ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1955/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Timișoara sub nr. 18769/1999, reclamantele C.E. și S.B.G. au

chemat în judecată pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local

al Municipiului Timișoara, M.S.I. și M.R., C.A. și A.C., S.V. și S.R., P.I. și P.M.,

C.L. și R.P., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța:

- să se constate nulitatea absolută a

actului de naționalizare prin care imobilul înscris în C.F. nr. 7819 și 7820

Timișoara a trecut în proprietatea statului ;

- să se dispune rectificarea în C.F.

în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și revenirii la

situația anterioară;

- să se constate nulitatea absolută

a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de persoanele fizice având ca

obiect 6 apartamente din imobil;

- să se dispună rectificarea în C.F.

radiindu-se dreptul de proprietate al pârâților persoane fizice.

În motivarea acțiunii reclamantele

au arătat că antecesorul lor S.A. a fost proprietar tabular al imobilului, ele

fiind unicele succesoare.

Imobilul a fost naționalizat abuziv,

cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, neținându-se seama de faptul

că proprietarul era inginer, adică „intelectual profesionist”, exceptat de la

aplicarea măsurii.

Pe de altă parte, vânzarea

apartamentelor către chiriași în condițiile Legii nr. 112/1995, s-a făcut

nelegal, statul-vânzător neavând titlu și acționând în frauda intereselor

adevăraților proprietari care sunt reclamantele.

Prin sentința civilă nr. 16225 din

15 noiembrie 2000, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea reclamantei C.E. și

a declarat nulă cererea reclamantei S.B.G.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut, sub un prim aspect, că titlul statului este

valabil, reclamantele nefăcând dovada că antecesorul lor era exceptat de la

naționalizare.

Ca urmare a respingerii capătului de

cerere principal nu au fost primite nici celelalte solicitări vizând anularea

contractelor de vânzare-cumpărare și efectuarea rectificărilor în cartea

funciară.

Cererea reclamantei S.B.G. a fost

declarată nulă în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ. întrucât nu a fost

semnată.

Apelul declarat de reclamante

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 3018

din 18 decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Timiș, reținându-se că soluția

instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele.

Împotriva decizie a declarat recurs

reclamanta C.E.

Prin decizia civilă nr. 2797 din 1

octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara recursul a fost admis iar

decizia casată, instanța dispunând ca aceeași instanță, devenită competentă

material în baza prevederilor O.U.G. nr. 58/2003, să rejudece apelurile, s-a

reținut că reclamanta apelantă nu a fost legal citată în faza procesuală a

apelului.

Astfel, învestită, Curtea de Apel

Timișoara a pronunțat decizia civilă nr. 233 din 26 februarie 2004 prin care a

admis apelul reclamanților, a schimbat sentința și a admis în parte acțiunea;

s-a constatat nevalabilitatea titlului în baza căruia imobilul înscris în C.F.

7819 și 7820 Timișoara a fost preluat de statul român de la antecesorul

reclamantelor, S.A.; s-a dispus restabilirea situației anterioare preluării

imobilului de către stat în cărțile funciare menționate numai în ceea ce

privește partea de imobil rămasă în proprietatea Statului Român după

înstrăinarea apartamentelor către pârâții persoane fizice.

A fost în rest respinsă acțiunea.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut în esență că:

- urmare a sistării stării de

indiviziune cu numita S.E., antecesorul reclamantelor, S.A. a devenit

proprietar exclusiv, fiind înscris în cartea funciară, asupra unui număr de 12

apartamente din imobil și a 41/100 din părțile indivize forțate;

- partea din imobil aparținând

autorului reclamantelor a fost naționalizată conform Decretului nr. 92/1950

însă această măsură nu constituie un titlu valabil pentru stat întrucât actul

normativ respectiv contravenea flagrant prevederilor Constituției din anul 1948

și Declarației Universale a Drepturilor Omului, fiind inutil a se cerceta

aspectele legate de calitatea persoanei de la care s-a preluat imobilul; în

acest context s-a apreciat că prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 sunt pe

deplin incidente;

- în privința contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate de chiriași pentru un număr de 6 apartamente din

imobil, aceste acte juridice s-au perfectat cu respectarea prevederilor Legii

nr. 112/1995, neexistând nici un motiv să se constate nulitatea lor absolută.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ.

Recurenții au susținut în esență că:

- acțiunea reclamantelor este

inadmisibilă, ele trebuind să urmeze procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001;

- în masa succesorală rămasă după

decesul antecesorului reclamantelor nu a fost cuprins și imobilul în litigiu,

astfel încât acestea nu au calitate procesuală activă.

Intimatele-reclamante au formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Sub un prim aspect este de reținut

că acțiunea a fost formulată cu mult înainte de adoptarea Legii nr. 10/2001, în

noiembrie 1999, iar reclamantele au optat pentru continuarea procesului în

condițiile art. 47 din actul normativ menționat.

Pe de altă parte, s-a făcut dovada

certă cu înscrisuri că antecesorul reclamantelor a fost proprietar tabular

necontestat al unei părți din imobil, trecută în proprietatea statului fără

titlu valabil.

În aceste condiții, faptul că în

masa succesorală rămasă de pe urma acestuia, după 1950, nu mai apare imobilul

în litigiu este firesc, în condițiile aplicării abuzive a Decretului nr. 92/1950

și nu poate în nici un caz conduce la concluzia că reclamantele nu ar avea

calitate procesuală activă.

Așa fiind, cum decizia pronunțată

este legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform

prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al

Municipiului Timișoara, împotriva deciziei civile nr. 233 din 26 februarie 2004

a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 11 martie 2005.