ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5070/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7308 din 11

septembrie 2003, Judecătoria Timișoara a admis acțiunea reclamanților F.I.G., F.L.B.,

F.A.F., L.E., F.B., F.F.M. și a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între fosta RA U. Timișoara și pârâtul M.M.,

dispunând totodată restabilirea situației anterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001,

actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de

privatizare, având ca obiect imobile ce cad sub incidența acestui act normativ,

sunt valabile numai dacă au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare,

în cazul de față, art. 9 din Legea nr. 112/1995.

S-a mai reținut că pârâtul M.M. a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu nesocotirea cerințelor textului de

lege menționat, întrucât, contractul de închiriere privind imobilul nu se afla

în ființă la data apariției Legii nr. 112/1995, fiind încheiat la 12 iunie

1997.

Apelul formulat de pârâtul Consiliul

Local al Municipiului București împotriva sentinței primei instanțe a fost

respins de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 265 din 2

martie 2004.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

a declarat recurs, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, invocând motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a făcut o

greșită interpretare a dispozițiilor legale.

Susține, că imobilele care, potrivit

procedurii prevăzută în capitolul III din Legea nr. 10/2001 nu se restituie

persoanelor îndreptățite, rămân în administrarea deținătorilor actuali și pot

fi înstrăinate, chiriașii având drept de preemțiune la cumpărare.

Apreciază că raportat la obiectul

cauzei, în speță nu există motiv de nulitate, acesta fiind expres prevăzut de

Legea nr. 112/1995 în art. 9 alin. (6) și art. 10, care nu sunt incidente

speței.

Recursul este nefondat.

Conform art. 9 alin. (1) din Legea

nr. 112/1995 „chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se

restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta,

după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor

apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului”.

Contractul de vânzare cumpărare a

cărei nulitate absolută s-a solicitat a fost încheiat, însă, cu încălcarea

dispozițiilor legale menționate, precum și ale H.G. nr. 11 din 29 ianuarie 1997

care a modificat și completat Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.

Conform art. 4

1

din H.G. nr.

11/1997 „dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc potrivit art. 9

din Legea nr. 112/1995, îl au numai chiriașii care, având un contract de

închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării

în vigoare a legii”.

Legiuitorul a condiționat, așadar,

existența calității de chiriaș în imobil la data de 29 ianuarie 1997 (când a

intrat în vigoare Legea nr. 112/1995).

Or, așa cum rezultă din contractul

de închiriere nr. 239/4 pârâtul a devenit chiriaș la data de 12 iunie 1997,

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995, pentru ca ulterior,

respectiv la data de 25 noiembrie 1997, apartamentul să-i fie vândut.

Condiția calității de chiriaș la

data intrării în vigoare a Legii nr. 112/1995 rezultă și din art. 7 al acestei

legi, care se referă la prelungirea de drept a contractelor de închiriere deja

existente.

În speță, dispozițiile Legii nr. 112/1995

au fost încălcate, întrucât pârâtul M.M. nu avea calitatea de chiriaș în imobil

la data intrării în vigoare a legii, neputând cumpăra apartamentul în care

locuia, nulitatea absolută a unui contract încheiat în asemenea condiții fiind

prevăzută în mod expres de lege.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 9

1

lit. b) din H.G. nr. 11 din 29 ianuarie 1997, contractelor de vânzare-cumpărare

le sunt aplicabile dispozițiile legale privind nulitatea actelor juridice dacă

sunt încheiate de chiriași care nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 4

1

din aceeași hotărâre, respectiv, nu aveau calitatea de chiriași la data

intrării în vigoare a legii.

Drept urmare, în raport de acest caz

de nulitate ce primează, în mod just în cauză s-a constatat nulitatea absolută

a contractului de vânzare-cumpărare în discuție. De aceea, susținerea

recurentului în sensul că în speță nu există motiv de nulitate absolută, nu

poate fi primită.

Drept urmare, pentru considerentele

expuse, constatând legalitatea hotărârii atacate, recursul pârâtului se

privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al municipiului Timișoara, prin

Primar împotriva deciziei civile nr. 265 din 2 martie 2003 a Curții de Apel

Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2005.