ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2023/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 362 din 26 martie 2003, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a condamnat pe

inculpatul F.C.D. la un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și la un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea

art. 99 și urm. și art. 74 lit. a) și c) C. pen.

În baza art. 36 C. pen., a contopit

pedepsele aplicate în cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 126 din 27 martie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 și art. 209 lit. a) și g)

C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

A constatat acoperit, prin

restituire, prejudiciul produs părții vătămate C.E.

S-a reținut că în noaptea de 5

martie 2001, inculpatul F.C.D., împreună cu P.I., s-a deplasat la locuința

părții vătămate C.E., au pătruns fără drept în curte și au sustras o iapă

proprietatea acesteia din urmă, după care s-au deplasat la târgul de animale

din Râureni, cu intenția de a vinde animalul sustras, loc în care au fost

depistați de ginerele părții vătămate.

Tribunalul Vâlcea, secția penală,

prin decizia penală nr. 140 din 28 mai 2003, a admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și inculpatul F.C.D. împotriva

hotărârii primei instanțe, a desființat sentința atacată, a descontopit pedepsele,

a redus pedeapsa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 208 și art.

209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm., art. 74 și

art. 76 C. pen., la 8 luni închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 a constatat grațiate pedepsele aplicate prin decizia pronunțată în

cauză și prin sentința penală nr. 128/2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș,

pentru infracțiunea de furt.

A aplicat art. 13 C. pen., la

infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și

urm., art. 74 și art. 76 C. pen. și a redus pedeapsa la 6 luni închisoare, pe

care o constată executată și a dispus punerea în libertate a inculpatului.

A menținut celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

În esență, s-a reținut că prima

instanță a stabilit pedepse mai mari decât cele legale, în sensul că deși a

reținut circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, nu a coborât

pedeapsa sub minimul prevăzut de norma incriminatoare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 409 și art. 410 alin.

(1) partea I pct. 7

1

teza I C. proc. pen.

S-a susținut că instanța de control

judiciar a pronunțat o hotărâre contrară legii, dispunând grațierea unor

pedepse exceptate de la beneficiul grațierii acordat prin Legea nr. 543 din 4

octombrie 2002.

În concluzie, procurorul general a

solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârii atacate și

menținerea hotărârii primei instanțe.

Recursul în anulare este fondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 8 din Legea nr.

543/2000 privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și

sancțiuni, intră sub incidența acestui act de clemență toți infractorii care au

comis infracțiuni până la data intrării în vigoare a acestui act normativ,

respectiv publicarea legii în Monitorul Oficial al României.

Infracțiunile reținute în sarcina

inculpatului au fost săvârșite în perioada de timp asupra căreia grațierea

colectivă acordată prin actul normativ menționat produce efecte.

Potrivit politicii penale a statului român, în

scopul prevenirii săvârșirii în viitor de noi infracțiuni, prin art. 4 lit. a)

și b) din Legea nr. 543/2002 au fost precizate infracțiunile reglementate de

Codul penal și cele reglementate de legi speciale pentru săvârșirea cărora,

actul de clemență nu se aplică.

Astfel, între altele, potrivit art.

4 alin. (2) lit. a) pct. 12 teza III din legea nr. 543/2002, sunt exceptate de

la beneficiul grațierii infracțiunile de furt calificat, prevăzute de art. 209

alin. (1) și (4) C. pen., în redactarea anterioară Legii nr. 456/2001 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 207/2000.

Or, în raport de data săvârșirii

celor două infracțiuni de furt calificat, cu referire la înlăturarea de la

beneficiul grațierii conform art. 4 din Legea nr. 543/2002, instanța de apel a

constatat grațiate pedepsele menționate, cu neobservarea condițiilor de

aplicare stabilite de acest act normativ, așa încât recursul în anulare se constată

a fi fondat sub aspectul acestei critici.

Pe de altă parte, din actele

dosarului rezultă că inculpatul s-a sustras de la executarea pedepsei de 2 ani

închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 126 din 27 martie 2002 a

Judecătoriei Curtea de Argeș, mandatul de executare emis la 23 aprilie 2002,

fiind pus în executare numai la 19 noiembrie 2002, și anume după ce inculpatul

a fost dat în urmărire generală.

Or, potrivit art. 6 din Legea nr.

543/2002, grațierea nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei,

deoarece s-au sustras de la executarea acesteia, așa încât recursul în anulare

este întemeiat și sub aspectul acestei critici.

Așadar, în cauză erau exceptate de

la grațiere pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de

furt calificat, potrivit textelor menționate, așa încât în cauză hotărârea

atacată este „contrară legii”, caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

teza I C. proc. pen., corespunzător temeiului prevăzut de

art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

din același cod, invocat de

procurorul general.

Pe de altă parte, în raport de

limita minimă a pedepsei prevăzute de normele incriminatoare, la data

săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului menționat, instanța

de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 76 C. pen., așa încât

nici acest argument folosit de instanța de apel pentru reducerea pedepselor

aplicate acestuia, nu subzistă.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Înalta Curte va admite recursul în anulare, va casa decizia atacată

și va menține hotărârea primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 140 din 28 mai 2003 a Tribunalului Vâlcea

privind pe inculpatul F.C.D.

Casează decizia atacată și menține

sentința nr. 362 din 26 martie 2003 a primei instanțe, respectiv Judecătoria

Râmnicu Vâlcea.

Onorariul apărătorului din oficiu,

în sumă de 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 aprilie 2004.