ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1778/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1778/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 207 din 14 mai

2002, Tribunalul Prahova a condamnat, între alții, pe inculpații:

R.I.

zis „J.” la:

- 7 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă comisă la data de 11 ianuarie

2002 – parte civilă S.C. U. S.A. Ploiești, prejudiciu 32.000.000 lei);

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (faptă comisă la data de 11 ianuarie

2002).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 7 ani închisoare.

În temeiul art. 61 alin. (1) C.

pen., a dispus revocarea liberării condiționată a restului de pedeapsă de 426

zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 3 ani și 6 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2956 din 19 noiembrie 1999 a

Judecătoriei Ploiești pe care, în baza art. 61 alin. (1) teza finală C. pen.,

l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca, în final, să execute

pedeapsa de 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa de executat, s-a dedus timpul arestării preventive de la 11

ianuarie 2002, la zi

G.M.

zis „I.” la:

- 7 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (faptă săvârșită la 11 ianuarie

2002, parte civilă S.C. U. S.A. Ploiești);

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa de executat s-a dedus timpul reținerii și arestării preventive de

la 24 ianuarie 2002, la zi, și

M.A.

zis „F.” la:

- 6 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C.

pen.;

- 2 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C.

pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și

anume 6 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a dispus

revocarea suspendării condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 980 din 14 aprilie 1999 a Judecătoriei

Ploiești, pedeapsă ce urmează a se executa pe lângă pedeapsa stabilită în cauză,

astfel că inculpatul M.A., va executa, în final, pedeapsa de 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa de executat s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive

de la 24 ianuarie 2002, la zi.

S-a constatat acoperit în

integritate, prin restituire, prejudiciul cauzat părții civile S.C. P. S.A.

Ploiești, care nu s-a constituit parte civilă, precum și faptul că, părțile

vătămate S.A.G., C.G.M. și C.M.P. nu s-au constituit părți civile.

Prin aceeași sentință, inculpații

R.I. și G.M. au fost obligați să plătească statului suma: de câte 800.000 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de câte 300.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat, cuvenit pentru apărarea din oficiu a acestora

urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe inculpatul M.A.

la plata sumei de 500.000 lei, cu același titlu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În ziua de 11 ianuarie 2002, în

jurul orelor 10,30, potrivit unei înțelegeri prealabile, inculpații R.I. și

G.V. (condamnat în cauză) au plecat de la domiciliile lor către SC U. S.A.

Ploiești, cu intenția de a sustrage obiecte pe care apoi să le valorifice la

centrele de colectare a fierului vechi.

În apropierea Gării de Sud a

orașului Ploiești, cei doi inculpați s-au întâlnit și cu inculpații G.M. și

M.A., după care s-au îndreptat către societatea menționată.

Ajunși la S.C. U. S.A., inculpații

au pătruns prin excaladarea gardului împrejmuitor, după care s-au deplasat în

zona situată către garajul societății și secția mecanică nr. 1, unde se aflau

depozitate mai multe piese metalice.

Din zona respectivă, inculpații și-au

însușit fără drept mai multe bunuri și anume: 9 flanșe a câte 40 kg fiecare, 9

mufe a 10 kg fiecare, 2 flanșe a câte 15 kg fiecare și o cheie tubulară de 20

kg, toate aceste bunuri fiind evaluate la suma de 32.000.000 lei.

Inculpații au transportat, pe rând,

bunurile menționate pe care apoi le-au trecut peste gardul societății.

După ce bunurile au fost scoase din

incinta societății, inculpații au început să le transporte peste calea ferată

din zona stației C.F.R. Sud Ploiești, împrejurare în care au fost văzuți de

către gardianul public C.M., care a anunțat, prin stația de emisie, pe colegii

săi S.A.G. și C.P.

Gardienii publici s-au deplasat

către zona secției mecanice nr. 1 de unde s-au sustras piesele și i-au observat

pe inculpați în timp ce încercau să le transporte în zona liniei ferate,

somându-i să înceteze transportul.

La somația adresată, inculpații au

început să arunce cu pietre în direcția gardienilor publici C.M. și S.A.

Observând că din direcția opusă se îndrepta gardianul public C.P., inculpații

și-au schimbat direcția de deplasare, întrucât și-au dat seama că pot fi

încercuiți și prinși.

Intre timp, gardianul public C.M. a

reușit să-l prindă și să-l imobilizeze pe inculpatul R.M., iar ceilalți

inculpați au continuat să arunce cu pietre în direcția celor trei gardieni

publici, care se aflau în jurul persoanei imobilizată, încercând în acest fel

să-i determine pe gardieni să-l elibereze pe inculpatul imobilizat.

Întrucât inculpații continuau să se

manifeste agresiv, pentru a-i determina să înceteze actele de violență, unul

din gardieni a tras un foc de armă în aer, reușind în acest fel să-i

liniștească pe inculpații agresori care, în cele din urmă, au fugit de la locul

faptei.

Bunurile sustrase de inculpați au

fost restituite părții vătămate, care, astfel, nu s-a mai constituit parte

civilă.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpații.

Prin apelul declarat, Parchetul de

pe lângă Tribunalul Prahova a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la:

- greșita reținere în sarcina

fiecărui inculpat a unei singure infracțiuni de ultraj și nu un număr de 3

asemenea infracțiuni, având în vedere că în cauză actele de violență au fost

exercitate asupra unui număr de 3 gardieni publici, fiecare din ei constituind

subiectul pasiv al unei asemenea infracțiuni;

- greșita individualizare a

pedepselor aplicate inculpaților pe care le consideră ca fiind prea mici,

impunându-se majorarea lor având în vedere pericolul social ridicat al faptelor

comise, cât și persoana acestora, care sunt recidiviști ori au antecedente

penale.

Prin motive comune de apel,

inculpații au criticat aceeași hotărâre referitor la:

- greșita încadrare juridică a

faptei de sustragere în infracțiunea de tâlhărie, în realitate aceasta întrunind

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, întrucât la sustragerea

bunurilor nu a folosit acte de violență;

- pedepsele aplicate pe care le

apreciază cu sunt prea aspre, față de faptele comise.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 398 din 11 septembrie 2002, a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și desființând în parte, în latura

penală, hotărârea atacată a dispus:

- descontopirea pedepselor

rezultante aplicate inculpaților în pedepsele componente;

- schimbarea încadrării juridice, în

baza art. 334 C. proc. pen., a faptei de ultraj dintr-o singură infracțiune în

trei asemenea infracțiuni și condamnarea inculpaților la câte 4 ani închisoare

pentru fiecare din cele 3 infracțiuni de ultraj;

- recontopirea tuturor pedepselor

aplicate în cauză, în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.,

urmând ca fiecare inculpat să execute pedepsele cele mai grele și anume: R.I. 7

ani închisoare, G.M. 7 ani închisoare, G.V. 5 ani și 6 luni închisoare și M.A.

8 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate și s-a dedus la zi, timpul reținerii și

arestării preventive pentru fiecare inculpat.

Au fost respinse ca nefondate

apelurile declarate de inculpați care au fost obligați la plata de cheltuieli

judiciare către stat.

În motivarea acestei decizii, instanța

de apel a arătat că „În ceea ce privește modul de încadrare a faptelor comise

de inculpați în legătură cu infracțiunea de ultraj, se constată că într-adevăr

cei trei gardieni publici au fost ultragiați, întrucât asupra lor inculpații au

aruncat cu pietre și i-au amenințat, fiind nevoie să se tragă foc de armă

pentru ca aceștia să se îndepărteze și să nu exercite acte de agresiune asupra

gardienilor” și că această situație „Este vorba despre existența a trei

infracțiuni de ultraj, fiecare individualizată în raport de partea vătămată,

astfel încât, sub acest aspect apelul parchetului urmează a fi admis,

desființând în parte sentința instanței de fond, în latura penală, iar în baza

art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen., o

singură faptă, în trei fapte de ultraj referitoare la cele trei părți vătămate,

gardienii publici S.A., C.M. și C.P”.

În ce privește motivul de apel

invocat de parchet referitor la pedepsele aplicate inculpaților pe care le

consideră prea mici, instanța de apel a arătat că acestea au fost corect

individualizate de către prima instanță cu respectarea criteriilor arătate în

art. 72 C. pen., la stabilirea cuantumului acestora ținându-se seama de

împrejurările comiterii faptelor, pericolul social și persoana infractorilor,

astfel că nu se impune a fi modificate, în sensul majorării cum fără temei s-a

susținut.

Referitor la motivele de casare

invocate de inculpați, instanța de apel a arătat că nu sunt fondate, deoarece din

probele de la dosar rezultă că aceștia după ce au sustras piesele din incinta

sediului părții vătămate, în momentul în care au fost surprinși de către cei

trei gardieni publici, pentru a-și asigura scăparea au folosit acte de

violență, ceea ce caracterizează fără îndoială, conținutul infracțiunii de

tâlhărie și nu de furt calificat, cum fără temei au susținut, iar în ce

privește pedepsele aplicate acestora sunt proporționale cu faptele și vinovăția

lor, motiv pentru care nu se impune a fi reduse.

Decizia curții de apel, a fost

atacată cu recurs de către inculpații G.M., M.A. și R.I. pe care au criticat-o,

în principal cu privire la greșita lor condamnare pentru infracțiunea de

tâlhărie, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni,

în sensul că nu au folosit acte de violență asupra celor 3 gardieni publici,

motiv pentru care vinovăția lor trebuie reținută doar pentru infracțiunea de

furt, iar în subsidiar, și cu privire la pedepsele aplicate pe care le

consideră ca fiind prea severe, solicitând reducerea acestora.

Recursurile declarate de inculpați

sunt întemeiate în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta.

Din lecturarea motivelor de casare

invocate de inculpați, se constată că aceștia au reiterat criticile invocate și

la judecarea în apel.

Întrucât, în cauză, se constată că

instanța de fond, cât și cea de apel au reținut în mod corect și în acord cu

probele de la dosar că inculpații, se fac vinovați de comiterea infracțiunii de

tâlhărie, cât și faptul că pedepsele ce le-au fost aplicate au fost just

individualizate cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen., cum și

faptul că executarea lor în limitele stabilite sunt în măsură să realizeze

prevederile art. 52 C. pen., urmează a se constata că motivele de casare

invocate sunt nefondate.

Cu toate acestea, analizând decizia

atacată din oficiu, în raport cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., urmează a se constata că recursurile declarate de aceștia sunt

fondate, în ce privește omisiunea aplicării art. 13 C. pen., referitor la

infracțiunea de tâlhărie.

Potrivit art. 13 C. pen., în cazul

în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au

intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.

Din actele și lucrările de la dosar,

rezultă că inculpații au comis fapta de tâlhărie pentru care au fost trimiși în

judecată la data de 11 ianuarie 2002, dată la care erau aplicabile dispozițiile

art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. și pentru care limitele de pedeapsă erau

între 5 și 20 ani închisoare.

Ulterior, respectiv la data de 18

aprilie 2002, deci după săvârșirea faptelor de către inculpați, a intrat în

vigoare Legea nr. 169 prin care au fost modificate unele dispoziții C. pen.,

între care și cele prevăzute de art. 211 alin. (2) C. pen.

Urmare a acestor modificări a fost

introdus art. 211 alin. (2

1

), iar agravanta prevăzută în vechea

reglementare la art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., a fost trecută la alineatul

nou introdus, respectiv alin. (2

1

), purtând aceeași lit. a), dar

pentru care limitele de pedeapsă au fost stabilite între 7 și 20 ani

închisoare.

Din cele mai sus arătate, rezultă

că, în cauză, față de modificările aduse Codului penal, în speță art. 211 alin.

(2) lit. a), prin legea menționată, text de lege reținut și în sarcina

inculpaților recurenți, dispozițiile acestuia, în varianta existentă înainte de

modificare le sunt mai favorabile, din moment ce minimul special prevăzut de

acesta este mai mic decât cel din noua reglementare pentru care se impune aplicarea

art. 13 C. pen.

De menționat faptul că, deși Legea

nr. 169/2002 era în vigoare la data judecării apelurilor declarate de

inculpați, instanța de apel, fără nici o justificare a omis să facă aplicarea

art. 13 C. pen.

În consecință, pentru motivele arătate,

urmează a se constata că recursurile declarate de inculpații G.M., M.A. și R.I.

sunt fondate, însă numai pentru motivul de casare analizat din oficiu,

respectiv, aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., motiv pentru care

urmează a fi admise, a casa atât decizia atacată, cât și hotărârea primei

instanțe în sensul celor mai sus arătate, cu menținerea pedepselor aplicate

care au fost just individualizate și a se dispune potrivit dispozitivului

prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații G.M., M.A. și R.I. împotriva deciziei penale nr. 398 din 11

septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 207 din 14 mai 2002 a Tribunalului Prahova numai cu privire

la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunile

reținute în sarcina inculpaților și anume: trei infracțiuni de ultraj, prevăzute

de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen. (părți vătămate gardienii publici S.A., C.M.

și C.P.) și infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a)

C. pen.

Înlătură aplicarea art. 33 lit. a)

și a art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedepsele rezultante stabilite

inculpaților, în pedepsele componente, după cum urmează:

Pentru inculpatul G.M.

:

- 7 ani închisoare, stabilită pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.;

- trei pedepse de câte 4 ani

închisoare, stabilite pentru comiterea a trei infracțiuni de ultraj, prevăzute

de art. 239 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Pentru inculpatul R.I.

:

- 7 ani închisoare, stabilită pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

- trei pedepse de câte 4 ani

închisoare, stabilite pentru comiterea a trei infracțiuni de ultraj, prevăzute

de art. 239 alin. (2) și (3), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Pentru inculpatul M.A.

:

- 6 ani închisoare, stabilită pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C.

pen.;

- trei pedepse de câte 4 ani

închisoare, stabilite pentru comiterea a trei infracțiuni de ultraj, prevăzute

de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen.

Face aplicarea în cauză a

dispozițiilor art. 13 C. pen., cu privire la infracțiunile reținute în sarcina

inculpaților și anume: de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C.

pen.

[

(cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., pentru inculpatul R.I. și respectiv, art. 37 lit. b) C. pen., pentru

inculpatul G.M.)] și de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2) și (3) C. pen. [(cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru inculpatul R.I. și respectiv, art. 37

lit. b) C. pen., pentru inculpatul G.M.)] și menține pedepsele aplicate

inculpaților.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., inculpații vor executa pedepsele cele mai grele și anume: câte

7 ani închisoare, inculpații G.M. și R.I. și 6 ani închisoare, inculpatul M.A.

Menține măsura revocării suspendării

condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului

M.A. prin sentința penală nr. 980 din 14 aprilie 1999 a Judecătoriei Ploiești,

și dispune executarea ei alături de pedeapsa stabilită în cauză, astfel că, în

final, inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare.

Deduce din pedepsele aplicate,

timpul arestării preventive de la 11 ianuarie 2002, la 8 aprilie 2003 pentru

inculpatul R.I. și de la 24 ianuarie 2002, la 8 aprilie 2003 pentru inculpații

G.M. și M.A.

Onorariile în sumă de câte 300.000

lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, se vor plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

aprilie 2003.