ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 142/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 142/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

București, Secția a II-a penală, prin sentința nr.355 din 16 aprilie 2002 a

condamnat - prin schimbarea unor încadrări juridice – pe inculpații

- L.N. -în

baza art.290 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare,

constatând că această pedeapsă este grațiată, condiționat în baza art.1 lit.a

din Legea nr.137/1977;

-în

baza art.215 alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13 C.pen. la pedeapsa de

5 ani închisoare;

- în

baza art.40 din Legea nr.82/1991 cu referire la art.289 C.pen. și cu aplicarea

art.41 alin.2 din același cod la pedeapsa de 3 ani închisoare și

-în

baza art.195 pct.2 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la

pedeapsa de 1 an închisoare.

În

temeiul art.33 lit.a și 34 lit.b C.pen. s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Din

această pedeapsă a fost dedusă perioada arestării preventive de la 5 septembrie

1997 la 2 mai 2001.

- F.I.

- în baza art.290 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la pedeapsa de 2 ani

închisoare, constatând că această pedeapsă este grațiată integral și

condiționat în temeiul art.1 lit.a din Legea nr.137/1997;

-în

baza art.26 raportat la art.215 alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13 C.pen.

la pedeapsa de 5 ani închisoare.

A dispus în temeiul art.350 C.proc.pen. arestarea

inculpatei.

- Ș.B.   -în

baza art.26 raportat la art.215 cu aplicarea art.13 și art.74 și 76 C.pen. la

pedeapsa de 2 ani închisoare;

- în

baza art.40 din Legea nr.82/1991 cu aplicarea art.74 și art.76 C.pen. la

pedeapsa de 5 luni închisoare.

În temeiul

art.33 lit.a și 34 lit.b C.pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2

ani închisoare, iar conform art.81 și art.82 din același cod a suspendat

condiționat executarea acestei pedepse pe timp de 4 ani.

- A.N.

- în baza

art.248 cu aplicarea art.13 C.pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare, dispunând

în temeiul art.81 și art.82 din același cod suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe timp de 4 ani.

- T.Ș.

- în baza art.248 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13 C.pen. la pedeapsa de 2

ani închisoare;

- în

baza art.25 raportat la art.289 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la pedeapsa

de 2 ani închisoare.

În

temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b C.pen. a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa de 2 ani închisoare, iar conform art.81 și art.82 din același cod a

suspendat condiționat executarea acestei pedepse pe un termen de încercare de 4

ani.

În

temeiul art.65 și art.64 lit.c C.pen. a interzis inculpatului dreptul de a

ocupa funcția de expert evaluator pe o durată de 4 ani.

În

temeiul art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.d C.proc.pen., inculpatul T.Ș. a fost

achitat pentru infracțiunea prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.3 cu

aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

Inculpații

L.N., F.I., A.N. și T.Ș. au fost obligați în solidar – L.N. în solidar și cu

partea responsabilă civilmente S.C. AS 95 I. SRL, la plata sumei de

2.739.188.568 lei – din care în solidar și cu inculpatul Ș.B. și partea

responsabilă civilmente S.C. S. 24 Com SRL pentru suma de 1.105.000.000 lei

către partea civilă Banca Albina, prin S.C.Reconversie și Valorificare Active

SA.

S-a

dispus anularea unor înscrisuri falsificate.

A fost

reținută următoarea situație de fapt:

La data

de 2 iulie 1996, inculpatul L.N. a preluat prin cesiune S.C. AS 95 I. SRL de la

numitul Ș.G. – conform contractului autentificat sub nr.922 – societatea având

un credit neachitat în valoare de 150.000.000 lei la Banc Post – Sucursala

Argeș despre care inculpatul cunoștea.

Deoarece

inculpata F.I. avea de achitat două credite contractate anterior la Banca de Credit

Industrial și Comercial și la Banca Română de Dezvoltare, în valoare totală de

430.000.000 lei și nu avea posibilități de rambursare, l-a convins pe

inculpatul L.N. – fratele său – să contracteze în numele S.C. AS 95 I. SRL un

credit în valoare de 800.000.000 lei de la Banca Albina  promițându-i că îl va

sprijini în desfășurarea unor activități comerciale.

Întrucât

inculpatul L.N. nu avea posibilitatea asigurării garanțiilor pentru acest

credit, inculpata F.I. l-a asigurat că se va ocupa personal de asigurarea

acestora și de întocmirea dosarului de credit.

Pentru

a induce în eroare banca cu privire la scopul solicitării creditului, respectiv

achiziționarea de porumb în vederea provocării și obținerii de alcool,

inculpata  F.I. în înțelegere cu inculpatul L.N. au întocmit mai multe

contracte comerciale și documente de evidență contabilă, pe care le-au

prezentat ca reale, în baza cărora banca a acordat creditul de 800.000.000 lei S.C.

AS 95 I. SRL.

Astfel,

la data de 6 februarie 1997, inculpata F.I. a întocmit în fals contractul de

vânzare cumpărare prin care S.C.”H.A.I.” SRL, reprezentată de I.H.A., vinde S.C.

AS 95 I. SRL, reprezentată de inculpatul L.N., cantitatea de 6.000 tone porumb

– în valoare totală de 5.250.000.000 lei – la rubrica vânzător semnând

inculpata F.I. în numele reprezentantului bulgar, iar la rubrica cumpărător

semnând inculpatul L.N.

La data

de 14 mai 1997, inculpata F.I. a întocmit în fals contractul de

vânzare-cumpărare, prin care SC S. 24 SRL – reprezentată de T.C. – vinde S.C. AS

95 I. SRL – repărezentată de inculpatul L.N. – cantitatea de 500 tone porumb

boabe, în valoare de 437.500.000 lei, la rubrica cumpărător semnând inculpatul L.N..

S-a

stabilit prin probele administrate – că soții Ș.B. și C.B., asociați ai SC S.

24 Com SRL nu au cunoscut de existența acestui contract, iar T.C. nu a fost

niciodată asociat sau angajat al societății.

La data

de 4 februarie 1997, inculpata F.I. a întocmit în fals contractul de

vânzare-cumpărare, prin care SC LIV P. SRL – reprezentată de S.L. – vinde S.C. AS

95 I. SRL – reprezentată de inculpatul L.N. – cantitatea de 6.000 tone porumb

boabe, în valoare de 5.250.000.000 lei.

În

realitate, S.L., administrator la SC LIV P. SRL, decedase la 2 martie 1996,

deci anterior încheierii contractului.

Cele 3 contracte

au stat la baza studiului de marketing întocmit de S.C. AS 95 I. SRL, prin

inculpatul L.N., în vederea obținerii creditului.

Din

același studiu, rezultă că procesarea porumbului boabe obținut de la cei trei

furnizori se va efectua de Fabrica de Spirt SAB, în acest sens fiind depuse:

contractul de colaborare și un contract de principiu cu privire la asigurarea

transportului, ambele fiind false.

La

același studiu de marketing au fost atașate și trei contracte întocmite în fals

de inculpata F.I. și semnate de inculpatul L.N. pentru S.C. AS 95 I. SRL,

privind livrarea alcoolului dublu rafinat către SC A. SRL; SC B. SRL și SC B.  2000

SRL.

Toate

aceste documente au fost prezentate Băncii Albina.

În

vederea garantării restituirii creditului au fost depuse: - contractul de

garanție imobiliară nr.729 din 26 mai 1997 prin care inculpata F.I. și tatăl

său L.A. garantau restituirea creditului cu un imobil și un teren situate în

comuna Grădinari, județul Giurgiu, care au fost evaluate de inculpatul T.Ș. la

suma de 350.000.000 lei (acest imobil era însă ipotecat și în favoarea SC I.H.A.

SRL pentru un credit de 280.000.000 lei, poteca nefiind ridicată);

-contractul

de garanție imobiliară nr.711 din 23 mai 1997, prin care numiții B.G. și B.M.

garantau restituirea creditului cu imobil și teren situate în comuna Titu. Cu

privire la stabilirea valorii imobilului s-a constatat că nu au fost respectate

normele metodologice, respectiv nu s-a mers pe teren pentru valorificare,

evaluarea fiind făcută numai în baza documentelor și prin expertiza întocmită,

imobilul a fost supraevaluat la suma de 145.442.446 lei, valoarea reală fiind

de 86.056.970 lei (raportul de evaluare a fost întocmit de A.N. care nu era

expert evaluator, la cererea inculpatului T.Ș. care însă a semnat raportul);

- contractul

de garanție imobiliară nr.730 din 26 mai 1997, prin care B.I. și B.N. garantau

restituirea creditului cu un imobil și teren situate în comuna Nuci, județul

Ilfov, imobil grevat de sarcini în favoarea fostului proprietar P.I. La încheierea

contractului de garanție s-a prezentat un contract de vânzare-cumpărare fals,

prin care se atesta că soții B. sunt proprietari și în care nu era menționat

dreptul de uzufruct viager, precum și un certificat de sarcini fals.

În baza

acestui contract a fost întocmit raportul de evaluare a imobilului de către A.N.

și semnat de T.Ș. care a stabilit o valoare de 175.151.548 lei în realitate

valoarea fiind de 59.595.885 lei;

- contractul

de garanție imobiliară nr.780 din 26 mai 1997, prin care T.C.D., reprezentat de

R.T., garanta restituirea creditului de 800.000.000 lei cu un teren în

suprafață de 24.638 m.p. din comuna Gruiu, Sat Siliștea Snagovului. Dovada

proprietății s-a făcut cu contractul de vânzare-cumpărare nr.3916 din 18

noiembrie 1994 încheiat  între T.I. și T.C. și titlul de proprietate nr.15.489

din 16 ianuarie 1995 pe numele T.P.I.

Din

cercetări, a rezultat că atât procura de reprezentare cât și contractul de

vânzare și titlu de proprietate sunt false, deoarece contractul de

vânzare-cumpărare a fost emis în realitate la data de 5 iulie 1994 și privește

un antecontract încheiat între G.G. și SC S.A., titlul de proprietate pe numele

T.P.I. fiind executat prin xero-copiere de pe un titlu de proprietate autentic,

unde proprietar este S.P.P.

False

s-au stabilit a fi și adeverințele nr.178 din 14 februarie 1997 și nr.197 din 5

martie 1997, prin care se atesta că T.C. este proprietarul terenului, din

adresa primăriei rezultând că T.C. și T.I. nu figurează ca proprietari ai

terenului în cauză.

Evaluarea

acestui teren s-a făcut cu încălcarea normelor metodologice de către inculpatul

T.Ș..

În

vederea obținerii creditului, inculpatul L.N. a prezentat băncii balanțe

privind exercițiul financiar în perioada 1 ianuarie 1996 – 31 decembrie 1996,

bugetul de venituri și cheltuieli și bilanțul contabil la 31 decembrie 1996 al S.C.

AS 95 I. SRL, din cercetări rezultând că acestea sunt false, deoarece

societatea nu a depus bilanțuri contabile pe anii 1995 – 1996 și nici  rapoarte

semestriale la 31 iunie 1997.

Documentele

false au fost întocmite de C.G. la cererea inculptei F.I. fiind semnate de

inculpatul L.N.

În

vederea obținerii creditului, documentele menționate au fost prezentate băncii

de inculpații F.I. și L.N. inculpatului T.Ș., care a dat dispoziție numitei P.M.

pentru întocmirea referatului în vederea acordării creditului solicitat,

referat întocmit și semnat, iar apoi aprobat de Comitetul de credit și risc al

băncii.

Punctul

8 din acest referat, privitor la acoperirea creditului a fost completat de

inculpatul T.Ș., fiind menționate cele 4 imobile ce constituiau garanție și

valorile acestora, corespunzătoare rapoartelor de evaluare.

Referatul

de propunere de evaluare a creditului și dosarul de credit au fost înaintate

Centralei Băncii Albina în vederea aprobării creditului având unele observații

cu privire la inexistența unor certificate de sarcini, iar contractul cu SC SAB

să fie reziliat și să se încheie un alt contract cu o altă societate.

Inculpatul T.Ș. a luat măsurile necesare în vederea soluționării problemelor în

cauză, însă inculpații L.N. și F.I. au prezentat documente false, respectiv,

contractul cu SC SAB, a fost întocmit un alt contract fictiv încheiat cu SC „H.F.”.

La data

de 23 mai 1997, inculpatul T.Ș. a întocmit contractul de credit nr.72, prin

care Banca Albina acorda S.C. AS 95 I. SRL un credit de 800.000.000 lei pentru

achiziționarea de  porumb boabe, ce urma a fi procesat în alcool și

comercializat, contract ce a fost semnat de numitul T.M.

Potrivit

art.2 lit.a și b din contract, creditul urma să fie eșalonat pe baza

documentelor privind livrarea porumbului, conform contractelor încheiate și pe

măsura prezentării documentelor de plată.

Încălcând

aceste prevederi și norme ale băncii, inculpatul A.N. – șef serviciu credite, a

avizat virarea creditului în valoare de 745.000.000 lei în contul a două

societăți comerciale indicate de inculpatul L.N. și anume: 430.000.000 lei în

contul SC S. 24 SRL și 315.000.000 lei în contul SC H.A.SRL, conform ordinelor

de plată avizate de inculpatul A.N.

Avizarea

celor două plăți s-a făcut fără ca inculpatul L.N. să prezinte documente

justificative, deși inculpatul A.N. a susținut în mod constant că, la momentul

avizării, inculpatul L. i-a prezentat două facturi, apărare neconfirmată

deoarece facturile nu au existat, iar inculpatul a precizat că nu i-a prezentat

nici o factură întrucât cele două societăți nu aveau porumb boabe în stoc.

Scopul

pentru care a fost solicitat creditul nu  a  fost pentru derularea

contractelor, ci pentru acoperirea unor datorii ale inculpaților L.N. și F.I.

Cu

ocazia percheziției, la domiciliul inculpatei F.I., s-a găsit o chitanță

olografă, din care rezultă că cei doi inculpați au convenit cu privire la

folosirea sumei de 200.000.000 lei și anume achitarea unor datorii la Bankoop,

SAFI și Bancpost Pitești.

Din

suma de 430.000.000 lei virată în contul SC S.i 24 SRL cu acordul inculpatului Ș.B.

și la cererea inculpatei F.I., 200.000.000 lei au fost virate ulterior în

contul personal al martorei V.R., iar 230.000.000 lei în contul lui N.N.

În cele

două ordine de plată se menționează că virarea sumelor s-a făcut urmare a

achiziționării de marfă de la N.N. și V.R., situație nereală, deoarece sumele

primite trebuiau păstrate și predate la cererea inculpatului L.N.

Din

suma de 350.000.000 lei ce a fost virată în contul SC H.A. SRL, suma de

100.000.000 lei a fost virată de inculpata F.I., conform ordinului de plată

nr.28/1997, în contul personal al martorului L.A., care la rândul său i-a dat-o

inculpatului L.N.

Din

același cont, la data de 30 mai 1997, inculpata F.I. a virat în contul personal

al numitei N.G. suma de 210.000.000 lei care, în final i-a fost înmânată

inculpatului L.N.

Banii

primiți de numitul Năstase Nicolae au fost folosiți la achitarea unor datorii,

pe care inculpatul L.N. le avea față de mai multe persoane.

Curtea

de Apel București – secția I penală, prin decizia nr.618 din 8 octombrie 2002,

a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

sus-menționatei sentințe pe care a desființat-o parțial, numai cu privire la:

greșita achitare a inculpatului T.Ș. pentru infracțiunea prevăzută de art.26

raportat la art.215 alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.; greșita schimbare

a încadrării juridice a faptelor comise de inculpați; neaplicarea art.37 lit.a C.pen.

pentru inculpatul L.N. și greșita individualizare a pedepselor.

În

temeiul art.334 C.proc.pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor

comise de inculpați, după cum uremază:

1.-

Pentru inculpatul L.N.:

-din

art.215 alin.3 și 5 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în art.215 alin.1,2 și 3

cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a din același cod, texte în baza

cărora l-a condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare;

-din

art.288 alin.1 și art.291 – ambele cu aplicarea art.41 alin.2  C.pen. în

art.290 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a din același cod, texte în

baza cărora i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani

închisoare;

-din

art.40 din Legea nr.82/1991 cu referire la art.289 și cu aplicarea art.41

alin.2  C.pen. în art.40 din Legea nr.82/1991 cu referire la art.289 și cu

aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a din același cod, texte în baza cărora

i-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare;

-din

art.195 pct.2 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13 C.pen.

în art.195 pct.2 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2, art.37 lit.a

și art.13 din același cod, texte în baza cărora l-a codnamnat pe inculpat la 1

an închisoare.

În baza

art.86

4

C.pen. a revocat suspendarea executării sub supraveghere  a

pedepsei de 1 an închisoare, aplicată acestui inculpat prin sentința penală

nr.109/1995 a Judecătoriei sector 1 București și a adăugat această pedeapsă la

fiecare din pedepsele aplicate inculpatului în cauză, dispunând apoi conform

art.33 lit.a și 34 lit.b C.pen. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani

închisoare din care a dedus arestarea preventivă de la 5 septembrie 1997 la 3

mai 2001.

S-a

constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

2.-

Pentru inculpata F.I.:

-din

art.26 raportat la art.215 alin.3 și 5 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în

art.26 raportat la art.215 alin.1,2 și 3 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13

din același cod, texte în baza cărora a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 6

ani închisoare;

-din

art.288 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în art.290 cu aplicarea art.41

alin.2 din același cod, texte în baza cărora a condamnat pe inculpată la

pedeapsa de 2 ani închisoare, constatându-se că această pedeapsă este grațiată

integral și condiționat în temeiul art.1 din Legea nr.137/1997.

3.-Pentru

inculpatul Ș.B.:

-din

art.26 raportat la art.215 alin.3 și 5 C.pen. în art.26 raportat la art.215

alin.1,2 și 3 cu aplicarea art.41 alin.2 din același cod, texte în baza cărora

l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, făcând și aplicarea

art.71 și art.64 C.pen.;

-în baza art.40 din Legea nr.82/1991 cu referire la

art.289 C.pen., inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare,

pedeapsă grațiată integral și condiționat în temeiul art.1 din Legea

nr.137/1997.

4.-

Pentru inculpatul A.N.:

-din

art.246 cu aplicarea art.248 și art.258 C.pen., în art.246 cu aplicarea art.258

și art.13 din același cod, texte în baza cărora condamnă pe inculpat la

pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art.71 și art.64 C.pen.

5.-

Pentru inculpatul T.Ș.:

-din

art.246 cu aplicarea art.248 alin.1 și art.258 cu aplicarea

art.41 alin.2 C.pen.

în art.246 cu aplicarea art.258, art.41 alin.2 și art.13 din același cod, texte

în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare;

-din

art.26 raportat la art.215 alin.3 și 5 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în

art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13

din același cod, texte în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de

6 ani închisoare, dispunând ca acesta să execute – conform art.33 lit.a și 34

lit.b C.pen., pedeapsa de 6 ani închisoare, cu aplicarea art.71 și art.64 din

același cod.

În baza

art.1 din Legea nr.137/1997 s-a constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare

aplicată acestui inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art.25 raportat la

art.289 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. este greșită integral, condiționat.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței, s-a luat act de retragerea

apelului declarat de inculpatul L.N. și a fost respins apelul inculpatului T.Ș.

S-a

motivat că, din declarațiile inculpatului L.N. reiese că între inculpata F.I.

și inculpatul T.Ș. a existat o înțelegere pentru obținerea creditului de

800.000.000 lei prin supraevaluarea imobilului ce constituia garanția. Aceste

declarații, arată instanța de apel, se coroborează cu celelalte probe din care

rezultă situația de fapt, respectiv, modul de aprobare și obținere a acestui

credit. Se conchide că ajutorul în obținerea creditului pe care l-a dat

inculpatul T.Ș.  rezultă din faptul că a primit documentația, a luat legătura

cu cei doi inculpați pentru rezolvarea problemelor legate de observațiile

făcute de oficiul juridic și le-a facilitat celor doi inculpați acordarea

creditului cu imobile supraevaluate, ajutor fără de care inculpații nu ar fi

obținut creditul respectiv.

Cu

privire la greșita încadrare juridică a faptelor s-a arătat că prin O.U.G.

nr.207/2000, au fost modificate dispozițiile art.146 C.pen., prin consecințe

deosebit de grave înțelegându-se o pagubă mai mare de 2 miliarde lei astfel că

se impune înlăturarea alin.5 de la art.215 și art.248

1

C.pen. pentru

inculpații L.N., F.I., Ș.B., T.Ș. și A.N.

Pentru

inculpatul L.N. s-a reținut starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.a C.pen.,

primul termen al recidivei fiind constituit din condamnarea de 1 an închisoare

cu suspendarea executării sub supraveghere, aplicată prin sentința penală

nr.109/1995 a Judecătoriei sectorului 1 București, față de care sunt aplicabile

dispozițiile art.86

4

C.pen., privind revocarea suspendării executării

acestei pedepse.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpații A.N., Ș.B. și T.Ș.

Prin

recursul declarat, parchetul a criticat hotărârea instanței de apel numai cu

privire la pedepsele aplicate inculpaților, considerându-le prea mici în raport

cu gravitatea faptelor săvârșite de fiecare inculpat în parte.

Inculpatul

Ș.B. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.385

9

pct.9 , pct.17

și pct.14 C.proc.pen., susținând că hotărârea pronunțată în apel este

nemotivată în ceea ce-l privește, încadrarea juridică dată faptei prin

aplicarea dispozițiilor art.41 alin.2 C.pen. este greșită, iar pedeapsa

exagerat de aspră.

Inculpatul T.Ș. a

invocat ca motive de casare dispozițiile art.385

9

alin.1 punctele 17

1

,18

și 15  C.proc.pen.Astfel,

susține inculpatul că prin motivele sale de apel a

criticat greșita respingere a cererii de disjungere a cauzei și de restituire

la procuror în vederea completării urmăririi penale în legătură cu acordarea

creditului bancar

S.C. AS 95 I. SRL

de către Consiliul Administrativ al

Centralei Băncii Albina și cu privire la greșita condamnare pentru

infracțiunile prevăzute de art.248 și art.25 raportat la art.289 C.pen.,

critici la care instanța de apel nu a răspuns, făcând apoi referiri ample la

lipsa de vinovăție pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Inculpatul

A.N. a invocat ca motive de casare dispozițiile art.385

9

alin.1

punctele 10,12, 17

1

și 18, făcând referiri exprese numai la lipsa sa

de vinovăție și nerealizarea conținutului infracțiunii de abuz în serviciu,

pentru care a cerut achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.d C.proc.pen.

Recursurile

declarate în cauză sunt întemeiate, în sensul celor ce urmează:

Potrivit

art.385

9

alin.1 pct.9 C.proc.pen., hotărârile pronunțate în apel

sunt supuse casării și atunci când nu cuprind motivele pe care se întemeiază

soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu

se înțelege.

În

conformitate cu dispozițiile art.383 C.proc.pen., decizia instanței de apel

trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la

admiterea  sau respingerea apelului, iar în caz de admitere, temeiurile care

justifică schimbarea sau modificarea soluției de fond.

Motivarea

soluției pronunțate constituie o îndatorire care înlătură orice aspect

discreționar în realizarea justiției, dând posibilitatea părților din proces

(și nu numai) să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia

soluției adoptate, iar instanței de recurs, elementele necesare pentru

exercitarea controlului judecătoresc.

Este

evident că, în caz de admitere a apelului, cu schimbarea sau modificarea

soluției date de prima instanță, motivarea trebuie să se refere la temeiurile

pentru admiterea apelului și apoi a soluției de fond adoptate. Când admiterea

apelului se întemeiază pe greșita soluționare a cauzei – în fapt sau în drept –

motivarea soluției de fond adoptate de instanța de apel se justifică prin

temeiurile care au atras desființarea hotărârii atacate cu apel.

În

cauza de față, deși instanța de apel a casat hotărârea primei instanțe numai cu

privire la greșita achitare a inculpatului T.Ș. pentru infracțiunea de

înșelăciune, la greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor comise de

inculpați, la neaplicarea art.37 lic.a C.pen. pentru inculpatul L.N. și la

greșita individualizare a pedepselor, în fapt, a procedat la o nouă judecare a

cauzei în latură penală, comportându-se ca o instanță de fond, fără a motiva

însă temeiurile pentru admiterea apelului declarat de procuror și apoi a

soluției de fond adoptate.

În alte

cuvinte, apelul a fost admis dispunându-se modificarea sentinței date însă, în

realitate, soluția a fost schimbată în întregime fără nici un fel de motivare a

temeiurilor de fapt sau de drept care au atras desființarea hotărârii atacate.

Mai

mult, instana de apel a schimbat încadrările juridice date faptelor pentru care

cei trei inculpați recurenți au fost trimiși în judecată, agravând răspunderea

lor penală, fără a pune în discuție noile încadrări juridice și fără a motiva

în considerentele hotărârii temeiurile de fapt și de drept pentru justificarea

măsurii, ceea ce constituie o neconcordanță cu dispozitivul deciziei.

În

sfârșit, instanța de apel a omis să examineze unele motive de casare formulate

de inculpatul T.Ș.

Astfel,

s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de înșelăciune pentru care

inculpatul Ș.B. a fost trimis în judecată (reținându-se și dispozițiile art.41

alin.2 C.pen.) și agravându-se răspunderea sa penală, a fost modificată

pedeapsa fără nici un fel de motivare.

Prin

dispozitivul deciziei, același inculpat a fost condamnat din nou pentru

infracțiunea prevăzută de art.40 din Legea nr.82/1991, fără a se înlătura

dispozițiile art.74 și 76 C.pen. și ale art.81 din același cod, la o pedeapsă

mai mare, cu executare în regim de detenție, fără a se motiva în considerente

temeiurile de fapt și de drept a schimbării hotărârii de fond. Cu toate

acestea, au fost apoi menținute „celelalte dispoziții ale sentinței”,

lăsându-se impresia menținerii și a dispozițiilor art.74, art.76 și art.81 C.pen.

Deși

instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul A.N. pentru infracțiunea de abuz

în serviciu contra intereselor publice – prevăzute de art.248 C.pen., prin

dispozitivul deciziei pronunțate în apel, același inculpat este condamnat

pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor –

prevăzute de art.246 din același cod, fără nici un fel de motivare.

În

considerentele deciziei se face numai referire la O.U.G. nr.207/2000, prin care

s-a modificat noțiunea de „consecințe deosebit de grave” prevăzută de art.147 C.pen.,

pentru a se justifica schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării

art.248

1

din același cod.

Desigur,

se impunea a se arăta temeiurile pentru care instanța de control judiciar a

schimbat încadrarea juridică într-o faptă sancționată mai blând (abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.246 C.pen., față de

infracțiunea reținută de instanța de fond, respectiv, abuz în serviciu contra

intereselor publice prevăzută de art.248 C.pen., sancționată mai aspru) și cu

toate acestea a dispus executarea pedepsei prin privare de libertate, fără a

înlătura dispoziția primei instanțe privind suspendarea condiționată a executării

pedepsei.

În

același mod s-a procedat   și cu inculpatul T.Ș.. Mai mult, acestui inculpat nu

i s-a răspuns motivelor de casare (disjungerea cauzei în ceea ce-l privește și

restituirea la procuror pentru completarea urmăririi penale și greșita condamnare

pentru infracțiunile prevăzute de art.248 și art.25 raportat la art.289 C.pen.),

ceea ce echivalează cu o nesoluționare a apelului declarat de el.

Toate

aceste aspecte (nemotivarea soluției adoptate, contradicția între dispozitivul

hotărârii și considerentele acesteia, schimbarea unor încadrări juridice și

agravarea răspunderii penale fără motivare și neexaminarea unor motive de

casare) reprezintă cazuri de nulitate relativă care au restrâns drepturile

procesuale ale părților recurente și au afectat justa soluționare a cauzei.

Toate

aceste erori nu pot fi îndreptate decât prin casarea hotărârii pronunțată în

apel și trimiterea cauzei spre rejudecare în ce privește pe inculpații

recurenți, pentru a se rezolva fondul cauzei, soluție prevăzută de dispozițiile

art.385

15

pct.2  lit.c C.proc.pen.

În

acest sens vor fi admise recursurile parchetului și ale inculpaților Ș.B., A.N.

și T.Ș.

Cererea

de majorare a pedepselor aplicate inculpaților L.N. și F.I., formulată în

recursul parchetului nu se justifică, deoarece instanța de apel a

individualizat corect și în concordanță cu criteriile prevăzute de art.72 C.pen.

pedepsele aplicate acestor inculpați.

Casarea

hotărârii și trimiterea cauzei spre rejuducare are în vedere numai judecarea

apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul T.Ș., întrucât inculpații Ș.B. și A.N. nu au declarat apel împotriva

sentinței instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursurile  declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

inculpații Ș.B., A.N. și T.Ș. împotriva deciziei penale nr.618 din 8 octombrie 2002

a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează

decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul T.Ș. împotriva

sentinței penale nr.355 din 16 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția II

penală.

Menține

celelalte dispoziții.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 13 ianuarie  2004.