ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 616/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 616/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 ianuarie 2001, reclamanta SC A.C. SA Buhuși a chemat în judecată pe pârâta SC A.O. SRL Buhuși, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acesteia din spațiul comercial situat în Buhuși. Prin sentința civilă nr. 202 din 21 februarie 2001, Tribunalul Bacău a admis acțiunea reclamantei și a dispus evacuarea pârâtei, cu obligarea sa la cheltuieli de judecată de 78.000 lei. Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 615 din 1 noiembrie 2001, a respins apelul pârâtei, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 2381 din 17 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul pârâtei, a modificat decizia de mai sus, în sensul că a admis apelul declarat de aceeași parte și a schimbat în tot hotărârea instanței de fond, în sensul că a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, reținându-se că reclamanta nu a făcut dovada că este proprietarul legal al spațiului pentru a putea cere evacuarea pârâtei. Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta a formulat o cerere de revizuire potrivit art. 322 pct. 1 C. proc. civ., întrucât în prezent spațiul comercial a trecut în proprietatea altei persoane prin contractul de vânzare cumpărare, iar pârâta nu a mai achitat prețul locației, ceea ce atrăgea rezilierea contractului.
Cererea de revizuire este nefondată, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 322 pct. 1 C. proc. civ., invocat de reclamantă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire. În speță, se constată că dispozitivul hotărârii atacate prin care s-a dispus respingerea acțiunii de evacuare a pârâtei dintr-un spațiu comercial nu cuprinde în nici un fel dispoziții potrivnice ce nu ar putea fi aduse la îndeplinire. De altfel, prin recunoașterea reclamantei că spațiul comercial ar aparține în prezent altui dobânditor prin contractul de vânzare cumpărare invocat, determină lipsa de interes al acesteia privind acțiunea sa de evacuare din dosarul de față a pârâtei din spațiul respectiv.
În consecință, se constată că cererea de revizuire formulată de reclamantă nu întrunește condițiile legale invocate și urmează a fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de SC A.C. SA Buhuși, împotriva deciziei nr. 2381 din 17 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 14 februarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.