ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6375/2007

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

2380 din 7 septembrie 2005, reclamanții V.L. și S.E.C. au chemat în judecată pe

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea

acestuia la plata următoarelor sume:

- 2.300.000 lei, cu dobândă legală

de 6% pe an, parte din prejudiciul total, reținută pe statele de plată a

salariului, la diferitele locuri de muncă Combinatul Midia Năvodari, T.

București, T. Ploiești, A. Năvodari, I. București, I. București, Grup sanitar

Constanța, suma actualizată în raport cu indicele de inflație;

- 40.000 lei drepturi salariale

nerealizate, cu dobânda legală de 6% pe an; ca urmare a desfacerii

contractului;

- 30.000 lei plus dobânda legală de

6% an, sumă actualizată cu indicele de inflație, cheltuieli făcute pe toată

durata cercetării penale și a judecății (începând cu decembrie 1979 și până la

12 august 1980);

- suma de 10.000.000 lei cheltuieli

făcute timp de 10 ani de judecată a cererii de revizuire, din anul 1994-până în

anul 2004:

- suma de 5.000 lei, plus dobânda

legală de 6%, actualizată în funcție de indicele de inflație , reținută cu

titlu de cheltuieli judiciare în baza sentinței penale 1200/1982 a Judecătoriei

Constanța;

- suma de 10.000 lei plus dobânda

legală de 6% an, actualizată cu coeficientul de inflație achitată cu titlu

separat de cheltuieli judiciare pentru expertize, în baza sentinței penale nr.

1200/1982;

- suma de 30.000 Euro reprezentând

cheltuieli actualizate, suplimentare pentru îngrijirea sănătății defunctului

V.M., pe toată durata celor 14 ani de la prima arestare și până la data

achitării în baza sentinței penale nr. 586/2003 a Judecătoriei Constanța.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat următoarele : autorul reclamantelor, V.M. (decedat) a fost reținut

fără mandat și cercetat de lucrătorii din securitate timp de 7 zile, apoi

arestat în perioada 7-15 decembrie 1979 și în continuare în perioada 17

martie-13 august 1980; prin sentința penală nr. 1200/1982 a Judecătoriei

Constanța, definitivă, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 242 alin. (2) C. pen. și 1 an închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 24-25 din Legea nr. 5/1965, fiind obligați în

solidar cu ceilalți 3 inculpați la plata sumei de 8.905.182 lei plus dobândă

legală de 6% pe an, către C.P. Năvodari, împotriva acestei sentințe fiind

admisă cererea de revizuire, prin sentința penală nr. 586 din 6 iunie 2003 a

Judecătoriei Constanța, iar reclamantul a fost achitat, considerându-se că nu

s-a făcut vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale; procedura de judecată a

cererii a durat peste 10 ani, pronunțându-se mai multe hotărâri judecătorești,

iar pe tot parcursul judecății defunctul a fost desconsiderat de rude și

prieteni, a suportat mai multe umilințe.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 504 C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 2249 din 14

noiembrie 2006, Tribunalul Constanța a respins ca nefondat excepția autorității

de lucru judecat invocată de pârât, a admis acțiunea formulată de reclamanții

V.L. și S.E.C. și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a următoarelor

sume: 97.300 lei, reprezentând valoarea actualizată a sumei achitată de V.M.,

cu titlu de despăgubiri civile; 173.632 lei, reprezentând drepturi salariale și

alocații de stat reactualizate; 60581,9 lei, cheltuieli judiciare efectuate de

V.M., reactualizate; 35.000 Euro, echivalentul în lei la data efectuării

plății, reprezentând daune morale.

Prin decizia nr. 113/C din 10

aprilie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, s-a respins apelul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța.

Pentru a se pronunța astfel,

instanțele au reținut, în esență, că pe durata îndelungată a procesului penal

și a soluționării cererii de revizuire autorul reclamanților a fost supus unor

suferințe psihice și abuzuri, datorită cărora ulterior a decedat, scopul

daunelor morale fiind acelea de a compensa prejudiciul cauzat persoanei

vătămate, cât și familiei acesteia.

Împotriva deciziei civile nr. 113/C

din 10 aprilie 2007 a Curții de Apel Constanța a declarat recurs pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticile formulate fiind

următoarele:

Capătul de cerere cu privire la

alocația de stat pentru copii, pretins neîncasată, nu a fost dovedit de către

reclamanți, la dosar neexistând probe din care să rezulte că soția autorilor

reclamanți nu ar fi beneficiat de această alocație; potrivit art. 504 și art.

505 C. proc. pen., pot fi reparate numai prejudiciile materiale suferite de

persoana condamnată sau față de care s-au luat măsuri preventive pe nedrept

produse ca urmare a condamnării sau luării unei măsuri preventive; iar

obligarea Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de

35.000 Euro este în neconcordanță cu dispozițiile art. 504 și art. 505 C. proc.

pen.

A mai reținut pârâtul, în motivarea

recursului său, că, la stabilirea sumei acordate cu titlu de despăgubiri

morale, trebuie avute în vedere ca că aceste despăgubiri, prin mărimea lor, să

nu aibă un caracter pur simbolic, dar nici să devină o sursă de îmbogățire

pentru moștenitorii victimei, ci să reprezinte doar atât cât este necesar

pentru a le ușura ori compensa în măsura posibilă, suferințele sau neplăcerile pe

care le-au îndurat alături de autorul lor.

Recursul este nefondat în sensul

considerentelor ce succed:

Prin sentința penală nr. 586 din 6

martie 2003 a Judecătoriei Constanța s-a revizuit sentința penală nr. 1200/1982

a acestei instanțe care a fost anulată în parte în sensul că s-a dispus

achitarea autorului reclamanților, V.M., pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 249 alin. (2) C. proc. pen. în temeiul dispozițiilor art. 11

pct. 2 lit. a), art. 100 alin. (1) C. proc. pen., considerându-se că acesta nu

se face vinovat de săvârșirea vreunei fapte penale.

Pe parcursul soluționării revizuirii

sentinței penale nr. 1200/1982 a Judecătoriei Constanța V.M. a decedat, după o

perioadă de peste zece ani de suferințe fizice și psihice.

Este netăgăduit că orice arestare și

inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social și

profesional, că astfel de măsuri le lezează demnitatea și onoarea, libertatea

individuală, drepturi personale nepatrimoniale ocrotite prin lege și că, din acest

punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifică acordarea unei

compensații materiale.

Reglementarea în această materie o

constituie, așa cum bine a reținut și instanța de apel, prevederile art. 48

alin. (3) din Constituție care statuează că statul răspunde patrimonial,

potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în

procesele penale.

Instanțele au avut în vedere

consecințele respective suferite de autorul reclamanților și de aceștia care pe

plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și intensitatea cu

care au fost percepute de către aceștia consecințele vătămării valorilor care

definesc prematuritatea umană, produse datorită unei condamnări pe nedrept, de

către reclamanți.

Acțiunea în pretenții formulată de

reclamant împotriva statului român s-a întemeiat pe dispozițiile art. 504 C.

proc. pen. Motivele pretențiilor potrivit petitului acțiunii s-au axat pe

prejudiciul material și moral produs atât reclamantului ca victimă a soluției

instanței penale, cât și prejudiciul moral suportat de familia sa.

Așa cum corect au reținut cele două

instanțe este adevărat că suferințele psihice nu pot fi cuantificate, estimate

bănesc, însă acoperirea acestui prejudiciu nepatrimonial nu se poate realiza

decât printr-o justă și echitabilă despăgubire, temeiul juridic al răspunderii

pentru repararea prejudiciului civil în care se include și prejudiciul moral

fiind constituit de art. 14 alin. (3) C. proc. pen. ce face trimitere la

dispozițiile art. 998-999 C. civ.

Referitor la critica potrivit căreia

în mod nelegal s-a dispus obligarea pârâtului către reclamanți a sumei

reprezentând alocațiile de stat neîncasate, se constată caracterul nefondat al

acestora, față de dispozițiile Decretului nr. 246/1977 și față de împrejurarea

că, așa cum rezultă din adeverința nr. 1015/2007 emisă de SC R.R. SA (fila 15

dosar apel), V.L., soția autorului reclamanților nu a beneficiat de alocația de

stat pentru copil în perioada decembrie 1979 - august 1983.

În ceea ce privește critica potrivit

căreia în mod nelegal s-a dispus obligarea pârâtului la plata daunelor morale,

se constată că și aceasta este nefondată.

În mod legal au statuat instanțele

că în cazul unor condamnări nelegale, prejudiciul cauzat părții vătămate constă

nu numai în atingerea materială adusă patrimoniului unei persoane, ci și în

lezarea onoarei sau reputației acesteia, consecințele negative suferite pe plan

fizic și psihic, motiv pentru care și aceste vătămări ultime se cer a fi

reparate. Lezarea valorilor fundamentale ale autorului reclamanților și ale

familiei acestuia le-a creat acestora suferințe psihice, cauzate direct și

nemijlocit de condamnarea care s-a dovedit a fi nelegală. Suferințele îndurate

de autorul reclamanților pe perioada condamnării pe nedrept și ulterior au

determinat înrăutățirea stării de sănătate a acestuia, care a condus apoi la

decesul său.

Astfel fiind în mod corect s-a

reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru daune morale

soluția fiind dată cu respectarea dispozițiilor art. 5 pct. 5 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale potrivit cărora

orice persoană care este victima unei arestări sau a unei dețineri în condiții

contrare dispozițiilor acestui articol cu dreptul la reparații.

Pentru considerentele expuse, Curtea

va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ, respingând

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Constanța împotriva

deciziei nr. 113/C din 10 aprilie 2007

a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie

2007.