ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2342/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 189 din 5

martie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul D.P.

la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la

infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 din

același cod, cu aplicarea art. 76 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

Pe latură civilă, în baza art. 14 și

art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 și următoarele C. civ.,

inculpatul a fost obligat la plata sumei de 35.000.000 lei cu titlu de daune

morale, către partea civilă P.A.

În baza art. 188 din Legea nr.

3/1978 inculpatul a fost obligat la plata, cu titlu de despăgubiri civile, a

sumei de 5.063.492 lei, către partea civilă Spitalul Universitar de Urgență

București.

În temeiul art. 113 C. pen.,

inculpatul a fost obligat la tratament medical până la însănătoșire.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul și familia sa erau vecini

cu familia P., imobilul în care locuiau având intrări separate.

Pe acest fundal, în după-amiaza

zilei de 17 iunie 2000, P.A. fiica sa și un musafir, aflați în desfășurarea

unei petreceri, au fost injuriați de inculpat și de soția lui, motiv pentru

care, la un moment dat, P.A. a ieșit din locuință și cu intenția de a-i

determina pe cei doi să se liniștească, a ajuns la ușa bucătăriei inculpatului.

Acesta, având în mână un cuțit, l-a îndreptat spre zona toracică dreaptă a

femeii, care însă, pentru a se apăra, a ridicat mâna stângă, astfel că lovitura

i-a secționat parțial artera ulnară.

Din raportul de expertiză

medico-legală datat 12 iulie 2000 și completat la 8 august 2000, s-a reținut că

partea vătămată a fost lovită cu un corp ascuțit, posibil cuțit, în zona

antebrațului stâng inferior și în zona toracică dreaptă, necesitând pentru

vindecare 50-55 zile îngrijiri medicale, iar prin localizare și gravitate,

leziunile i-au pus viața în primejdie.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, motivele invocate fiind greșita stabilire a situației de fapt

și, implicit, a vinovăției sale, precum și netemeinicia pedepsei aplicată.

Prin decizia penală

nr. 633 din 10 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, a

admis apelul declarat, a desființat sentința și a redus pedeapsa aplicată

inculpatului, de la 3 ani închisoare, la un an și 6 luni închisoare.

Prin aceeași hotărâre, s-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

inculpatul.

În recursul declarat, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București, a criticat hotărârea pronunțată de instanța

de apel, pentru netemeinicia pedepsei aplicată inculpatului.

La rândul său, recurentul inculpat

și-a motivat recursul pe greșita stabilire a situației de fapt și, deci, a

vinovăției sale, sens în care a solicitat schimbarea încadrării juridice a

faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen., pe netemeinicia pedepsei aplicată cu referire la modalitatea de

executare a acesteia și pe greșita soluționare a laturii civile a cauzei.

Recursurile declarate de parchet și

de inculpat nu sunt fondate.

Potrivit art. 72 C. pen., text de

lege care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și

aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de

limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al

faptei, de persoana infractorului și de împrejurările, care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În spiritul textelor de lege

invocate, se reține că reducând pedeapsa stabilită inculpatului, în condițiile

aplicării art. 76 alin. (2) C. pen., instanța de apel a considerat toate

criteriile de individualizare, în cadrul acestora orientându-se spre limita minimului

special, durata ei corespunzând și scopului întrucât inculpatul este învârstă,

bolnav și nu are antecedente penale.

În ce privește modalitatea de

executare, pedeapsa închisorii va fi în măsură să realizeze prevenția generală

și specială, în cauză nefiind incidente condițiile de aplicare a suspendării

condiționate (art. 81 alin. (3) C. pen.) și, ca atare, nici ale suspendării

executării sub supraveghere, prevăzute de art. 86

1

C. pen.

În ce privește motivul de recurs

vizând greșita încadrare juridică a faptei se reține că este, de asemenea,

nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru existența infracțiunii de

vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., este necesar

ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi

acționat cu intenție.

În vederea delimitării infracțiunii

de vătămare corporală gravă, de tentativa de omor, în stabilirea laturii

subiective, trebuie să se țină seama de toate datele de fapt, începând cu

obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea

spre care au fost îndreptate acestea, urmările ce se puteau produce și

pericolul pentru integritatea fizică a celui agresat astfel.

În cauză, fapta inculpatului de a fi

aplicat, cu intensitate, lovitura de cuțit spre zona toracică a victimei, și,

pentru că aceasta și-a ridicat brațul pentru a se proteja, lezarea arterei

ulnare cu consecința unui număr de zile relativ mare, pentru îngrijiri

medicale, constituie tentativă la infracțiunea de omor.

În ce privește motivul de recurs

formulat de inculpat, privind soluționarea laturii civile a cauzei, și acesta

este nefondat.

Din moment ce inculpatul, săvârșind

tentativa la infracțiunea de omor, a cauzat victimei, pe lângă suferințe

fizice, și suferințe morale, respectiv obligarea sa la internări în spital,

deci lipsa din mijlocul familiei și modificarea stilului de viață cotidiană,

dezdăunarea acestora prin echivalent bănesc este în spiritul prevederilor art.

14 și următoarele C. proc. pen.

Este de observat că partea vătămată a

cerut suma de 100.000.000 lei, din care 5.000.000 lei despăgubiri materiale și

95.000.000 lei despăgubiri morale, instanța, justificat, acordându-i suma de

35.000.000 lei cu titlu de daune morale.

Pentru considerentele expuse,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

inculpat nefiind fondate, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul D.P.,

împotriva deciziei penale nr. 633 din 10 octombrie 2002, a Curții de Apel

București, secția I penală.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 mai 2003.