ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3656/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 54 pronunțată la data de 29 aprilie 2002 în dosarul nr. 7554/2001, Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA București, sucursala D.E.E. Muntenia și a anulat decizia nr. 1677 din 23 octombrie 2001, emisă de Direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice și actul de constatare nr. 8677 din 26 iunie 2001, încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, exonerând pe reclamantă de plata sumei de 3.814.784.103 lei impozit pe profit, cu 4.350.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin nota de constatare nr. 8677 din 26 iunie 2001, organele de control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova a constatat, între altele, că societatea comercială reclamantă în perioada supusă verificării, 1 ianuarie 2000 - 31 mai 2001, a facturat clienților săi, penalități, pe care nu le-a înregistrat în contul de venituri, ci într-un cont extrabilanțier, cu consecința diminuării masei impozabile. Prin decizia nr. 1677 din 23 octombrie 2001, Direcția de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice a respins contestația, sub acest aspect și a menținut actul de control privind constatarea și măsura înregistrării în contabilitatea bilanțieră, a sumei totale de 15.259.136.411 lei reprezentând contravaloarea penalităților facturate clienților.

Pentru a admite acțiunea, instanța de fond și-a însușit opinia expertului contabil, potrivit căruia înregistrarea penalităților facturate clienților în contul extrabilanțier 8035 este corectă, deoarece numai în momentul încasării lor, aceste penalități deveneau venituri și erau înregistrate în contul bilanțier 7711, cu consecința includerii lor în veniturile care erau luate în calculul impozitului pe profit. Împotriva acestei soluții a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre, cu încălcarea prevederilor legale în materie, care obligau societatea comercială să evidențieze penalitățile respective, ca venituri în conturi bilanțiere, din momentul facturării lor la clienți.

Recursul este întemeiat. Așa cum s-a arătat în prezentarea rezumativă a cauzei, organele de control au constatat că intimata-reclamantă nu a înregistrat sumele reprezentând penalități de întârziere facturate la consumatorii clienți, într-un cont bilanțier de venituri, ci într-un cont extrabilanțier, cu consecința diminuării bazei de impozitare și a calculării unui impozit pe profit mai mic. Este adevărat că potrivit opiniei expertului contabil, societatea comercială a procedat în mod corect, dar acesta și-a depășit domeniul de competență, problema dedusă judecății avându-și rezolvarea în interpretarea normelor legale privind evidența contabilă, prerogativă care, în cadrul unui proces, aparține instanței de judecată.

Astfel, este necontestat că potrivit prevederilor art. 4 din O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, republicată, cu modificările și completările ulterioare, penalitățile, pentru achitarea cu întârziere a facturilor de energie electrică de către consumatori, constituie venituri, în raport cu care se calculează profitul impozabil, fiind cuprinse în categoria câștigurilor din orice sursă. Or, potrivit prevederilor Regulamentului de aplicare a Legii nr. 82/1991, a contabilității, aprobat prin H.G.

nr. 704/1993, veniturile excepționale din operațiuni de gestiune se înregistrează în contul 771. Susținerea societății comerciale că penalitățile respective trebuie înregistrate într-un cont bilanțier abia din momentul încasării lor, potrivit prevederilor art. 100 lit. c) din Regulamentul menționat, nu trebuie însușită, nefiind vorba de venituri excepționale din exploatare, ci de venituri excepționale din operațiuni de gestiune, caz în care înregistrarea ca venituri se face chiar din momentul facturării lor. În concluzie, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, pe fond, cu motivarea de mai sus, acțiunea va fi respinsă, actele administrative atacate fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, în nume propriu și pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva sentinței nr. 54 din 29 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2004.