ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4021/2011

Asupra recursului civil

de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă

nr. 255 din 01 aprilie 2008, Tribunalul Timiș a admis apelul declarat de reclamantul

W.T. (decedat pe parcursul soluționării litigiului) și continuat de moștenitorii

săi – A.G. și A.H., împotriva sentinței civile nr. 3358 din 09 aprilie 2003 pronunțată

de Judecătoria Timișoara, în contradictoriu cu intimații-pârâți Primăria Municipiului

Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, B.S. și B.V., M.G. și M.O.,

O.A., H.E. și H.M.M. (care a înțeles să continue poziția procesuală a numitei K.R.).

A schimbat în tot sentința

apelată în sensul că a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul W.T. și

continuată de moștenitorii săi – A.G. și A.H., a constatat că imobilul situat în

Timișoara a fost preluat fără titlu de către Statul Român în limita proprietății

reclamantului W.T. și, respectiv, fără titlu valabil, în limita proprietății autoarei

sale – W.M., și-n consecință:

A constatat nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare perfectate, pe durata detenției precare,

de către Statul Român, prin administratorul său general, pe seama pârâților, și

anume:

- contractul de vânzare-cumpărare

din 25 noiembrie 1996 încheiat cu pârâtul O.A. și având ca obiect apartamentul

nr. 1;

- contractul de vânzare-cumpărare

din 31 martie 1997 încheiat cu pârâții B.S. și B.V., având ca obiect apartamentul

nr. 2;

- contractul de vânzare-cumpărare

din 22 octombrie 1996 încheiat cu pârâții M.G. și M.O. având ca obiect apartamentul

nr. 3;

- contractul de vânzare-cumpărare

din 11 decembrie 1996 încheiat cu pârâta H.E. având ca obiect apartamentul nr. 4;

- contractul de vânzare-cumpărare

din 23 decembrie 1996 încheiat cu defuncta K.R., a cărei moștenitoare este H.M.M.,

având ca obiect apartamentul nr. 5.

Recursurile declarate

de pârâții B.V., B.S., H.M., H.E., M.G., M.O. – prin moștenitoare B.A.S. și P.R.M.,

O.A., Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara

împotriva acestei decizii au fost respinse de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

prin decizia nr. 1248 din 18 decembrie 2008.

Împotriva acestei decizii

au formulat contestație în anulare contestatorii O.A., B.S., B.V., H.E., H.M., M.G.,

B.A.S., P.R.M., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2

C. proc. civ.

În motivarea contestației,

s-a susținut că obiectul dosarului finalizat prin pronunțarea deciziei civile

nr. 1248 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara l-a format constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de Statul Român

cu privire la 5 apartamente, situate în imobilul din Timișoara, și anume apartamentele

cu nr. 1, 2, 3, 4 și 5.

Au arătat că valoarea

acestor apartamente excede valoarea maximală a litigiilor care pot fi judecate în

primă instanță de către judecătorii, iar în conformitate cu art. 2 pct. 1 lit.

b) C. proc. civ., Tribunalele judecă în primă instanță „procesele și cererile în

materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON”.

Ca atare, contestatorii

au susținut că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență întrucât nu fost soluționate în primă instanță

de către judecătorie.

Considerând că este vorba

de o necompetență de ordine publică, fiind încălcate norme imperative, instanța

era obligată din oficiu să pună în discuție această excepție în orice stare a procesului

și că instanța neprocedând astfel, a atras incidența dispozițiilor înscrise în

art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva aceleiași decizii

au formulat și separat contestație în anulare, cu același conținut, contestatorii

B.S. și B.V., dosar care a fost conexat la Dosar nr. 378/59/2010.

Contestațiile în anulare

au fost respinse de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr.

563 din 07 iunie 2010.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că, astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație

și Justiție în decizia civilă nr. 3499/2000 „nu valoarea totală a pretențiilor alegate,

zis altfel valoarea rezultată din însumarea prețului obiectivat în contractele de

vânzare-cumpărare supuse desființării jurisdicționale, determină jurisdicția competentă,

ci valoarea obiectului fiecărui contract.”

În cauză valoarea fiecărui

contract de vânzare-cumpărare s-a situat sub plafonul prevăzut de art. 2 pct. 1

lit. b) C. proc. civ., adică sub 500.000 RON.

Instanța a avut în vedere

și faptul că, una din condițiile de admisibilitate a contestației în anulare, o

constituie imposibilitatea invocării motivelor de contestație pe calea apelului

sau recursului, contestația în anulare reprezentând o cale extraordinară de atac

cu caracter subsidiar. Ca urmare, nu se poate folosi o cale extraordinară de retractare

atunci când partea avea la dispoziție o cale de reformare a hotărârii, ceea ce înseamnă

că această cale nu poate fi admisă pentru motive care ar fi putut fi invocate în

calea de atac a apelului sau recursului.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs

contestatorii

O.A., B.S., B.V., M.G., P.R.M., B.A.S., H.E. și

H.M.

Dosarul a fost înregistrat

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

care, la termenul din 13 mai 2011, a invocat excepția inadmisibilității declarării

recursului, pe care o va analiza cu prioritate față de dispozițiile art. 137 C.

proc. civ. și pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Împotriva hotărârii judecătorești

se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la

care nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor

art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea pronunțată într-o contestație în anulare

este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Totodată, în conformitate

cu dispozițiile art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără

drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicțională.

Față de aceste dispoziții,

recursul declarat împotriva deciziei prin care s-a soluționat contestația în anulare

formulată împotriva unei decizii pronunțată în recurs este inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de contestatorii O.A., B.S., B.V., M.G., P.R.M., B.A.S., H.E.

și

H.M.

împotriva deciziei civile nr. 563 din 07

iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă

.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2011.