ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1349/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 740 din 16 octombrie 2000, a admis în parte acțiunea introdusă de reclamantul, Fondul Proprietății de Stat (în prezent, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului) împotriva pârâtei SC P. SA Bârlad, pe care a obligat-o la plata sumei de 29.536.204 lei, reprezentând dividende corespunzătoare exercițiului financiar al anului 1996, și 19.713.019 lei dobânzi comerciale.

S-a reținut că potrivit art. 67 alin. (2), art. 122 alin. (3) și art. 111 lit. a) din Legea nr. 31/199, republicată, reclamanta, în calitate de acționar la societatea pârâtă, are dreptul la dividende pentru anul 1996, în sumă de 29.536.204 lei (după ce au fost scăzute impozitul și indemnizațiile reprezentanților reclamantei în A.G.A.) sumă care nu a fost plătită, deși termenul curge de la data aplicării bilanțului contabil în A.G.A., fiind întemeiată aceste cerere. Cu privire la dobânzi, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 43 C. com., iar cu privire la cuantumul acestora, s-a considerat că trebuie raportat la rata de scont a B.N.R. și nu așa cum s-a solicitat prin acțiune.

Apelul declarat de reclamantă, numai cu privire la cuantumul dobânzilor, a fost respins de Curtea de Apel Iași, care, prin decizia civilă nr. 28 din 29 ianuarie 2001, a motivat că, nefăcându-se dovada că reclamanta se află în situații care să permită acordarea dobânzilor în cuantumul pretins prin acțiune și fiind în vigoare la data sesizării tribunalului, se aplică dispozițiile O.G. nr. 9/2000. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., a susținut următoarele: Greșit au fost calculate daunele-interese moratorii la nivelul ratei de scont a B.N.R., deoarece acestea au fost făcute anterior intrării în vigoare a O.G.

nr. 9/2000, respectiv, până la data de 16 iulie 1999, dobânda, astfel cum a fost stabilită de instanță, operând exclusiv între bănci și B.N.R. Daunele-interese moratorii solicitate au scopul de a repara prejudiciul suferit de creditor prin întârzierea executării obligației și care nu trebuie dovedit de acesta. În aceste condiții, fiind îndeplinite, în speță, cerințele art. 43 C. com., se impunea stabilirea dobânzilor în cuantumul cerut prin acțiune. Se solicită admiterea recursului și calcularea daunelor-interese moratorii la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D., la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de 1 an. Recursul este nefondat. Prealabil verificării pe fond a motivelor de recurs, trebuie arătat că, potrivit O.U.G.

nr. 138/2000, și în raport cu data înregistrării recursului, 22 februarie 2002, motivul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat, deci, el nu mai poate fi invocat nici analizat în cadrul unui recurs formulat în temeiul art. 299 și 300 C. proc. civ. De aceea, toate criticile care au avut la bază temeiul de drept arătat mai sus, nu vor fi supuse analizei. Cu privire la motivul de casare, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care vizează calculul daunelor interese moratorii, se constată că soluțiile pronunțate de instanțe sunt corecte. Criticile formulate, cu privire la calculul daunelor, nu au nici temei juridic și nici de drept, pentru că, la data sesizării instanței cu cererea de obligare a pârâtei la plata acestora, în suma stabilită de recurentă, era în vigoare O.U.G.

nr. 9/2000, care reglementează prin lege, după o perioadă de vid legislativ în această materie a dobânzilor, modul de calcul, care a fost, în mod firesc, avut în vedere de instanțe. Faptul că recurenta a făcut calculul daunelor-interese moratorii pentru o perioadă până la 16 iulie 1999, când nu se aplica O.U.G. nr. 9/200, nu are relevanță pentru cauză, din moment ce se solicită aceste pretenții la o dată când operează o lege specială pentru stabilirea lor, de care instanțele sunt obligate să țină seama și să o aplice. Deci, nu poate fi vorba de nici un efect retroactiv al acestui act normativ, cum greșit se susține. Invocarea în recurs a dispozițiilor art. 43 C. com., care cuprinde dobânzile comerciale, creditorul nefiind obligat să facă dovada prejudiciului, care este prezumat, iar efectul constă în aplicarea dobânzii practicată de băncile comerciale, nu pot fi aplicate în cauza de față, în varianta recurentei.

Dispozițiile art. 43 C. com., analizate de recurentă în cadrul motivelor de casare, nu se referă la natura dobânzii sau la modul de calcul al acesteia, ci stabilește numai dreptul la dobândă din ziua când devin exigibile. Pentru ca instanțele să fi admis capătul de acțiune privind daunele interese moratorii în suma pretinsă, chiar și în lipsa O.U.G. nr. 9/2000, trebuia să se dovedească de reclamantă că, pe perioada de la data când obligația de plată a devenit scadentă și până la plata efectivă, avea deschis cont curent la B.R.D. pentru constituirea de depozite.

Prezumția existenței prejudiciului, invocată de recurentă pentru lipsa de folosință a sumei de bani, nu poate fi absolutizată, pentru că, prin acte normative intervenite în perioada de la scadența plății dividendelor, se impunea instituțiilor de genul recurentei să verse dividendele la bugetul statului sau să deruleze fondurile rezultate din operațiunile de privatizare, prin conturi deschise, la trezoreria statului și nu la bănci comerciale. De aceea, pentru că, pe de o parte, reclamanta nu a dovedit existența conturilor deschise la B.R.D, iar pe de altă parte, pentru că au intrat în vigoare acte normative, care stabilesc cu claritate modul de depozitare a sumelor de natura celei din speță, recurenta nu este îndreptățită la cuantumul solicitat prin acțiune, neputând să-și tezaurizeze resursele bănești prin constituirea depozitelor pe termen.

În consecință, soluția pronunțată în apel fiind legală și temeinică, urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului București, împotriva deciziei nr. 28/A din 29 ianuarie 2001 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 martie 2003.