ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4131/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 250 din 15

aprilie 2003 a Tribunalului Constanța, au fost condamnați inculpații: A.Z. în

baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) și c), cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare și în baza art. 208 alin.

(1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., la 3 ani închisoare, stabilindu-se conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

Potrivit art. 61 C. pen., s-a

revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1122 din 21 mai 2001 a

Judecătoriei Tulcea și s-a dispus contopirea restului rămas neexecutat de un

an, o lună și 13 zile cu pedeapsa de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul să

execute 7 ani închisoare, și S.G. în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin.

(2

1

) lit. a) și c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani

închisoare și în baza art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și i),

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare, stabilindu-se

conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

Potrivit art. 61 C. pen., s-a dispus

revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani

și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 708 din 8 martie 2001 a

Judecătoriei Medgidia și contopirea restului rămas neexecutat de un an, 4 luni

și 20 zile, cu pedeapsa de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 7

ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., pentru ambii inculpați, s-a menținut starea de arest a

acestora și s-au dedus din pedepse perioadele arestării preventive de la 3

noiembrie 2002, la zi, pentru inculpatul S.G. și de la 4 noiembrie 2002, la zi,

pentru inculpatul A.Z.

Inculpații au fost obligați în

solidar la plata sumei de 8 milioane lei despăgubiri civile către partea civilă

R.D.

Pentru a pronunța această soluție

instanța a reținut în fapt că la data de 17 octombrie 2002, inculpații A.Z. și S.G.

s-au întâlnit și s-au înțeles să meargă în localitatea S. pentru a fura. La

miezul nopții au ajuns în fața casei părții vătămate V.C., au intrat în curte

prin poarta rămasă neasigurată, apoi au pătruns într-un beci de unde au luat un

ham de cal. În continuare, au împins căruța aflată în curte spre poartă, cu

intenția de a înhăma la căruță calul părții vătămate. Inculpații au fost

observați de martora F.G., vecina părții vătămate, care a început să țipe. Inculpații

au abandonat calul și căruța, luând numai hamul.

Martorul F.I. i-a urmărit și ajuns

din urmă pe inculpați, care pentru a-și asigura scăparea l-au amenințat pe

martor cu cuțitul și l-au lovit în cap cu o piatră.

S-a mai reținut că, în aceeași

noapte inculpații au pătruns în curtea părții vătămate R.D., de unde au sustras

un cal. Într-un sat din apropierea localității F. inculpații au schimbat calul

sustras cu un alt cal și suma de 450.000 lei, pe care l-au vândut apoi cu suma

de 3 milioane lei, unui cetățean de etnie romă, banii împărțindu-i. Partea

vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 8.000.000 lei, contravaloarea

calului sustras.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost stabilite în baza plângerilor penale și declarațiilor

părților vătămate, a proceselor verbale de cercetare la fața locului, a

proceselor verbale de confruntare și de recunoaștere din grup, a fotografiilor,

a declarațiilor martorilor V.V., F.I., G.F. și E.M., coroborate cu declarațiile

inculpaților.

Curtea de Apel Constanța, secția

penală, prin decizia penală nr. 156 din 13 mai 2003, a respins apelurile

declarate de inculpații A.Z. și S.G., considerând nefondate criticile formulate

în sensul că nu sunt vinovați de tâlhărie ci numai de furt și că pedepsele sunt

prea severe.

Astfel, instanța de control judiciar

a constatat în baza materialului probator al cauzei că inculpații, după ce au

furat un ham din curtea părții vătămate V.C., au folosit violența pentru a-și

asigura scăparea, ceea ce constituie infracțiunea de tâlhărie, corect reținută.

Referitor la pedepse s-a apreciat că

acestea sunt conforme cu pericolul social al faptelor și că nu este cazul

reducerii lor.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs ambii inculpați.

În recursul său, inculpatul A.Z.

invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a

susținut că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor, pentru care a fost

condamnat și a solicitat achitarea.

La rândul său, inculpatul S.G. în

baza art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., a susținut că nu a

folosit violența, solicitând schimbarea încadrării din infracțiunea de tâlhărie

în cea de furt calificat și o nouă individualizare a pedepsei.

În subsidiar, ambii inculpați au

solicitat reducerea pedepselor aplicate, invocând cazul de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (3) pct. 14 C. proc. pen.

Recursurile declarate sunt

neîntemeiate.

Probele administrate în cauză au

confirmat că în noaptea de 17 octombrie 2000, cei 2 inculpați au încercat să

fure calul și căruța părții vătămate V.C., că fiind observați de martora F.G. au

fugit luând numai hamul și că pentru a-și asigura scăparea de martorul F.I.,

care i-a urmărit și ajuns din urmă, l-au amenințat cu un cuțit, iar S.G. l-a

lovit cu o piatră în cap.

Cei doi inculpați au desfășurat

activități simultane și conjugate atât în vederea sustragerii bunurilor arătate

cât și pentru asigurarea scăpării, ceea ce conturează pe deplin calitatea de

coautori în săvârșirea infracțiunii complexe de tâlhărie, pentru care au fost

condamnați.

În consecință, nu subzistă eroarea

gravă de fapt invocată de A.Z. și nici greșita încadrare juridică dată faptei

de tâlhărie invocată de S.G.

Referitor la pedepsele aplicate

pentru infracțiunile de tâlhărie și furt calificat, se constată că instanțele,

având în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., au stabilit sancțiuni

individualizate înspre minimul prevăzut de lege, ținând seama de pericolul

social al faptelor, de împrejurările săvârșirii lor, de valoarea prejudiciului

cauzat persoanelor vătămate și de persoana celor doi inculpați care, în raport

de condamnările anterioare, sunt recidiviste.

Pedepsele rezultante, de câte 7 ani

închisoare, sunt de natură a asigura potrivit art. 52 C. pen., prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpaților.

Deoarece au fost respectate

cerințele acestor texte legale, nu există temeiuri de reducere a pedepselor

aplicate inculpaților, astfel cum aceștia au solicitat în recurs.

Întrucât criticile formulate de

recurenți sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se

constată existența unor cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge

recursurile ca nefondate, cu obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare

către stat.

Se vor deduce din pedepsele aplicate

perioadele arestării preventive de la 4 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003,

pentru inculpatul A.Z. și de la 3 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003, pentru

inculpatul S.G. și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să

fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații A.Z. și S.G., împotriva deciziei penale nr. 156/ P din

13 mai 2003 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedepsele aplicate,

perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului A.Z. de la 4

noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003, iar pentru inculpatul S.G. perioada

arestării preventive de la 3 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003.

Obligă pe fiecare inculpat la plata

sumei de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a

inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

octombrie 2003.