ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1749/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 95 din

16 martie 2005, Tribunalul Vaslui a condamnat inculpații:

- C.G. la trei pedepse de

câte 3 ani închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de violare de

domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., la trei pedepse de câte 4

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzute de

art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. și la o pedeapsă de 7 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., toate

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7a ni închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a

revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 249 zile închisoare

rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului

menționat prin sentința penală nr. 131 din 12 aprilie 2002 a Judecătoriei

Murgeni, pe care l-a contopit cu pedeapsa rezultantă, urmând ca în final,

inculpatul C.G. să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.

- M.D. la trei pedepse de

câte trei ani închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de violare de

domiciliu, prevăzute de art. 192 C. pen., la trei pedepse de câte 4 ani

închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat, prevăzute

de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. și la o pedeapsă de 7

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., toate cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a

revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani

închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 398 din 21 decembrie

2001 a Judecătoriei Murgeni și a dispus executarea în întregime a acesteia,

alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca în final, inculpatul M.D. să

execute în total, 10 ani închisoare.

A constatat că partea

vătămată G.I. nu se constituie parte civilă în cauză.

A constatat că prejudiciul

produs prin infracțiune părții vătămate B.V., în valoare de 2.500.000 lei, a

fost recuperat prin restituire.

S-a reținut că, în seara

zilei de 1 septembrie 2003, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpații

s-au hotărât să sustragă păsări.

În realizarea rezoluției

infracționale, aceștia au luat câte un sac de la locuințele proprii, au mers

într-un cartier al localității Murgeni, situat lângă calea ferată unde au

intrat succesiv, în curțile locuințelor părților vătămate A.M., G.I. și M.S.,

de unde au sustras găini, pui, o pereche de hățuri și o furcă.

În noaptea zilei de 7

septembrie 2003, cei doi inculpați, intenționând din nou să sustragă păsări din

curțile unor locatari, în același cartier, au intrat în curtea părții vătămate

U.O., de unde au sustras șapte păsări, pe care le-au pus în sac. Surprinși de

partea vătămată și pentru a-și asigura scăparea, inculpatul M.D. s-a smuls din

mâinile acesteia și a lovit-o cu bățul în cap, iar inculpatul C.G. a lovit-o cu

capul în burtă, urmare loviturii U.C. căzând la pământ.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, inculpații au declarat apel, susținând că nu se fac vinovați de

săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestora. În subsidiar,

inculpații au solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii

cuantumului acestora.

Curtea de Apel Iași, prin

decizia penală nr. 437 din 14 decembrie 2004, a admis apelurile declarate de

inculpați și a desființat în parte sentința atacată, în latură penală, sub

aspectul încadrării juridice și a pedepselor aplicate.

În baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, pentru ambii inculpați, din

câte trei infracțiuni de violare de domiciliu și trei infracțiuni de furt, în

câte o infracțiune în formă continuată de violare de domiciliu și, respectiv,

de furt calificat.

În rejudecare, a condamnat

inculpații menționați la câtre 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. și câte 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și

art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

A contopit pedepsele

aplicate, după cum urmează:

- cu referire la inculpatul

C.D. cu pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prin sentința atacată și cu restul de 249 zile rămas neexecutat,

urmând ca în final, acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani

închisoare;

- cu referire la inculpatul

M.D., cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie, prin sentința atacată cu apel, dispunând ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. A menținut aplicarea art. 83 C.

pen., urmând ca inculpatul menționat să execute în total, 10 ani închisoare.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de control a apreciat că situația de fapt este corect reținută,

corespunzător materialului probator administrat, vinovăția acestora este pe

deplin stabilită, iar pedepsele au fost corect individualizate.

În raport însă de unicitatea

rezoluției infracționale, în mod greșit prima instanță a reținut că inculpații,

în data de 1 septembrie 2003, au săvârșit infracțiunile de violare de domiciliu

și furt calificat, în concurs real.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, inculpații au declarat recurs, susținând că nu se fac vinovați de

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și că pedepsele aplicate sunt prea mari.

În concluzie, recurenții au

solicitat achitarea pentru infracțiunea de tâlhărie, în temeiul art. 11 pct. 2

lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și

reindividualizarea pedepselor aplicate pentru săvârșirea în formă continuată a

infracțiunilor de violare de domiciliu și de furt calificat, în sensul

reducerii cuantumului acestora.

Recursurile sunt nefondate,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Soluția adoptată în cauză

este susținută de materialul probator administrat, cu referire la declarațiile

inculpaților, care se coroborează cu declarațiile părților vătămate,

procesele-verbale încheiate cu ocazia cercetării la fața locului, dovezile de

restituire a bunurilor și declarațiile martorilor.

Drept urmare, cum situația

de fapt este corect reținută, iar probele administrate dovedesc cert vinovăția

inculpaților, cu referire la toate infracțiunile reținute în sarcina lor,

hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, nefiind supuse, sub

aceste aspecte, cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18,

respectiv art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., invocat de

inculpați în recurs.

Pe de altă parte, în raport

de modalitatea concretă de concepere și realizare a infracțiunilor, scopul

vizat și perseverența infracțională a inculpaților menționați, se constată că

pedepsele aplicate sunt just proporționalizate, corespunzător pericolului

concret al faptelor comise.

Se constată că instanțele au

avut în vedere, cumulat, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și au

aplicat pedepse în măsură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52

din același cod, așa încât, hotărârile atacate nu sunt supuse nici cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În fine, examinând cauza și

în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nici

alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se

constată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

alin. (3) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursurile declarate de inculpații menționați, ca

nefondate.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) și (4) din același cod, recurenții vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații C.G. și M.D. împotriva deciziei penale nr.

437 din 14 decembrie 2004 a Curții de Apel Iași.

Deduce din

pedepsele aplicate, timpul arestării preventive  de la 9 septembrie 2003 la 11

martie 2005, pentru ambii inculpați.

Obligă pe recurenții

inculpați la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 martie 2005.