ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 159/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul  V.E.I. împotriva deciziei

penale nr.190 din 8 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești.

S-au

prezentat inculpatul, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din

oficiu, avocat  R.N. și intimata parte vătămată  D.G.E.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor și achitarea,

întrucât din probele administrate nu rezultă cu certitudine vinovăția acestuia.

Procurorul

a cerut respingerea recursului.

Partea

vătămată a cerut respingerea recursului inculpatului.

Inculpatul

a cerut reducerea pedepsei.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului, constată următoarele:

Tribunalul

Prahova, prin sentința penală nr.106 din 12 martie 2002, a condamnat pe

inculpatul V.E.I. la  9 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art.211 alin.1 și lit.d din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.b

din cod și la  7 ani de închisoare, pentru infracțiunea de viol, prevăzută de

art.197 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.b din același cod.

În

baza art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal, cele două pedepse au fost

contopite în cea mai grea, inculpatul urmând să execute 9 ani de închisoare, cu

aplicarea și a art.71 din cod.

Inculpatul

a fost menținut în stare de arest, iar din durata pedepsei i s-a dedus detenția

preventivă, de la 18 octombrie 2001 până la zi.

De

asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate  D.G.E. 430.000

lei daune materiale și 100 milioane de lei daune morale, iar statului 800.000

lei cheltuieli judiciare.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că, în noaptea de 16/17

septembrie 1999, inculpatul a intrat în barul „P”  din orașul Câmpina  și a

sustras, prin violență, o brățară din argint, de la D.G.E. barman în acel local

cu care apoi a avut raport sexual, prin constrângerea acesteia.

Inculpatul

a declarat apel, susținând că a cumpărat brățara, de la partea vătămată, cu

care a avut raport sexual cu consimțământul acesteia, ei fiind prieteni.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr.190 din 8 mai 2002,

a respins, ca nefondat, apelul și l-a obligat pe apelant la 700.000 lei

cheltuieli judiciare statului.

Din durata pedepsei, aplicate inculpatului, a fost dedusă, în

continuare, detenția preventivă a acestuia.

Inculpatul a declarat recurs, reiterând susținerea din apel.

Critica nu este întemeiată.

Prima instanță a reținut corect situația de fapt, pe care a

calificat-o corespunzător și a dozat just pedeapsa aplicată inculpatului.

Martorele  sosite la locul faptelor la puțin timp după săvârșirea

acestora, confirmă că partea vătămată, agitată, li s-a plâns că a fost agresată

de către inculpat.

Medicul legist confirmă, la rândul său, că partea vătămată a fost

agresată, că agresiunea a putut avea loc în noaptea de 16/17 septembrie 1999 și

că, pentru vindecarea leziunilor, sunt necesare îngrijiri medicale de 1-2 zile.

Martorul O.V. confirmă că a condus partea vătămată la cabinetul

medicului legist, unde aceasta a reclamat că a fost agresată în noaptea de

16/17 septembrie 1999.

La inculpat, au fost găsite brățara sustrasă de la partea vătămată și

cuțitul cu care a amenințat-o pe aceasta.

Administratorul barului sus-menționat și alți martori,  confirmă că

partea vătămată li s-a plâns că a fost agresată de către inculpat infirmând

susținerea inculpatului. că ar fi fost prietenul părții vătămate.

Atunci când a avut ultimul cuvânt, în recurs, inculpatul a cerut să

i se reducă pedeapsa, recunoscând, astfel, implicit, că a săvârșit faptele

pentru care a fost condamnat.

Nu sunt temeiuri ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie redusă.

El a mai fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, pentru infracțiunea

de furt calificat, la un an și 6 luni și apoi la 2 ani de închisoare, pentru

înșelăciune, antecedente care atestă că, pentru reducerea lui, este nevoie de

un timp mai îndelungat.

Din oficiu, nu se constată motive de casare, care să fie luate în

considerare.

Așa fiind, în baza art.385

15

pct.1 lit.b din Codul de

procedură penală, recursul va fi respins, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de inculpatul V.E.I. împotriva deciziei

penale nr.190 din 8 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării

preventive de la 18 octombrie 2001 la 15 ianuarie 2003.

Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli

judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 ianuarie 2003.