ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4167/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4167/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 613 din 5
mai 2004 a Judecătoriei Sânicolau Mare a fost admisă acțiunea formulată de C.P.
împotriva pârâților C.C., C.(S.)M. și Ț.I.C., dispunându-se revocarea
contractului de donație autentificat sub nr. 9 din 4 ianuarie 1995 de B.N.P. C.F.,
prin care reclamantul a donat pârâtei C.C. cota de 5/16 din imobilul înscris în
C.F. 4088 Varias, top 1046/a–1046/6, reprezentând intravilan cu casă nr. 112/23
nou 1116, în suprafață de 1047 mp. S-a dispus restabilirea situației
anterioare, precum și anularea contractului de întreținere încheiat între
pârâta C.C. și pârâta C.M. la data de 11 iulie 1997, la B.N.P. E.L. și a
contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6207 din 8 octombrie 2003
la B.N.P. D.A. S-a dispus rectificarea C.F. nr. 4088 Varias, în sensul
revenirii la situația anterioară intabulării contractului de donație, ce a fost
revocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a revocat actul de donație dintre soți, reclamantul și pârâta C.C., având
această calitate la data perfectării actului, făcând astfel aplicația art. 937 C.
civ., în sensul căruia orice donație făcută între soți în timpul căsătoriei
este revocabilă. Ca urmare, au fost anulate și celelalte două acte de
înstrăinare subsecvente, ce priveau același imobil. Au fost înlăturate
susținerile dobânditorilor întemeiate pe buna lor credință, având în vedere
conduita cel puțin culpabilă a pârâților care trebuiau să știe că donațiile
dintre soți sunt revocabile și mai ales faptul că toate părțile contractante
ale celor două acte de înstrăinare sunt rude de gradul I și au urmărit astfel
menținerea unui bun în familie.
Împotriva acestei sentințe pârâții Ț.I.C.
și C.M. au declarat apel, ce a fost înregistrat la Curtea de Apel Timișoara.
În susținerea apelului pârâții au
arătat că în mod greșit instanța de fond a anulat cele două acte de
înstrăinare, nesocotind buna credință a dobânditorilor. Se susține și că
instanța a depășit limitele investirii, dispunând rectificarea C.F. nr. 4088
Varias, ceea ce nu s-a solicitat nici prin completarea acțiunii, făcându-se
astfel o greșită aplicare a prevederilor art. 36 pct. 4 și art. 38 din Legea
nr. 7/1996.
Prin decizia nr. 2611 din 23
noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara s-a dispus declinarea competenței de
soluționare a acestei căi de atac considerat recurs în favoarea Tribunalului
Timiș.
S-a avut în vedere că hotărârea
atacată nu este susceptibilă de apel ci numai de recurs, astfel cum au confirmat
și pârâții, care este de competența instanței imediat superioare.
Împotriva acestei hotărâri, Ț.I.C.
și C.M. au declarat recursul de față, susținând că hotărârea dată de prima
instanță este susceptibilă de apel, fiind pronunțată înainte de 26 mai 2004,
dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 195/2004 de modificare a unor
dispoziții C. proc. civ.
Recursul nu este întemeiat.
Este necontestat în cauză că
valoarea bunului cu privire la care s-a solicitat revocarea donației și
anularea actelor subsecvente de înstrăinare este situată sub limita prevăzută
de art. 282 C. proc. civ., atât anterior cât și după modificarea textului prin
Legea nr. 195/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 58/2003 privind modificarea
completarea Codului de procedură civilă.
În aceste condiții, rezultă că
hotărârea primei instanțe nu este supusă apelului, ci numai recursului, care
potrivit art. 299 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin
aceeași lege nr.195/2004, la care s-a făcut referire este de competența
instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea.
Potrivit art. II alin. (2) din
O.U.G. nr. 65/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr. 493/2004 căile de atac
se judecă de instanțele competente, potrivit prezentei ordonanțe de urgență.
Prin urmare, se prevede expres că
dispozițiile referitoare la judecarea căilor de atac sunt de imediată aplicare,
astfel că, în acord cu prevederile legale menționate s-a dispus prin hotărârea
recurată declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului
Timiș.
Așa fiind, recursul de față este nefondat,
urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții Ț.I.C.
și C.M. împotriva deciziei civile nr. 2611 din 23 noiembrie 2004 a Curții de
Apel Timișoara, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.