ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7795/2006

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 23 ianuarie 2003 sub nr. 909 C/2003, reclamanții I.M., I.V. și I.C.E. au chemat în judecată, în calitate de pârâți, pe Primarul municipiului Timișoara, pe P.I. și pe P.M. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 1543 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Timișoara în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. Timișoara cu nr. top 12320/1/ III și să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 12111 din 25 februarie 1997 prin care imobilul menționat a fost vândut pârâților P.I.

și pe P.M. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul a constituit proprietatea familiei lor până în anul 1976 când a fost preluat, la plecarea lor definitivă din România, de către Statul Român contra sumei derizorii de 34.000 lei, conform Decretului nr. 223/1974. Au mai arătat că decizia nr. 1543 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Timișoara este nelegală și le încalcă drepturile conferite de lege și că sunt de acord să restituie Statului Român suma de 34.000 lei actualizată la momentul restituirii în natură a imobilului. Prin încheierea pronunțată la data de 26 februarie 2003, Tribunalul Timiș, secția civilă, a disjuns, în temeiul art. 165 C. proc. civ., capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Statul Român prin Primăria municipiului Timișoara și P.I.

și P.M., trimițându-l spre competentă soluționare Judecătoriei Timișoara și a dispus suspendarea judecății petitului privind anularea dispoziției nr. 1543 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Timișoara în temeiul Legii nr. 10/2001 până la soluționarea irevocabilă a petitului disjuns. La data de 7 ianuarie 2004, reclamanții au cerut repunerea pe rol a dosarului având ca obiect cererea privind anularea dispoziției nr. 1543 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Timișoara și restituirea în natură a imobilului, în considerarea soluționării irevocabile a acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 12111 din 25 februarie 1997 încheiat între Statul Român prin Primăria municipiului Timișoara și P.I.

și P.M. Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 516 din 28 aprilie 2004, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanții I.V. și I.C.E. în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Timișoara, P.I. și P.M. de anulare a deciziei nr. 1543 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Timișoara. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că decizia nr. 1543 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Timișoara în procedura necontencioasă a Legii nr. 10/2001 este temeinică și legală.

Instanța de fond a motivat că restituirea în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, care au fost înstrăinate foștilor chiriași cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 se poate dispune numai în situația desființării irevocabile a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 pe calea acțiunii în nulitate reglementată de art. 46 din Legea nr. 10/2001 iar până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești de desființare a acestor contracte, se prezumă că sunt valabile, fiind aplicabile dispozițiile art. 18 lit. d), articol de lege care este incident în speță întrucât acțiunea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 12111 din 25 februarie 1997 încheiat între Statul Român prin Primăria municipiului Timișoara și P.I.

și P.M. a fost respinsă, ca prescrisă, definitiv și irevocabil. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 1709 din 19 august 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 516 din 28 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Timișoara, secția civilă, constatând că hotărârea tribunalului este temeinică și legală și că în cuprinsul apelului lor reclamanții nu au făcut o critică propriu-zisă a considerentelor sentinței apelate ci și-au manifestat nemulțumirea cu privire la nerestituirea în natură a imobilului. Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs reclamanții I.M., I.V. și I.C.E. care au criticat-o pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au arătat că și-au manifestat și își manifestă dezacordul față de dispoziția Primarului municipiului Timișoara întrucât aceasta prevede ca să fie despăgubiți prin măsuri reparatorii în echivalent, prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare; de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținătorul imobilului, fiindu-le respinsă notificarea prin care cereau restituirea în natură a imobilului în litigiu.

Reclamanții au mai arătat că imobilul pe care îl revendică a fost înstrăinat de reprezentanții Statului Român prin Consiliul local și Primăria municipiului Timișoara unor persoane fizice și nu face parte din categoria imobilelor care să nu poată fi restituite foștilor proprietari de la care au fost preluate prin acte de constrângere fizică ori constrângere morală, cum este cazul autorului lor. S-a susținut de către reclamanți că instanța de apel a interpretat greșit contestația pe care au formulat-o și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia așa încât se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate iar pe fond, admiterea contestației și restituirea în natură a imobilului ce face obiectul notificării cu obligarea reclamanților la restituirea valorii actualizate a sumei de 34.000 lei ce a fost achitată autorului lor cu ocazia plecării sale din țară, în anul 1976. Recursul este nefondat pentru considerentele care succed.

Recursul declarat de reclamanți a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., aceștia susținând că instanța de apel a interpretat greșit contestația pe care au formulat-o și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia. Este de reținut însă că acest motiv poate provoca desființarea hotărârii judecătorești numai în acele împrejurări în care, printr-o atare interpretare, este încălcat de către judecători principiul înscris în art. 969 C. civ., iar actul juridic dedus judecății este calificat de așa manieră încât este alterată în mod substanțial natura sa, ceea ce nu este cazul în speță.

Criticile recurenților-reclamanți care se referă la faptul că imobilul în litigiu nu face parte din categoria imobilelor care să nu poată fi restituite foștilor proprietari de la care au fost preluate și că instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a confirmat soluția instanței de fond prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură, pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă sunt neîntemeiate. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, i mobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, alin. (2) statuând că în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Una din excepțiile de la principiul restituirii în natură consacrat de Legea nr. 10/2001 este reglementată de dispozițiile art. 18 lit. d), în redactarea în vigoare la data soluționării cauzei în fond și apel care prevăd că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 prevederi care se regăsesc în prezent în art. 18 lit. c) al legii, republicată ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005 („imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale”). În speță, așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, imobilul în litigiu a fost vândut foștilor chiriași, P.I.

și P.M. în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 12111 din 25 februarie 1997 iar acțiunea prin care reclamanții I.M., I.V. și I.C.E. au cerut constatarea nulității absolute a acestui contract a fost respinsă de Judecătoria Timișoara prin sentința civilă nr. 4948 din 28 mai 2003 pronunțată în dosarul nr. 3247/2003, cu motivarea că a fost formulată după termenul prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. unic din O.U.G. nr. 109/2001 și prin art. unic din O.U.G. nr. 145/2001 , sentință ce a rămas definitivă și irevocabilă, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 44-46 din dosarul nr. 909/2003 al Tribunalului Timiș.

Astfel fiind, în mod legal instanța de fond, prin soluția confirmată de instanța de apel a constatat că în speță nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului către reclamanți întrucât sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, reclamanții având însă dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, așa cum de altfel s-a stabilit prin dispoziția nr. 1543 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Timișoara, măsuri reparatorii ce urmează a fi acordate conform Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și Normelor metodologice de aplicare a titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005. Având în vedere temeiurile care preced, se constată că decizia atacată este legală iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții I.M., I.V. și I.C.E. împotriva deciziei nr. 1709 din 19 august 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2006.