ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1749/2005

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 95 din 16 martie 2005, Tribunalul Vaslui a condamnat inculpații: - C.G. la trei pedepse de câte 3 ani închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., la trei pedepse de câte 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzute de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. și la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7a ni închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 249 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului menționat prin sentința penală nr. 131 din 12 aprilie 2002 a Judecătoriei Murgeni, pe care l-a contopit cu pedeapsa rezultantă, urmând ca în final, inculpatul C.G. să execute pedeapsa de 7 ani închisoare. - M.D. la trei pedepse de câte trei ani închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 C. pen., la trei pedepse de câte 4 ani închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen.

și la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 398 din 21 decembrie 2001 a Judecătoriei Murgeni și a dispus executarea în întregime a acesteia, alături de pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca în final, inculpatul M.D. să execute în total, 10 ani închisoare. A constatat că partea vătămată G.I.

nu se constituie parte civilă în cauză. A constatat că prejudiciul produs prin infracțiune părții vătămate B.V., în valoare de 2.500.000 lei, a fost recuperat prin restituire. S-a reținut că, în seara zilei de 1 septembrie 2003, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpații s-au hotărât să sustragă păsări. În realizarea rezoluției infracționale, aceștia au luat câte un sac de la locuințele proprii, au mers într-un cartier al localității Murgeni, situat lângă calea ferată unde au intrat succesiv, în curțile locuințelor părților vătămate A.M., G.I. și M.S., de unde au sustras găini, pui, o pereche de hățuri și o furcă. În noaptea zilei de 7 septembrie 2003, cei doi inculpați, intenționând din nou să sustragă păsări din curțile unor locatari, în același cartier, au intrat în curtea părții vătămate U.O., de unde au sustras șapte păsări, pe care le-au pus în sac.

Surprinși de partea vătămată și pentru a-și asigura scăparea, inculpatul M.D. s-a smuls din mâinile acesteia și a lovit-o cu bățul în cap, iar inculpatul C.G. a lovit-o cu capul în burtă, urmare loviturii U.C. căzând la pământ. Împotriva hotărârii primei instanțe, inculpații au declarat apel, susținând că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina acestora. În subsidiar, inculpații au solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 437 din 14 decembrie 2004, a admis apelurile declarate de inculpați și a desființat în parte sentința atacată, în latură penală, sub aspectul încadrării juridice și a pedepselor aplicate.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor, pentru ambii inculpați, din câte trei infracțiuni de violare de domiciliu și trei infracțiuni de furt, în câte o infracțiune în formă continuată de violare de domiciliu și, respectiv, de furt calificat. În rejudecare, a condamnat inculpații menționați la câtre 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. și câte 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. A contopit pedepsele aplicate, după cum urmează: - cu referire la inculpatul C.D.

cu pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prin sentința atacată și cu restul de 249 zile rămas neexecutat, urmând ca în final, acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare; - cu referire la inculpatul M.D., cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prin sentința atacată cu apel, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. A menținut aplicarea art. 83 C. pen., urmând ca inculpatul menționat să execute în total, 10 ani închisoare. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Pentru a hotărî astfel, instanța de control a apreciat că situația de fapt este corect reținută, corespunzător materialului probator administrat, vinovăția acestora este pe deplin stabilită, iar pedepsele au fost corect individualizate.

În raport însă de unicitatea rezoluției infracționale, în mod greșit prima instanță a reținut că inculpații, în data de 1 septembrie 2003, au săvârșit infracțiunile de violare de domiciliu și furt calificat, în concurs real. Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpații au declarat recurs, susținând că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și că pedepsele aplicate sunt prea mari. În concluzie, recurenții au solicitat achitarea pentru infracțiunea de tâlhărie, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și reindividualizarea pedepselor aplicate pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunilor de violare de domiciliu și de furt calificat, în sensul reducerii cuantumului acestora.

Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Soluția adoptată în cauză este susținută de materialul probator administrat, cu referire la declarațiile inculpaților, care se coroborează cu declarațiile părților vătămate, procesele-verbale încheiate cu ocazia cercetării la fața locului, dovezile de restituire a bunurilor și declarațiile martorilor. Drept urmare, cum situația de fapt este corect reținută, iar probele administrate dovedesc cert vinovăția inculpaților, cu referire la toate infracțiunile reținute în sarcina lor, hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, nefiind supuse, sub aceste aspecte, cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18, respectiv art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., invocat de inculpați în recurs. Pe de altă parte, în raport de modalitatea concretă de concepere și realizare a infracțiunilor, scopul vizat și perseverența infracțională a inculpaților menționați, se constată că pedepsele aplicate sunt just proporționalizate, corespunzător pericolului concret al faptelor comise. Se constată că instanțele au avut în vedere, cumulat, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și au aplicat pedepse în măsură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 din același cod, așa încât, hotărârile atacate nu sunt supuse nici cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În fine, examinând cauza și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., nici alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 alin. (3) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile declarate de inculpații menționați, ca nefondate. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) și (4) din același cod, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.G. și M.D. împotriva deciziei penale nr. 437 din 14 decembrie 2004 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 9 septembrie 2003 la 11 martie 2005, pentru ambii inculpați. Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2005.