ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6625/2005

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial

sub nr. 19164 din 14 august 2002 pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamanta S.I.R.P.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Consiliul Local la municipiului Timișoara, Primăria

municipiului Timișoara, SC O.T. SRL și SC A.D.P. SA, restituirea integrală și

în natură a imobilului situat în Timișoara, constatarea nulității absolute a

oricăror contracte de vânzare cumpărare prin care s-au înstrăinat părți din

imobil, rectificarea cărții funciare, să se constate deschisă succesiunea după

defuncții S.O., O.S. și T.S. și că unica moștenitoare a acestora este

reclamanta și să se dispună intabularea în C.F. a dreptului său de proprietate.

Ulterior, reclamanta și-a completat

acțiunea în sensul că a chemat în judecată și pe pârâții M.I., M.R., S.A. și S.I.

și a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare

cumpărare nr. 870/R din 17 septembrie 1997 și nr. 909/R din 22 octombrie 1997,

încheiate între aceștia cu SC O.T. SRL, având ca obiect apartamentele nr.2 5 și

26 din imobilul în litigiu.

După rezolvarea conflictului negativ

de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș și tranșat

de Curtea de Apel Timișoara în favoarea Judecătoriei Timișoara, cauza a fost

înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 4003/2003.

În această fază procesuală, Agenția

pentru Dezvoltare Regională V Vest a formulat cerere de intervenție în favoarea

Consiliului Local Timișoara, arătând că este beneficiara contractului de

închiriere nr. 1078/2000, pentru suprafața locativă cu altă destinație decât

aceea de locuință, având ca obiect sediul Agenției.

Prin sentința civilă nr. 622 din 27

ianuarie 2004 Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea astfel cum a fost

motivată și completată și a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare cumpărare nr. 909/R din 22 octombrie 1997 și nr. 870/R din 17

septembrie 1997, respingând celelalte capete ale acțiunii. A fost admisă și

cererea de intervenție accesorie.

Reclamanta și pârâții au declarat

apel împotriva sus-menționatei sentințe, iar prin decizia civilă nr. 2359/A din

19 octombrie 2004 Curtea de Apel Timișoara a admis apelurile și a schimbat în

tot sentința în sensul că s-a admis în parte acțiunea s-a constatat că imobilul

a fost preluat abuziv de Statul Român. S-a respins petitul acțiunii având ca

obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare, cu

privire la apartamentele nr. 25 și 26 din imobil. S-a respins cererea de

intervenție accesorie. S-a respins acțiunea reclamantei față de pârâții

Ministerul Finanțelor Publice, Primăria municipiului Timișoara, Agenția

Domeniilor Statului SA pentru lipsa calității procesuale a acestora.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanta și pârâții Consiliul Local al municipiului Timișoara

și Primarul municipiului Timișoara.

Prin decizia civilă nr. 3184 din 20 aprilie 2005 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat decizia

recurată și sentința civilă nr. 622/2004 a Judecătoriei Timișoara și pe fond

s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în sensul că: s-a constatat

preluarea abuzivă de către stat a imobilului situat în Timișoara; s-au

constatat nule contractele de vânzare cumpărare nr. 909/R din 22 octombrie 1997

și nr. 870/R din 17 septembrie 1997; s-a dispus rectificarea în C.F. în sensul

intabulării dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului

menționat; s-a respins cererea de intervenție accesorie.

Recursul declarat de pârâți a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că imobilul

revendicat a aparținut autorilor reclamantei, calitatea acesteia fiind dovedită

prin certificatul de moștenitor, că acest imobil a fost trecut în proprietatea

statului în mod abuziv, prin încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul nr. 92/1950,

iar contractele de vânzare cumpărare a celor două apartamente sunt lovite de

nulitate absolută, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 112/1995

și art. 46 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001.

Referitor la recursul declarat de pârâți, s-a reținut că

acesta este nefondat întrucât extrasul de C.F. nu diferențiază corpul A și B al

imobilului în litigiu, cum și-au întemeiat aceștia recursul, făcându-se

referire la imobil în ansamblul lui, proprietatea numiților S.O., O.S. și S.T.,

în cotele precizate.

Susținerea recurenților-pârâți că foștii chiriași au fost de

bună-credință la încheierea contractelor de vânzare cumpărare, se arată în

motivarea deciziei, este irelevantă față de interdicția stipulată prin lege la

momentul înstrăinării.

Pârâții Primarul municipiului Timișoara și Consiliul Local

la municipiului Timișoara au formulat contestație în anulare împotriva deciziei

pronunțate în recurs, invocând drept temei legal dispozițiile art. 318 C. proc.

civ.

În motivarea prezentei contestații, se analizează speța

dedusă judecății și probatoriul administrat și se conchide că „antecesorii

notificatoarei au fost proprietari doar asupra imobilului evidențiat în C.F. ca

fiind corpul A de clădire, ... că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile

puterii judecătorești admițând acțiunea și asupra corpului B,... că instanța de

recurs a omis din greșeală să cerceteze extrasul C.F. ”.

Intimata–reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care

a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind tardiv formulată,

respectiv cu depășirea termenului de 15 zile de la data la care contestatorul a

luat cunoștință de hotărâre, prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ. și,

neîntemeiată, întrucât între dispozițiile art.318 C. proc. civ., invocat ca

temei al contestației și motivele prezentate în cuprinsul contestației în

anulare nu există corespondență.

Intimații-pârâți M.I., M.R., precum și intimata-intervenientă

Agenția pentru Dezvoltare Regională V Vest au depus concluzii scrise prin care

au solicitat respingerea contestației în anulare, invocând aceleași motive ca

și intimata-reclamantă.

Verificând decizia contestată, în raport de criticile

formulate și dispozițiile legale incidente, Curtea constată următoarele:

In raport de prevederile art. 319 alin. (2) C. proc. civ.,

contestația în anulare de față este formulată în termenul prevăzut de lege,

astfel că nu poate fi reținută excepția tardivității formulării contestației,

invocată de intimații în cauză.

Analiza contestației pe fond, în raport de criticile

formulate expuse și dispozițiile legale incidente, Curtea constată că aceasta

este neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contestația în anulare, cale de atac extraordinară de

retractare, se exercită numai împotriva hotărârii judecătorești irevocabile,

pentru motive expres și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 317 și art. 318

C. proc. civ.

Potrivit ultimului text menționat, invocat în prezenta cauză

hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea

dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul

din motivele de modificare sau de casare.

Greșelile materiale menționate în text se referă la erori

materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, care să nu

vizeze stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor.

Criticile formulate de contestatori sunt însă critici de

fond, aceștia invocând pretinse greșeli de judecată ca urmare a aprecierii

eronate a probelor administrate în cauză.

Contestatorii nu au invocat și nu au indicat motivele de

recurs care nu au fost cercetate de instanța de recurs, în sensul prevederilor

cuprinse în teza a II-a a art. 318 C. proc. civ.

Față de toate considerentele expuse, Curtea urmează a

respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de Primarul

municipiului Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara împotriva

deciziei civile nr. 3184 din 20 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2005.