Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1069/2004

HOTĂRÂRE
24.02.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1069/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 279 din 9 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, a fost condamnat, printre alții, inculpatul Z.M., după cum urmează: - 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; - 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., și s-a dedus din pedeapsa aplicată arestarea preventivă de la 17 octombrie 2002 la 15 noiembrie 2002. Inculpatul a fost obligat în solidar, alături de ceilalți coinculpați, la despăgubiri civile, către părțile civile C.V., V.G., H.C.I., A.M.

și Z.I. A mai fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. A reținut instanța că în ziua de 10 octombrie 2002, inculpatul Z.M. împreună cu inculpații, M.V. și I.V., s-a deplasat cu căruța în zona C.F.R. Oncești, unde partea vătămată V.G. se afla cu oile la păscut. Inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în zona capului, în urma căreia victima a căzut la pământ. Inculpatul Z.M. a imobilizat-o, punându-i pulovărul peste cap și un căluș în gură. Împreună cu ceilalți doi inculpați, a legat partea vătămată de mâini și de picioare, cu o frânghie, după care au sustras din turmă, două oi. La data, de 10 octombrie 2002, inculpații M.V., I.V., Z.M. și L.A. s-au deplasat cu căruța în zona C.E.T.

Giurgiu. Când a ajuns în apropierea unei stâne de oi, au mers la ciobanii H.C. și Z.I., pe care i-au lovit și amenințat cu un cuțit, după care au sustras patru oi. În urma loviturilor aplicate, părțile vătămate H.C. și Z.I., au fost examinate medico – legal, constatându-se că prezintă leziuni traumatice, pentru care au fost necesare pentru vindecare 7 – 9 zile și respectiv 7 – 8 zile, îngrijiri medicale. Faptele reținute în sarcina inculpatului, au fost dovedite cu plângerile părților vătămate, certificatele medico – legale, depozițiile martorilor cumpărători, procesele verbale de percheziție domiciliară și cu recunoașterile inculpaților. La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul Z.M. criticând-o cu privire la cuantumul pedepselor aplicate și a solicitat reducerea acestora. Curtea de Apel București, secția I–a penală, prin decizia penală nr. 747 din 11 decembrie 2003, a admis apelul declarat de inculpat și a desființat în parte sentința, numai cu privire la reținerea stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.; dispunând înlăturarea acesteia din cadrul încadrărilor juridice reținute. A motivat instanța de apel că, din fișa de cazier judiciar depusă în dosarul de urmărire penală, rezultă că inculpatul Z.M. este necunoscut cu antecedente penale. Motivul de apel formulat de inculpat s-a apreciat că nu este întemeiat, întrucât pedepsele au fost aplicate la limita minimă a textelor de lege încriminatorii.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul Z.M., reiterând motivul de apel cu privire la reducerea pedepselor. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. În cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, care au fost complet și just apreciate, ceea ce a condus la reținerea corectă a situației de fapt și a vinovăției inculpatului. Încadrările juridice date faptelor comise de inculpat sunt legale. Referitor la individualizarea pedepselor, pericolul social concret al faptelor, modalitatea săvârșirii acestora, mijloacele folosite, actele de agresiune comise împotriva părților vătămate precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului, justifică tratamentul sancționator aplicat.

În conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Se va deduce din pedeapsa aplicată, arestarea preventivă de la 17 octombrie 2002 până la 15 noiembrie 2002. Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.M. împotriva deciziei penale nr. 747 din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 17 octombrie 2002 până la 15 noiembrie 2002. Obligă pe inculpat la 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-05-23
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2439/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Constanța, prin sentința penală nr. 635 din 10 decembrie 2002, a condamnat pe inculpatul M.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infra
ÎCCJ 2003-10-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4228/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 15 din 9 ianuarie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpatului A.I. la 7 ani închisoare, pentru săvârș
ÎCCJ 2003-05-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1133/2004
Asupra recursului de față; Având în vedere lucrările din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 254 din 9 septembrie 2003, Tribunalul Mehedinți a condamnat, printre alții, pe inculpatul B.I. la 1 an și 6 luni închisoare pentr
ÎCCJ 2003-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4560/2003
fracțiunii de tâlhărie în dauna părții vătămate V.B.Z., a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare revocându-se beneficiul liberării condiționate, privind pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1643/
ÎCCJ 2004-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3308/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 548 din 5 noiembrie 2003 a Tribunalului Galați, inculpatul M.C. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani și 2 luni închisoare, pentru săvâr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă