ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 758/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 988 din 25 ianuarie 1998, Judecătoria Sectorului 6 București a admis acțiunea reclamantei SC I.N.L. SA București și a dispus evacuarea pârâtei SC U. SA București din spațiul situat în București, precum și obligarea la plata sumei de 32.159.910 lei, daune, cu cheltuieli de judecată. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 10 din 12 ianuarie 2000 a Tribunalului București, care a desființat hotărârea atacată și a reținut cauza spre rejudecare. Tribunalul București, prin sentința nr. 5265 din 21 septembrie 2000, a admis acțiunea reclamantei și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul în discuție, pentru lipsă de titlu.

Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta la plata sumei de 32.159.910 lei, daune interese, și 3.057.959 lei cheltuieli de judecată. În motivarea acestei sentințe, s-a reținut că reclamanta și-a dovedit pretențiile formulate, în sensul că titlul său de proprietate este valabil și că, în atare situație, pârâta, folosind gratuit spațiile aparținând reclamantei, i-a cauzat acesteia din urmă un prejudiciu egal cu chiria legală neachitată. Apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinței menționate, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 402 din 21 mart2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere primul motiv de recurs, se constată a fi neîntemeiată critica adusă hotărârilor pronunțate de instanțe.

În acest sens, se reține că instanța de apel, corect, a constatat că reclamanta și-a dovedit titlul de proprietate asupra terenurilor și fondurilor fixe folosite de pârâtă (garaj, clădire expediție, atelier confecționat ambalaje) cu certificatul de atestare seria MO3 nr. 1617 din 10 februarie 1995 și a Ordinului nr. 00045/1995 eliberat de Ministerul Industriilor. De altfel, cum titlul nu a fost anulat, după cum a reținut și instanța de apel, iar pârâta nu a făcut dovada existenței unui litigiu, care se poartă asupra valabilității certificatului în discuție, nu se poate ajunge la concluzia unei interpretări eronate a acestui act.

În ce privește susținerea recurentei-pârâte, că ordinul nr. 00045 din 12 ianuarie 1988 îi este favorabil, nu poate fi primită ca atare, deoarece nu a fost pus în executare, iar construcțiile în discuție, figurând în evidențele intimatei-reclamante, la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, aceasta a devenit proprietara bunurilor aflate în patrimoniul său, în baza prevederilor art. 20 alin. (2) din lege, cum întemeiat a stabilit instanța de apel. În această situație, se constată a fi nefondată și critica referitoare la incertitudinea cuantumului daunelor, deoarece, din examinarea probelor dosarului, rezultă că aceasta nu a contestat faptul că a folosit spațiile respective, iar despăgubirile, solicitate pentru lipsă de folosință, au fost dovedite ca atare.

Față de cele menționate mai sus, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC U. SA BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr. 402 din 21 martie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 februarie 2003.