ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4807/2004

Asupra recursului în anulare: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 octombrie 2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă recurs în anulare, împotriva deciziei civile nr. 2665 din 4 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. S-a susținut că această hotărâre a fost dată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și este și vădit netemeinică. În motivarea recursului în anulare s-a arătat că prin acțiune reclamantul K.F.

a chemat în judecată Consiliul Local al municipiului Timișoara, solicitând să se dispună intabularea în C.F. 7150 Timișoara a dreptului său de proprietate asupra imobilului, casă și curte, dobândit prin cumpărare de la M.L., în baza convenției din 7 noiembrie 1950, astfel cum s-a constata prin decizia civilă nr. 703/2002 a Curții de Apel Timișoara. Soluționând cauza, Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 10666 din 10 iunie 2002, a respins acțiunea, reținând că deși ambele părți prezintă titlu de proprietate asupra imobilului, formalitățile cerute de art. 17 din Legea nr. 115/1938 referitoare la intabulare au fost îndeplinite doar de pârât, iar titlul acestuia nu a fost atacat în justiție.

În cursul soluționării apelului declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, numitul M.I., chiriaș în imobil, a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului, arătând că pretinsa convenție de vânzare-cumpărare nu poate fi opusă Statului român și nu poate justifica intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului. Totodată, intervenientul a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 3554/1960 a Tribunalului Popular al Orașului Timișoara, prin care s-a admis cererea Sfatului Popular Timișoara privind vânzarea imobilului în cauză, aparținând proprietarei M.L., pentru neplata impozitului pe clădiri, potrivit prevederilor Decretului nr. 224/1951.

Prin decizia civilă nr. 1239 din 24 septembrie 2002, Tribunalul Timiș a admis apelul reclamantului și a schimbat în totalitate sentința în sensul că a admis excepția nulității absolute a înscrierii dreptului de proprietate în favoarea Statului român, a respins excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3554/1960 precum și cererea de intervenție și a dispus intabularea dreptului de proprietate în C.F. în favoarea reclamantului, conform deciziei nr. 703/2002 a Curții de Apel Timișoara. Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtul și intervenientul. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 1665 din 4 noiembrie 2002, a admis recursurile și a modificat în totalitate decizia pronunțată de tribunal, respingând apelul declarat de reclamant împotriva sentinței judecătoriei.

Soluționând recursul în anulare, Curtea a dispus atașarea dosarului cauzei. Prin declarația notarială autentificată la 15 martie 2004, numitul M.I. a arătat că renunță la judecata cererii sale de intervenție. Examinând materialul probator administrat în cauză, Curtea reține că recursul în anulare este întemeiat în sensul precizărilor ce urmează. Este indiscutabil că prin decizia civilă nr. 703 din 13 martie 2002 a Curții de Apel Timișoara, intrată în puterea lucrului judecat, s-a constatat că reclamantul a dobândit proprietatea asupra imobilului, în baza contractului din 7 noiembrie 1950, drept înscris în C.F. 7150 Timișoara cu nr. top 9913, casă cu etaj și curte în suprafață de 807 mp. Ca atare, dreptul de proprietate al reclamantului nu poate fi contestat, el consolidându-se și validându-se erga omnes încă de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Pe de altă parte, în apel tribunalul a admis în mod justificat excepția nulității absolute a înscrierii titlului de proprietate în C.F. 7150 Timișoara în favoarea Statului român, pârâtul nefiind în măsură să-și dovedească susținerile. Tribunalul a manifestat rol activ, stăruind pentru administrarea tuturor probatoriilor utile însă pârâtul nu a depus la dosarul cauzei înscrisurile prevăzute de Decretul nr. 224/1951, respectiv procesul-verbal de sechestru, publicația de vânzare și procesul verbal final de licitație, care urmau să stea la baza înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate. În aceste condiții, radierea dreptului de proprietate al Statului apare ca o consecință legală perfect justificată.

Așa fiind, se constată că dintre toate hotărârile pronunțate în cauză. cea legală și temeinică este decizia pronunțată de tribunal în apel. În consecință, potrivit prevederilor art. 330 3 alin. (1) rap. la art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul în anulare și va modifica decizia Curții de Apel în sensul respingerii recursurilor declarate de pârât și intervenient împotriva tribunalului, care va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 2665 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. Modifică această decizie și rejudecând respinge recursurile declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara și intervenientul M.I. împotriva deciziei civile nr. 1239 A din 24 septembrie 2002 a Tribunalului Timiș, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2004.