ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1210/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 248 din 4 septembrie

2002, Tribunalul Ialomița a condamnat, printre alții, pe inculpații:

pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

alin. (2

1

)

lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) și a art. 74 și art. 76 din același cod, prin schimbarea încadrării

juridice a faptei din aceeași infracțiune prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

d) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen.;

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 74 și a art. 76 C. pen., prin

schimbarea încadrării juridice a faptei, din aceeași infracțiune, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. d) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, s-a luat act că

părțile vătămate B.D. și A.A., nu s-au constituit părți civile în cauză.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Între anii 1996 - 2000, inculpatul

P.D.C. a fost cioban la stâna aparținând lui B.D., astfel el cunoscând locul de

amplasare a turmei de oi și cum se asigura paza acesteia, ceea ce l-a

determinat să le propună coinculpaților, printre ei numărându-se și M.E., să

sustragă oi.

În acest scop, în seara zilei de 22

iulie 2002, cei 4 inculpați, îmbarcați într-o căruță aparținând unei rude a

unuia dintre ei, s-au deplasat la stână, M.E. având asupra sa o bucată de lemn,

iar ceilalți, un topor, bucăți de sârmă și o pătură.

La acea dată, paza oilor era asigurată

de A.A. Pentru că acesta din urmă îl cunoștea pe P.D.C., el s-a ascuns în

căruță, ceilalți încercând  să-l imobilizeze pe cioban dar, nereușind, l-au

trântit la pământ, i-au legat mâinile și picioarele cu sârmă și l-au acoperit

cu pătura, totodată lovindu-l cu toporul în picior, în permanență ei

amenințându-l cu moartea.

În timp ce unul dintre inculpați a

rămas să-l supravegheze pe A.A., ceilalți au luat din turmă 14 oi, le-au legat

picioarele, le-au urcat în căruță și le-au transportat la domiciliul lui I.V.

Proprietarul turmei de oi a sesizat

că prejudiciul adus a fost de 18.000.000 lei, acesta fiind acoperit în natură.

Împotriva sentinței, au declarat

apeluri, printre alții, și inculpații P.D.C. și M.E., motivul invocat fiind

netemeinicia pedepselor aplicate.

Prin decizia penală nr. 692 din 23

octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul

declarat de inculpatul P.D.C., a desființat sentința, a înlăturat aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen., în ce-l privește pe acest inculpat și a menținut

celelalte dispoziții ale hotărârii.

Prin aceeași decizie, s-a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.E.

Nemulțumiți și de hotărârea

pronunțată în apel, cei doi inculpați au declarat recursuri, motivele invocate

fiind greșita încadrare juridică a faptei și netemeinicia pedepselor aplicate.

Recursurile declarate de inculpați

nu sunt fondate.

Potrivit art. 211 C. pen.,

constituie infracțiunea de tâlhărie furtul săvârșit, printre altele, prin

întrebuințarea de violență sau amenințări.

Violențele la care se referă textul,

ca acțiune adiacentă, care, alături de acțiunea principală, de furt, realizează

elementul material al infracțiunii de tâlhărie, nu trebuie să îmbrace în mod

necesar vreuna din formele prevăzute de art. 180 – art. 182 C. pen., ele putând

consta și din alte acțiuni brutale îndreptate împotriva persoanei vătămate,

inclusiv violențe verbale cu condiția însă ca ele să fi fost de natură a-i

înfrânge împotrivirea ce ar fi putut să o opună la deposedarea sa, deoarece altfel

nu se poate reține că s-a adus o atingere relațiilor sociale privind persoana

(viața, integritatea sa fizică), adică obiectul juridic adiacent al

infracțiunii de tâlhărie.

În lipsa acțiunii violente, cum s-a

detaliat mai sus, luarea lucrului, bunului, din posesia sau detenția persoanei

vătămate, împotriva voinței acesteia, nu este tâlhărie.

În cazul tâlhăriei, persoana

vătămată știe că avutul ei sau care se află în paza sa, va suferi o diminuare

prin acțiunea făptuitorului, dar nu poate împiedica producerea acestui

rezultat, fie pentru că opunerea ei a fost anihilată, fie pentru că nu

îndrăznește să se opună, din teamă sau slăbiciune.

Pentru aceasta, în cauză, s-a

săvârșit infracțiunea de tâlhărie, inculpații, în număr de patru, deci numeric

superiori părții vătămate, paznic al turmei, l-au imobilizat, i-au legat

mâinile și picioarele, l-au lovit cu toporul în membrul inferior, astfel,

aceasta, de teamă și căreia i-a fost anihilată opunerea, a fost victima acestei

infracțiuni, nu a celei de furt.

În ce privește motivul de recurs

vizând netemeinicia pedepselor aplicate, se reține că instanța, orientându-se

la stabilirea pedepsei de 5 ani închisoare pentru ambii inculpați, în acord cu

criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., a considerat

pericolul social grav al faptei, acesta rezidând și din valoarea diminuării

patrimoniului părții vătămate cu aproximativ 18.000.000 lei, împrejurările

săvârșirii faptei, respectiv în condiții agravante (noapte, de mai multe

persoane împreună), dar și datele ce caracterizau persoana făptuitorilor, ambii

sinceri pe parcursul fazelor procesului penal, sens în care s-au reținut

circumstanțe atenuante.

Executarea, de către inculpați, a

pedepselor în regim de privare de libertate, este îndestulătoare și pentru

realizarea scopului pedepsei, cum prevede art. 52 C. pen.

Ca atare, recursurile declarate de

inculpați nefiind fondate, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

inculpații recurenți vor fi obligați să plătească cheltuielile judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații M.E. și P.D.C. împotriva deciziei penale nr. 692/ A din

23 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedepsele aplicate,

timpul reținerii și arestării preventive de la 24 iulie 2002, la 11 martie

2003, pentru ambii inculpați.

Obligă pe recurenți la plata sumei

de câte 1.300.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 martie 2003.