ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2611/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 247 din 3

septembrie 2003, Tribunalul Tulcea, secția penală, a condamnat pe inculpații:

- V.F. la 3 ani și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C.

pen., la 3 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208

alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41

C. pen. și la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., a

contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea

de 7 ani închisoare;

- P.I.M. la 7 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. a) și c) C. pen., la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. și la 3 ani

închisoare, pentru săvârșirea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin.

(1) lit. g) și i) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare;

- B.I. la 3 ani și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C.

pen. și la 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art.

41 C. pen.

S-au constatat grațiate, conform

art. 1 din Legea nr. 543/2002, pedepsele de câte 3 ani și 6 luni închisoare,

aplicate inculpaților V.F. și B.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 208 alin. (1) – art. 209 lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41

C. pen.

În latura civilă

- inculpatul V.F. a fost obligat să

plătească 10.000.000 lei părții civile P.P. și 30.000.000 lei părții civile

T.D., cu titlu de despăgubiri;

- inculpații V.F. și B.I. să

plătească, cu același titlu, 15.000.000 lei părții civile P.I.

Acțiunile civile exercitate de

părțile civile P.N., R.E., I.Șt. și Spitalul Județean Tulcea au fost respinse,

ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, la sfârșitul lunii decembrie 2001, pe timp de noapte,

inculpatul V.F. a pătruns în locuința părții vătămate T.D., prin escaladarea

gardului și forțarea ușii, de unde a sustras 3 icoane lipovenești, pe care le-a

dat martorului G.C., în vederea valorificării.

În cursul lunii decembrie 2001,

noaptea, același inculpat a pătruns în locuința părții vătămate P.P., în

aceeași modalitate, de unde a sustras o icoană lipovenească veche și un ceas de

perete foarte vechi.

În același mod, inculpatul V.F.

împreună cu o altă persoană au pătruns în locuința părții vătămate I.Șt., în

noaptea de 3 august 2001, de unde au sustras un televizor color, un

amplificator cu antenă satelit, două icoane și 4 covoare.

În noaptea de 15 septembrie 2002,

inculpații V.F. și B.I. au pătruns în locuința părții vătămate P.I., prin

forțarea ușii și au sustras un radiocasetofon, un radio Cosmos, un aspirator și

un frigider.

Aceștia au mai sustras din locuința

părții vătămate C.P., în noaptea de 27 septembrie 2002, o icoană, iar în

noaptea de 30 septembrie 2002, un frigider, o pompă de apă, o mașină de spălat,

o sobă de gaze și un pick-up din locuința părții vătămate R.E.

În noaptea de 30 aprilie 2002, în

timp ce partea vătămată T.V. era agresată de către inculpatul P.I.M.,

inculpatul V.F. a sustras din locuința acesteia 3 icoane.

Împotriva hotărârii primei instanțe

inculpații V.F. și P.I.M. au declarat apel susținând că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, în raport de împrejurarea

că nu au agresat partea vătămată. Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel

și inculpatul B.C., solicitând reducerea pedepsei.

Curtea de Apel Constanța, secția

penală, prin decizia penală nr. 12/ P din 23 ianuarie 2004, a admis apelurile

declarate de inculpați, a desființat sentința atacată și rejudecând cauza:

- a schimbat încadrarea juridică

pentru inculpații V.F. și B.I. din infracțiunile prevăzute de art. 192 alin.

(2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 208 alin. (1) – art. 209

alin. (1) lit. a), g) și i, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g)

și i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia a

condamnat pe inculpații menționați la câte 3 ani închisoare, fiecare;

- a schimbat încadrarea juridică,

pentru inculpatul P.I.M., din infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C.

pen. și de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) și i)

C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat inculpatul menționat la 3 ani

închisoare.

A contopit pedepsele în pedeapsa cea

mai grea de 7 ani închisoare.

A înlăturat aplicarea Legii nr.

543/2002.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

În motivarea acestei decizii,

instanța de control judiciar a reținut că intrarea în locuințele părților

vătămate menționate, prin escaladarea gardului și efracție este absorbită în

latura obiectivă a infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 209 alin.

(1) lit. i) C. pen.

Apărarea inculpatului V.F., în

sensul sustragerii icoanelor din locuința părții vătămate fără folosirea

violenței a fost înlăturată, reținându-se declarația acestuia coroborată cu

declarația părții vătămate.

De asemeni, apărarea inculpatului

P.I.M. privind inexistența infracțiunii de tâlhărie a fost înlăturată,

reținându-se declarația acestuia, în sensul că a participat la comiterea faptei

împreună cu inculpatul V.F.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpatul V.F. a declarat recurs solicitând schimbarea încadrării juridice a

faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. a) și c) C. pen., în infracțiunea de furt și, în subsidiar, reducerea

pedepsei.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 200 C. proc. pen.,

„urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la

existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorului și la stabilirea

răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul ca să se

dispună trimiterea în judecată”.

Art. 289 din același cod, dispune că

„judecata cauzei se face în fața instanței constituită potrivit legii și se desfășoară

în ședință, oral, nemijlocit și în contradictoriu”.

Din economia textelor legale

menționate rezultă că probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai

ca temei pentru trimiterea în judecată.

Pentru a servi drept temei de

condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în

activitatea de judecată, de către instanță, în ședință publică, în mod

nemijlocit, oral și în contradictoriu.

Numai după verificarea efectuată în

aceste condiții, instanța poate reține, motivat, că exprimă adevărul, fie

probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecății.

Pe de altă parte, în raport de

dispozițiile art. 62 și art. 63 C. proc. pen., cu referire la art. 1, art. 200

și art. 289 din același cod, hotărârea prin care se soluționează cauza penală

dedusă judecății trebuie să apară ca o concluzie, susținută de materialul

probator administrat în cauză, constituind un lanț deductiv fără

discontinuitate.

Totodată, în raport de dispozițiile

art. 334 C. proc. pen., cu referire la art. 2 C. pen., desfășurarea în limitele

legii a represiunii penale, cu respectarea intereselor legitime ale

persoanelor, impune încadrarea juridică corectă a faptei, în sensul stabilirii

concordanței depline între fapta concretă săvârșită de inculpat și norma penală

specială care incriminează acea faptă.

În cauză, cu referire la

infracțiunea de tâlhărie în dauna părții vătămate T.V., inculpații V.F. și

P.I.M., în declarațiile date în cursul cercetării judecătorești, au arătat că

au intrat în casa acesteia în data de 28 aprilie și nu în data de 30 aprilie.

Totodată, fără a contesta

sustragerea bunurilor enumerate, aceștia au arătat că nu s-au întâlnit cu

partea vătămată.

Audiată în instanță, partea vătămată

T.V. a susținut că în noaptea de 30 aprilie 2002 în locuința acesteia a intrat

o persoană, care i-a aplicat mai multe lovituri. Aceasta a arătat că nu a fost

agresată de nici unul dintre inculpații trimiși în judecată în prezenta cauză.

Totodată, din aceleași declarații nu

rezultă că inculpații s-ar fi întâlnit cu partea vătămată în noaptea de 28

aprilie.

Este adevărat că pentru a fi luate

în considerare, revenirile inculpatului, în fața instanței de judecată, cu

privire la declarațiile date în cursul urmăririi penale, trebuie să răspundă

unei duble condiționalități privitoare la motivele temeinice care au

determinat-o și la coroborarea noilor declarații cu celelalte probe

administrate în cauză.

Examinarea acestor cerințe are loc

pe baza principiului ferm al lipsei preeminenței probelor administrate fie în

cursul urmăririi penale, fie în cursul cercetării judecătorești.

În același timp, aceeași examinare

este subordonată principiului aflării adevărului și angajării răspunderii

penale în condițiile legii.

Din considerentele sentinței

pronunțate în cauza penală de față, cu referire la infracțiunea de tâlhărie,

rezultă că instanța de fond nu a examinat apărările inculpaților, a reținut,

nemotivat, probele administrate numai în cursul urmăririi penale și nu a

înlăturat neconcordanțele vădite menționate.

Așa fiind, prima instanță a

pronunțat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 teza ultimă C. proc. pen., deficiență ce nu a fost înlăturată nici de

instanța de control judiciar, deși această apărare a fost reiterată ca motiv de

apel.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea

va admite recursul declarat de inculpatul V.F., va casa hotărârile pronunțate

în cauză numai cu privire la infracțiunea de tâlhărie și va trimite cauza spre

rejudecare, sub acest aspect, Tribunalului Tulcea, în vederea administrării de

probe pentru stabilirea concordanței dintre fapta săvârșită, norma

incriminatoare și angajarea răspunderii penale, potrivit vinovăției, în

condițiile legii.

Măsura arestării preventive a

inculpatului menționat va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul V.F. împotriva deciziei penale nr. 12/ P din 23 ianuarie 2004 a

Curții de Apel Constanța.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 247 din 3 septembrie 2003 a Tribunalului Tulcea, numai cu privire la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. a) și c) C. pen. și trimite, sub acest aspect, cauza spre rejudecare la

Tribunalul Tulcea.

Menține măsura arestării preventive

a inculpatului.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 mai 2004.