ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5009/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5009/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele :
Prin dispoziția nr. 962 din 28 august 2002
emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de Primarul municipiului Timișoara, s-a
respins cererea formulată de R.U. și R.V., domiciliați în Austria, prin care
s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, înscris
în CF ind.27724 sub nr.top16240/I Timișoara, CF col.27723 Timișoara. Prin
aceeași dispoziție, dosarul privind imobilul arătat, a fost înaintat spre
soluționare Prefecturii județului Timiș, cu precizarea că valoarea estimativă a
imobilului precizată de solicitanți este de 160.000 U.S.D.
În motivarea dispoziției s-a arătat că imobilul
revendicat a trecut în proprietatea Statului prin decizia nr. 1155/1989 emisă
în baza Decretului nr. 223/1974, iar apoi bunul a fost vândut, conform Legii
nr. 112/1995, numiților R.I. și R.G.A.
La data de 30 septembrie 2002 R.U. și R.V. au
atacat în justiție dispoziția nr. 962 din 28 august 2002 emisă de Primarul
municipiului Timișoara, solicitând anularea acesteia și suspendarea procedurii
administrative privind restituirea în natură a imobilului conform art. 47 alin.
(2) din Legea nr. 10/2001.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că,
în conformitate cu art. 46 alin. (2) și art. 48 din Legea nr. 10/2001, au
atacat la Judecătoria Timișoara cu acțiune în nulitate absolută actul de
înstrăinare a imobilului către cumpărătorii R.I. și R.G.A. și au solicitat
Primăriei Timișoara, în aceeași zi, cu notificarea nr. 752 din 13 august 2002,
suspendarea procedurii de restituire.
Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul
Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 1107/P.I. din 20 noiembrie 2002, a
admis contestația formulată de R.U. și R.V., a anulat dispoziția atacată și a
suspendat procedura administrativă de restituire în natură a apartamentului nr.
1 din Timișoara, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de
drept comun având ca obiect nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare privind același imobil.
Apelul formulat împotriva acestei sentințe de
pârâta Primăria municipiului Timișoara a fost respins ca nefondat prin decizia
nr. 26 din 5 martie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.
Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a
confirmat sentința tribunalului, în termen legal au declarat recurs pârâții
Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara
care au susținut că hotărârile sunt nelegale deoarece reclamanții nu au făcut
dovada înregistrării cererii prin care au încunoștiințat comisia asupra
existenței procesului având ca obiect nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare a imobilului. Notificarea înaintată de reclamanți poartă data
de înregistrare din 13 august 2002 la executorul judecătoresc, or, referatul
comisiei a fost întocmit la 19 august 202, fără a exista vreo dovadă că s-a
solicitat suspendarea procedurii în temeiul art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
La data de 13 august 2002 reclamanții R.U. și R.V.
au chemat în judecată, la Judecătoria Timișoara, pe pârâții Primăria Timișoara,
R.I. și R.G. pentru constatarea nulității absolute a contractului de
vânzare-cumpărare nr. 10144 din 11 noiembrie 1996 privind apartamentul nr. 1 al
imobilului din Timișoara, precum și pentru radierea dreptului de proprietate
al pârâților-cumpărători.
Cu notificarea nr. 762 din 13 august 2002 a
executorilor judecătorești, reclamanții au înștiințat Primăria Timișoara că au
promovat la Judecătoria Timișoara acțiune în nulitatea absolută a contractului
de vânzare-cumpărare nr. 10.144 din 11 noiembrie 1996 și au solicitat
primăriei, în temeiul dispozițiilor art. 47 alin. (2) și art. 21 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001, suspendarea procedurii de restituire cu privire la imobilul
litigios.
În loc să se conformeze cererii de suspendare a
procedurii administrative, prin referatul din 19 august 2002 Comisia de
aplicare a Legii nr. 10/2001 de pe lângă Primăria Municipiului Timișoara a
propus respingerea cererii de restituire în natură a imobilului, soluție
adoptată de primar prin dispoziția din 28 august 2003 contestată în prezentul
litigiu.
De altfel, din conținutul întâmpinării depusă de
pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara la dosar de fond, rezultă că
acesta nu contestă primirea notificării prin care s-a solicitat suspendarea
procedurii administrative, solicitare pe care însă o consideră neîntemeiată cât
timp reclamanții „au optat în mod expres pentru una dintre variantele pe care
legea le prevede conform principiului
electa una via
...” .
Potrivit art. 47 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,
în cazul acțiunilor formulate potrivit art. 46 și art. 68, procedura de
restituire începută în temeiul prezentei legi este suspendată până la
soluționarea acelor acțiuni, prin hotărâre judecătorească definitivă și
irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată persoana notificată,
potrivit art. 21 alin. (1).
Textul citat a introdus în legislația noastră un
nou caz de suspendare de drept (
ipso jure)
a procedurii administrativ-jurisdicționale
declanșate în temeiul Legii nr. 10/2001, cât timp se dovedește promovarea uneia
dintre acțiunile la care se referă art. 46 și art. 48 din lege și cât timp
persoana îndreptățită a înștiințat persoana notificată de existența chestiunii
prejudiciale survenite, în speță, a acțiunii în nulitatea absolută a actului de
înstrăinare a imobilului revendicat.
Fiind întrunite condițiunile suspendării
procedurii administrativ-jurisdicționale, aceasta a operat de drept, fiind fără
relevanță susținerea (apărarea) recurenților-pârâți în sensul că persoanele
îndreptățite au optat în mod expres pentru una sau pentru mai multe forme de
reparațiune prevăzute de lege.
Față de cele ce preced, se constată că în mod
legal tribunalul a anulat dispoziția primarului și a dispus suspendarea
procedurii administrative începută în baza Legii nr. 10/2001 până la
soluționarea prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de către
instanța de drept comun a chestiunii prejudiciale privind nulitatea absolută a
actului de înstrăinare a nemișcătorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al
Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 26 din 5 martie 2003 a Curții de
Apel Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 26 noiembrie 2003.