ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7795/2006

Deliberând asupra recursului civil

de față;

Din examinarea lucrărilor

și actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Timiș la data de 23 ianuarie 2003 sub nr. 909 C/2003,

reclamanții I.M., I.V. și I.C.E. au chemat în judecată, în

calitate de pârâți, pe Primarul municipiului Timișoara, pe P.I.

și pe P.M. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 1543 din 19

decembrie 2002 emisă de Primarul municipiului Timișoara în temeiul

Legii nr. 10/2001 prin care s-a dispus respingerea cererii de restituire în

natură a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F.

Timișoara cu nr. top 12320/1/ III și să constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 12111 din 25

februarie 1997 prin care imobilul menționat a fost vândut pârâților

P.I. și pe P.M.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că imobilul a constituit proprietatea

familiei lor până în anul 1976 când a fost preluat, la plecarea lor

definitivă din România, de către Statul Român contra sumei derizorii de

34.000 lei, conform Decretului nr. 223/1974. Au mai arătat că decizia

nr. 1543 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul municipiului

Timișoara este nelegală și le încalcă drepturile conferite

de lege și că sunt de acord să restituie Statului Român suma de

34.000 lei actualizată la momentul restituirii în natură a

imobilului.

Prin încheierea pronunțată

la data de 26 februarie 2003, Tribunalul Timiș, secția civilă, a

disjuns, în temeiul art. 165 C. proc. civ., capătul de cerere având ca

obiect constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între Statul Român prin Primăria

municipiului Timișoara și P.I. și P.M., trimițându-l spre

competentă soluționare Judecătoriei Timișoara și a

dispus suspendarea judecății petitului privind anularea

dispoziției nr. 1543 din 19 decembrie 2002 emisă de Primarul

municipiului Timișoara în temeiul Legii nr. 10/2001 până la

soluționarea irevocabilă a petitului disjuns.

La data de 7 ianuarie 2004,

reclamanții au cerut repunerea pe rol a dosarului având ca obiect cererea

privind anularea dispoziției nr. 1543 din 19 decembrie 2002 emisă de

Primarul municipiului Timișoara și restituirea în natură a

imobilului, în considerarea soluționării irevocabile a acțiunii

în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.

12111 din 25 februarie 1997 încheiat între Statul Român prin Primăria

municipiului Timișoara și P.I. și P.M.

Tribunalul Timiș, secția

civilă, prin sentința nr. 516 din 28 aprilie 2004, a respins ca

nefondată cererea formulată de reclamanții I.V. și I.C.E.

în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Timișoara, P.I.

și P.M. de anulare a deciziei nr. 1543 din 19 decembrie 2002 emisă de

Primarul municipiului Timișoara.

Pentru a decide astfel,

instanța de fond a reținut că decizia nr. 1543 din 19 decembrie

2002 emisă de Primarul municipiului Timișoara în procedura

necontencioasă a Legii nr. 10/2001 este temeinică și

legală. Instanța de fond a motivat că restituirea în natură

a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, care au fost înstrăinate

foștilor chiriași cu respectarea dispozițiilor Legii nr.

112/1995 se poate dispune numai în situația desființării

irevocabile a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii

nr. 112/1995 pe calea acțiunii în nulitate reglementată de art. 46

din Legea nr. 10/2001 iar până la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii judecătorești de desființare a

acestor contracte, se prezumă că sunt valabile, fiind aplicabile

dispozițiile art. 18 lit. d), articol de lege care este incident în speță

întrucât acțiunea reclamanților de constatare a nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 12111 din 25 februarie

1997 încheiat între Statul Român prin Primăria municipiului Timișoara

și P.I. și P.M. a fost respinsă, ca prescrisă, definitiv

și irevocabil.

Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă, prin decizia nr. 1709 din 19 august 2004 a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 516

din 28 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Timișoara,

secția civilă, constatând că hotărârea tribunalului este

temeinică și legală și că în cuprinsul apelului lor

reclamanții nu au făcut o critică propriu-zisă a

considerentelor sentinței apelate ci și-au manifestat

nemulțumirea cu privire la nerestituirea în natură a imobilului.

Împotriva acestei din urmă

decizii au declarat recurs reclamanții I.M., I.V. și I.C.E. care au

criticat-o pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

reclamanții au arătat că și-au manifestat și își

manifestă dezacordul față de dispoziția Primarului

municipiului Timișoara întrucât aceasta prevede ca să fie

despăgubiți prin măsuri reparatorii în echivalent, prin

acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare; de acțiuni la societățile comerciale

tranzacționate pe piața de capital ori prin compensare cu alte bunuri

sau servicii oferite în echivalent de deținătorul imobilului,

fiindu-le respinsă notificarea prin care cereau restituirea în natură

a imobilului în litigiu. Reclamanții au mai arătat că imobilul

pe care îl revendică a fost înstrăinat de reprezentanții

Statului Român prin Consiliul local și Primăria municipiului

Timișoara unor persoane fizice și nu face parte din categoria imobilelor

care să nu poată fi restituite foștilor proprietari de la care

au fost preluate prin acte de constrângere fizică ori constrângere

morală, cum este cazul autorului lor. S-a susținut de către

reclamanți că instanța de apel a interpretat greșit contestația

pe care au formulat-o și a schimbat înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acesteia așa încât se impune admiterea

recursului, casarea deciziei atacate iar pe fond, admiterea contestației

și restituirea în natură a imobilului ce face obiectul notificării

cu obligarea reclamanților la restituirea valorii actualizate a sumei de

34.000 lei ce a fost achitată autorului lor cu ocazia plecării sale

din țară, în anul 1976.

Recursul este nefondat pentru

considerentele care succed.

Recursul declarat de reclamanți

a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

aceștia susținând că instanța de apel a interpretat

greșit contestația pe care au formulat-o și a schimbat

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia.

Este de reținut însă

că acest motiv poate provoca desființarea hotărârii

judecătorești numai în acele împrejurări în care, printr-o atare

interpretare, este încălcat de către judecători principiul

înscris în art. 969 C. civ., iar actul juridic dedus judecății este

calificat de așa manieră încât este alterată în mod

substanțial natura sa, ceea ce nu este cazul în speță.

Criticile

recurenților-reclamanți care se referă la faptul că

imobilul în litigiu nu face parte din categoria imobilelor care să nu

poată fi restituite foștilor proprietari de la care au fost preluate

și că instanța de apel a aplicat greșit legea atunci când a

confirmat soluția instanței de fond prin care le-a fost respinsă

cererea de restituire în natură, pot fi încadrate în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, i

mobilele preluate în mod abuziv de

stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat

în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se

restituie, în natură, alin. (2) statuând că în cazurile în care

restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri

reparatorii prin echivalent.

Una din excepțiile de

la principiul restituirii în natură consacrat de Legea nr. 10/2001 este

reglementată de dispozițiile art. 18 lit. d), în redactarea în

vigoare la data soluționării cauzei în fond și apel care

prevăd că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent

în cazul în care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 prevederi care se

regăsesc în prezent în art. 18 lit. c) al legii, republicată ca

urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005 („imobilul a fost

înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale”).

În speță, așa cum

rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, imobilul

în litigiu a fost vândut foștilor chiriași, P.I. și P.M. în

condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, conform contractului de

vânzare-cumpărare nr. 12111 din 25 februarie 1997 iar acțiunea prin

care reclamanții I.M., I.V. și I.C.E. au cerut constatarea

nulității absolute a acestui contract a fost respinsă de

Judecătoria Timișoara prin sentința civilă nr. 4948 din 28

mai 2003 pronunțată în dosarul nr. 3247/2003, cu motivarea că a

fost formulată după termenul prevăzut de art. 46 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin

art.

unic din O.U.G. nr. 109/2001 și prin art. unic din O.U.G. nr. 145/2001

,

sentință ce a rămas definitivă și irevocabilă,

astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 44-46 din dosarul nr.

909/2003 al Tribunalului Timiș.

Astfel fiind, în mod legal

instanța de fond, prin soluția confirmată de instanța de

apel a constatat că în speță nu se poate dispune restituirea în

natură a imobilului către reclamanți întrucât sunt incidente

dispozițiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, reclamanții având

însă dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, așa cum de

altfel s-a stabilit prin dispoziția nr. 1543 din 19 decembrie 2002

emisă de Primarul municipiului Timișoara, măsuri reparatorii ce

urmează a fi acordate conform Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și

Normelor metodologice de aplicare a titlului VII

"Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente aprobate

prin H.G. nr. 1095/2005.

Având în vedere temeiurile care

preced, se constată că decizia atacată este legală iar

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții I.M., I.V. și I.C.E.

împotriva deciziei nr. 1709 din 19 august 2004 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

4 octombrie 2006.