ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 758/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 988 din 25

ianuarie 1998, Judecătoria Sectorului 6 București a admis acțiunea reclamantei

SC I.N.L. SA București și a dispus evacuarea pârâtei SC U. SA București din

spațiul situat în București, precum și obligarea la plata sumei de 32.159.910

lei, daune, cu cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de pârâtă împotriva

acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 10 din 12 ianuarie 2000 a

Tribunalului București, care a desființat hotărârea atacată și a reținut cauza

spre rejudecare.

Tribunalul București, prin sentința nr.

5265 din 21 septembrie 2000, a admis acțiunea reclamantei și a dispus evacuarea

pârâtei din spațiul în discuție, pentru lipsă de titlu. Prin aceeași sentință a

fost obligată pârâta la plata sumei de 32.159.910 lei, daune interese, și

3.057.959 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei sentințe, s-a

reținut că reclamanta și-a dovedit pretențiile formulate, în sensul că titlul

său de proprietate este valabil și că, în atare situație, pârâta, folosind

gratuit spațiile aparținând reclamantei, i-a cauzat acesteia din urmă un

prejudiciu egal cu chiria legală neachitată.

Apelul declarat de pârâtă, împotriva

sentinței menționate, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 402 din 21

mart2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Analizând actele și lucrările

dosarului, având în vedere primul motiv de recurs, se constată a fi

neîntemeiată critica adusă hotărârilor pronunțate de instanțe.

În acest sens, se reține că instanța

de apel, corect, a constatat că reclamanta și-a dovedit titlul de proprietate

asupra terenurilor și fondurilor fixe folosite de pârâtă (garaj, clădire

expediție, atelier confecționat ambalaje) cu certificatul de atestare seria MO3

nr. 1617 din 10 februarie 1995 și a Ordinului nr. 00045/1995 eliberat de

Ministerul Industriilor.

De altfel, cum titlul nu a fost

anulat, după cum a reținut și instanța de apel, iar pârâta nu a făcut dovada

existenței unui litigiu, care se poartă asupra valabilității certificatului în

discuție, nu se poate ajunge la concluzia unei interpretări eronate a acestui

act.

În ce privește susținerea

recurentei-pârâte, că ordinul nr. 00045 din 12 ianuarie 1988 îi este favorabil,

nu poate fi primită ca atare, deoarece nu a fost pus în executare, iar

construcțiile în discuție, figurând în evidențele intimatei-reclamante, la data

intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, aceasta a devenit proprietara

bunurilor aflate în patrimoniul său, în baza prevederilor art. 20 alin. (2) din

lege, cum întemeiat a stabilit instanța de apel.

În această situație, se constată a

fi nefondată și critica referitoare la incertitudinea cuantumului daunelor,

deoarece, din examinarea probelor dosarului, rezultă că aceasta nu a contestat

faptul că a folosit spațiile respective, iar despăgubirile, solicitate pentru

lipsă de folosință, au fost dovedite ca atare.

Față de cele menționate mai sus,

recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta, SC U. SA BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr. 402 din 21

martie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 11 februarie 2003.