ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1349/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Vaslui, prin sentința

civilă nr. 740 din 16 octombrie 2000, a admis în parte acțiunea introdusă de

reclamantul, Fondul Proprietății de Stat (în prezent, Autoritatea pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului) împotriva pârâtei SC P.

SA Bârlad, pe care a obligat-o la plata sumei de 29.536.204 lei, reprezentând

dividende corespunzătoare exercițiului financiar al anului 1996, și 19.713.019

lei dobânzi comerciale.

S-a reținut că potrivit art. 67

alin. (2), art. 122 alin. (3) și art. 111 lit. a) din Legea nr. 31/199,

republicată, reclamanta, în calitate de acționar la societatea pârâtă, are

dreptul la dividende pentru anul 1996, în sumă de 29.536.204 lei (după ce au

fost scăzute impozitul și indemnizațiile reprezentanților reclamantei în A.G.A.)

sumă care nu a fost plătită, deși termenul curge de la data aplicării

bilanțului contabil în A.G.A., fiind întemeiată aceste cerere.

Cu privire la dobânzi, s-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 43 C. com., iar cu privire la cuantumul acestora,

s-a considerat că trebuie raportat la rata de scont a B.N.R. și nu așa cum s-a

solicitat prin acțiune.

Apelul declarat de reclamantă, numai

cu privire la cuantumul dobânzilor, a fost respins de Curtea de Apel Iași, care,

prin decizia civilă nr. 28 din 29 ianuarie 2001, a motivat că, nefăcându-se

dovada că reclamanta se află în situații care să permită acordarea dobânzilor

în cuantumul pretins prin acțiune și fiind în vigoare la data sesizării

tribunalului, se aplică dispozițiile O.G. nr. 9/2000.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat

recurs reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului, care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304

pct. 9 și 11 C. proc. civ., a susținut următoarele:

Greșit au fost calculate daunele-interese

moratorii la nivelul ratei de scont a B.N.R., deoarece acestea au fost făcute

anterior intrării în vigoare a O.G. nr. 9/2000, respectiv, până la data de 16

iulie 1999, dobânda, astfel cum a fost stabilită de instanță, operând exclusiv

între bănci și B.N.R.

Daunele-interese moratorii

solicitate au scopul de a repara prejudiciul suferit de creditor prin

întârzierea executării obligației și care nu trebuie dovedit de acesta.

În aceste condiții, fiind

îndeplinite, în speță, cerințele art. 43 C. com., se impunea stabilirea

dobânzilor în cuantumul cerut prin acțiune. Se solicită admiterea recursului și

calcularea daunelor-interese moratorii la nivelul dobânzilor bonificate de

B.R.D., la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de 1 an.

Recursul este nefondat.

Prealabil verificării pe fond a

motivelor de recurs, trebuie arătat că, potrivit O.U.G. nr. 138/2000, și în

raport cu data înregistrării recursului, 22 februarie 2002, motivul de casare,

prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat, deci, el nu mai

poate fi invocat nici analizat în cadrul unui recurs formulat în temeiul art. 299

și 300 C. proc. civ.

De aceea, toate criticile care au

avut la bază temeiul de drept arătat mai sus, nu vor fi supuse analizei.

Cu privire la motivul de casare,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.  9 C. proc. civ. și care vizează

calculul daunelor interese moratorii, se constată că soluțiile pronunțate de

instanțe sunt corecte.

Criticile formulate, cu privire la

calculul daunelor, nu au nici temei juridic și nici de drept, pentru că, la

data sesizării instanței cu cererea de obligare a pârâtei la plata acestora, în

suma stabilită de recurentă, era în vigoare O.U.G. nr. 9/2000, care

reglementează prin lege, după o perioadă de vid legislativ în această materie a

dobânzilor, modul de calcul, care a fost, în mod firesc, avut în vedere de

instanțe.

Faptul că recurenta a făcut calculul

daunelor-interese moratorii pentru o perioadă până la 16 iulie 1999, când nu se

aplica O.U.G. nr. 9/200, nu are relevanță pentru cauză, din moment ce se

solicită aceste pretenții la o dată când operează o lege specială pentru

stabilirea lor, de care instanțele sunt obligate să țină seama și să o aplice.

Deci, nu poate fi vorba de nici un

efect retroactiv al acestui act normativ, cum greșit se susține.

Invocarea în recurs a dispozițiilor art.

43 C. com., care cuprinde dobânzile comerciale, creditorul nefiind obligat să

facă dovada prejudiciului, care este prezumat, iar efectul constă în aplicarea

dobânzii practicată de băncile comerciale, nu pot fi aplicate în cauza de față,

în varianta recurentei.

Dispozițiile art. 43 C. com., analizate

de recurentă în cadrul motivelor de casare, nu se referă la natura dobânzii sau

la modul de calcul al acesteia, ci stabilește numai dreptul la dobândă din ziua

când devin exigibile.

Pentru ca instanțele să fi admis

capătul de acțiune privind daunele interese moratorii în suma pretinsă, chiar

și în lipsa O.U.G. nr. 9/2000, trebuia să se dovedească de reclamantă că, pe

perioada de la data când obligația de plată a devenit scadentă și până la plata

efectivă, avea deschis cont curent la B.R.D. pentru constituirea de depozite.

Prezumția existenței prejudiciului,

invocată de recurentă pentru lipsa de folosință a sumei de bani, nu poate fi

absolutizată, pentru că, prin acte normative intervenite în perioada de la

scadența plății dividendelor, se impunea instituțiilor de genul recurentei să

verse dividendele la bugetul statului sau să deruleze fondurile rezultate din operațiunile

de privatizare, prin conturi deschise, la trezoreria statului și nu la bănci

comerciale.

De aceea, pentru că, pe de o parte,

reclamanta nu a dovedit existența conturilor deschise la B.R.D, iar pe de altă

parte, pentru că au intrat în vigoare acte normative, care stabilesc cu

claritate modul de depozitare a sumelor de natura celei din speță, recurenta nu

este îndreptățită la cuantumul solicitat prin acțiune, neputând să-și

tezaurizeze resursele bănești prin constituirea depozitelor pe termen.

În consecință, soluția pronunțată în

apel fiind legală și temeinică, urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului București, împotriva deciziei nr. 28/A din

29 ianuarie 2001 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 5 martie 2003.