Decizia nr. 1862/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 1239/2002 a Tribunalului Timiș

Obiectul cererii Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. x/25.04.2002, reclamantul A., prin mandatar B., a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, solicitând să se dispună întabularea în cartea funciară x Timișoara, nr. top. x a dreptului său de proprietate asupra imobilului casă și curte, situat în Bd. x, dobândit prin cumpărare de la C., în baza convenției din 7 noiembrie 1950, astfel cum s-a constatat prin decizia civilă nr. 703/2002 a Curții de Apel Timișoara.

Sentința pronunțată de Judecătoria Timișoara Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 10666 din 10 iunie 2002, a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A., reținând că, deși ambele părți prezintă titlu de proprietate asupra imobilului, formalitățile cerute de art. 17 din Legea nr. 115/1938 referitoare la întabulare au fost îndeplinite doar de pârât, iar titlul acestuia nu a fost atacat în justiție. Împotriva sentinței civile nr. 10666 din 10 iunie 2002 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2002 a formulat apel reclamantul A.. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Timiș, secția civilă, sub nr. x/2002.

Decizia pronunțată de Tribunalul Timiș Prin decizia nr. 1239/A din 24 septembrie 2002, Tribunalul Timiș a admis apelul reclamantului și a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis excepția nulității absolute a înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară nr. x Timișoara, a respins excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3554/1960, pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Timișoara în dosarul nr. x/1960, excepție invocată de intervenientul accesoriu D., precum și cererea de intervenție și a dispus întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea reclamantului, conform deciziei nr. 703/2002 a Curții de Apel Timișoara. Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara și intervenientul accesoriu D..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia nr. 2665 din 4 noiembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a admis recursurile declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara și intervenientul accesoriu D. și a modificat în tot decizia pronunțată de tribunal, nr. 1239 din 24 septembrie 2002, respingând apelul declarat de reclamant împotriva sentinței Judecătoriei Timișoara nr. 10666 din 10 iunie 2022. Împotriva deciziei nr. 2665 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă a formulat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, solicitând admiterea recursului în anulare, casarea deciziei și respingerea recursurilor declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara și intervenientul D..

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 4807 din 25 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă în dosarul nr. x/2003, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 2665 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. S-a modificat această decizie și, rejudecând, s-au respins recursurile declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara și intervenientul D. împotriva deciziei civile nr. 1239 A din 24 septembrie 2002 a Tribunalului Timiș, pe care a menținut-o în totalitate. Împotriva deciziei nr. 4807 din 25 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă au formulat cerere de revizuire, la data de 8 octombrie 2020, Municipiul Timișoara, prin primar, Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara.

Cererea de revizuire declarată Prin cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 din C. proc. civ., revizuenții au solicitat revizuirea deciziei nr. 4807/25.06.2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2003, în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și cu E., în sensul schimbării în tot a hotărârii atacate și respingerii cererii de recurs în anulare, cu consecința menținerii ca temeinice și legale a deciziei nr. 2665 din 4 noiembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul cu nr. x/2002 În esență, revizuenții au arătat că decizia a cărei revizuire se solicită s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals, întrucât, prin încheierea penală nr. 2363/17.09.2020, pronunțată de Judecătoria Timișoara, secția penală în dosarul nr. x/2020 s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și, în temeiul art. 549 1 alin. (3) lit. b) din C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a înscrisului intitulat "contract de vânzare-cumpărare" din 07.11.1950, intervenit între A., cumpărător și C., vânzător, depus în dosarul civil nr. x/2001 al Judecătoriei Timișoara. Au mai arătat că, prin decizia civilă nr. 3554 din 03.06.1960 a Tribunalului Popular al al orașului Timișoara, a fost admisă cererea formulată de Sfatul Popular al Orașului - Secțiunea Financiară Timișoara și s-a încuviințat vânzarea imobilului din str. x de către numita C. la licitație, în contul datoriilor reprezentate de impozitele neplătite de aceasta, care avea domiciliul în Israel. Prin decizia nr. 377/11.03.1961 a Sfatului Popular al Orașului Timișoara, imobilul a fost trecut în administrarea Întreprinderii de Locuințe și Localului Timișoara. La data de 10.08.1961 a fost înscris dreptul de proprietate al imobilului în favoarea Statului Român, obținut în baza Decretului nr. 224/1951 și aflat în administrarea Întreprinderii de Locuințe și Localului Timișoara. Mai arată că, în dosarul nr. x/2001 al Judecătoriei Timișoara, A., prin mandatar B., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta C., născută F. să constate că, prin convenția încheiată între părți la 07.11.1950, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Timișoara, str. x, înscris în cartea funciară nr. x Timișoara, indicând că, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâta, aceasta i-a vândut imobilul, iar el a achitat prețul. Prin sentința civilă nr. 9588/06.06.2001, în dosarul nr. x/26.03.2001, acțiunea a fost anulată ca insuficient timbrată de Judecătoria Timișoara. Prin decizia civilă nr. 2706/a din 09.11.2001 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2001 a fost admis apelul formulat de A., fiind respinsă acțiunea ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 703 din 13.03.2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2001 a fost admis recursul formulat de A. și a fost admisă acțiunea acestuia, constatându-se că, prin contractul sub semnătură privată din 07.11.1950, numitul A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din Timișoara, str. x, înscris în cartea funciară nr. x, nr. top. x. La data de 17.06.2002 s-a notat în cartea funciară că, prin decizia civilă nr. 703 din 13.03.2002 a Curții de Apel Timișoara, A. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin contractul sub semnătură privată din 07.11.1950, încheiat cu pârâta C.. Conchid revizuenții că, deoarece s-a constatat că înscrisul intitulat contract de vânzare-cumpărare depus la dosarul civil nr. x/2001 al Judecătoriei Timișoara este falsificat și a stat la baza pronunțării deciziei a cărei revizuire se solicită, se impune admiterea cererii.

Apărările formulate în cauză Intimata E. a formulat întâmpinare la data de 9 noiembrie 2020, invocând lipsa calității sale procesuale pasive, excepția lipsei calității sale de mandatar al lui A., precum și excepția lipsei capacității de folosință a lui A., arătând că acesta a decedat la data de 20.07.2007. Prin încheierea din 17 martie 2021, Înalta Curte a luat act că excepția lipsei capacității de folosință a intimatului A. este fondată, dispunând introducerea în cauză a moștenitorilor acestuia. Prin încheierea de ședință din 15 septembrie 2021 s-a respins excepția lipsei calității procesualei pasive a intimatei E. și s-a admis excepția lipsei calității aceleiași intimate de reprezentant al intimatului A.. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia a cărei revizuire s-a solicitat, prin prisma motivului de revizuire invocat și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că revizuirea declarată este nefondată potrivit considerentelor expuse în cele ce succed. Critica principală a revizuenților privește faptul că decizia a cărei revizuire se cere s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals, în urma judecății, și anume înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare" din 07.11.1950, intervenit între A., cumpărător, și C., vânzător, argument circumscris motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. din 1865. Potrivit art. 322 pct. 4 din C. proc. civ., "Revizuirea (…) unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere (…) dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății (…)". Acest motiv de revizuire are ca justificare legală dispariția temeiului material al hotărârii atacate pe această cale, întrucât conținutul înscrisului în baza căruia s-a pronunțat hotărârea nu corespunde realității. În măsura în care înscrisul a fost declarat fals, revizuirea este, în principiu, admisibilă, fiind fondată numai dacă înscrisul a reprezentat și temei al hotărârii, cu alte cuvinte dacă a constituit fundamentul ei, textul de lege impunând astfel o dublă condiție. Aceasta întrucât, potrivit dispozițiilor art. 327 alin. (1) din C. proc. civ., dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, va anula cea din urmă hotărâre. Această reglementare legală a soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de revizuire dă expresie scopului căii de atac în discuție, care constă, de regulă, în îndepărtarea erorilor săvârșite în legătură cu starea de fapt stabilită în hotărârea atacată; doar în ipoteza hotărârilor potrivnice legea prevede că soluția pe care instanța de revizuire o va pronunța, atunci când găsește calea de atac întemeiată, este cea a anulării celei din urmă hotărâri - în mod firesc, de altfel, pentru că în acest fel se valorifică autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Limitele dezbaterilor în care se desfășoară judecata cererii de revizuire sunt indicate în art. 326 alin. (3) din C. proc. civ.. Ele vizează atât admisibilitatea căii de atac, cât și faptele pe care ea se întemeiază, fapte care trebuie să aibă, așadar, aptitudinea de a determina schimbarea hotărârii. Înalta Curte reține că, prin încheierea penală nr. 2363 din 17 septembrie 2020, Judecătoria Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și, în temeiul art. 549 1 alin. (3) lit. b) din C. proc. pen., a dispus desființarea totală a înscrisului intitulat "contract de vânzare-cumpărare" din 07.11.1950, intervenit între A., cumpărător, și C., vânzător, depus în dosarul civil nr. x/2001 al Judecătoriei Timișoara. Astfel, se constată că, în cauză, prima condiție privind existența înscrisului declarat fals este întrunită. În ceea ce privește cea de-a doua condiție - caracterul determinant al înscrisului declarat fals în pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită - se constată că, prin decizia nr. 4807/26.06.2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2003 s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 2665 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. S-a modificat această decizie și, rejudecând, s-au respins recursurile declarate de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara și intervenientul D. împotriva deciziei civile nr. 1239 A din 4 septembrie 2002 a Tribunalului Timiș, pe care a menținut-o în totalitate. Prin respectiva decizie, Tribunalul Timiș a admis apelul reclamantului și a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis excepția nulității absolute a înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român în cartea funciară nr. x Timișoara, a respins excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 3554/1960, pronunțată de Tribunalul Popular al Orașului Timișoara în dosarul nr. x/1960, excepție invocată de intervenientul accesoriu D., precum și cererea de intervenție și a dispus întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea reclamantului, conform deciziei nr. 703/2002 a Curții de Apel Timișoara. Existența caracterului determinant al înscrisului declarat fals în pronunțarea hotărârii urmează a se analiza în raport de soluția întabulării dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea reclamantului. Or, se constată că întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului din Timișoara, Bd. x, înscris în CF nr. x Timișoara, nr. top. x, casă cu etaj și curte de 807 mp a fost realizată în baza deciziei nr. 703 din 13 martie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă în dosarul nr. x/2001, decizie prin care s-a admis recursul declarat de reclamantul A. și s-a admis acțiunea pe fond, în sensul că s-a constatat că, prin contractul sub semnătură privată din 7 noiembrie 1950, încheiat între pârâta vânzătoare și reclamantul cumpărător, acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv. Așadar, decizia a cărei revizuire se solicită a avut la bază decizia nr. 703 din 13 martie 2002 a Curții de Apel Timișoara, iar nu înscrisul care s-a constatat a fi falsificat; acest înscris nu a stat la baza emiterii deciziei obiect al revizuirii pendinte, ci la baza deciziei prin care s-a constatat dreptul de proprietate al lui A., respectiv decizia nr. 703 din 13 martie 2002 sus-menționată. Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite cerințele legale pe care textul art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. le impune pentru a se retracta hotărârea, întrucât, deși înscrisul a fost desființat, fiind fals, decizia atacată cu revizuire nu a fost fundamentată pe acest înscris, nu "s-a dat în temeiul" lui, așa cum impune norma legală, ci în baza deciziei nr. 703 din 13 martie 2002 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. x/2001. Pentru considerentele expuse, nefiind incident art. 322 pct. 4 din C. proc. civ., a cărui aplicabilitate este condiționată de existența atât a înscrisului fals, cât și caracterului determinant la pronunțarea deciziei a cărei revizuire se cere, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.