ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 917/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 917/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 8 martie 2001, SC I.P.M. SA Drobeta Turnu-Severin a cerut evacuarea pârâtei B.I.R. SA București, prin lichidator SC R.V.A. SA București din spațiul de 220 metri pătrați din imobilul situat în Drobeta Turnu-Severin. La 4 aprilie 2001, pârâta a formulat cerere reconvențională pentru plata sumei de 985.998.344 lei, valoare investită în spațiul închiriat. Prin sentința nr. 229 din 18 aprilie 2001, Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea principală, dispunând evacuarea pârâtei din spațiul închiriat și a respins cererea reconvențională.
Apelul pârâtei-reclamante B.I.R. a fost respins de Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 861 din 5 septembrie 2001. Recursul B.I.R. București a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 1983 din 1 aprilie 2003, decizia instanței de apel fiind casată, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului pârâtei privind cererea reconvențională. Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta a solicitat revizuirea în temeiul art. 322-328 C. proc. civ. Cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât: Potrivit art. 322 C. proc. civ., este supusă revizuirii, hotărârea rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare sau hotărârea instanței de recurs, atunci când evocă fondul, pentru cazurile limitativ prevăzute în pct. 1-7 ale aceluiași articol.
Rezultă din dispoziția legală invocată că sunt supuse revizuirii numai hotărârile definitive. Or, în speță, hotărârea a cărei revizuire se solicită, decizia Curții Supreme de Justiție, secția comercială nr. 1983 din 1 aprilie 2003, nu este definitivă, întrucât instanța de recurs a casat hotărârea instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel că nu poate fi supusă revizuirii. Ca urmare, cererea de revizuire urmează să fie respinsă, dosarul urmând să fie trimis instanței de apel pentru continuarea judecății conform deciziei de casare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge cererea de revizuire formulată de SC I.P.M. SA Drobeta Turnu-Severin împotriva deciziei civile nr. 1983 din 1 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 9 martie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.