ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2191/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1776 din 12 decembrie 2002

a Tribunalului Timișoara, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de

reclamanții: O.N. și O.A. prin mandatarul S.T., în contradictoriu cu pârâții M.G.,

M.F., Statul Român și Consiliul Local Timișoara.

Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe

prevederile Legii nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că acțiunea reclamanților este inadmisibilă deoarece nu a fost

respectată procedura administrativă precizată de Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă

nr. 32 din 7 martie 2003 a respins apelul declarat de reclamanți împotriva

sentinței civile nr. 1776 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut că anterior introducerii acțiunii, reclamanții aveau obligația de a

respecta procedura specială de restituire a imobilelor instituită prin actul

normativ menționat, stipulată în art. 20-23.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată au

declarat recurs reclamanții: O.N. și O.A., criticând-o ca fiind netemeinică și

nelegală, invocând prevederile art.3 04 pct. 9 și 10 C. proc. civ., pentru

următoarele considerente:

- în mod greșit instanțele au respins acțiunea

formulată ca inadmisibilă, de vreme ce noi am solicitat restituirea în natură a

imobilului situat în Timișoara, expropriat în baza Decretului nr. 223/1974.

Titlul statului este lovit de nulitate absolută deoarece noi nu ne-am exprimat

consimțământul la data exproprierii imobilului în litigiu. În atare situație

trebuiau aplicate regulile ce guvernează exproprierea.

Recursul nu este fondat.

Mecanismul de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001

este alcătuit din două etape succesive, din care prima este obligatorie, iar a

doua este facultativă și eventuală întrucât privește controlul judecătoresc al

actelor emise în temeiul acestei legi în cadrul procedurii administrative

prealabile de restituire în natură ori prin echivalent a imobilelor preluate în

mod abuziv.

Prima etapă, procedura administrativă prealabilă,

are caracter obligatoriu, art. 1, art. 21 alin. (1) și (5), art. 47 alin. (2)

și art. 48 din Legea nr. 10/2001, ceea ce înseamnă că, de la intrarea în

vigoare a legii, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv

acțiunile în revendicare a imobilelor preluate fără titlu valabil formulate

împotriva persoanelor juridice „deținătoare”, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

direct la instanțele judecătorești competente sunt inadmisibile, art. 109 alin.

(2), astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, dacă nu se face

dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de prezenta lege, art. 20 și

urm.

În speță, acțiunea în revendicare formulată de

reclamanții O.N. și O.A. este întemeiată pe prevederile art. 7 și art. 9 din

Legea nr. 10/2001.

În atare situație, reclamanții, anterior

introducerii acțiunii în justiție aveau obligația să parcurgă procedura

administrativă prealabilă de restituire în natură a imobilului în litigiu,

prevăzută de art. 20-23 din Legea nr. 10/2001.

Instanțele în mod judicios au calificat acțiunea

formulată de reclamanți ca inadmisibilă, de vreme ce aceștia nu au făcut dovada

parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de textul de lege mai sus

menționat.

Deși în motivele de recurs, reclamanții fac

vorbire și despre faptul că imobilul în litigiu a fost expropriat în baza

Decretului nr. 223/1974 și pe cale de consecință să se aplice reglementările în

materia exproprierii, totuși în speță nu poate fi abordată o astfel de

susținere, deoarece temeiul de drept al acțiunii în revendicare formulată de

reclamanți, invocat de aceștia, este art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte

va reține că motivele de recurs invocate de reclamanți nu se circumscriu

temeiurilor prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și în consecință

se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții O.N. și O.A. împotriva

deciziei civile nr. 32 din 7 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții O.N. și O.A. împotriva deciziei nr. 32 din 7 martie

2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.