ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1520/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 398 din 19 decembrie

2001, Tribunalul Prahova, secția penală, a condamnat pe inculpatul Ș.I. la 9

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reținând

că, în data de 15 iunie 2001 a atras-o pe partea vătămată P.C. în locuința sa,

unde, prin violență și amenințări cu cuțitul, a deposedat-o de haine în valoare

de 1.000.000 lei.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală, prin decizia nr. 81 din 27 februarie 2002, a respins apelul declarat de

inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat.

Prin decizia nr. 3083 din 14 iunie

2002, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de

inculpat împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat hotărârile pronunțate în

cauză și a restituit dosarul la procuror pentru completarea urmăririi penale,

reținând că urmărirea penală nu este completă, starea de fapt nefiind

întru-totul lămurită și că, completarea acesteia în fața instanței de judecată,

nu s-ar putea face decât cu mare întârziere.

În completarea urmăririi penale,

instanța de recurs a dispus reascultarea inculpatului, părții vătămate și

ascultarea unor martori, precum și efectuarea de confruntări între persoanele

audiate, pentru deplina clarificare a împrejurărilor faptei, a relațiilor

dintre inculpat și partea vătămată, înainte și după incident, precum și motivul

pentru care partea vătămată nu a sesizat autoritățile cu privire la cele

întâmplate.

După completarea urmăririi penale,

prin rechizitoriul nr. 1246/P/2001 din 25 martie 2003 al Parchetului de pe

lângă Tribunalul Prahova, inculpatul Ș.I. a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen., constând în

aceea că, în cursul lunii iunie 2001, aflat la domiciliul său, împreună cu

partea vătămată P.C., a deposedat-o pe aceasta de îmbrăcăminte și încălțăminte,

prin amenințare cu un cuțit.

Prin sentința nr. 216 din 21 mai

2003, Tribunalul Prahova, secția penală, a schimbat încadrarea juridică din

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. b) și c) C. pen.,

cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. b) și f) C. pen., cu aplicarea art. 13 și art. 37 lit.

b) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul Ș.I. la 7 ani

închisoare.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., cu referire la art. 998 – art. 999 C. civ., a obligat inculpatul să

plătească părții vătămate 1.000.000 lei despăgubiri civile.

S-a reținut că, în cursul lunii

iunie 2001, partea vătămată care se întorcea de la serviciu, având asupra sa un

bidon de 5 l cu vin, a fost invitat de inculpat în curtea sa, unde au consumat

împreună alcool, ajungând în stare de ebrietate, moment în care, inculpatul a

început să facă scandal.

Mama inculpatului a încercat să îl

scoată din curte de P.C., dar nu a fost lăsată de inculpat.

Deși afară ploua în continuare,

partea vătămată a încercat să plece spre domiciliul său, dar nu a fost lăsată

de inculpat.

Din cauza comportamentului

inculpatului, mama acestuia a plecat la un nepot unde a rămas peste noapte.

Rămași singuri în domiciliul

inculpatului, partea vătămată a fost obligată de acesta, prin lovire și sub

amenințarea unui cuțit, să se dezbrace de haine și apoi, să se urce într-un

cais aflat la limita dintre proprietăți.

După coborârea din cais, partea

vătămată a profitat de neatenția inculpatului și a plecat acasă unde a povestit

concubinei sale cele întâmplate.

A doua zi, cei doi s-au deplasat

împreună la locuința inculpatului, în vederea recuperării hainelor, fiind

refuzați de Ș.I. care a motivat refuzul restituirii acestora pe existența unei

datorii a părții vătămate.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

inculpatul a declarat apel, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea

faptei reținute în sarcina sa. Acesta a solicitat achitarea și în subsidiar,

completarea probatoriului în vederea corectei stabiliri a situației de fapt.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală, prin decizia nr. 453 din 15 octombrie 2003, a respins apelul declarat

de inculpat ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut că situația de fapt și vinovăția inculpatului sunt

pe deplin stabilite, că încadrarea juridică a faptei este cea legală și că

individualizarea pedepsei s-a realizat cu respectarea cerințelor art. 72 C.

pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, probele administrate nesusținând hotărârea de

condamnare. La termen, prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și

restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate, se constată următoarele:

Potrivit art. 17 alin. (2) C. pen.

„infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.”

Totodată, potrivit art. 62 C. proc.

pen., „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de

judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de

probe.”

Ca atare, săvârșirea cu vinovăție a

unei fapte prevăzute de legea penală și care prezintă pericol social trebuie

stabilită pe bază de probe, convingerea de vinovăție trebuind a fi certă.

Sesizând neconcordanțele dintre

probele administrate, din care nu rezultă cu certitudine săvârșirea faptei, dar

nici elemente care să susțină o soluție de achitare și fiind îndeplinite

condițiile art. 333 C. proc. pen., instanța de recurs, în primul ciclu

procesual, a restituit cauza la procuror în vederea completării urmăririi

penale.

Administrând mijloacele de probă

dispuse, referitoare la împrejurările și faptele ce urmau a fi constatate,

organul de urmărire penală a stabilit, conform art. 200 C. proc. pen., că

inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și ca atare,

că este cazul de a fi trimis în judecată.

Cum probele strânse în cursul

urmăririi penale servesc, potrivit art. 200 și art. 289 C. proc. pen., numai

pentru trimiterea în judecată, instanța de fond a verificat probele menționate

în ședință publică, oral și în contradictoriu, a stabilit starea de fapt

corespunzătoare acestora și a constatat că acestea constituie temei pentru condamnarea

inculpatului Ș.I.

Ca atare, condamnarea fiind

susținută de materialul probator administrat în cauză, decizia prin care,

respingând apelul declarat de inculpat, instanța de control judiciar a menținut

hotărârea primei instanțe nu este susceptibilă de critică, sub acest aspect.

Din materialul probator administrat

în cauză a rezultat cu certitudine că inculpatul și partea vătămată se aflau,

în momentul incidentului, într-o stare avansată de ebrietate, motiv pentru care

s-au produs manifestări specifice acestei stări.

Or, instanțele nu au dat

semnificația cuvenită acestei împrejurări, ca element de individualizare a

pedepsei.

Ca atare, în raport de această

împrejurare, cu referire la celelalte criterii de individualizare a pedepsei,

corect valorizate de instanțe, se apreciază că o pedeapsă situată spre limita

minimă prevăzută de norma incriminatoare este de natură a realiza scopul și

îndeplini funcțiile pedepsei.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta

Curte va admite recursul declarat de inculpat, va casa decizia atacată și

hotărârea primei instanțe, numai cu privire la cuantumul pedepsei principale

aplicată inculpatului, pe care o va reduce de la 7 ani închisoare la 5 ani

închisoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul Ș.I.

împotriva deciziei penale nr. 453 din 15 octombrie 2003 a Curții de Apel

Ploiești.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 216 din 21 mai 2003 a Tribunalului Prahova numai cu privire la

cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatului, pentru infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și f), cu aplicarea art. 13

și art. 37 lit. b) C. pen., pe care o reduce de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 28 septembrie 2001 până la data

punerii efective în libertate.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 martie 2004.