ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 618/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ sub nr. 2942/2001, reclamanta S.C. „F.V.” S.A. a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, Garda Financiară, secția Hunedoara și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 2123/1999 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și a actului de control încheiat de către Garda Financiară Deva și exonerarea sa de plata obligațiilor fiscale reținute prin procesul-verbal încheiat la 9 iunie 1998. În motivarea acțiunii, reclamanta a criticat actele atacate ca netemeinice și nelegale, susținând că în temeiul contractului de comision nr. 1/1996 intervenit între societate și S.C.

„C.I.F.” SRL a fost prevăzută posibilitatea plății comisionului prin marfă în compensație, iar în cazul în care această marfă se va livra de către beneficiarul la export, pe baza actelor doveditoare, factura de livrare va avea cota zero la TVA și cum societatea beneficiară a făcut această dovadă, obligațiile fiscale constând în TVA și majorări de întârziere nu sunt datorate de către reclamantă. Prin sentința civilă nr. 335 din 12 decembrie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea formulată de S.C. „F.V.” S.A. împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara și Garda Financiară, secția Hunedoara. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a vândut marfa unui beneficiar intern, anume S.C.

„C.I.F.” SRL, față de care avea obligația plății comisionului și care la rândul său a fost comercializată de către aceasta către alți beneficiari, astfel că nu poate beneficia de cota zero TVA. Împotriva sentinței civile susmenționate a declarat recurs S.C. „F.V.” S.A. care a motivat, în esență, că astfel cum rezultă din raportul de expertiză, exceptând facturile care fac obiectul prezentului litigiu (care au înscrisă cota zero la TVA) și cu privire la care s-a dovedit din actele aflate la dosar că marfa aferentă a fost exportată, fără nici un fel de prelucrări, restul operațiunilor comerciale derulate de societate s-au făcut pe bază de facturi care au avut înscrisă cota legală de TVA și că aceeași cotă s-a înscris și pe facturile la care nu s-a putut face dovada că mărfurile au mers la export.

Recursul este nefondat. Din actele dosarului se reține că societatea recurentă a livrat mărfuri către S.C. „C.I.F.” SRL pentru serviciul prestat de către aceasta în achiziționarea cu materii prime și diverse utilaje necesare procesului de fabricație la Societatea comercială „F.V.” S.A. Așadar, societatea în cauză și-a vândut marfa unui beneficiar intern, care apoi a fost comercializată de acesta către alți beneficiari. În mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta nu poate beneficia de cota zero TVA deoarece operațiunile de export în comision presupun ca marfa să fie proprietatea producătorului care obține c/val. acestora prin vânzarea către beneficiarul la export, iar comisionarul primește un comision pentru serviciul de intermediere prestat.

În cauză, societatea recurentă a vândut marfa unui beneficiar intern, anume S.C. „C.I.F. SRL, față de care avea obligația plății comisionului și care la rândul său a fost comercializată de către aceasta către alți beneficiari. Livrările de mărfuri trebuiau efectuate pe bază de facturi interne cu TVA care compensau facturi emise de comisionar pentru serviciile prestate. Neprocedând în acest mod, în mod întemeiat a reținut organul de control că societatea nu poate beneficia de cota zero TVA. Având în vedere considerentele expuse, faptul că sentința instanței de fond este legală și temeinică iar motivele de recurs nu sunt de natură să ducă la casarea acesteia, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Societatea comercială „F.V.” S.A. împotriva sentinței civile nr. 335 din 12 decembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2004.