Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.10.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4882/2003

HOTĂRÂRE
30.10.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4882/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 200 din 20 mai 2003, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpații: M.C.I. la 10 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 71art. 64 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen.; B.N. la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. și a art. 71art. 64 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a dedus din pedepsele aplicate, durata arestării preventive, de la 28 octombrie 2002, pentru inculpatul M.C.

și de la 23 decembrie 2002, pentru inculpatul B.N. Inculpații au fost obligați la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare, așa cum rezultă din dispozitivul sentinței. În esență, s-au reținut următoarele: În noaptea de 22 octombrie 2002, în jurul orei 4,00, inculpatul M.C., proprietar al unei stâne de oi, la care lucra și inculpatul minor, împreună cu inculpatul B.N., treziți de lătratul câinilor, au ieșit afară, unde au văzut în mijlocul turmei de oi pe victima P.S., bolnavă de epilepsie. Crezând că victima a venit să fure oi și pentru că n-au putut să se înțeleagă cu aceasta, deoarece avea o criză de epilepsie, inculpații au început să-i aplice cu o bâtă ciobănească, mai multe lovituri, care au cauzat, ulterior, decesul victimei.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 262 din 4 iulie 2003, a respins, ca nefondat, apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. Prin aceeași decizie, admițând apelurile celor doi inculpați, instanța a desființat, în parte, sentința și, rejudecând, a redus de la 10 ani la 8 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului M.C.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și, de la 7 ani la 5 ani închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului minor B.N., pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. Totodată, s-a dedus, din pedepsele aplicate, durata arestării preventive, de la 20 mai 2003, la zi, pentru ambii inculpați.

În baza art. 160 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus prelungirea arestării preventive, de la 20 mai 2003, la zi pentru ambii inculpați. În baza art. 160 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului M.C., pentru încă 30 de zile, până la 2 august 2003 și pentru inculpatul B.N., cu încă 20 de zile, până la 23 iulie 2003. Prin recursurile declarate, inculpații au solicitat reducerea pedepselor aplicate. Recursurile celor doi inculpați nu sunt fondate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în raport de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpații au conceput și realizat fapta (au aplicat victimei, în mod repetat, lovituri, cu o bâtă, continuând să o lovească și după ce au dus-o în cabana în care locuiau), precum și de datele ce caracterizează persoana inculpaților, instanța de apel a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate, dând eficiență tuturor împrejurărilor, funcție de care a redus pedepsele aplicate la instanța de fond. Drept urmare, nemaifiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, recursurile celor doi inculpați vor fi respinse, ca nefondate, cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.C.I. și B.N. împotriva deciziei penale nr. 262 din 4 iulie 2003 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedepse, timpul arestării preventive a inculpatului M.C.I. de la 28 octombrie 2002 și de la 23 decembrie 2002, pentru inculpatul B.N., până la 30 octombrie 2003. Obligă pe inculpatul M.C.I. la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Obligă pe inculpatul B.N. la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-01-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 355/2004
cu bâtele câinii de la stână și în momentul în care partea vătămată R.C. a ieșit din colibă să vadă ce se întâmplă, aceasta a fost lovită cu parul, în cap, de către inculpatul M.D. Inculpații au obligat-o pe partea vătămată să rămână în col
ÎCCJ 2003-03-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1210/2003
sare a turmei de oi și cum se asigura paza acesteia, ceea ce l-a determinat să le propună coinculpaților, printre ei numărându-se și M.E., să sustragă oi. În acest scop, în seara zilei de 22 iulie 2002, cei 4 inculpați, îmbarcați într-o căr
ÎCCJ 2003-02-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1006/2003
za turmei, a fost văzut de inculpații C.G. și C.V. care se deplasaseră în pădure cu un atelaj pentru a lua lemne de foc. Cei doi au luat hotărârea să profite de situație și să sustragă miei. Ca urmare, inculpații s-au îndreptat în fugă, agi
ÎCCJ 2004-02-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1069/2004
păscut. Inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în zona capului, în urma căreia victima a căzut la pământ. Inculpatul Z.M. a imobilizat-o, punându-i pulovărul peste cap și un căluș în gură. Împreună cu ceilalți doi inculpați, a legat partea
ÎCCJ 2003-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4836/2003
de 500.000 lei de la inculpatul B.M., 600.000 lei de la inculpatul M.A., 700.000 lei de la inculpatul P.T. și 800.000 lei de la inculpatul M.I. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, pe baza probelor administrate, a reținut ur
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă