ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1210/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 248 din 4 septembrie 2002, Tribunalul Ialomița a condamnat, printre alții, pe inculpații: 1. P.D.C. la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) și a art. 74 și art. 76 din același cod, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din aceeași infracțiune prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.; 2. M.E. la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 74 și a art. 76 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei, din aceeași infracțiune, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. Pe latură civilă, s-a luat act că părțile vătămate B.D. și A.A., nu s-au constituit părți civile în cauză. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: Între anii 1996 - 2000, inculpatul P.D.C. a fost cioban la stâna aparținând lui B.D., astfel el cunoscând locul de amplasare a turmei de oi și cum se asigura paza acesteia, ceea ce l-a determinat să le propună coinculpaților, printre ei numărându-se și M.E., să sustragă oi. În acest scop, în seara zilei de 22 iulie 2002, cei 4 inculpați, îmbarcați într-o căruță aparținând unei rude a unuia dintre ei, s-au deplasat la stână, M.E. având asupra sa o bucată de lemn, iar ceilalți, un topor, bucăți de sârmă și o pătură.

La acea dată, paza oilor era asigurată de A.A. Pentru că acesta din urmă îl cunoștea pe P.D.C., el s-a ascuns în căruță, ceilalți încercând să-l imobilizeze pe cioban dar, nereușind, l-au trântit la pământ, i-au legat mâinile și picioarele cu sârmă și l-au acoperit cu pătura, totodată lovindu-l cu toporul în picior, în permanență ei amenințându-l cu moartea. În timp ce unul dintre inculpați a rămas să-l supravegheze pe A.A., ceilalți au luat din turmă 14 oi, le-au legat picioarele, le-au urcat în căruță și le-au transportat la domiciliul lui I.V. Proprietarul turmei de oi a sesizat că prejudiciul adus a fost de 18.000.000 lei, acesta fiind acoperit în natură. Împotriva sentinței, au declarat apeluri, printre alții, și inculpații P.D.C.

și M.E., motivul invocat fiind netemeinicia pedepselor aplicate. Prin decizia penală nr. 692 din 23 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpatul P.D.C., a desființat sentința, a înlăturat aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în ce-l privește pe acest inculpat și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii. Prin aceeași decizie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.E. Nemulțumiți și de hotărârea pronunțată în apel, cei doi inculpați au declarat recursuri, motivele invocate fiind greșita încadrare juridică a faptei și netemeinicia pedepselor aplicate. Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate. Potrivit art. 211 C. pen., constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit, printre altele, prin întrebuințarea de violență sau amenințări.

Violențele la care se referă textul, ca acțiune adiacentă, care, alături de acțiunea principală, de furt, realizează elementul material al infracțiunii de tâlhărie, nu trebuie să îmbrace în mod necesar vreuna din formele prevăzute de art. 180 – art. 182 C. pen., ele putând consta și din alte acțiuni brutale îndreptate împotriva persoanei vătămate, inclusiv violențe verbale cu condiția însă ca ele să fi fost de natură a-i înfrânge împotrivirea ce ar fi putut să o opună la deposedarea sa, deoarece altfel nu se poate reține că s-a adus o atingere relațiilor sociale privind persoana (viața, integritatea sa fizică), adică obiectul juridic adiacent al infracțiunii de tâlhărie. În lipsa acțiunii violente, cum s-a detaliat mai sus, luarea lucrului, bunului, din posesia sau detenția persoanei vătămate, împotriva voinței acesteia, nu este tâlhărie.

În cazul tâlhăriei, persoana vătămată știe că avutul ei sau care se află în paza sa, va suferi o diminuare prin acțiunea făptuitorului, dar nu poate împiedica producerea acestui rezultat, fie pentru că opunerea ei a fost anihilată, fie pentru că nu îndrăznește să se opună, din teamă sau slăbiciune. Pentru aceasta, în cauză, s-a săvârșit infracțiunea de tâlhărie, inculpații, în număr de patru, deci numeric superiori părții vătămate, paznic al turmei, l-au imobilizat, i-au legat mâinile și picioarele, l-au lovit cu toporul în membrul inferior, astfel, aceasta, de teamă și căreia i-a fost anihilată opunerea, a fost victima acestei infracțiuni, nu a celei de furt.

În ce privește motivul de recurs vizând netemeinicia pedepselor aplicate, se reține că instanța, orientându-se la stabilirea pedepsei de 5 ani închisoare pentru ambii inculpați, în acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., a considerat pericolul social grav al faptei, acesta rezidând și din valoarea diminuării patrimoniului părții vătămate cu aproximativ 18.000.000 lei, împrejurările săvârșirii faptei, respectiv în condiții agravante (noapte, de mai multe persoane împreună), dar și datele ce caracterizau persoana făptuitorilor, ambii sinceri pe parcursul fazelor procesului penal, sens în care s-au reținut circumstanțe atenuante. Executarea, de către inculpați, a pedepselor în regim de privare de libertate, este îndestulătoare și pentru realizarea scopului pedepsei, cum prevede art. 52 C. pen.

Ca atare, recursurile declarate de inculpați nefiind fondate, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse. Conform art. 192 C. proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați să plătească cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.E. și P.D.C. împotriva deciziei penale nr. 692/ A din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedepsele aplicate, timpul reținerii și arestării preventive de la 24 iulie 2002, la 11 martie 2003, pentru ambii inculpați. Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 1.300.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2003.