ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3834/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 346 din 15 septembrie

2000 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, a fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamanta S.C. C. S.A. Giurgiu împotriva pârâtei A.V.A.B., pe

care a obligat-o la plata sumei de 151.870.884 lei reprezentând chiria globală

(pe perioada 1 august 1999 – 31 ianuarie 1999) a locațiunii de depozitare

situat în Giurgiu, a utilajului asupra căruia poartă un drept real de gaj,

existent în patrimoniul pârâtei, cesionară a creanței garantate, conform

contractului de închiriere încheiat la 5 ianuarie 1998 între reclamantă și

cedentă.

Pârâta a mai fost obligată și la plata

penalităților de întârziere în cuantum de 0,4% pe zi, conform art. 5.4. al

aceleiași convenții, calculate până la 15 februarie 2000, cu 12.785.626 lei

cheltuieli de judecată.

Nemulțumită de această soluție, pârâta a

declarat apel, care prin decizia nr. 651 din 27 aprilie 2001 a Curții de Apel

București, secția VI comercială, a anulat, ca netimbrat, pe considerentul că nu

sunt întrunite condițiile pentru a-i fi aplicabile dispozițiile art. 10

1

din O.G. nr. 54/1999 și dispozițiile art. 43 din O.G. nr. 55/1999.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat

recurs, care a fost admis prin decizia nr. 6721 din 20 noiembrie 2001 de Curtea

Supremă de Justiție, secția comercială, și în consecință a casat decizia

recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe cu motivarea că A.V.A.B.

este instituție publică și urmărește încasarea unor venituri publice, iar

curtea de apel în mod greșit a stabilit că A.V.A.B. trebuia să timbreze apelul,

deși era scutit.

În fond, după casare, s-a constituit dosarul nr.

1973/2002, la Curtea de Apel București.

Curtea de Apel București, secția a V a comercială,

prin decizia nr. 10 din 14 februarie 2003, a admis apelul pârâtei, și, în

consecință, a schimbat în tot sentința tribunalului în sensul că în fond a

respins, ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța astfel, curtea de apel a

reținut că:

Din interpretarea textului de lege prevăzut de

art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998 rezultă faptul că A.V.A.B. în

realizarea scopului pentru care a fost creat nu poate să-și asume decât

drepturi ale băncii cedente și numai obligații procesuale și nu de altă natură.

Pe cale de consecință A.V.A.B. s-a substituit în

dreptul de urmărire al creditorului cedat, dar nu și în obligațiile băncii

decurgând din contracte accesorii de locație.

În ipoteza existenței tacitei relocațiuni a

spațiului, titulara obligației ar deveni B.C.R. care a absorbit în integritatea

sa patrimoniul B. S.A.

În altă ordine de idei, este de reținut faptul

că intimata-reclamantă nu se putea înscrie la masa credală cu contravaloarea

chiriei percepută pentru spațiul ocupat de utilajul în cauză, deoarece în lipsa

unei convenții valide B. S.A. (care la acea dată nu mai era subiect de drept)

nici cu B.C.R. și nici cu A.V.A.B., spațiul a fost ținut la dispoziția

proprietarului utilajului.

În aceste condiții, obligația de plată revine

proprietarului utilajului, respectiv societății debitoare, acesta fiind un

temei justificat al pretenției reclamantei de înscriere la masa credală.

A.V.A.B. nu are interesul de a conserva și

păstra bunul, acest interes aparținând proprietarului care suportă riscul

pieirii bunului, iar în condițiile falimentului ar aparține lichidatorului,

singurul care are atribuții în conservarea și exercitarea dreptului de

dispoziție asupra sa.

În contra celei din urmă hotărâri, reclamanta a

declarat recurs criticând soluția pronunțată în apel pentru nelegalitate și

netemeinicie și a susținut că pârâta B. în calitate de locator, în luna

ianuarie 1999 ar fi trebuit să elibereze spațiul comercial, însă aceasta a

rămas în folosința spațiului pentru care a achitat chiria până în luna iulie

relocațiune.

Ca urmare a încheierii unui contract de cesiune

între B. și A.V.A.B. București, în luna august 1999,drepturile și obligațiile B.

au fost transmise către A.V.A.B. București, inclusiv contractul de închiriere

(ce formează obiectul prezentului litigiu) a spațiului de depozitare asupra

căruia s-a instituit un drept real de gaj, în speță fiind vorba de spațiul

închiriat și nu despre ceea ce se depozita așa încât contractul de locațiune

constituie accesoriu al creanței cesionate.

În atare condiții și având în vedere art. 5.1

din contractul de închiriere plata chiriei se va face lunar și A.V.A.B. s-a

substituit în obligațiile decurgând din contractele încheiate cu terții

nedebitori.

În concluzie a mai susținut recurenta S.C. C.

S.A. Giurgiu că A.V.A.B. s-a subrogat atât în drepturile, cât și obligațiile B.,

prin cesiunea din anul 1999, și, pe cale de consecință a solicitat admiterea

recursului.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

La 5 ianuarie 1998, reclamanta S.C. C. S.A. Giurgiu,

în calitate de locator a încheiat cu B. București, în calitate de locatar un

contract de locațiune privind un spațiu de depozitare închis în suprafață de

750 mp, situat în orașul Giurgiu, pe o perioadă determinată, cu posibilitatea

prelungirii, banca cu obligația la plata unei chirii de 1.200 USD.

În exercitarea dreptului de folosință, B. a

depozitat în spațiul respectiv o instalație de fabricație - ambalare cartofi

„chips” proprietatea H.T. SRL București, asupra căreia s-a substituit un drept

real de gaj pentru garantarea unei convenții de scontare.

La data expirării contractului de locațiune B. a

continuat să funcționeze în spațiul de depozitare a instalației, reclamanta

fiind de acord cu această situație, plata chiriei fiind făcută cu regularitate

până în luna august 1999.

La 7 iulie 1999 prin contractul de cesiune nr. 083043

din 7 iulie 1999 A.V.A.B. în calitate de cesionar a preluat de la cedentul B. S.A.,

creanța neperformantă privind pe debitorul cedat S.C. H.T. SRL. Prin cesiune au

fost predate A.V.A.B. titlurile de creanță din care rezultă creanța cesionată,

însoțite de toate accesoriile acestuia, și anume garanțiile reale sau personale

constituite de debitorul cedat.

Însă, contractul de locațiune încheiat de B. S.A.

cu S.C. C. S.A. Giurgiu nu constituie un accesoriu al creanței cesionate.

A.V.A.B. a preluat prin cesiune creanțele

neperformante ale băncii, scopul pentru care a fost înființat a fost acela de a

recupera creanțele neperformante iar, potrivit O.U.G. nr. 51/1998 astfel cum a

fost modificată și completată, aceasta nu putea să-și asume decât numai

obligații procesuale ale băncii cedente referitoare la creanța preluată nu și

obligații de altă natură (creanța debitorului cedat S.C. H.T. SRL).

Iar, prin art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998,

agenția se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale cedentului

și dobândește calitate procesuală, ceea ce înseamnă că A.V.A.B. s-a substituit

în dreptul de urmărire al creditorului cedat, dar nu și în obligațiile băncii

decurgând din contracte accesorii de locație, cum legal și temeinic a stabilit

instanța de apel.

În consecință, curtea de apel a dat o hotărâre

legală și temeinică, motiv față de care Curtea va respinge recursul

reclamantei, dând o decizie în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta S.C. C. S.A. Giurgiu împotriva deciziei nr. 10 din 14

februarie 2003 a Curții de Apel București, secția V comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 7

octombrie 2003.