ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5222/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5222/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1051/D din 14 decembrie

2009, Tribunalul Satu-Mare a admis în parte acțiunea reclamantului M.G.D., împotriva

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și în consecință:

A obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 85.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor

cauzate reclamantului prin ordonanța de reținere din 21 mai 2004 și mandatul de

arestare preventivă din 21 mai 2004, precum și să plătească suma de 13.200 euro,

echivalent în lei la data plății efective, pentru prejudiciul material efectiv cauzat.

A respins restul pretențiilor

reclamantului.

A obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin ordonanța de reținere

din data de 21 mai 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

dată în Dosar nr. 319/P/2002 s-a dispus reținerea inculpatului M.G.D., reclamant

în prezenta cauză, pentru o durată de 24 de ore, acesta fiind învinuit de săvârșirea

infracțiunii de folosire la autoritatea vamală de documente vamale falsificate,

de către un grup constituit în bandă, prevăzută și pedepsită de art. 178-179 din

Legea nr. 141/1997, ulterior luându-se față de acesta măsura arestării preventive,

conform mandatului de arestare preventivă 21 mai 2004.

S-a mai reținut că ulterior,

prin sentința penală nr. 10 din 11 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului

3 București în Dosar nr. 13964/301/2004, schimbată în parte prin decizia penală

nr. 681/A din 23 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București și rămasă definitivă

prin decizia penală nr. 352 din 09 martie 2009, față de inculpatul M.G.D. s-a dispus

încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. g) C. proc. pen.

Totodată, s-a mai reținut

că în perioada 20 mai 2004–04 februarie 2005 reclamantul din prezenta cauză a fost

arestat preventiv, ulterior pronunțându-se soluția de mai sus.

Cu privire la starea de

fapt descrisă anterior, prima instanță a mai reținut că s-a invocat de către reprezentantul

Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, împrejurarea că

măsura preventivă dispusă față de reclamant a fost legală, cu respectarea prevederilor

legale în materie.

Instanța a apreciat că

disp. art. 504-506 C. proc. pen. instituie o obligație în sarcina Statului Român

de reparare a prejudiciului cauzat unei persoane ca urmare a unei erori judiciare

în materie penală, în temeiul unei obligații mai largi de garanție, iar nu neapărat

ca o consecință directă a unei greșeli imputabile magistratului care a dispus măsura

preventivă în cauză, nici măcar ca urmare a unei eventuale conduite culpabile a

acestuia din urmă, ci în temeiul obligației de garanție mai sus evocate.

În consecință, raportat

la cele de mai sus, instanța a apreciat că în speță sunt întrunite ipotezele legale

prev. de art. 504-506 C. proc. pen. privind luarea unei măsuri nelegale de arestare

preventivă a reclamantului, pentru o perioadă de timp de 8 luni și 15 zile (adică

pentru intervalul 20 mai 2004–04 februarie 2005), astfel încât a constatat acțiunea

reclamantului ca fiind întemeiată sub acest aspect și în principiu admisibilă.

În ce privește cuantumul

concret al despăgubirilor solicitate de către reclamant, prima instanță a reținut

din probatoriul administrat în cauză, în speță din hotărârile judecătorești anterior

menționate, precum și din rezoluția din 01 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul-verbal din 16 iunie 2009, procesul-verbal

din 20 mai 2004, procesul-verbal din 09 noiembrie 2004 și procesul-verbal de predare-primire

din 11 noiembrie 2004, coroborat cu adresa din 30 iunie 2009 a SC G.T. SRL Negrești-Oaș,

că ulterior reținerii și arestării preventive a reclamantului s-a dispus ridicarea

unui număr de 3 autoturisme, indisponibilizate la data de 20 mai 2004 și restituite

abia în anul 2009 (un autoturism marca V.P., 1,9TDI și un autoturism marca V.V.,

1,9TDI), a căror valoare de circulație a scăzut semnificativ în această perioadă,

pe întregul interval de timp de 5 ani de zile aceste autoturisme nefiind utilizate

și nici depozitate în condiții adecvate, la adăpost de intemperii.

Din această perspectivă,

Tribunalul a luat în considerare nivelul de devalorizare al celor două autoturisme,

astfel cum rezultă din adresa din 30 iunie 2009 a SC G.T. SRL Negrești-Oaș, rezultând

astfel un cuantum total al prejudiciului material încercat de reclamant de 13.200

euro.

S-a mai reținut că, pe

lângă prejudiciul material de mai sus constând în pierderea de valoare a celor două

autoturisme, reclamantul a mai suferit și un prejudiciu material constând în beneficiul

nerealizat, ca urmare a privării sale de libertate, din actele și lucrările dosarului

nerezultând însă veniturile anterioare constante realizate de acesta.

Față de această stare

de fapt, instanța de fond a reținut că așa cum s-a pronunțat și instanța supremă

prin mai multe decizii de speță, în mod corect instanțele de judecată se raportează,

în privința prejudiciului material suferit de subiectul unei arestări nelegale,

la salariul mediu pe economie, situația de salariat ori de angajat în câmpul muncii

fiind regula, iar situația unei persoane care nu lucrează deloc fiind excepția,

această din urmă situație neputând fi de altfel reținută ca fiind imputabilă persoanei

arestate nelegal, care nu are nicio vinovăție în acest sens în situația dată. În

acest sens, tribunalul s-a raportat, în calculul perioadei concrete pentru care

reclamantul este îndreptățit la despăgubirile civile reprezentând beneficiul nerealizat,

la intervalul de timp de 8 luni și 15 zile reținut mai sus.

În ce privește cuantumul

daunelor morale solicitate de către reclamant, instanța de fond a reținut următoarele:

Asumarea răspunderii satului

fundamentată în dreptul nostru prin disp. art. 504-506 C. proc. pen. prin raportare

la art. 52 alin. (3) din Constituția României asigură dreptul la libertate al persoanelor

ca drept fundamental recunoscut de art. 3 și 9 din Declarația universală a drepturilor

omului din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ratificată de România în Legea

nr. 30/1994).

În consecință, pe lângă

reținerea îndreptățirii reclamantului la daunele morale solicitate, instanța de

fond a avut în vedere, în stabilirea cuantumului lor concret și la împrejurările

de fapt care conturează această îndreptățire, reținând în acest sens o durată mare

a arestului preventiv dispusă în mod nelegal (20 mai 2004–04 februarie 2005), impactul

psiho-social produs atât în privința persoanei reclamantului, cât și în privința

familiei sale și a celorlalți cunoscuți, precum și starea de sănătate a reclamantului,

care s-a depreciat în mod evident în această perioadă.

În schimb, în baza acelorași

rațiuni și raționamente, Tribunalul a apreciat însă, că pretențiile solicitate de

reclamant sunt totuși disproporționat de mari, în privința daunelor morale, iar

în privința despăgubirilor materiale a constatat că prejudiciul material cauzat

în mod efectiv reclamantului constă în diferența de valoare de 13.200 euro evocată

anterior, iar în privința cuantumului despăgubirilor solicitate, în total 975.000

RON, Tribunalul a reținut că acestea exced veniturilor realizate de reclamant, în

limita celor dovedite în cauză și chiar cumulate cu venitul mediu pe economie, conform

silogismului judiciar exprimat anterior, astfel încât a limitat cuantumul acestora

în acord cu cele arătate mai sus.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamantul M.G.D., Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu-Mare și Parchetul de pe

lângă Tribunalul Satu-Mare.

I. Apelantul-reclamant

M.G.D. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul

majorării despăgubirilor morale și materiale până la limita solicitării menționate

în cererea introductivă depusă la instanța de fond.

În motivarea cererii de

apel, apelantul-reclamant a formulat următoarele critici:

- instanța de fond nu

a apreciat în mod detaliat daunele morale suportate datorită detenției, iar cuantumul

despăgubirilor nu este în concordanță cu practica judiciară a altor instanțe din

țară, apelantul făcând trimitere la cauza C.I. din dosarul civil nr. 397/83/2007

în care Curtea de Apel Oradea, în apel, a dublat cuantumul despăgubirilor morale

acordate;

- referitor la daunele

materiale, instanța nu a avut în vedere că, datorită arestării preventive, apelantul

a pierdut locul de muncă și salariul nerealizat în perioada celor 8 luni și 15 zile;

- anterior cercetării

și arestării preventive apelantul a îndeplinit funcția de merceolog la SC G.-C.

SRL, Negrești-Oaș, unde în anul 2005 avea un salariu de 4.500.000 RON;

- pentru deplasările la

București ale soției apelantului și pentru achitarea onorariilor avocațiale, apelantul

a vândut un imobil astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare depus

la dosar.

În drept, a invocat dispozițiile

art. 282-298, 274 C. proc. civ.

II. Apelantul Statul Român

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Județului Satu-Mare a solicitat în principal modificarea în tot a sentinței

în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, iar în subsidiar modificarea în parte

a sentinței în sensul diminuării cuantumului despăgubirilor acordate și totodată

reducerea proporțională a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de

apel, s-au formulat următoarele critici:

- raportat la acordarea

daunelor materiale, în speță nu-și găsesc aplicabilitatea dispozițiile privind acordarea

acestora, întrucât reclamantul nu realiza venituri constante și nu s-a făcut dovada

prejudiciului real în acest sens;

- raportat la acordarea

daunelor morale, apelantul a arătat că speța de față nu satisface exigențele

art. 1 din Protocolul nr. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel

cum au fost dezvoltate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului;

- pe fondul cauzei apelantul

a arătat că în cauză nu este incident art. 504 alin. (1) C. proc. pen., prin hotărârile

penale pronunțate față de reclamant dispunându-se achitarea, respectiv încetarea

procesului penal, fără însă ca acesta să fie vreodată condamnat definitiv;

- este adevărat că în

timpul urmăririi penale față de reclamant s-a luat măsura reținerii și arestării

preventive, însă nu suntem în prezența unei achitări pronunțate ca urmare a unei

rejudecări după o condamnare definitivă, iar pe de altă parte, nu suntem nici în

prezenta unei achitări totale, fiind de observat că față de inculpatul M.G.D. s-a

luat măsura arestării preventive cu mult înainte de a se împlini termenul de prescripție

pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, aceasta intervenind

abia în judecarea apelului;

- în ceea ce privește

cheltuielile de judecată, în mod greșit instanța de fond a admis în întregime cheltuielile

de judecată în condițiile în care acțiunea a fost admisă în parte, nefiind astfel

avute în vedere dispozițiile art. 276 C. proc. civ.

III. Apelantul Ministerul

Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare a solicitat admiterea apelului,

desființarea în totalitate a sentinței apelate, cu consecința respingerii acțiunii,

apelantul invocând următoarele:

- în prezenta cauză nu

sunt întrunite condițiile legale cu privire la repararea pagubei materiale sau a

daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângeri de

libertate în mod nelegal prevăzut de art. 504 alin. (1) și urm. C. proc. pen.;

- nu ne aflăm nici în

ipoteza prevederilor art. 504 alin. (3) și (4) C. proc. pen.;

- măsura reținerii și

arestului preventiv luată față de reclamant a fost legală fiind luată cu respectarea

prevederilor din Titlul IV Capitolul I C. proc. pen., la data luării măsurii preventive

în cauză existând suficiente probe și indicii temeinice care justificau luarea măsurilor

menționate.

În drept, au fost invocate

disp. art. 45 alin. (5) și art. 296 C. proc. civ. raportat la art. 504 C. proc.

pen.

Prin întâmpinare, M.G.D.

a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că cererea sa se încadrează

în prevederile art. 504 alin. (2) C. proc. pen., el fiind în perioada 20 mai 2004-04

februarie 2005 arestat preventiv în mod nelegal, pentru o faptă pe care nu a comis-o,

faptă pentru care s-a dispus arestarea preventivă, și pentru care ulterior instanțele

de judecată au dispus achitarea printr-o hotărâre rămasă definitivă.

Prin decizia civilă

nr. 73 din 13 iulie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a

admis ca fondat apelul

declarat de apelantul-

reclamant

M.G.D., în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu-Mare

și apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare împotriva sentinței civile

nr. 1051/D din 14 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu-Mare, pe care a

schimbat-o în parte în sensul că:

A obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 160.000 RON cu titlu de daune morale și la plata sumei de

2.240 RON pentru prejudiciul material efectiv cauzat, alături de suma de 13.200

euro, acordată cu același titlu.

Au fost păstrate celelalte

dispoziții ale sentinței.

S-au respins ca nefondate

apelurile declarate de apelanții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

București, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu-Mare și apelantul

Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, Județul Satu-Mare, împotriva aceleași

sentințe.

A obligat partea intimată

Statul Român

prin

Ministerul Finanțelor Publice să plătească părții apelante M.G.D. suma de 4.000

RON cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea deciziei

s-a reținut că în cauză criticile aduse hotărârii atacate de către apelantul-pârât,

precum și de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu-Mare nu pot fi primite.

Susținerile în sensul că reclamantul nu s-ar putea prevala de prevederile art. 504

C. proc. pen., dat fiind temeiul în baza căruia s-a dispus achitarea acestuia, fiind

nefondate.

Reclamantul din cauză

a fost achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen. și respectiv în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

c) C. proc. pen., prin sentința penală nr. 10 pronunțată la data de 11 ianuarie

2008 de Judecătoria sectorului 3 București, rămasă definitivă la data de 09

martie 2009, prin decizia penală nr. 352/2009 pronunțată de Curtea de Apel București.

Anterior pronunțării hotărârii de achitare, reclamantul s-a aflat în stare de arest

preventiv în perioada 20 mai 2004 până la data de 04 februarie 2005.

Hotărârea de achitare

a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de folosire de acte falsificate a

fost dată în considerarea temeiului prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen. instanța

stabilind că fapta nu a fost săvârșită de reclamant, iar achitarea pentru săvârșirea

de fals în înscrisuri sub semnătură privată în considerarea temeiului prevăzut de

art. 10 lit. d) C. proc. pen., reținându-se că fapta nu întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii.

Situația reclamantului

cade, fără îndoială, sub incidența textului art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

în condițiile în care, în mod expres, textele de lege aflate în discuție prevăd

că are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a

fost privată de libertate în mod nelegal, dacă aceasta a fost stabilită „prin hotărâre

definitivă de achitare”. Textul enunțat face vorbire, pe de o parte, despre hotărâre

de achitare sau de încetare a procesului penal, iar aceasta din urmă să se fi pronunțat

pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j), pe de altă parte. În speță,

suntem în prezența primei ipoteze enunțate, respectiv a unei hotărâri definitive

de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) pentru două dintre cazurile prevăzute

în art. 10 lit. a)–e), prin urmare, susținerile apelantului-pârât, rezultat al unei

interpretări trunchiate a textelor de lege aflate în discuție, se dovedesc a fi

lipsite de temei.

S-a constatat că în mandatul

de arestare preventivă emis în ziua de 21 mai 2004 de Tribunalul București s-a reținut

că fapta inculpatului M.G.D. constituie infracțiunile de folosire la autoritatea

vamală de documente vamale falsificate, de către un grup constituit în bandă, prevăzute

de art. 178-179 din Legea nr. 141/1997, pedepsite cu închisoarea de la 5 ani la

15 ani, însă ulterior, în legătură cu fapta reținută în sarcina inculpatului, prin

sentința penală nr. 10/2008 a Judecătoriei sectorului 3 București s-a dispus, în

baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracțiune prevăzută

de art. 178 din Legea nr. 141/1997 în infracțiunea prevăzută de art. 273 din Legea

nr. 86/2006.

Faptul că în apel, prin

decizia penală nr. 681/A din 23 octombrie 2008 a Tribunalului București, secția

a II-a penală, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal față de reclamantul din prezenta

cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., constatând intervenită prescripția răspunderii penale,

s-a apreciat irelevant în soluționarea prezentei pricini, câtă vreme dispozițiile

instanței de apel au vizat fapte care nu au constituit temeiul arestării preventive,

iar pentru faptele în raport cu care s-a luat măsura preventivă aflat în discuție

instanța de fond a dispus achitarea inculpatului, dispoziția de achitare fiind păstrată

în tot de către instanța de apel prin decizia penală sus-menționată.

Referitor la prevederile

art. 505 C. proc. pen. s-a apreciat că reclamantul este îndrituit la o reparație

morală pentru prejudiciul încercat în perioada de 8 luni și 15 zile sub durata căreia

s-a aflat în regim de detenție, sens în care este necesar a se aduce în discuție

trauma suferită de acesta, în perioada respectivă fiind nevoit a locui departe de

familia sa, neputând fi ignorat nici oprobiul public la care acesta a fost supus,

atât el cât și familia sa. Însă la fel de important este a se face vorbire și despre

stresul și starea de tensiune psihică în care s-a aflat apelantul-reclamant și familia

acestuia sub durata celor 5 ani de zile, pe care s-a întins procesul penal, până

la pronunțarea hotărârii definitive.

S-a apreciat că despăgubirile

acordate de instanța de fond reprezintă o acoperire insuficientă a prejudiciului

moral încercat de partea reclamantă, sens în care se impune majorarea acestora la

suma de 160.000 RON de la 85.000 RON, stabilită de instanța de fond.

Cât privește daunele materiale,

soluția Tribunalului de obligare a pârâtului la plata sumei de 13.200 euro pentru

prejudiciul material încercat de reclamant s-a apreciat ca fiind corectă, însă acest

prejudiciu trebuie să înglobeze și beneficiul nerealizat ca urmare a privării reclamantului

de libertate. În apel au fost dovedite veniturile anterioare realizate în mod constant

de către reclamant în calitate de merceolog până la data de 20 mai 2004, când contractul

de muncă al acestuia a fost suspendat conform art. 50 lit. b) C. muncii. În lunile

premergătoare arestării sale, reclamantul a realizat lunar un venit de 28.000.000

ROL, astfel că acesta este îndrituit la majorarea daunelor materiale stabilite de

instanța de fond, în sensul adăugării la acestea a sumei reprezentând beneficiul

nerealizat, în perioada detenției, în cuantum de 2.240 RON.

Referitor la pretenția

apelantului-reclamant de majorare a daunelor materiale pentru acoperirea pretinsului

prejudiciu constând în cheltuielile făcute de familia sa în perioada detenției prin

utilizarea în acest scop a prețului obținut conform contractului de vânzare-cumpărare

încheiat la data de 20 decembrie 2002, este de subliniat că, prin probatoriul administrat

în cauză, nu s-a dovedit că prețul obținut pe casa de locuit ce a făcut obiectul

vânzării ar fi fost cheltuit în perioada în care apelantul a fost arestat preventiv,

pentru acoperirea eventualelor cheltuieli ocazionate de starea sa de detenție.

S-a apreciat că se impune

menținerea cheltuielilor de judecată, de 4.000 RON, neimpunându-se a se reduce cuantumul

acestora, astfel cum, fără temei, pretinde apelantul-pârât, cheltuielile respective

reprezentând valoarea onorariului avocațial, onorariu care se poate reduce doar

atunci când se constată motivat că este nepotrivit de mare, față de valoarea pricinii

sau munca îndeplinită de avocat, or în speță este de observat că litigiul de față

a parcurs 4 termene de judecată, sub durata cărora au fost administrate dovezi,

activitate care a reclamat prezența și implicarea activă a avocatului.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Satu-Mare,criticând-o ca nelegală,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs s-a invocat că în mod greșit instanța de apel a reținut că în cauză s-a

făcut dovada că în lunile premergătoare arestării reclamantul a realizat venituri

de 28.000.000 ROL, fiind angajat ca merceolog și că astfel acesta este îndrituit

la majorarea daunelor materiale stabilite la instanța de fond.

Pe fondul cauzei, s-a

criticat decizia în ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 504

C. proc. pen., susținându-se că în cauză nu sunt întrunite elementele angajării

răspunderii pentru erori judiciare, întrucât în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre

definitivă de condamnare, achitarea reclamantului în procesul penal fiind pronunțată

în căile de atac, iar pentru o faptă s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare

a intervenirii prescripției.

S-a criticat decizia și

în ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 274-276 C. proc.

civ., susținându-se că în condițiile care acțiunea a fost admisă în parte și cheltuielile

de judecată trebuiau acordate doar în parte.

Recursul nu este fondat.

Se constată că prima dezvoltare

a motivelor de recurs, privind greșita reținere a instanței de apel a faptului că

s-a făcut dovada că reclamantul a fost angajat ca merceolog anterior arestării sale

și că realiza venituri de 28.000.000 ROL, impunându-se majorarea cuantumului daunelor

materiale, nu constituie o critică de nelegalitate a hotărârii ci o critică de netemeinicie

a hotărârii, urmare a unei greșite aprecieri a probelor, critică care însă nu mai

poate constitui motiv de recurs, după abrogarea expresă a pct. 10 și 11 din vechea

reglementare a art. 304 C. proc. civ.

Critica privind greșita

interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen. este nefondată,

această critică fiind invocată și în apel și a fost motivată de către instanța de

apel.

Obiectul judecății în

recurs îl reprezintă analiza hotărârii date în apel, din perspectiva criticilor

de nelegalitate formulate de titularul recursului.

Se constată că în dezvoltarea

motivelor de recurs, din această perspectivă, recurentul nu aduce argumente la o

eventuală greșită interpretare a dispozițiilor art. 504 C. proc. pen. de către instanța

de apel, ci reia prin reproducere textele de lege incidente, susținând în esență

că, întrucât în cauză nu a intervenit față de reclamant o hotărâre de condamnare

definitivă, urmată de o hotărâre de achietare, în urma rejudecării nu poate fi angajată

răspunderea statului.

Mai susține recurentul

că privarea sau restrângerea de libertate, în mod nelegal, trebuia să fie stabilită

prin hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal, ceea ce

nu s-a produs în cauză.

Se constată că instanța

de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 504 C. proc.

pen., reținând că în cauză achitarea reclamantului s-a dispus în temeiul dispozițiilor

art. 10 lit. c) și d) (fapta nu a fost săvârșită de reclamant și respectiv nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii), fiind astfel incidente dispozițiile

art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

Potrivit art. 504

alin. (4) C. proc. civ. are dreptul la repararea pagubei și persoana care a fost

privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea

faptei.

Prescripția trebuie să

intervină în cursul procesului penal, și nu trebuie să fi fost împlinită la momentul

arestării preventive, pentru că prescripția constituie o cauză care împiedică punerea

în mișcare sau exercitare a acțiunii penale, art. 9 C. proc. pen.

În mod legal a reținut

instanța de apel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 274 alin. (4) C.

proc. civ. și că nu se impune micșorarea onorariului avocatului raportat la valoarea

pricinii și volumul de muncă îndeplinit.

Având în vedere aceste

considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Satu-Mare împotriva deciziei nr. 73A din 13 iulie

2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 iunie 2011.