ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3103/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 615 din 8 noiembrie 2002 Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul B.M. la

2 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art.

76 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate 724.152 lei

despăgubiri civile, precum și la plata sumei globale de 3.900.000 lei,

reprezentând prestația periodică începând cu data de 6 octombrie 2001 și până

la data pronunțării hotărârii (8 noiembrie 2002) și la 300.000 lei lunar până

la intervenirea unei cauze de modificare sau încetare a infirmității.

S-a respins acțiunea civilă privind

acordarea daunelor morale.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 6.438.106 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic nr. 1

Craiova.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri,

prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În ziua de 6 octombrie 2001, în

jurul orelor 15-16, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, inculpatul a

avut o altercație cu vecinul său P.Șt. din comuna Ghercești, județul Dolj, care

acoperise cu coceni o șiră de paie din grădina casei. La acoperirea șirei de

paie, partea vătămată s-a folosit de o furcă metalică, cu coadă din lemn de

esență tare. Șira de paie proprietatea lui P.Șt. depășea cu circa 1-2 m

hotarul, pe terenul din grădina inculpatului.

După plecarea soției lui P.Șt. din

grădină, inculpatul (41 de ani) a venit la șira de paie unde se afla partea

vătămată (de 63 ani) și, prin surprindere, i-a luat furca de fier din mână,

după unele discuții, aplicându-i cu ea mai multe lovituri în direcția capului.

Partea vătămată a parat loviturile

cu mâna stângă, care i-a fost fracturată în două locuri. Cu toată apărarea

realizată, partea vătămată a fost lovită și în zona parietală a capului,

producându-i-se un traumatism cranio-cerebral acut deschis.

Datorită loviturilor aplicate de

inculpat, partea metalică a furcii s-a desprins de coada din lemn, iar victima,

plină de sânge pe față și cap, a căzut la pământ, strigând după ajutor.

Venind imediat la locul faptei soția

victimei, inculpatul a încetat agresiunea, plecând spre casă.

Victima a fost transportată la

Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, unde s-a intervenit operator.

Din raportul de constatare

medico-legală nr. 249/ A1 din 1 februarie 2002, rezultă că partea vătămată a

fost internată în Spitalul nr. 1 Craiova în perioada 6 octombrie 2001 – 22

octombrie 2001 cu diagnosticul : politraumatism prin agresiune, T.C.C. acut

deschis, fractură 1/3 medie ambele oase antebraț stâng, contuzie piramidală

nazală, contuzie umăr stâng, s-a suturat plaga parietală, pe 9 octombrie 2001

s-a intervenit chirurgical și s-a efectuat osteosinteză cetromedulară, cu broșă

cu cubitus și radius stâng și imobilizare în aparat gipsat. S-a concluzionat că

leziunile de violență au necesitat pentru vindecare 70-75 de zile îngrijiri

medicale, ele putând fi produse prin lovire cu corp dur, cele de la nivelul

antebrațului stâng putând fi considerate leziuni de autoapărare.

La cererea primei instanțe s-a

întocmit un raport de expertiză medico-legală prin care s-a prelungit numărul

de zile pentru îngrijiri medicale la 100-105 zile, s-a constatat că partea

vătămată prezintă o infirmitate fizică temporară, corespunzătoare gradului III

de invaliditate și s-a concluzionat că leziunile nu au pus în primejdie viața

victimei.

Prima instanță a apreciat că în

cauză se impune aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) și art. 76 alin. (2) C.

pen., acceptând declarația inculpatului că partea vătămată „a încercat” să-l

înțepe cu furca, după care i-a aplicat două lovituri, apoi el smulgându-i coada

de furcă din mână, i-a aplicat victimei mai multe lovituri, producându-i

leziunile prezentate în raportul de constatare medico-legală.

Împotriva hotărârii primei instanțe

a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj care a apreciat că în mod

greșit s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a

provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., care nu este confirmată de

probele administrate în cauză, solicitându-se majorarea pedepsei.

De asemenea, inculpatul a declarat

apel apreciind că încadrarea juridică corectă a faptei este în infracțiunea

prevăzută de art. 182 C. pen., cu reținerea circumstanței atenuante a

provocării.

Prin decizia penală nr. 122 din 20

martie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile formulate în cauză și a

desființat sentința penală numai cu privire la stabilirea pedepsei, înlăturând

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. și durata până la care curge prestația

periodică lunară.

Instanța de apel făcând aplicarea

art. 74 și art. 76 C. pen., la infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la

art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.M. la 3 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

De asemenea, inculpatul a fost

obligat către partea civilă la o prestație periodică lunară în sumă de 300.000

lei începând cu 8 noiembrie 2002, până la 4 septembrie 2003, data reexaminării

părții vătămate.

Curtea de Apel Craiova a motivat

înlăturarea aplicării art. 73 lit. b) C. pen., prin aceea că întregul

comportament al părții vătămate de a ridica șira de paie, pătrunzând cu cca.

1-2 m pe terenul inculpatului, nu poate fi interpretat ca un act de provocare,

nefiind de natură să creeze o stare afectivă acestuia care să-i reducă

posibilitatea de autocontrol și să explice reacția extrem de violentă a

victimei.

Decizia nr. 122 din 20 martie 2003 a

Curții de Apel Craiova a fost atacată cu recurs de către inculpat, care a

solicitat scris și prin apărător schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C.

pen., aplicarea scuzei provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și

reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar rezultă că instanța de apel a reținut corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului, în concordanță cu probele administrate în cursul

urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Potrivit art. 174 alin. (1) și (2)

C. pen., uciderea unei persoane se sancționează cu închisoare de la 10 la 20 de

ani, pedepsindu-se și tentativa la această infracțiune.

Tentativa, potrivit art. 20 C. pen.,

constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare

care a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul.

Sub aspectul laturii subiective,

omorul se caracterizează prin intenție directă sau indirectă, aceasta din urmă

implicând, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferență față de rezultat și

acceptarea posibilității producerii lui.

În speță, stabilirea limitei între

tentativă la infracțiunea de omor și infracțiunea de vătămare corporală gravă

este dată de intenția cu care a acționat inculpatul, aceea de a ucide sau de a

aplica o corecție victimei.

Or, tocmai intenția de a ucide a

inculpatului, rezultă din acțiunile săvârșite de acesta, criteriile de

apreciere fiind: zona anatomică vizată prin lovire, intensitatea loviturii și

obiectul folosit.

Lovirea victimei în cap, respectiv

în zona parietală, evidențiată prin traumatismul cranio cerebral acut deschis,

deci într-o zonă vitală, cu un obiect apt de a ucide, respectiv coada din lemn

esență tare a furcii și intensitatea deosebită a loviturilor, rezultând din

însăși fracturarea mâinii stângi folosită ca apărare, rezultatul letal

neproducându-se din cauza independente de voința inculpatului, cât și a

întreruperii agresiunii ca urmare a venirii soției victimei.

Toate acestea dovedesc că inculpatul

a prevăzut eventualitatea decesului victimei și, chiar dacă nu a urmărit acest

rezultat, el l-a acceptat, săvârșind astfel tentativa la infracțiunea de omor,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu intenție indirectă, cum

corect a reținut instanța de apel.

În cauză, nu poate fi reținută nici

circumstanța atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen.,

constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei

puternice tulburări sau emoții, determinată de provocarea din partea persoanei

vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei

sau prin altă acțiune gravă.

Or, în speță, victima P.Șt., care

rămăsese singur cu inculpatul, nu a săvârșit nici un act de provocare asupra

acestuia, în condițiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., afirmațiile sale,

cum că victima a „încercat” să-l înțepe cu furca și l-a lovit cu două palme,

nefiind cu nimic dovedite.

Cât privește individualizarea

pedepsei, Curtea constată că instanța de apel a făcut o justă apreciere în ce

privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.

Examinând lucrările dosarului, în

raport de dispozițiile art. 72 C. pen., se reține că în procesul

individualizării pedepsei, s-a ținut seama de împrejurările favorabile inculpatului,

aplicându-se circumstanțe atenuante conform art. 74 – art. 76 C. pen., de

gravitatea faptei și comportamentul său în timpul procesului penal, parțial

nesincer.

În aceste condiții, pedeapsa de 3

ani închisoare, sub minimul prevăzut de lege, este corect individualizată,

respectându-se criteriile legale și corespunzând scopului prevăzut de art. 52

C. pen.

Ca atare, recursul declarat de

inculpat, nefiind fondat, va fi respins, în baza art. 385

15

alin.

(1) lit. b) C. proc. pen.

Conform dispozițiilor art. 383 alin.

(2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul

arestării preventive.

În conformitate cu prevederile art.

192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 122 din 20 martie

2003 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 5 februarie 2002, la 27 iunie

2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 iunie 2003.