ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1709/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1709/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 13 iunie 2002 reclamanta E.M. Petrila a chemat în judecată pe pârâta Primăria orașului Petrila solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 784 din 30 aprilie 2002 emisă de pârâtă prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului; să se constate că este îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 în calitate de persoană juridică continuatoare a activității S.A.R.Petroșani și S.; să se dispună restituirea în natură a imobilului în litigiu iar dacă acest lucru nu este posibil să fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent conform Legii nr. 10/2001.
1. Prin sentința nr. 1911 din 14 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei. În pronunțarea acestei hotărâri, tribunalul a reținut că reclamanta a trimis în termenul legal notificarea de restituire în natură a imobilului în litigiu, iar prin dispoziția nr. 784 din 30 aprilie 2002 Primarul orașului Petrila a respins cererea de restituire cu motivarea că reclamanta nu a fost proprietara terenului solicitat și nu întrunește condiția de continuare a activității fostei S.A.R. Petroșani în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Din înscrisurile depuse la dosar și văzând și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de fond a stabilit că reclamanta nu a dovedit că este proprietara imobilului a cărui restituire în natură a solicitat-o și că nu este continuatoarea activității S.A.R.
Petroșani de la care a fost naționalizat bunul prin Legea nr. 119/1948. Că transformarea societății comerciale anonime, organizată conform codului comercial, în întreprindere socialistă s-a făcut în sensul încetării personalității juridice a acesteia. În acest context, nu se poate considera că reclamanta, care a fost întreprinderere socialistă de stat, fără imobile în proprietate, ar fi continuatoarea activității societății comerciale private S.A.R. Petroșani. Conchizând că reclamanta nu a fost o persoană juridică de tip capitalist particular, că nu a avut în proprietate imobile de care să fi fost deposedată abuziv de stat, că nu are calitatea de continuatoare a activității S.A.R. Petroșani în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, nu are vocație la restituirea terenului în litigiu, așa încât contestația reclamantei a fost respinsă de tribunal.
Nemulțumită de această hotărâre, reclamanta a declarat apel. 2. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 87/A din 6 februarie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea că reclamanta a fost dintotdeauna o întreprindere socialistă de stat care nu a deținut în proprietate imobile de care să fi fost deposedată abuziv și nu are calitatea de continuatoare a S.A.R. Petroșani a cărei personalitate juridică a încetat prin transformarea din societate anonimă, organizată conform codului comercial în întreprindere socialistă. Din această perspectivă, nu se poate vorbi de o continuare a activității, deoarece nu există o unică persoană juridică. 3. În termenul defipt de lege împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, fără a indica expres vreunul din motivele la care se referă art. 304 C. proc.
civ. Din dezvoltarea motivelor de recurs se apreciază că acestea se încadrează în art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. Astfel, în esență, recurenta susține că decizia pronunțată cuprinde motive străine de natura pricinii, respectiv, instanța de apel, fără ca apelanta să invoce, a reținut ca motiv de apel faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat să se constate că este continuatoarea activității S.A.R. Petroșani. Or, apelanta a precizat că în mod netemeinic nu s-a reținut că a făcut dovada continuării activității S.A.R. Petroșani. Totodată, s-a menționat că instanța de apel nu a motivat convingător hotărârea pronunțată ci a preluat întrutotul considerentele instanței de fond.
Recurenta arată că nu s-au analizat toate probele administrate cu care a făcut dovada continuării, în mod neîntrerupt, a activității S.A.R. Petroșani așa încât se cuvenea să i se restituie în natură imobilul solicitat prin acțiune. Recursul declarat este nefondat. Decizia pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motive străine de natura pricinii și considerentele de fapt și de drept se încadrează în cerințele art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Printr-o interpretare corectă a Legii nr. 10/2001 s-a stabilit că nu sunt întrunite în cauză cerințele art. 3 lit. c) din legea menționată deoarece recurenta nu a dovedit că a avut în proprietate imobilul în litigiu și că ar avea calitatea de continuatoare a activității S.A.R.
Petroșani, calitate ce trebuia constatată prin hotărâre judecătorească. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de apel a analizat toate probele administrate din care rezultă că terenul în litigiu a fost proprietatea S.A.R. Petroșani (înființată în anul 1921) și a fost naționalizată prin Legea nr. 119/1948. Activitatea de exploatare a cărbunelui a fost continuată de S.S. înființată prin Decretul nr. 346/1949 și apoi de C.C. Petroșani iar în prezent de C.N.H. S.A. din care face parte și reclamanta. Prin Legea nr. 119/1948 bunurile naționalizate de stat au fost date în administrarea ministerelor în a cărui domeniu de preocupare intra obiectul întreprinderii naționalizate. În cauza de față, imobilul a fost dat în administrarea Ministerului Minelor.
Deci, reclamanta a avut, cel mult, administrarea imobilului în litigiu și nu proprietatea acestuia. Ca atare, în mod legal s-a apreciat că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada proprietății bunului și nici calitatea de continuatoare a activității S.A.R. Petroșani, calitate ce trebuia constatată prin hotărâre judecătorească conform art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Față de cele ce preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei întrucât nu îndeplinește cerințele niciunui motiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul, declarat de E.M.Petrila împotriva deciziei nr. 87/A din 6 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.