ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4807/2004

Asupra recursului în anulare:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 7 octombrie 2003 Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în

conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. și ale

art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârea judecătorească

a devenit irevocabilă recurs în anulare, împotriva deciziei civile nr. 2665 din

4 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

S-a susținut că această hotărâre a fost dată cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond și este și vădit netemeinică.

În motivarea recursului în anulare s-a arătat că

prin acțiune reclamantul K.F. a chemat în judecată Consiliul Local al

municipiului Timișoara, solicitând să se dispună intabularea în C.F. 7150

Timișoara a dreptului său de proprietate asupra imobilului, casă și curte,

dobândit prin cumpărare de la M.L., în baza convenției din 7 noiembrie 1950,

astfel cum s-a constata prin decizia civilă nr. 703/2002 a Curții de Apel

Timișoara.

Soluționând cauza, Judecătoria Timișoara, prin

sentința civilă nr. 10666 din 10 iunie 2002, a respins acțiunea, reținând că

deși ambele părți prezintă titlu de proprietate asupra imobilului,

formalitățile cerute de art. 17 din Legea nr. 115/1938 referitoare la

intabulare au fost îndeplinite doar de pârât, iar titlul acestuia nu a fost

atacat în justiție.

În cursul soluționării apelului declarat de

reclamant împotriva acestei sentințe, numitul M.I., chiriaș în imobil, a

formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, arătând că pretinsa

convenție de vânzare-cumpărare nu poate fi opusă Statului român și nu poate

justifica intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.

Totodată, intervenientul a invocat autoritatea

de lucru judecat a sentinței civile nr. 3554/1960 a Tribunalului Popular al

Orașului Timișoara, prin care s-a admis cererea Sfatului Popular Timișoara

privind vânzarea imobilului în cauză, aparținând proprietarei M.L., pentru

neplata impozitului pe clădiri, potrivit prevederilor Decretului nr. 224/1951.

Prin decizia civilă nr. 1239 din 24 septembrie

2002, Tribunalul Timiș a admis apelul reclamantului și a schimbat în totalitate

sentința în sensul că a admis excepția nulității absolute a înscrierii

dreptului de proprietate în favoarea Statului român, a respins excepția

autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3554/1960 precum și cererea

de intervenție și a dispus intabularea dreptului de proprietate în C.F. în

favoarea reclamantului, conform deciziei nr. 703/2002 a Curții de Apel

Timișoara.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri

pârâtul și intervenientul.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 1665

din 4 noiembrie 2002, a admis recursurile și a modificat în totalitate decizia

pronunțată de tribunal, respingând apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței judecătoriei.

Soluționând recursul în anulare, Curtea a dispus

atașarea dosarului cauzei.

Prin declarația notarială autentificată la 15

martie 2004, numitul M.I. a arătat că renunță la judecata cererii sale de

intervenție.

Examinând materialul probator administrat în

cauză, Curtea reține că recursul în anulare este întemeiat în sensul

precizărilor ce urmează.

Este indiscutabil că prin decizia civilă nr. 703

din 13 martie 2002 a Curții de Apel Timișoara, intrată în puterea lucrului

judecat, s-a constatat că reclamantul a dobândit proprietatea asupra

imobilului, în baza contractului din 7 noiembrie 1950, drept înscris în C.F.

7150 Timișoara cu nr. top 9913, casă cu etaj și curte în suprafață de 807 mp.

Ca atare, dreptul de proprietate al

reclamantului nu poate fi contestat, el consolidându-se și validându-se

erga

omnes

încă de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Pe de altă parte, în apel tribunalul a admis în

mod justificat excepția nulității absolute a înscrierii titlului de proprietate

în C.F. 7150 Timișoara în favoarea Statului român, pârâtul nefiind în măsură

să-și dovedească susținerile.

Tribunalul a manifestat rol activ, stăruind

pentru administrarea tuturor probatoriilor utile însă pârâtul nu a depus la dosarul

cauzei înscrisurile prevăzute de Decretul nr. 224/1951, respectiv

procesul-verbal de sechestru, publicația de vânzare și procesul verbal final de

licitație, care urmau să stea la baza înscrierii în C.F. a dreptului de

proprietate.

În aceste condiții, radierea dreptului de

proprietate al Statului apare ca o consecință legală perfect justificată.

Așa fiind, se constată că dintre toate

hotărârile pronunțate în cauză. cea legală și temeinică este decizia pronunțată

de tribunal în apel.

În consecință, potrivit prevederilor art. 330

3

alin. (1) rap. la art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., Curtea va admite

recursul în anulare și va modifica decizia Curții de Apel în sensul respingerii

recursurilor declarate de pârât și intervenient împotriva tribunalului, care va

fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 2665 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel

Timișoara.

Modifică această decizie și rejudecând respinge

recursurile declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara și

intervenientul M.I. împotriva deciziei civile nr. 1239 A din 24 septembrie 2002

a Tribunalului Timiș, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 iunie 2004.