ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4131/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 250 din 15 aprilie 2003 a Tribunalului Constanța, au fost condamnați inculpații: A.Z. în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare și în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare, stabilindu-se conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. Potrivit art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1122 din 21 mai 2001 a Judecătoriei Tulcea și s-a dispus contopirea restului rămas neexecutat de un an, o lună și 13 zile cu pedeapsa de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 7 ani închisoare, și S.G.

în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare și în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare, stabilindu-se conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. Potrivit art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 708 din 8 martie 2001 a Judecătoriei Medgidia și contopirea restului rămas neexecutat de un an, 4 luni și 20 zile, cu pedeapsa de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 7 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., pentru ambii inculpați, s-a menținut starea de arest a acestora și s-au dedus din pedepse perioadele arestării preventive de la 3 noiembrie 2002, la zi, pentru inculpatul S.G. și de la 4 noiembrie 2002, la zi, pentru inculpatul A.Z. Inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 8 milioane lei despăgubiri civile către partea civilă R.D. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în fapt că la data de 17 octombrie 2002, inculpații A.Z. și S.G. s-au întâlnit și s-au înțeles să meargă în localitatea S. pentru a fura. La miezul nopții au ajuns în fața casei părții vătămate V.C., au intrat în curte prin poarta rămasă neasigurată, apoi au pătruns într-un beci de unde au luat un ham de cal.

În continuare, au împins căruța aflată în curte spre poartă, cu intenția de a înhăma la căruță calul părții vătămate. Inculpații au fost observați de martora F.G., vecina părții vătămate, care a început să țipe. Inculpații au abandonat calul și căruța, luând numai hamul. Martorul F.I. i-a urmărit și ajuns din urmă pe inculpați, care pentru a-și asigura scăparea l-au amenințat pe martor cu cuțitul și l-au lovit în cap cu o piatră. S-a mai reținut că, în aceeași noapte inculpații au pătruns în curtea părții vătămate R.D., de unde au sustras un cal. Într-un sat din apropierea localității F. inculpații au schimbat calul sustras cu un alt cal și suma de 450.000 lei, pe care l-au vândut apoi cu suma de 3 milioane lei, unui cetățean de etnie romă, banii împărțindu-i.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 8.000.000 lei, contravaloarea calului sustras. Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite în baza plângerilor penale și declarațiilor părților vătămate, a proceselor verbale de cercetare la fața locului, a proceselor verbale de confruntare și de recunoaștere din grup, a fotografiilor, a declarațiilor martorilor V.V., F.I., G.F. și E.M., coroborate cu declarațiile inculpaților. Curtea de Apel Constanța, secția penală, prin decizia penală nr. 156 din 13 mai 2003, a respins apelurile declarate de inculpații A.Z. și S.G., considerând nefondate criticile formulate în sensul că nu sunt vinovați de tâlhărie ci numai de furt și că pedepsele sunt prea severe.

Astfel, instanța de control judiciar a constatat în baza materialului probator al cauzei că inculpații, după ce au furat un ham din curtea părții vătămate V.C., au folosit violența pentru a-și asigura scăparea, ceea ce constituie infracțiunea de tâlhărie, corect reținută. Referitor la pedepse s-a apreciat că acestea sunt conforme cu pericolul social al faptelor și că nu este cazul reducerii lor. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambii inculpați. În recursul său, inculpatul A.Z. invocând dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a susținut că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor, pentru care a fost condamnat și a solicitat achitarea. La rândul său, inculpatul S.G.

în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., a susținut că nu a folosit violența, solicitând schimbarea încadrării din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat și o nouă individualizare a pedepsei. În subsidiar, ambii inculpați au solicitat reducerea pedepselor aplicate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (3) pct. 14 C. proc. pen. Recursurile declarate sunt neîntemeiate. Probele administrate în cauză au confirmat că în noaptea de 17 octombrie 2000, cei 2 inculpați au încercat să fure calul și căruța părții vătămate V.C., că fiind observați de martora F.G. au fugit luând numai hamul și că pentru a-și asigura scăparea de martorul F.I., care i-a urmărit și ajuns din urmă, l-au amenințat cu un cuțit, iar S.G.

l-a lovit cu o piatră în cap. Cei doi inculpați au desfășurat activități simultane și conjugate atât în vederea sustragerii bunurilor arătate cât și pentru asigurarea scăpării, ceea ce conturează pe deplin calitatea de coautori în săvârșirea infracțiunii complexe de tâlhărie, pentru care au fost condamnați. În consecință, nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată de A.Z. și nici greșita încadrare juridică dată faptei de tâlhărie invocată de S.G. Referitor la pedepsele aplicate pentru infracțiunile de tâlhărie și furt calificat, se constată că instanțele, având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., au stabilit sancțiuni individualizate înspre minimul prevăzut de lege, ținând seama de pericolul social al faptelor, de împrejurările săvârșirii lor, de valoarea prejudiciului cauzat persoanelor vătămate și de persoana celor doi inculpați care, în raport de condamnările anterioare, sunt recidiviste.

Pedepsele rezultante, de câte 7 ani închisoare, sunt de natură a asigura potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpaților. Deoarece au fost respectate cerințele acestor texte legale, nu există temeiuri de reducere a pedepselor aplicate inculpaților, astfel cum aceștia au solicitat în recurs. Întrucât criticile formulate de recurenți sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursurile ca nefondate, cu obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare către stat.

Se vor deduce din pedepsele aplicate perioadele arestării preventive de la 4 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003, pentru inculpatul A.Z. și de la 3 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003, pentru inculpatul S.G. și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A.Z. și S.G., împotriva deciziei penale nr. 156/ P din 13 mai 2003 a Curții de Apel Constanța. Deduce din pedepsele aplicate, perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului A.Z. de la 4 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003, iar pentru inculpatul S.G. perioada arestării preventive de la 3 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003. Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2003.