Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3801/2003

HOTĂRÂRE
17.09.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3801/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 451 din 9 septembrie 2002 a Tribunalului Dolj, inculpatul B.M. a fost condamnat la 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen. Totodată tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive, de la 14 august 2001, la zi și l-a obligat să plătească 5.438.058 lei, cu dobânda legală cheltuielile de spitalizare părții civile Spitalul Craiova, 3.000.000 lei, despăgubiri părții civile P.A. și 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut în fapt că între inculpatul B.M. și partea vătămată P.A. existau relații de dușmănie generate de inculpat, care pășuna animalele, pe un teren cultivat cu lucernă de către partea vătămată. Pe fondul acestor relații, în ziua de 13 august 2001 inculpatul, observând că unele persoane care lucrau pe terenul părții vătămate serveau masa la umbra unei salcii situate în capătul grădinii sale, a mers la partea vătămată care se afla la o distanță de circa 60 metri de salcie și a lovit-o cu coasa, în zona toracelui parasternal stâng. Partea vătămată a încercat să se apere cu o furcă dar nu a reușit fiind dezarmat de inculpat, care cu aceeași furcă a lovit-o în cap și peste corp, producându-i astfel o plagă înjunghiată parasternal stânga penetrantă, plagă tăiată antebraț stâng și plagă contuză occipitală, pentru salvarea vieții fiind necesară internarea în spital și efectuarea unei intervenții chirurgicale.

Prin decizia penală nr. 190 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a desființat sentința numai cu privire la latura penală, în sensul că s-a schimbat încadrarea juridică în tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., și inculpatul a fost condamnat la 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi. Instanța de apel, a reținut că inculpatul a comis fapta într-un loc public în sensul prevederilor art. 152 alin. (1) lit. b) C. pen. Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat reducerea pedepsei, temei de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. La aplicarea pedepsei, instanța de apel a avut în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., în care sens a ținut seama de gradul de pericol social deosebit al infracțiunii comise, în împrejurările de fapt expuse, de relațiile de dușmănie dintre părți, generate de conduita reprobabilă a inculpatului, cât și de datele care caracterizează persoana sa (fără antecedente penale), astfel că pedeapsa orientată la limita minimă prevăzută de lege, este necesară pentru reducerea sa și prevenirea comiterii altor infracțiuni. În consecință, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat și a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M., împotriva deciziei penale nr. 190 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 13 august 2001, la 17 septembrie 2003. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 17 septembrie 2003.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-07-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3805/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 221 din 10 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj s-a dispus condamnarea inculpatului C.G.I. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicer
ÎCCJ 2003-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4817/2003
rândul său de către partea vătămată, cu un topor, în zona capului și cu un cuțit în brațul drept. Prin decizia penală nr. 198 din 8 mai 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj ș
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3508/2006
domen, unde fusese înțepat cu furca, avea un braț rupt și i-a spus că a fost bătută de inculpatul M.M. Martorul a mai precizat că în timp ce se întorceau de la câmp, deși partea vătămată se afla într-o stare gravă, inculpatul a ieșit din cu
ÎCCJ 2004-12-03
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6461/2004
de 27 martie 1999. - inculpatul C.C. a lovit cu furca de fier, în mod repetat, peste cap și peste corp partea vătămată P.Șt. După ce victima a fost proiectată la pământ, inculpatul a aplicat acesteia o lovitură, cu coarnele furcii, în direc
ÎCCJ 2003-06-27
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3103/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 615 din 8 noiembrie 2002 Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul B.M. la 2 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor, p
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă