ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1750/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2832/2003

la Tribunalul Giurgiu, condamnatul S.I. a formulat contestație la executare

prin care a solicitat înlăturarea aplicării art. 81 C. pen., privind revocarea

suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 683/1999 a Judecătoriei Buftea, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966,

republicat, întrucât a fost grațiată, conform Legii nr. 137 din 25 iulie 1997

și, pe cale de consecință, să fie anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii

nr. 119 din 13 noiembrie 2001 emis de Tribunalul București, secția I penală și emiterea

unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 5 ani închisoare, din care să

se deducă reținerea și arestarea preventivă cu începere de la 15 mai 2000, la

zi.

Tribunalul Giurgiu prin sentința

penală nr. 252 din 28 iulie 2003, în baza art. 461 C. proc. pen., a admis

contestația la executare formulată de condamnatul S.I., în sensul că a

înlăturat aplicarea art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate

a pedepsei de un an închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 683/1999

a Judecătoriei Buftea, constatând că această pedeapsă este grațiată, conform art.

1 din Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002, și i-a atras atenția asupra

dispozițiilor art. 7 din aceeași lege, urmând ca acesta să execute pedeapsa de

5 ani închisoare.

Prin aceeași sentință s-a dispus

anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 119 din 13 noiembrie

2001, emis de Tribunalul București, secția a II a penală și emiterea unui nou

mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani închisoare din care s-a

dedus reținerea și arestarea preventivă cu începere de la 15 mai 2000, până la

28 iulie 2003.

În motivarea acestei hotărâri prima

instanță a arătat că:

“Prin sentința penală nr. 683 din 1

aprilie 1999 a Judecătoriei Buftea, condamnatul S.I. a fost condamnat la 2 ani

închisoare cu suspendarea condiționată a pedepsei în baza art. 36 alin. (1) din

Decretul nr. 328/1966 republicat.” și că în cadrul apelului declarat de el,

prin sentința penală nr. 939/A/1999 a Tribunalului București, secția a II a

penală, rămasă definitivă prin sentința penală nr. 4488 din 23 octombrie 2001 a

Curții Supreme de Justiție a fost desființată în parte hotărârea Judecătoriei

Buftea, menționată în sensul că s-a redus pedeapsa de la 2 ani închisoare la un

an închisoare.

Prin sentința penală nr. 103 din 14

februarie 2001 a aceluiași tribunal și a aceleiași secții penale, inculpatul S.I.

a fost condamnat la 5 ani închisoare, în baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., pentru infracțiunea de viol comisă la data

de 14 mai 2000 asupra părții vătămate C.I. și la 5 ani închisoare, în baza art.

211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar în

baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus să execute 5 ani

închisoare și totodată, i-a fost revocată suspendarea condiționată a executării

pedepsei de un an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 683/1999 a

Judecătoriei Buftea, urmând să execute, în final, 6 ani închisoare în regim de

detenție și 3 ani pedeapsă complementară, deducându-i-se din pedeapsa

principală prevenția de la 15 mai 2000 până la zi.

S-a concluzionat că “Este de

observat că pedeapsa de un an închisoare aplicată condamnatului S.I., pentru

infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a avea

permis de conducere este grațiată, conform art. 1 din Decretul nr. 543/2002,

întrucât la data săvârșirii faptei nu era recidivist” motiv pentru care

contestația fiind întemeiată urmează a fi admisă și a se dispune în consecință.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pe care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la greșita admitere a

contestației la executare având în vedere faptul că în cauză nu sunt aplicabile

prevederile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 543/2002, inculpatul fiind exclus de

la grațiere, motiv pentru care contestația trebuia respinsă ca nefondată.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 717/ A din 4 decembrie 2003, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a desființat hotărârea

atacată și rejudecând cauza a respins contestația la executare formulată de

condamnat.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că

inculpatul recidivist în raport de săvârșirea noii infracțiuni beneficiază de

actul de clemență în ceea ce privește pedeapsa aplicată, pentru fapta a cărei

condamnare constituie primul termen al recidivei.

S-a mai arătat că “Folosind în art. 4

atât noțiunea de recidivist cât și pe cea de recidivist prin condamnări

anterioare legiuitorul a vrut să limiteze aplicarea legii de grațiere la

infractori “nerecidiviști” ”.

S-a precizat că recidiva, formă a

pluralității de infracțiuni a cărei existență este condiționată de existența

unei condamnări anterioare prin hotărâre definitivă, în raport de care la

săvârșirea unei noi fapte, acesta dobândește calitatea de recidivist precum și

de săvârșirea unei noi infracțiuni, iar condamnarea definitivă și infracțiunea

săvârșită din nou apar ca elemente constitutive ale stării de recidivă.

În continuarea motivării, instanța

de apel a mai arătat că “Grațierea prevăzută prin Legea nr. 543/2002 este o

grațiere condiționată, atât prin restricții impuse celui condamnat, care a

beneficiat de grațierea pedepsei, cât și prin excluderea de la beneficiul

grațierii a persoanelor care au săvârșit infracțiuni în stare de recidivă

(recidiviști) sau celor a căror condamnări pot constitui primul termen al

recidivei (recidiviști prin condamnări anterioare) și că “Fiind folosite atât

noțiunile de recidivist cât și de recidiviști prin condamnări anterioare nu ne

găsim în fața, unei repetiții supărătoare, ci a două noțiuni cu o sferă

diferită,” fiind excluse dintre persoanele care beneficiază de legea de

grațiere “cei care au primit o pedeapsă pentru infracțiuni care au fost

săvârșite în stare de recidivă (formând deci al doilea termen al recidivei) cât

și cei care au primit o condamnare pentru o faptă, și evoluția lor ulterioară a

transformat această condamnare în primul termen al recidivei” fără a fi vorba

însă “despre o extindere retroactivă a efectelor recidivei asupra pedepselor

care compun primul termen al recidivei, însă condamnările anterioare (supuse

actului de grațiere) sunt analizate din perspectiva momentului aplicării legii

de grațiere, când petentul a devenit recidivist” deoarece “Actul de clemență nu

atribuie condamnatului o calitate pe care nu o are aceea de recidivist, ci

pornește de la această calitate, stabilită printr-o hotărâre judecătorească,

exceptând pe condamnat de la aplicarea actului respectiv de grațiere” și că

odată dobândită calitatea de recidivist “toate condamnările ce formează termen

al recidivei apar ca provenind de la o persoană recidivistă” așa încât

exceptarea de la actul de clemență se face pe acest considerent și nu pe

considerentul că faptele au fost comise în stare de recidivă.

S-a concluzionat că din moment ce

condamnatul la data adoptării actului de clemență avea statutul de recidivist

prin condamnări anterioare, nu putea beneficia de prevederile acestuia,

exceptarea sa de la acest beneficiu rezultând expres din Lege, motiv pentru

care contestația formulată trebuia respinsă ca nefondată.

Împotriva deciziei pronunțată de

Curtea de apel a declarat recurs condamnatul S.I., susținând că nu are

calitatea de recidivist și prin urmare în mod greșit a fost înlăturat de la

beneficiul actului de grațiere, solicitând menținerea hotărârii primei

instanțe.

Recursul declarat de condamnatul S.I.

este nefondat.

Având calitatea de recidivist prin

condamnări anterioare, pentru considerentele pe larg expuse în prezenta decizie

ca răspuns la critica formulată de parchet la instanța de apel, a căror reluare

nu se impune, calitatea exceptată de la beneficiul actului de grațiere, corect

instanța de apel a admis apelul declarat de parchet și a respins contestația

formulată de condamnat. Prin urmare, recursul declarat de condamnat nu poate fi

primit motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., urmează a fi respins ca nefondat și a se dispune potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul contestator S.I. împotriva deciziei penale nr. 717/ A

din 4 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 martie 2004.