ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5070/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7308 din 11 septembrie 2003, Judecătoria Timișoara a admis acțiunea reclamanților F.I.G., F.L.B., F.A.F., L.E., F.B., F.F.M. și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între fosta RA U. Timișoara și pârâtul M.M., dispunând totodată restabilirea situației anterioare. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile ce cad sub incidența acestui act normativ, sunt valabile numai dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare, în cazul de față, art. 9 din Legea nr. 112/1995.

S-a mai reținut că pârâtul M.M. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu nesocotirea cerințelor textului de lege menționat, întrucât, contractul de închiriere privind imobilul nu se afla în ființă la data apariției Legii nr. 112/1995, fiind încheiat la 12 iunie 1997. Apelul formulat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului București împotriva sentinței primei instanțe a fost respins de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 265 din 2 martie 2004. Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor legale.

Susține, că imobilele care, potrivit procedurii prevăzută în capitolul III din Legea nr. 10/2001 nu se restituie persoanelor îndreptățite, rămân în administrarea deținătorilor actuali și pot fi înstrăinate, chiriașii având drept de preemțiune la cumpărare. Apreciază că raportat la obiectul cauzei, în speță nu există motiv de nulitate, acesta fiind expres prevăzut de Legea nr. 112/1995 în art. 9 alin. (6) și art. 10, care nu sunt incidente speței. Recursul este nefondat. Conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 „chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului”.

Contractul de vânzare cumpărare a cărei nulitate absolută s-a solicitat a fost încheiat, însă, cu încălcarea dispozițiilor legale menționate, precum și ale H.G. nr. 11 din 29 ianuarie 1997 care a modificat și completat Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995. Conform art. 4 1 din H.G. nr. 11/1997 „dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995, îl au numai chiriașii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii”. Legiuitorul a condiționat, așadar, existența calității de chiriaș în imobil la data de 29 ianuarie 1997 (când a intrat în vigoare Legea nr. 112/1995).

Or, așa cum rezultă din contractul de închiriere nr. 239/4 pârâtul a devenit chiriaș la data de 12 iunie 1997, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, pentru ca ulterior, respectiv la data de 25 noiembrie 1997, apartamentul să-i fie vândut. Condiția calității de chiriaș la data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 rezultă și din art. 7 al acestei legi, care se referă la prelungirea de drept a contractelor de închiriere deja existente. În speță, dispozițiile Legii nr. 112/1995 au fost încălcate, întrucât pârâtul M.M. nu avea calitatea de chiriaș în imobil la data intrării în vigoare a legii, neputând cumpăra apartamentul în care locuia, nulitatea absolută a unui contract încheiat în asemenea condiții fiind prevăzută în mod expres de lege.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 9 1 lit. b) din H.G. nr. 11 din 29 ianuarie 1997, contractelor de vânzare-cumpărare le sunt aplicabile dispozițiile legale privind nulitatea actelor juridice dacă sunt încheiate de chiriași care nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 4 1 din aceeași hotărâre, respectiv, nu aveau calitatea de chiriași la data intrării în vigoare a legii. Drept urmare, în raport de acest caz de nulitate ce primează, în mod just în cauză s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare în discuție. De aceea, susținerea recurentului în sensul că în speță nu există motiv de nulitate absolută, nu poate fi primită. Drept urmare, pentru considerentele expuse, constatând legalitatea hotărârii atacate, recursul pârâtului se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Timișoara, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 265 din 2 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2005.