ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3656/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs,

sentința civilă nr. 54 pronunțată la data de 29 aprilie 2002 în dosarul nr. 7554/2001,

Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA

București, sucursala D.E.E. Muntenia și a anulat decizia nr. 1677 din 23

octombrie 2001, emisă de Direcția de specialitate din cadrul Ministerului

Finanțelor Publice și actul de constatare nr. 8677 din 26 iunie 2001, încheiat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, exonerând pe reclamantă de

plata sumei de 3.814.784.103 lei impozit pe profit, cu 4.350.000 lei cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, curtea

de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin nota de constatare nr. 8677 din

26 iunie 2001, organele de control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor

Publice Prahova a constatat, între altele, că societatea comercială reclamantă

în perioada supusă verificării, 1 ianuarie 2000 - 31 mai 2001, a facturat clienților săi, penalități, pe care nu le-a înregistrat în contul de venituri, ci

într-un cont extrabilanțier, cu consecința diminuării masei impozabile.

Prin decizia nr. 1677 din 23 octombrie

2001, Direcția de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice a respins

contestația, sub acest aspect și a menținut actul de control privind

constatarea și măsura înregistrării în contabilitatea bilanțieră, a sumei

totale de 15.259.136.411 lei reprezentând contravaloarea penalităților

facturate clienților.

Pentru a admite acțiunea, instanța

de fond și-a însușit opinia expertului contabil, potrivit căruia înregistrarea

penalităților facturate clienților în contul extrabilanțier 8035 este corectă,

deoarece numai în momentul încasării lor, aceste penalități deveneau venituri

și erau înregistrate în contul bilanțier 7711, cu consecința includerii lor în

veniturile care erau luate în calculul impozitului pe profit.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și

pentru Ministerul Finanțelor Publice, invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre, cu

încălcarea prevederilor legale în materie, care obligau societatea comercială

să evidențieze penalitățile respective, ca venituri în conturi bilanțiere, din

momentul facturării lor la clienți.

Recursul este întemeiat.

Așa cum s-a arătat în prezentarea

rezumativă a cauzei, organele de control au constatat că intimata-reclamantă nu

a înregistrat sumele reprezentând penalități de întârziere facturate la consumatorii

clienți, într-un cont bilanțier de venituri, ci într-un cont extrabilanțier, cu

consecința diminuării bazei de impozitare și a calculării unui impozit pe

profit mai mic.

Este adevărat că potrivit opiniei

expertului contabil, societatea comercială a procedat în mod corect, dar acesta

și-a depășit domeniul de competență, problema dedusă judecății avându-și

rezolvarea în interpretarea normelor legale privind evidența contabilă,

prerogativă care, în cadrul unui proces, aparține instanței de judecată.

Astfel, este necontestat că potrivit

prevederilor art. 4 din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, penalitățile, pentru

achitarea cu întârziere a facturilor de energie electrică de către consumatori,

constituie venituri, în raport cu care se calculează profitul impozabil, fiind

cuprinse în categoria câștigurilor din orice sursă.

Or, potrivit prevederilor

Regulamentului de aplicare a Legii nr. 82/1991, a contabilității, aprobat prin H.G.

nr. 704/1993, veniturile excepționale din operațiuni de gestiune se

înregistrează în contul 771.

Susținerea societății comerciale că

penalitățile respective trebuie înregistrate într-un cont bilanțier abia din

momentul încasării lor, potrivit prevederilor art. 100 lit. c) din Regulamentul

menționat, nu trebuie însușită, nefiind vorba de venituri excepționale din

exploatare, ci de venituri excepționale din operațiuni de gestiune, caz în care

înregistrarea ca venituri se face chiar din momentul facturării lor.

În concluzie, recursul va fi admis,

sentința atacată va fi casată și, pe fond, cu motivarea de mai sus, acțiunea va

fi respinsă, actele administrative atacate fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, în nume propriu și pentru

Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței nr. 54 din 29

aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2004.