ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4100/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 66 din 25

februarie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul M.N.A. la 7 ani

închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. b) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen. și la 2 ani închisoare, pentru

tentativă la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. g) și i) din același

cod.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate și executarea

pedepsei cea mai grea, de 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, în baza art. 14 C.

proc. pen., raportat la art. 346 din același cod, inculpatul a fost obligat la

plata, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 10.500.000 lei părții civile

D.D.D.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul, aflat în stare de

ebrietate, în noaptea de 14 octombrie 2002, fiind în drum spre locuința sa, s-a

hotărât să pătrundă în imobilul în care locuia D.D.D., persoană în vârstă de 82

de ani, despre acesta el cunoscând că este singur și are bani și bunuri pe care

poate să le sustragă.

Ca atare, inculpatul a escaladat

gardul curții, s-a apropiat de casă, a văzut printr-un geam că D.D.D. este în

bucătărie, a intrat și prinzându-l cu mâinile de gât, i-a cerut mâncare.

După ce a mâncat cele servite de

gazdă, inculpatul a luat de pe o masă un cuțit, l-a imobilizat pe D.D.D. și i-a

cerut să-i dea banii din casă.

Bătrânul, secondat de inculpatul

care îi ținea cuțitul în dreptul gâtului, s-a îndreptat spre camera în care, pe

un fotoliu, se aflau 100.000 lei în bancnote de 10.000 lei și a încercat să ia

cuțitul, însă inculpatul l-a lovit cu palma peste figură, instantaneu

producându-i-se sângerare abundentă.

În această stare, inculpatul,

ținându-l pe D.D.D. de gât, l-a târât într-o altă cameră, de aici el luând suma

de 220.000 lei și, ulterior, din alte încăperi a mai luat 10 milioane lei, un

telefon mobil, un pulover, o pereche de pantaloni și un bidon de 2 litri conținând

vin.

În noaptea de 21 octombrie 2002,

inculpatul a intrat din nou în curtea imobilului lui D.D.D. pentru a mai

sustrage bunuri, dar a fost surprins de fiul victimei.

Împotriva sentinței, au declarat

apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpatul.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Prahova a criticat hotărârea, pentru greșita individualizare a pedepselor,

considerând că pedeapsa de executat nu reflectă în suficientă măsură gradul

ridicat de pericol social al faptelor.

Inculpatul, la rândul său, a

criticat sentința pentru netemeinicia pedepselor aplicate, el susținând că în

favoarea sa, pot fi reținute circumstanțe atenuante care pot fi luate în

considerare la micșorarea pedepsei.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 223 din 5 mai 2003 a admis apelul declarat de parchet, a

desființat în parte sentința, a descontopit pedeapsa de executat în pedepsele

componente și a majorat de la 7 ani închisoare la 9 ani închisoare, pedeapsa

pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

alin. (2

1

) lit. c) C. pen.

S-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare.

S-au menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins ca nefondat.

Împotriva hotărârii instanței de

apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, și în această calea de

atac motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Potrivit art. 72 C. pen., text de

lege care prevede criteriile generate de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului,

de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportând la cauză acestea

dispoziții legale, se reține că instanța de apel, în stabilirea pedepsei de

executat, de 9 ani închisoare, a considerat pericolul social grav al faptelor,

acestea aducând atingere patrimoniului persoanei și integrității fizice a

acesteia, împrejurările în care ele au fost săvârșite, respectiv în condițiile

agravantelor incriminate de comiterea la 2 noaptea și în locuința persoanei,

dar și datele ce caracterizează pe inculpat, respectiv fără antecedente penale.

Executarea pedepsei în regim de privare

de libertate corespunde și scopului pedepsei, acela al prevenției generale și

speciale.

Ca atare, recursul declarat de

inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza dispozițiilor art. 192 C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat să plătească cheltuielile

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul M.N.A. împotriva deciziei penale nr. 223 din 5 mai 2003

a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 21 octombrie

2002, la 30 septembrie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 septembrie 2003.