ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5449/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiune, P.I., P.A. și P.I.N., au solicitat instanței, în

contradictoriu cu M.A., M.M.D. și Consiliul local al Municipiului Timișoara, să

constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 12102 din

25 februarie 1997 și nr. 12651 din 4 aprilie 1997 încheiate între pârâți, având

ca obiect imobilul situat în Timișoara.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat în esență că sunt foștii proprietari tabulari ai imobilului, care a

fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, iar contractele de

vânzare-cumpărare au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (6)

și art. 11 din Legea nr. 112/1995.

Soluționând cauza în primă instanță,

prin sentința civilă nr. 6632 din 25 aprilie 2001, Judecătoria Timișoara a

respins acțiunea ca fiind lipsită de interes, reținând că reclamanții (cărora

printr-o hotărâre anterioară, definitivă și irevocabilă, li s-a respins cererea

prin care au solicitat să se constate că imobilul în litigiu a trecut fără

titlu în proprietatea statului) nu au justificat, la data exercitării dreptului

la acțiune, un interes legitim, personal, direct și actual, în condițiile în

care imobilul nu mai poate intra în patrimoniul acestora.

Apelul declarat de reclamanți a fost

admis prin decizia nr. 2506/A din 19 octombrie 2001 a Tribunalului Timiș, secția

civilă, care, a anulat sentința apelată și rejudecând cauza în fond, a admis

acțiunea formulată de reclamanți și a constatat nulitatea absolută a celor două

contracte de vânzare-cumpărare încheiate de RA U. Timișoara cu pârâții M.A. și M.M.D.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că reclamanții și-au justificat interesul, urmare

notificării adresate Consiliului local al Municipiului Timișoara prin care au

solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu iar pârâții, la data

încheierii contractelor de vânzare-cumpărare se aflau în situația prevăzută de

art. 9 alin. (6) din Legea 112/1995, fiind exceptați de la posibilitatea

cumpărării locuinței pe care o ocupau cu contract de închiriere.

Hotărârea instanței de apel a fost

confirmată prin decizia nr. 383 din 14 februarie 2002 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă, care, cu aceeași motivare, a respins recursurile

declarate de pârâți precum și cererile de intervenție accesorii formulate de M.I.

și M.L.

Împotriva ultimelor două hotărâri

pronunțate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție a declarat în termen legal recurs în anulare, întemeiat

pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea recursului în anulare

s-a arătat în esență că, în condițiile în care acțiunea în revendicarea

imobilului în litigiu, formulată de reclamanți, a fost respinsă prin hotărâre

irevocabilă, anterioară introducerii acțiunii vizând constatarea nulității

absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, cererea acestora apare ca

fiind lipsită de interes.

Deasemenea, se mai susține,

instanțele au reținut în mod greșit incidența în cauză a dispozițiilor art. 9

alin. (6) din Legea 112/1995, întrucât existența unei construcții neterminate,

edificată pe un teren proprietate personală a pârâților nu putea reprezenta, în

sensul legii, un impediment la cumpărarea locuinței deținută în calitate de

chiriaș.

Recursul în anulare este nefondat și

urmează a fi respins, pentru considerentele care succed.

Reclamanții sunt foștii proprietari

tabulari ai imobilului, în litigiu, trecut în proprietatea statului prin

decizia nr. 923 din 1 februarie 1977 a fostului Consiliul popular al județului

Timiș, emisă în baza Decretului nr. 223/1974.

Este adevărat că prin hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, pronunțată anterior nașterii

prezentului litigiu (sentința civilă nr. 15803 din 23 noiembrie 1999 a Judecătoriei

Timișoara) a fost respinsă cererea reclamanților de a se constata că imobilul a

trecut fără titlu în proprietatea statului și a se restabili situația

anterioară de carte funciară.

Prin intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001, reclamanții au dobândit însă calitatea de persoane îndreptățite în

înțelesul art. 3 alin. (1) lit. a) din acest act normativ și respectiv vocația

de a întreprinde noi demersuri în vederea restituirii imobilului preluat în mod

abuziv.

Or, acțiunea în constatarea

nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de RA U. Timișoara

cu pârâții M.A. și M.M.D. a fost introdusă după intrarea în vigoare a legii,

interesul reclamanților fiind justificat de vocația la restituire în virtutea

căreia au și notificat Consiliul local al Municipiului Timișoara, cerând

restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara.

În ceea ce privește fondul

litigiului, în mod corect au reținut instanțele, prin hotărârile atacate,

incidența în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (6) din Legea nr. 112/1995,

potrivit cărora sunt exceptați de la prevederile alin. (1), chiriașii care au

dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate personală după 1 ianuarie

1990, în localitatea de domiciliu.

Astfel, din actele cauzei rezultă

că, în baza autorizației nr. 55 din 22 martie 1993 emisă de Primăria

Municipiului Timișoara (dosar nr. 3819/2001 al Judecătoriei Timișoara) pârâții

au edificat un imobil compus din parter și două etaje, cu o suprafață utilă de

170 mp, prin adresa nr. T.H. 396–991 din 22 aprilie 1996, Consiliul local al

Municipiului Timișoara atestând existența construcției cu destinație de

locuință și cabinet medical.

Ulterior edificării și respectiv intabulării acestui imobil în C.F., la

21 mai 1996, pârâții au încheiat cu RA U. Timișoara, contractele de

vânzare-cumpărare nr. 12102 din 25 februarie 1997 și nr. 12651 din 4 aprilie 1997,

având ca obiect spațiile pe care le dețineau în calitate de chiriași.

Împrejurarea că la data încheierii

celor două contracte, construcția edificată de pârâți nu era perfect

funcțională, ca urmare a lipsei unor utilități și finisaje, nu este de natură

să facă inoperabile dispozițiile art. 9 alin. (6) din Legea 112/1995, textul

sancționând, fără a face nici un fel de distincție, chiriașii titulari de

contract, care au dobândit sau înstrăinat o locuință proprietate personală în

localitatea de domiciliu.

De altfel, ambele critici ale recursului în anulare au rămas fără

finalitate, în raport de schimbarea situației juridice a imobilului în litigiu.

Astfel, prin dispoziția nr. 12 din 6

ianuarie 2003, emisă înainte de exercitarea acestei căi extraordinare de atac,

Primarul municipiului Timișoara, urmare notificării nr. 2595/2001, le-a

restituit reclamanților în natură imobilul în litigiu, situat în Timișoara,

aceștia reîntabulându-și dreptul de proprietate, la 26 ianuarie 2003 (dos.

329/2003 al Î.C.C.J.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 2506/A din 19 octombrie 2001 a

Tribunalului Timiș, secția civilă, și deciziei nr. 383 din 14 februarie 2002

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie

2004.