul de muncă al acestuia a fost suspendat conform art. 50 lit. b) C. muncii. În lunile premergătoare arestării sale, reclamantul a realizat lunar un venit de 28.000.000 ROL, astfel că acesta este îndrituit la majorarea daunelor materiale stabilite de instanța de fond, în sensul adăugării la acestea a sumei reprezentând beneficiul nerealizat, în perioada detenției, în cuantum de 2.240 RON.

Referitor la pretenția apelantului-reclamant de majorare a daunelor materiale pentru acoperirea pretinsului prejudiciu constând în cheltuielile făcute de familia sa în perioada detenției prin utilizarea în acest scop a prețului obținut conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 decembrie 2002, este de subliniat că, prin probatoriul administrat în cauză, nu s-a dovedit că prețul obținut pe casa de locuit ce a făcut obiectul vânzării ar fi fost cheltuit în perioada în care apelantul a fost arestat preventiv, pentru acoperirea eventualelor cheltuieli ocazionate de starea sa de detenție.

S-a apreciat că se impune menținerea cheltuielilor de judecată, de 4.000 RON, neimpunându-se a se reduce cuantumul acestora, astfel cum, fără temei, pretinde apelantul-pârât, cheltuielile respective reprezentând valoarea onorariului avocațial, onorariu care se poate reduce doar atunci când se constată motivat că este nepotrivit de mare, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, or în speță este de observat că litigiul de față a parcurs 4 termene de judecată, sub durata cărora au fost administrate dovezi, activitate care a reclamat prezența și implicarea activă a avocatului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu-Mare,criticând-o ca nelegală, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că în mod greșit instanța de apel a reținut că în cauză s-a făcut dovada că în lunile premergătoare arestării reclamantul a realizat venituri de 28.000.000 ROL, fiind angajat ca merceolog și că astfel acesta este îndrituit la majorarea daunelor materiale stabilite la instanța de fond. Pe fondul cauzei, s-a criticat decizia în ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 504 C. proc. pen., susținându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele angajării răspunderii pentru erori judiciare, întrucât în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, achitarea reclamantului în procesul penal fiind pronunțată în căile de atac, iar pentru o faptă s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției.

S-a criticat decizia și în ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 274-276 C. proc. civ., susținându-se că în condițiile care acțiunea a fost admisă în parte și cheltuielile de judecată trebuiau acordate doar în parte. Recursul nu este fondat. Se constată că prima dezvoltare a motivelor de recurs, privind greșita reținere a instanței de apel a faptului că s-a făcut dovada că reclamantul a fost angajat ca merceolog anterior arestării sale și că realiza venituri de 28.000.000 ROL, impunându-se majorarea cuantumului daunelor materiale, nu constituie o critică de nelegalitate a hotărârii ci o critică de netemeinicie a hotărârii, urmare a unei greșite aprecieri a probelor, critică care însă nu mai poate constitui motiv de recurs, după abrogarea expresă a pct. 10 și 11 din vechea reglementare a art. 304 C. proc.

civ. Critica privind greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen. este nefondată, această critică fiind invocată și în apel și a fost motivată de către instanța de apel. Obiectul judecății în recurs îl reprezintă analiza hotărârii date în apel, din perspectiva criticilor de nelegalitate formulate de titularul recursului. Se constată că în dezvoltarea motivelor de recurs, din această perspectivă, recurentul nu aduce argumente la o eventuală greșită interpretare a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen. de către instanța de apel, ci reia prin reproducere textele de lege incidente, susținând în esență că, întrucât în cauză nu a intervenit față de reclamant o hotărâre de condamnare definitivă, urmată de o hotărâre de achietare, în urma rejudecării nu poate fi angajată răspunderea statului.

Mai susține recurentul că privarea sau restrângerea de libertate, în mod nelegal, trebuia să fie stabilită prin hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal, ceea ce nu s-a produs în cauză. Se constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen., reținând că în cauză achitarea reclamantului s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) și d) (fapta nu a fost săvârșită de reclamant și respectiv nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii), fiind astfel incidente dispozițiile art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen. Potrivit art. 504 alin. (4) C. proc. civ. are dreptul la repararea pagubei și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.

Prescripția trebuie să intervină în cursul procesului penal, și nu trebuie să fi fost împlinită la momentul arestării preventive, pentru că prescripția constituie o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitare a acțiunii penale, art. 9 C. proc. pen. În mod legal a reținut instanța de apel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 274 alin. (4) C. proc. civ. și că nu se impune micșorarea onorariului avocatului raportat la valoarea pricinii și volumul de muncă îndeplinit. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu-Mare împotriva deciziei nr. 73A din 13 iulie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2011.