ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3401/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

B.R.D., sucursala Iași, a chemat-o

în judecată pe pârâta SC T.F. SA Iași și a solicitat ca, prin sentința care se

va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 95.624.041 lei, cu titlu de

daune, reprezentând diferența dintre dobânda subvenționată și dobânda pieței,

calculată pentru nerespectarea obligațiilor din contractul nr. 3 din 19

decembrie 1994.

Tribunalul Iași, prin sentința nr.

271 din 8 martie 1999, a respins acțiunea cu motivarea că, după retragerea

sumei în litigiu de către B.N.R., reclamanta s-a situat pe o poziție de pasivitate

timp de trei ani și că, pentru a pretinde suma de 95.624.041 lei, cu titlu de

daune, trebuia dovedită culpa exclusivă a pârâtei.

Cât privește scopul urmărit prin

H.G. nr. 767 1994, tribunalul a considerat că operațiunile de creditare a

stocurilor de produse alimentare de către B.R.D., sucursala Iași, au

corespondent în stocurile existente și se înscrie în limitele prevederilor

actului menționat.

Apelul declarat de reclamanta B.R.D.,

sucursala Iași, împotriva sentinței fondului, a fost admis de Curtea de Apel

Iași, care, prin decizia nr. 49 din 18 noiembrie 2002, a admis acțiunea, a obligat-o

pe pârâtă la plata sumei de 95.624.041 lei, cu titlu de daune, precum și la

plata sumei de 7.619.950 lei cheltuieli de judecată fond și apel.

Pentru a decide astfel, Curtea a

reținut că dobânda, indiferent de felul acesteia, era datorată de beneficiara

creditului, că suma a fost retrasă de B.N.R. din contul B.R.D. cu ocazia

exercitării prerogativelor de control acordate de Legea nr. 34/1991 și a

Statutului B.N.R., că singura prejudiciată este B.R.D. Iași, întrucât

contractul de credit nr. 3/1994 a fost perfectat prin transformarea creditului

preexistent din contractul nr. 2/1994 – în credit subvenționat, care se regăsea

în contractul nr. 3/1994.

S-a mai reținut că, prin procesul-verbal

din 15 iunie 1995, B.N.R. a dispus ca împrumutul cu dobândă subvenționată să

redevină împrumut la dobânda pieții, așa cum fusese reglementat prin H.G. nr.

767/1994 și Normele nr. 19/1994, așa încât intimata nu se poate bucura în

continuare de această subvenție.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a declarat recurs pârâta SC T.F. SA Iași, care a susținut că decizia este

netemeinică și nelegală, întrucât nu a avut în vedere dispozițiile pct. 6 din

Normele metodologice nr. 19/1994, emise de M.A.A. – B.N.R. și prin care s-a

stabilit că puteau fi acordate credite, pentru constituirea stocurilor de produse

necesare consumului, în perioada de toamnă - iarnă 1994 - 1995, că, la data

intrării în vigoare a H.G. nr. 767/1994, creditele deja acordate se transferau

„la credite cu dobândă de 15%”.

Recurenta a mai susținut că au fost

nesocotite prevederile art. 5 lit. j) din contractul nr. 3/1994, întrucât

singura modalitate permisă reclamantei era aceea de a sista creditarea și de a

trece creditele acordate la dobânda pieței, plus o penalizare reprezentând

dobânda până la cea aferentă creditelor Overdraft.

Recurenta a invocat excepția privind

prescripția dreptului reclamantei de a pretinde suma în litigiu, motivat de

faptul că, la data de 1 iunie 1995, creditul era restituit, iar acțiunea a fost

introdusă peste termenul de 3 ani.

O altă critică privește neexaminarea

expertizei, care a fost efectuată pentru soluționarea litigiului dintre B.R.D.

și B.N.R., prin care au fost analizate condițiile acordării creditului și care

confirmă respectarea prevederilor actului normativ menționat mai sus.

În raport cu aceste critici,

recurenta a solicitat să fie menținută sentința instanței de fond, care a dat o

dezlegare corectă problemei dedusă judecății.

Recursul este întemeiat pentru

următoarele considerente:

Pentru analiza excepției privind prescripția

extinctivă, respectiv, a momentului de la care începe să curgă termenul

prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, instanța de apel trebuia să

examineze natura obiectului pricinii, nefiind suficientă concluzia din

considerente, potrivit căreia suma în litigiu este datorată în orice situație

de beneficiara creditului, indiferent de motivul care a determinat B.N.R. ca,

în cadrul atribuțiilor de control, să retragă suma din contul B.R.D.

Această concluzie, bazată pe o ipoteză,

o îndreptățește pe recurentă să susțină că nu poate să răspundă decât pentru

culpa proprie, rezultând din raporturile juridice pe care le-a stabilit cu

B.R.D. și pe care, susține recurenta, le-a respectat întocmai.

Din acest punct de vedere, este de

reținut că instanța de apel nu a examinat criticile aduse sentinței în

contextul probelor și a analizei care se desprinde din adresa B.N.R. nr. 2411, prin

care, ca răspuns la obiecțiunile formulate de B.R.D., sucursala Iași, B.N.R.,

pe baza examinării situației creditelor, ajunge la concluzia că B.R.D. nu a

respectat prevederile H.G. nr. 767/1994 și ale Normelor metodologice nr.

19/1994. Prin nerespectarea modului de acordare a acestor credite, așa cum se

desprinde din adresa B.N.R., mai precis a neutilizării căilor puse la

dispoziție pentru înregistrarea și evidențierea sumelor acordate, nu s-a

procedat la „reglarea conturilor de credite” și s-a ajuns, astfel, la

transformarea creditului cu dobândă de 15% în capital de lucru.

Prin urmare, problema încasării sumei

în litigiu nu este doar un simplu regres, ci trebuie examinată în contextul

probelor care pun la îndoială cauzele, care au dus la reținerea acestei sume de

către B.N.R.

O altă problemă, asupra căreia nu

s-au oprit instanțele în examinarea probelor, este cea referitoare la

respectarea de către beneficiară a destinației creditului, în raport de

stocurile existente și de contractele în derulare, întrucât expertiza care

privește dosarul nr. 909/1996 (depusă și în acest dosar) prin concluzia la care

ajunge, nu răspunde tocmai la problema care este strict de specialitatea

expertului, și anume dacă operațiunile verificate sunt în concordanță cu

dispozițiile actelor normative care au stat la baza acordării creditului cu

dobândă de 15% și în ce măsură beneficiara a utilizat sumele, conform

destinației pentru care s-au acordat.

Prin urmare, problema acordării

creditului nu este doar o relație B.N.R. – B.R.D., ci o relație mai complexă,

în care este implicat beneficiarul creditului, ce poate fi sancționat în

ipoteza în care obligațiile asumate prin convenția cu B.R.D. nu au fost

respectate (dosar nr. 909/1996 expertiză).

În acest context, chiar dacă B.N.R.

a retras din contul B.R.D. suma de 95.624.041 lei, reprezentând diferența de

dobândă, aceasta nu înlătură examinarea obligațiilor dintre B.R.D. și recurentă,

pentru a se vedea dacă, într-adevăr, creditul s-a acordat prin abatere de la prevederile

art. 7 și 11 din Normele metodologice nr. 19/1994, dacă această abatere este

formală, sub aspect scriptic, sau este rezultatul schimbării destinației

creditului de către beneficiară.

Această verificare este necesară, cu

atât mai mult cu cât recurenta recunoaște că a achiziționat animale în viu, pe

care le-a sacrificat, pentru constituirea stocului, dar și pentru că

argumentarea recursului se face pe o expertiză care nu s-a dispus în acest

dosar.

Prin urmare, se impune verificarea

evidențelor aflate la beneficiar, pentru a se vedea dacă sumele acordate drept credit

privesc doar constituirea stocului, nu și celelalte operațiuni pentru

realizarea acestuia.

De asemenea, se impune a se verifica

legătura între acest litigiu, sub aspect faptic, dar și juridic, cu litigiul soluționat

anterior, la care s-a referit recurenta.

În consecință, potrivit art. 304

pct. 9, raportat la art. 314 C. proc. civ., recursul se va admite, va fi casată

decizia pronunțată în apel, iar cauza va fi trimisă, pentru rejudecare,

aceleiași curți, pentru completarea probelor, în scopul stabilirii corecte a

situației de fapt, în raport de care va fi stabilit și momentul de la care începe

să curgă termenul de prescripție. Celelalte susțineri, care constituie motive

de recurs, vor fi examinate ca apărări în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC T.F. SA Iași împotriva deciziei nr. 49/A din 18

noiembrie 2002 a Curții de Apel Iași.

Casează decizia recurată și trimite

cauza pentru rejudecarea aceleași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 9 iulie 2003.