ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2023/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 362 din 26 martie 2003, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a condamnat pe inculpatul F.C.D. la un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. și art. 74 lit. a) și c) C. pen. În baza art. 36 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 126 din 27 martie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 și art. 209 lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. A constatat acoperit, prin restituire, prejudiciul produs părții vătămate C.E. S-a reținut că în noaptea de 5 martie 2001, inculpatul F.C.D., împreună cu P.I., s-a deplasat la locuința părții vătămate C.E., au pătruns fără drept în curte și au sustras o iapă proprietatea acesteia din urmă, după care s-au deplasat la târgul de animale din Râureni, cu intenția de a vinde animalul sustras, loc în care au fost depistați de ginerele părții vătămate. Tribunalul Vâlcea, secția penală, prin decizia penală nr. 140 din 28 mai 2003, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și inculpatul F.C.D.

împotriva hotărârii primei instanțe, a desființat sentința atacată, a descontopit pedepsele, a redus pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm., art. 74 și art. 76 C. pen., la 8 luni închisoare. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiate pedepsele aplicate prin decizia pronunțată în cauză și prin sentința penală nr. 128/2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș, pentru infracțiunea de furt. A aplicat art. 13 C. pen., la infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm., art. 74 și art. 76 C. pen. și a redus pedeapsa la 6 luni închisoare, pe care o constată executată și a dispus punerea în libertate a inculpatului.

A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. În esență, s-a reținut că prima instanță a stabilit pedepse mai mari decât cele legale, în sensul că deși a reținut circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, nu a coborât pedeapsa sub minimul prevăzut de norma incriminatoare. Împotriva acestei din urmă hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza I C. proc. pen. S-a susținut că instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre contrară legii, dispunând grațierea unor pedepse exceptate de la beneficiul grațierii acordat prin Legea nr. 543 din 4 octombrie 2002. În concluzie, procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii primei instanțe.

Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 8 din Legea nr. 543/2000 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, intră sub incidența acestui act de clemență toți infractorii care au comis infracțiuni până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv publicarea legii în Monitorul Oficial al României. Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite în perioada de timp asupra căreia grațierea colectivă acordată prin actul normativ menționat produce efecte. Potrivit politicii penale a statului român, în scopul prevenirii săvârșirii în viitor de noi infracțiuni, prin art. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 543/2002 au fost precizate infracțiunile reglementate de Codul penal și cele reglementate de legi speciale pentru săvârșirea cărora, actul de clemență nu se aplică.

Astfel, între altele, potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) pct. 12 teza III din legea nr. 543/2002, sunt exceptate de la beneficiul grațierii infracțiunile de furt calificat, prevăzute de art. 209 alin. (1) și (4) C. pen., în redactarea anterioară Legii nr. 456/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 207/2000. Or, în raport de data săvârșirii celor două infracțiuni de furt calificat, cu referire la înlăturarea de la beneficiul grațierii conform art. 4 din Legea nr. 543/2002, instanța de apel a constatat grațiate pedepsele menționate, cu neobservarea condițiilor de aplicare stabilite de acest act normativ, așa încât recursul în anulare se constată a fi fondat sub aspectul acestei critici.

Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că inculpatul s-a sustras de la executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 126 din 27 martie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș, mandatul de executare emis la 23 aprilie 2002, fiind pus în executare numai la 19 noiembrie 2002, și anume după ce inculpatul a fost dat în urmărire generală. Or, potrivit art. 6 din Legea nr. 543/2002, grațierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei, deoarece s-au sustras de la executarea acesteia, așa încât recursul în anulare este întemeiat și sub aspectul acestei critici. Așadar, în cauză erau exceptate de la grațiere pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, potrivit textelor menționate, așa încât în cauză hotărârea atacată este „contrară legii”, caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 teza I C. proc.

pen., corespunzător temeiului prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 din același cod, invocat de procurorul general. Pe de altă parte, în raport de limita minimă a pedepsei prevăzute de normele incriminatoare, la data săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului menționat, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 76 C. pen., așa încât nici acest argument folosit de instanța de apel pentru reducerea pedepselor aplicate acestuia, nu subzistă. În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa decizia atacată și va menține hotărârea primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 140 din 28 mai 2003 a Tribunalului Vâlcea privind pe inculpatul F.C.D. Casează decizia atacată și menține sentința nr. 362 din 26 martie 2003 a primei instanțe, respectiv Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2004.