ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 956/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 septembrie 2003, reclamanta SC C. SA Ploiești a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția de Control Fiscal Prahova din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova, solicitând anularea procesului-verbal nr. 1435 din 30 iunie 2003, prin care s-au stabilit în sarcina sa, obligații fiscale în sumă de 5119263741 lei, reprezentând impozit pe profit, 2569870398 lei, cu titlu de accesorii aferente, 433260741 lei, impozit pe dividende, cu accesorii aferente de 178968785 lei, precum și anularea deciziei nr. 262 din 14 august 2003, prin care i-a fost respinsă ca nefondată, contestația.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că organele de control din cadrul Direcției de Control Fiscal Prahova au verificat perioada 2000 - 2002, luând în calcul și declarația de impozit pe profit rectificativă nr. 1076 din 26 martie 2002, pe anul 2000, prin care stabilea o pierdere fiscală de 18.216.070 mii lei, în loc de 2.888.800 mii lei, impozit pe profit declarat inițial, sub nr. 1654 din 16 aprilie 2001 și cuprins în bilanțul și contul de profit și pierderi ale anului 2000. Conducerea societății a solicitat organelor de control să ia în calcul și declarația de impozit pe profit rectificativă nr. 1077 din 25 martie 2002, pentru anul 1999, prin care s-a stabilit o pierdere fiscală de 2.072.883 mii lei, în loc de 5.119.264 mii lei, impozit pe profit și 433.261 mii lei, impozit pe dividende, cât și raportare prin bilanțul contabil și contul de profit și pierderi ale anului 1999. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 20 din 16 ianuarie 2004, a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia contestată și a anulat în parte procesul-verbal de control, pentru suma de 5552524482 lei, reprezentând impozit pe profit și dividende pe anul 1999 și pentru suma de 2748839183 lei, majorări de întârziere aferente.

Instanța a reținut că din actele depuse, coroborate cu raportul de expertiză contabilă, precum și din decizia nr. 3401 din 10 octombrie 2003, a Curții de Apel Ploiești, rezultă că în realitate, pentru exercițiul financiar al anului 1999, contestatoarea nu a realizat profit, situație în care nu era îndreptățită să acorde dividende, acționarilor săi și pentru care să verse o cotă parte cu titlu de impozit pe profit, bugetului de stat. Împotriva acestei soluții a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice - Agenția de Administrare Fiscală, susținând în esență că organele de control nu au admis stornările efectuate de societate, în anul 2001, pentru anul 1999, întrucât acestea s-au făcut cu încălcarea prevederilor O.G.

nr. 68/1997 și ale Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 2690/1998. Se mai arată că împotriva măsurilor luate prin procesul-verbal de control, reclamanta nu a formulat obiecțiuni, potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 105/1997, astfel că ea a decăzut din dreptul legal de a mai contesta. De asemenea, au fost încălcate și dispozițiile art. 26 din Legea contabilității nr. 82/1991. Recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 105/1997, în vigoare la data controlului, obiecțiunile, contestațiile și plângerile formulate în condițiile prezentei legi, sunt căi administrative de atac prin care se solicită diminuarea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților și amenzilor ori a altor sume constatate și aplicate de organele Ministerului Finanțelor, abilitate, potrivit legii, să efectueze acte de control sau de impunere.

Art. 2 al acestui act normativ precizează că împotriva măsurilor dispuse prin procesele-verbale sau prin alte acte ale organelor cu atribuții de control sau de impunere, se pot face obiecțiuni care se depun, în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare, la organul care a încheiat procesul-verbal sau alt act al organului cu atribuții de control sau de impunere. Întrucât reclamanta-intimată nu a formulat obiecțiuni la procesul-verbal de control, ea a fost decăzută din dreptul legal de a mai formula contestație și de a mai cere verificarea realității și legalității sumelor stabilite prin procesul-verbal.

În conformitate cu pct. 9.7 din Ordinul nr. 1495 din 22 august 1997, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a procedurii de soluționare a obiecțiunilor, contestațiilor și a plângerilor privind impozitele, taxele, alte venituri bugetare și fonduri speciale, „Neexercitarea în termen a căilor de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea”. Întrucât reclamanta-intimată a încălcat dispozițiile imperative ale legilor speciale, hotărârea instanței de fond care i-a admis contestația, este nelegală, urmând a fi desființată, ca urmare a admiterii recursului formulat de pârâtă și în fond, se va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Reținerea motivului de recurs privitor la nedepunerea obiecțiunilor la procesul-verbal de control, fac inutilă examinarea celorlalte motive de recurs. Așa fiind și văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței nr. 20 din 16 ianuarie 2004, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și respinge acțiunea introdusă de reclamanta SC C. SA Ploiești. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.