ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3211/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 aprilie 2003 la Tribunalul Timiș reclamantul A.Ș. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat de Consiliul local Timișoara solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea imobilului cuprins în C.F. nr. 2528 Timișoara, care a fost expropriat, scopul exproprierii nefiind realizat. În drept a invocat dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și art. 408 C. civ. precum și Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție - Secții Unite. Prin Sentința civilă nr. 534/PI din 16 iunie 2003 Tribunalul Timiș a respins acțiunea ca prematur introdusă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului prin expropriere în anul 1985, situația sa încadrându-se în dispozițiile art. 1 pct. 1 din Legea nr. 10/2001. Legea nr. 10/2001 impune în sarcina persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, care solicită restituirea imobilelor, necesitatea urmării procedurii prealabile. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat apel susținând că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 33/1994 și art. 480 C. civ. și nu cele prevăzute de Legea nr. 10/2001. Apelul a fost respins prin Decizia nr. 140 din 16 octombrie 2003 a Curții de Apel Timișoara - Secția civilă, care a confirmat soluția instanței de fond în sensul că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, practica juridică invocată fiind anterioară apariției Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs invocând generic dispozițiile art. 304 pct. 8,9 și 10 C. proc. civ. Se susține că sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001 este determinată de art. 1, alin. (1) - imobile preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Imobilul în cauză a fost preluat prin expropriere, foștii proprietari primind o despăgubire și nu a fost utilizat potrivit scopului pentru care a fost preluat, nici nu a fost făcută o nouă declarație pentru utilitate publică. În cauză sunt incidente dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 și nu ale Legii nr. 10/2001, care prin apariția sa nu a abrogat dispozițiile amintite.

Judecata recursului a fost suspendată prin încheierea de la 21 octombrie 2005, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ. întrucât niciuna din părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nu s-a cerut judecarea în lipsă. Părțile nu au cerut repunerea cauzei pe rol, așa încât, la 21 ianuarie 2010, din oficiu, s-a dispus citarea părților pentru a fi pusă în discuție perimarea. Potrivit art. 248 alin (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an. În cauză, judecarea recursului a rămas în nelucrare, din vina părților o perioadă de timp mai mare de un an, așa încât se va constata perimarea de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul A.Ș. împotriva Deciziei nr. 140 din 16 octombrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 21 mai 2010. Procesat de GGC - LM