ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 618/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de

contencios administrativ  sub nr. 2942/2001, reclamanta S.C. „F.V.” S.A.  a

chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Hunedoara, Garda Financiară, secția Hunedoara și Ministerul Finanțelor Publice,

solicitând anularea deciziei nr. 2123/1999 emisă de Ministerul Finanțelor

Publice, precum și a actului de control încheiat de către Garda Financiară Deva

și exonerarea sa de plata obligațiilor fiscale reținute prin procesul-verbal

încheiat la 9 iunie 1998.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a criticat actele atacate ca netemeinice și

nelegale, susținând că în temeiul contractului de comision nr. 1/1996

intervenit între  societate și S.C. „C.I.F.” SRL a fost prevăzută posibilitatea

plății comisionului  prin marfă în compensație, iar în cazul în care această

marfă se va livra de către beneficiarul la export, pe baza actelor doveditoare,

factura de livrare va avea cota zero la TVA și cum societatea beneficiară a

făcut această dovadă, obligațiile fiscale constând în TVA și majorări de

întârziere nu sunt datorate de către reclamantă.

Prin

sentința civilă nr. 335 din 12 decembrie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea formulată de S.C.

„F.V.” S.A.  împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Hunedoara și Garda Financiară, secția Hunedoara.

Pentru

a pronunța această  soluție, instanța de fond a  reținut că reclamanta a vândut

marfa unui beneficiar intern, anume S.C. „C.I.F.” SRL, față de care avea

obligația plății comisionului și care la rândul său a fost comercializată de

către aceasta către alți beneficiari, astfel că nu poate beneficia de cota zero

TVA.

Împotriva

sentinței civile susmenționate a declarat recurs S.C. „F.V.” S.A.  care a

motivat, în esență, că astfel cum rezultă din raportul de  expertiză, exceptând

facturile care fac obiectul prezentului litigiu (care au înscrisă cota zero la

TVA) și cu privire la care s-a dovedit din actele aflate la dosar că marfa

aferentă a fost exportată, fără nici un fel de  prelucrări, restul

operațiunilor comerciale derulate de societate s-au făcut pe bază de facturi

care au avut înscrisă cota legală de TVA și că aceeași cotă s-a înscris și pe

facturile la care nu s-a putut face dovada că mărfurile au mers la export.

Recursul

este nefondat.

Din

actele dosarului se reține că societatea recurentă a livrat mărfuri către S.C.

„C.I.F.” SRL  pentru serviciul prestat de către aceasta în achiziționarea cu

materii prime și diverse utilaje necesare procesului de fabricație la

Societatea comercială  „F.V.” S.A.

Așadar,

societatea în cauză și-a vândut marfa unui  beneficiar intern, care apoi a fost

comercializată de acesta către alți beneficiari.

În mod

corect a  reținut instanța de fond că reclamanta nu poate beneficia de cota

zero TVA deoarece operațiunile de export în comision presupun ca marfa să fie

proprietatea producătorului care obține c/val. acestora prin vânzarea către

beneficiarul la export, iar comisionarul primește un comision pentru serviciul

de intermediere prestat.

În

cauză, societatea recurentă a vândut marfa unui beneficiar intern, anume S.C. „C.I.F.

SRL, față de care avea obligația plății comisionului  și care la rândul său a

fost comercializată de către aceasta către alți beneficiari. Livrările de

mărfuri trebuiau efectuate pe bază de facturi interne cu TVA  care compensau

facturi emise de comisionar pentru  serviciile prestate.

Neprocedând

în acest mod, în mod întemeiat  a reținut organul de control că societatea nu

poate beneficia de cota zero TVA.

Având

în vedere considerentele expuse, faptul că sentința instanței de fond este

legală și temeinică iar motivele de recurs nu sunt de natură să ducă la casarea

acesteia, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Societatea comercială „F.V.” S.A. împotriva sentinței

civile nr. 335 din 12 decembrie 2001 a Curții de Apel Alba  Iulia, secția de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 februarie 2004.