ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5642/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.B. a chemat în judecată pe pârâta SC R.C. SRL București, pentru a fi obligată la plata sumei de 2.291.034.631 lei, reprezentând 1.551.252.321 lei taxă concesionare teren, pentru anii 2000 – 2002 și 739.782.310 lei majorări de întârziere și penalități de întârziere calculate până la data de 30 iunie 2003. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de asociere, pentru terminarea execuției lucrărilor de construcție și punerea în funcțiune a blocului, din ansamblul Piața Victoriei, în scopul valorificării sale în comun și că pârâta s-a obligat să achite taxa de cesionare a terenului în valoare de 44.953.612 lei, indexată anual cu rata inflației, obligație contractuală pe care nu și-a îndeplinit-o.

Ulterior reclamantul și-a precizat acțiunea, majorându-și pretențiile la 3.114.188.859 lei taxă concesionare, aferentă cotei indivize de teren pentru blocul din ansamblul Pieței Victoriei, reprezentând 2.146.101.086 lei taxă de concesionare aferente perioadei 2000 – 2003; 817.471.353 lei majorări de întârziere pentru 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2003, ca urmare a neachitării taxei de concesionare în cuantum de 817.471.353 lei 150.616.420 lei penalități de întârziere pentru 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2003, ca urmare a neachitării taxei de concesiune în cuantum de 150.616.420 lei. Intimata – pârâtă SC R.C. SRL București, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că potrivit contractului de vânzare – cumpărare, a fost vândut în întregime SC L.L.

SA, care ulterior a fost vândut SC R. SA, societate care a acceptat și preluarea obligației de plată a taxe de concesionare a terenului aferent blocului. La 18 februarie 2004, pârâta a invocat autoritatea de lucru judecat. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința civilă nr. 5125 din 21 aprilie 2004, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea reclamantului. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată la 3 decembrie 1999, ce a făcut obiectul dosarului nr. 8940/1999, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC R.C. SRL București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 755.151.067 lei contravaloare taxă de concesionare, datorată în baza contractului de asociere.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 3552 din 5 iunie 2000, a respins acțiunea reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, sentință care a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1899 din 17 octombrie 2000 a Curții de Apel București. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 618 din 17 decembrie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 5125 din 21 aprilie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Împotriva menționatei decizii, reclamantul M.B. a declarat recurs în termen legal, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate și nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și în fond admiterea acțiunii sale. În criticile formulate, recurentul – reclamant susține în esență că în cauză nu poate fi vorba de autoritate de lucru judecat, având în vedere că în primul litigiu reclamantă a fost P.M.B., iar în speță acțiunea a fost promovată de M.B. și că nu există identitate de obiect, în sensul că taxa de concesiune solicitată vizează perioade diferite, încălcându-se dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul – reclamant mai susține că hotărârea este criticată și în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia cuprinzând motive contradictorii, în sensul că deși se reține de instanță că există autoritate de lucru judecat, fiind îndeplinită tripla identitate de cauză, obiect și părți, pe de altă parte se menționează că perioada de calcul și cuantumul taxei de concesionare sunt diferite.

Recursul este nefondat. Curtea analizează decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de datele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că în cauză nu sunt îndeplinite nici una din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea deciziei recurate. Referitor la primul motiv de recurs, prin care recurentul reclamant susține lipsa de identitate între părți, în sensul că prima acțiune a fost formulată de P.M.B. și că o a doua acțiune a fost formulată de M.B. nu poate fi reținută, având în vedere că acțiunea a fost semnată tot de primarul general. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, în sensul că nu există identitate de obiect între cele două acțiuni, se constată că și aceasta este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 1201 C. civ., există autoritate de lucru judecat, atunci când sunt îndeplinite cele trei cerințe: identitate de părți, au același obiect și se întemeiază pe aceeași cauză. În ceea ce privește părțile, identitatea este clară, reclamantul și pârâta, sunt același: M.B., atât în prima cerere de chemare în judecată din 31 decembrie 1999, cât și din a doua cerere formulată 19 decembrie 2003. În ambele procese, obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtei la pretenții, reprezentând taxă de concesiune, majorări de întârziere, penalități de întârziere. Este adevărat că, cuantumul pretențiilor și perioada pentru care s-a solicitat sunt diferite, însă se referă la pretenții rezultând din același contract de asociere, pretenții formulate împotriva aceleiași pârâte.

Ori, din sentința civilă nr. 3552/2000 a Tribunalului București sentință irevocabilă, rezultă fără dubiu că acțiunea aceleași reclamante s-a respins ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă (imobilul fusese înstrăinat de aceasta). Așadar, chiar dacă reclamanta în prezenta acțiune și-a formulat pretențiile pentru o altă perioadă, faptul că solicită de la aceeași pârâtă pentru care s-a stabilit irevocabil că nu are calitate procesuală pasivă, sentința anterioară este opozabilă părților și-și produce efectele de plin drept, având autoritate de lucru judecat sub acest aspect. În consecință, recursul este nefondat, urmând a fi respins. Potrivit art. 274 C. proc. civ., urmează a se respinge cererea intimatei pârâte pentru cheltuieli de judecată ca nedovedită, nefiind dovezi în dovedirea cheltuielilor pretinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.B., împotriva deciziei nr. 618 din 17 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Respinge cererea de cheltuieli de judecată a intimatei pârâte SC R.C. SRL București. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2005.