ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1251/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 528 din 28 august 2003 a Tribunalului Dolj, inculpatul B.I.A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.300.000 lei din care 400.000 lei, reprezintă onorariul apărătorului din oficiu. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În noaptea de 31 martie 2002, în jurul orei 23,00, inculpatul B.I.A., vecin cu partea vătămată P.C.

în vârstă de 73 ani, observând că aceasta a intrat într-o bucătărie anexă a gospodăriei sale, ca să mănânce, a escaladat gardul împrejmuitor și a pătruns fără drept în locuința victimei, căutând bunuri pe care să le fure. Inculpatul a fost surprins de partea vătămată care a strigat după ajutor, împrejurare în care a împins-o, reușind, astfel, să-și asigure scăparea. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor S.R.C., D.C.I., R.M., C.H., proces-verbal de reconstituire, declarațiile inculpatului. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 475 din 22 octombrie 2003, a respins, ca nefondat apelul inculpatului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 200.000 lei către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.I.A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și în principal, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a pătruns în locuința părții vătămate cu intenția de a sustrage bunuri. În subsidiar, recurentul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate prin reținerea prevederilor art. 74 – art. 76 C. pen. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Din examinarea actelor dosarului se constată că instanțele de judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Astfel, conform probelor administrate, inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate P.C. cu intenția de a sustrage bani, împrejurare recunoscută de acesta în fața martorilor S.R.C. și D.C.I. și confirmată cu ocazia întocmirii procesului-verbal de reconstituire a modului de comitere a faptei. În momentul în care a fost surprins de partea vătămată, inculpatul a îmbrâncit-o, părăsind în fugă locul faptei. Ca atare, în sarcina inculpatului a fost reținută săvârșirea tentativei la infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. Întrucât sentința de condamnare a recurentului inculpat B.I.A. este conformă cu probe de vinovăție administrate, în cauză nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în calea de atac.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului recurent, se constată că aceasta nu a fost corect individualizată, întrucât cuantumul sancțiunii nu este conform cu pericolul social concret al faptei, nu reflectă îndeajuns modul de săvârșire a faptei și nu ține seama de persoana inculpatului.

Având în vedere toate împrejurările în care s-a comis fapta, faptul că inculpatul și-a limitat actele de violență la îmbrâncirea victimei, fără a-i cauza acesteia leziuni fizice, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, vârsta acestuia și conduita anterioară general bună, se constată că reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., în favoarea inculpatului și reducerea corespunzătoare a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege constituie măsuri juridice de natură a asigura constrângerea și reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a făptuitorului. Întrucât nu a procedat astfel și a aplicat o pedeapsă netemeinică, decizia atacată este greșită, ceea ce constituie cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen. În consecință, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de inculpat, să caseze decizia penală nr. 475 din 22 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova și sentința penală nr. 528 din 28 august 2003 a Tribunalului Dolj, cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. Prin aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen., pedeapsa aplicată va fi modificată, în sensul reducerii de la 3 ani și 6 luni închisoare la un an și 6 luni închisoare. Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate vor fi menținute. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.I.A. împotriva deciziei penale nr. 475 din 22 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova. Casează decizia și sentința penală nr. 528 din 28 august 2003 a Tribunalului Dolj, cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. c) C. pen. Modifică pedeapsa, în sensul că, prin aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen., o reduce de la 3 ani și 6 luni închisoare la un an și 6 luni închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2004.