ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 142/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 142/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor
de față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Tribunalul
București, Secția a II-a penală, prin sentința nr.355 din 16 aprilie 2002 a
condamnat - prin schimbarea unor încadrări juridice – pe inculpații
- L.N. -în
baza art.290 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare,
constatând că această pedeapsă este grațiată, condiționat în baza art.1 lit.a
din Legea nr.137/1977;
-în
baza art.215 alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13 C.pen. la pedeapsa de
5 ani închisoare;
- în
baza art.40 din Legea nr.82/1991 cu referire la art.289 C.pen. și cu aplicarea
art.41 alin.2 din același cod la pedeapsa de 3 ani închisoare și
-în
baza art.195 pct.2 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la
pedeapsa de 1 an închisoare.
În
temeiul art.33 lit.a și 34 lit.b C.pen. s-a dispus ca inculpatul să execute
pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
Din
această pedeapsă a fost dedusă perioada arestării preventive de la 5 septembrie
1997 la 2 mai 2001.
- F.I.
- în baza art.290 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la pedeapsa de 2 ani
închisoare, constatând că această pedeapsă este grațiată integral și
condiționat în temeiul art.1 lit.a din Legea nr.137/1997;
-în
baza art.26 raportat la art.215 alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13 C.pen.
la pedeapsa de 5 ani închisoare.
A dispus în temeiul art.350 C.proc.pen. arestarea
inculpatei.
- Ș.B. -în
baza art.26 raportat la art.215 cu aplicarea art.13 și art.74 și 76 C.pen. la
pedeapsa de 2 ani închisoare;
- în
baza art.40 din Legea nr.82/1991 cu aplicarea art.74 și art.76 C.pen. la
pedeapsa de 5 luni închisoare.
În temeiul
art.33 lit.a și 34 lit.b C.pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2
ani închisoare, iar conform art.81 și art.82 din același cod a suspendat
condiționat executarea acestei pedepse pe timp de 4 ani.
- A.N.
- în baza
art.248 cu aplicarea art.13 C.pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare, dispunând
în temeiul art.81 și art.82 din același cod suspendarea condiționată a
executării pedepsei pe timp de 4 ani.
- T.Ș.
- în baza art.248 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13 C.pen. la pedeapsa de 2
ani închisoare;
- în
baza art.25 raportat la art.289 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. la pedeapsa
de 2 ani închisoare.
În
temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b C.pen. a dispus ca inculpatul să execute
pedeapsa de 2 ani închisoare, iar conform art.81 și art.82 din același cod a
suspendat condiționat executarea acestei pedepse pe un termen de încercare de 4
ani.
În
temeiul art.65 și art.64 lit.c C.pen. a interzis inculpatului dreptul de a
ocupa funcția de expert evaluator pe o durată de 4 ani.
În
temeiul art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.d C.proc.pen., inculpatul T.Ș. a fost
achitat pentru infracțiunea prevăzută de art.26 raportat la art.215 alin.3 cu
aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
Inculpații
L.N., F.I., A.N. și T.Ș. au fost obligați în solidar – L.N. în solidar și cu
partea responsabilă civilmente S.C. AS 95 I. SRL, la plata sumei de
2.739.188.568 lei – din care în solidar și cu inculpatul Ș.B. și partea
responsabilă civilmente S.C. S. 24 Com SRL pentru suma de 1.105.000.000 lei
către partea civilă Banca Albina, prin S.C.Reconversie și Valorificare Active
SA.
S-a
dispus anularea unor înscrisuri falsificate.
A fost
reținută următoarea situație de fapt:
La data
de 2 iulie 1996, inculpatul L.N. a preluat prin cesiune S.C. AS 95 I. SRL de la
numitul Ș.G. – conform contractului autentificat sub nr.922 – societatea având
un credit neachitat în valoare de 150.000.000 lei la Banc Post – Sucursala
Argeș despre care inculpatul cunoștea.
Deoarece
inculpata F.I. avea de achitat două credite contractate anterior la Banca de Credit
Industrial și Comercial și la Banca Română de Dezvoltare, în valoare totală de
430.000.000 lei și nu avea posibilități de rambursare, l-a convins pe
inculpatul L.N. – fratele său – să contracteze în numele S.C. AS 95 I. SRL un
credit în valoare de 800.000.000 lei de la Banca Albina promițându-i că îl va
sprijini în desfășurarea unor activități comerciale.
Întrucât
inculpatul L.N. nu avea posibilitatea asigurării garanțiilor pentru acest
credit, inculpata F.I. l-a asigurat că se va ocupa personal de asigurarea
acestora și de întocmirea dosarului de credit.
Pentru
a induce în eroare banca cu privire la scopul solicitării creditului, respectiv
achiziționarea de porumb în vederea provocării și obținerii de alcool,
inculpata F.I. în înțelegere cu inculpatul L.N. au întocmit mai multe
contracte comerciale și documente de evidență contabilă, pe care le-au
prezentat ca reale, în baza cărora banca a acordat creditul de 800.000.000 lei S.C.
AS 95 I. SRL.
Astfel,
la data de 6 februarie 1997, inculpata F.I. a întocmit în fals contractul de
vânzare cumpărare prin care S.C.”H.A.I.” SRL, reprezentată de I.H.A., vinde S.C.
AS 95 I. SRL, reprezentată de inculpatul L.N., cantitatea de 6.000 tone porumb
– în valoare totală de 5.250.000.000 lei – la rubrica vânzător semnând
inculpata F.I. în numele reprezentantului bulgar, iar la rubrica cumpărător
semnând inculpatul L.N.
La data
de 14 mai 1997, inculpata F.I. a întocmit în fals contractul de
vânzare-cumpărare, prin care SC S. 24 SRL – reprezentată de T.C. – vinde S.C. AS
95 I. SRL – repărezentată de inculpatul L.N. – cantitatea de 500 tone porumb
boabe, în valoare de 437.500.000 lei, la rubrica cumpărător semnând inculpatul L.N..
S-a
stabilit prin probele administrate – că soții Ș.B. și C.B., asociați ai SC S.
24 Com SRL nu au cunoscut de existența acestui contract, iar T.C. nu a fost
niciodată asociat sau angajat al societății.
La data
de 4 februarie 1997, inculpata F.I. a întocmit în fals contractul de
vânzare-cumpărare, prin care SC LIV P. SRL – reprezentată de S.L. – vinde S.C. AS
95 I. SRL – reprezentată de inculpatul L.N. – cantitatea de 6.000 tone porumb
boabe, în valoare de 5.250.000.000 lei.
În
realitate, S.L., administrator la SC LIV P. SRL, decedase la 2 martie 1996,
deci anterior încheierii contractului.
Cele 3 contracte
au stat la baza studiului de marketing întocmit de S.C. AS 95 I. SRL, prin
inculpatul L.N., în vederea obținerii creditului.
Din
același studiu, rezultă că procesarea porumbului boabe obținut de la cei trei
furnizori se va efectua de Fabrica de Spirt SAB, în acest sens fiind depuse:
contractul de colaborare și un contract de principiu cu privire la asigurarea
transportului, ambele fiind false.
La
același studiu de marketing au fost atașate și trei contracte întocmite în fals
de inculpata F.I. și semnate de inculpatul L.N. pentru S.C. AS 95 I. SRL,
privind livrarea alcoolului dublu rafinat către SC A. SRL; SC B. SRL și SC B. 2000
SRL.
Toate
aceste documente au fost prezentate Băncii Albina.
În
vederea garantării restituirii creditului au fost depuse: - contractul de
garanție imobiliară nr.729 din 26 mai 1997 prin care inculpata F.I. și tatăl
său L.A. garantau restituirea creditului cu un imobil și un teren situate în
comuna Grădinari, județul Giurgiu, care au fost evaluate de inculpatul T.Ș. la
suma de 350.000.000 lei (acest imobil era însă ipotecat și în favoarea SC I.H.A.
SRL pentru un credit de 280.000.000 lei, poteca nefiind ridicată);
-contractul
de garanție imobiliară nr.711 din 23 mai 1997, prin care numiții B.G. și B.M.
garantau restituirea creditului cu imobil și teren situate în comuna Titu. Cu
privire la stabilirea valorii imobilului s-a constatat că nu au fost respectate
normele metodologice, respectiv nu s-a mers pe teren pentru valorificare,
evaluarea fiind făcută numai în baza documentelor și prin expertiza întocmită,
imobilul a fost supraevaluat la suma de 145.442.446 lei, valoarea reală fiind
de 86.056.970 lei (raportul de evaluare a fost întocmit de A.N. care nu era
expert evaluator, la cererea inculpatului T.Ș. care însă a semnat raportul);
- contractul
de garanție imobiliară nr.730 din 26 mai 1997, prin care B.I. și B.N. garantau
restituirea creditului cu un imobil și teren situate în comuna Nuci, județul
Ilfov, imobil grevat de sarcini în favoarea fostului proprietar P.I. La încheierea
contractului de garanție s-a prezentat un contract de vânzare-cumpărare fals,
prin care se atesta că soții B. sunt proprietari și în care nu era menționat
dreptul de uzufruct viager, precum și un certificat de sarcini fals.
În baza
acestui contract a fost întocmit raportul de evaluare a imobilului de către A.N.
și semnat de T.Ș. care a stabilit o valoare de 175.151.548 lei în realitate
valoarea fiind de 59.595.885 lei;
- contractul
de garanție imobiliară nr.780 din 26 mai 1997, prin care T.C.D., reprezentat de
R.T., garanta restituirea creditului de 800.000.000 lei cu un teren în
suprafață de 24.638 m.p. din comuna Gruiu, Sat Siliștea Snagovului. Dovada
proprietății s-a făcut cu contractul de vânzare-cumpărare nr.3916 din 18
noiembrie 1994 încheiat între T.I. și T.C. și titlul de proprietate nr.15.489
din 16 ianuarie 1995 pe numele T.P.I.
Din
cercetări, a rezultat că atât procura de reprezentare cât și contractul de
vânzare și titlu de proprietate sunt false, deoarece contractul de
vânzare-cumpărare a fost emis în realitate la data de 5 iulie 1994 și privește
un antecontract încheiat între G.G. și SC S.A., titlul de proprietate pe numele
T.P.I. fiind executat prin xero-copiere de pe un titlu de proprietate autentic,
unde proprietar este S.P.P.
False
s-au stabilit a fi și adeverințele nr.178 din 14 februarie 1997 și nr.197 din 5
martie 1997, prin care se atesta că T.C. este proprietarul terenului, din
adresa primăriei rezultând că T.C. și T.I. nu figurează ca proprietari ai
terenului în cauză.
Evaluarea
acestui teren s-a făcut cu încălcarea normelor metodologice de către inculpatul
T.Ș..
În
vederea obținerii creditului, inculpatul L.N. a prezentat băncii balanțe
privind exercițiul financiar în perioada 1 ianuarie 1996 – 31 decembrie 1996,
bugetul de venituri și cheltuieli și bilanțul contabil la 31 decembrie 1996 al S.C.
AS 95 I. SRL, din cercetări rezultând că acestea sunt false, deoarece
societatea nu a depus bilanțuri contabile pe anii 1995 – 1996 și nici rapoarte
semestriale la 31 iunie 1997.
Documentele
false au fost întocmite de C.G. la cererea inculptei F.I. fiind semnate de
inculpatul L.N.
În
vederea obținerii creditului, documentele menționate au fost prezentate băncii
de inculpații F.I. și L.N. inculpatului T.Ș., care a dat dispoziție numitei P.M.
pentru întocmirea referatului în vederea acordării creditului solicitat,
referat întocmit și semnat, iar apoi aprobat de Comitetul de credit și risc al
băncii.
Punctul
8 din acest referat, privitor la acoperirea creditului a fost completat de
inculpatul T.Ș., fiind menționate cele 4 imobile ce constituiau garanție și
valorile acestora, corespunzătoare rapoartelor de evaluare.
Referatul
de propunere de evaluare a creditului și dosarul de credit au fost înaintate
Centralei Băncii Albina în vederea aprobării creditului având unele observații
cu privire la inexistența unor certificate de sarcini, iar contractul cu SC SAB
să fie reziliat și să se încheie un alt contract cu o altă societate.
Inculpatul T.Ș. a luat măsurile necesare în vederea soluționării problemelor în
cauză, însă inculpații L.N. și F.I. au prezentat documente false, respectiv,
contractul cu SC SAB, a fost întocmit un alt contract fictiv încheiat cu SC „H.F.”.
La data
de 23 mai 1997, inculpatul T.Ș. a întocmit contractul de credit nr.72, prin
care Banca Albina acorda S.C. AS 95 I. SRL un credit de 800.000.000 lei pentru
achiziționarea de porumb boabe, ce urma a fi procesat în alcool și
comercializat, contract ce a fost semnat de numitul T.M.
Potrivit
art.2 lit.a și b din contract, creditul urma să fie eșalonat pe baza
documentelor privind livrarea porumbului, conform contractelor încheiate și pe
măsura prezentării documentelor de plată.
Încălcând
aceste prevederi și norme ale băncii, inculpatul A.N. – șef serviciu credite, a
avizat virarea creditului în valoare de 745.000.000 lei în contul a două
societăți comerciale indicate de inculpatul L.N. și anume: 430.000.000 lei în
contul SC S. 24 SRL și 315.000.000 lei în contul SC H.A.SRL, conform ordinelor
de plată avizate de inculpatul A.N.
Avizarea
celor două plăți s-a făcut fără ca inculpatul L.N. să prezinte documente
justificative, deși inculpatul A.N. a susținut în mod constant că, la momentul
avizării, inculpatul L. i-a prezentat două facturi, apărare neconfirmată
deoarece facturile nu au existat, iar inculpatul a precizat că nu i-a prezentat
nici o factură întrucât cele două societăți nu aveau porumb boabe în stoc.
Scopul
pentru care a fost solicitat creditul nu a fost pentru derularea
contractelor, ci pentru acoperirea unor datorii ale inculpaților L.N. și F.I.
Cu
ocazia percheziției, la domiciliul inculpatei F.I., s-a găsit o chitanță
olografă, din care rezultă că cei doi inculpați au convenit cu privire la
folosirea sumei de 200.000.000 lei și anume achitarea unor datorii la Bankoop,
SAFI și Bancpost Pitești.
Din
suma de 430.000.000 lei virată în contul SC S.i 24 SRL cu acordul inculpatului Ș.B.
și la cererea inculpatei F.I., 200.000.000 lei au fost virate ulterior în
contul personal al martorei V.R., iar 230.000.000 lei în contul lui N.N.
În cele
două ordine de plată se menționează că virarea sumelor s-a făcut urmare a
achiziționării de marfă de la N.N. și V.R., situație nereală, deoarece sumele
primite trebuiau păstrate și predate la cererea inculpatului L.N.
Din
suma de 350.000.000 lei ce a fost virată în contul SC H.A. SRL, suma de
100.000.000 lei a fost virată de inculpata F.I., conform ordinului de plată
nr.28/1997, în contul personal al martorului L.A., care la rândul său i-a dat-o
inculpatului L.N.
Din
același cont, la data de 30 mai 1997, inculpata F.I. a virat în contul personal
al numitei N.G. suma de 210.000.000 lei care, în final i-a fost înmânată
inculpatului L.N.
Banii
primiți de numitul Năstase Nicolae au fost folosiți la achitarea unor datorii,
pe care inculpatul L.N. le avea față de mai multe persoane.
Curtea
de Apel București – secția I penală, prin decizia nr.618 din 8 octombrie 2002,
a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva
sus-menționatei sentințe pe care a desființat-o parțial, numai cu privire la:
greșita achitare a inculpatului T.Ș. pentru infracțiunea prevăzută de art.26
raportat la art.215 alin.3 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.; greșita schimbare
a încadrării juridice a faptelor comise de inculpați; neaplicarea art.37 lit.a C.pen.
pentru inculpatul L.N. și greșita individualizare a pedepselor.
În
temeiul art.334 C.proc.pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor
comise de inculpați, după cum uremază:
1.-
Pentru inculpatul L.N.:
-din
art.215 alin.3 și 5 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în art.215 alin.1,2 și 3
cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a din același cod, texte în baza
cărora l-a condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare;
-din
art.288 alin.1 și art.291 – ambele cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în
art.290 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a din același cod, texte în
baza cărora i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani
închisoare;
-din
art.40 din Legea nr.82/1991 cu referire la art.289 și cu aplicarea art.41
alin.2 C.pen. în art.40 din Legea nr.82/1991 cu referire la art.289 și cu
aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a din același cod, texte în baza cărora
i-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare;
-din
art.195 pct.2 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13 C.pen.
în art.195 pct.2 din Legea nr.31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2, art.37 lit.a
și art.13 din același cod, texte în baza cărora l-a codnamnat pe inculpat la 1
an închisoare.
În baza
art.86
4
C.pen. a revocat suspendarea executării sub supraveghere a
pedepsei de 1 an închisoare, aplicată acestui inculpat prin sentința penală
nr.109/1995 a Judecătoriei sector 1 București și a adăugat această pedeapsă la
fiecare din pedepsele aplicate inculpatului în cauză, dispunând apoi conform
art.33 lit.a și 34 lit.b C.pen. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani
închisoare din care a dedus arestarea preventivă de la 5 septembrie 1997 la 3
mai 2001.
S-a
constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
2.-
Pentru inculpata F.I.:
-din
art.26 raportat la art.215 alin.3 și 5 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în
art.26 raportat la art.215 alin.1,2 și 3 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13
din același cod, texte în baza cărora a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 6
ani închisoare;
-din
art.288 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în art.290 cu aplicarea art.41
alin.2 din același cod, texte în baza cărora a condamnat pe inculpată la
pedeapsa de 2 ani închisoare, constatându-se că această pedeapsă este grațiată
integral și condiționat în temeiul art.1 din Legea nr.137/1997.
3.-Pentru
inculpatul Ș.B.:
-din
art.26 raportat la art.215 alin.3 și 5 C.pen. în art.26 raportat la art.215
alin.1,2 și 3 cu aplicarea art.41 alin.2 din același cod, texte în baza cărora
l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, făcând și aplicarea
art.71 și art.64 C.pen.;
-în baza art.40 din Legea nr.82/1991 cu referire la
art.289 C.pen., inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare,
pedeapsă grațiată integral și condiționat în temeiul art.1 din Legea
nr.137/1997.
4.-
Pentru inculpatul A.N.:
-din
art.246 cu aplicarea art.248 și art.258 C.pen., în art.246 cu aplicarea art.258
și art.13 din același cod, texte în baza cărora condamnă pe inculpat la
pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art.71 și art.64 C.pen.
5.-
Pentru inculpatul T.Ș.:
-din
art.246 cu aplicarea art.248 alin.1 și art.258 cu aplicarea
art.41 alin.2 C.pen.
în art.246 cu aplicarea art.258, art.41 alin.2 și art.13 din același cod, texte
în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare;
-din
art.26 raportat la art.215 alin.3 și 5 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. în
art.26 raportat la art.215 alin.1, 2 și 3 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.13
din același cod, texte în baza cărora l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de
6 ani închisoare, dispunând ca acesta să execute – conform art.33 lit.a și 34
lit.b C.pen., pedeapsa de 6 ani închisoare, cu aplicarea art.71 și art.64 din
același cod.
În baza
art.1 din Legea nr.137/1997 s-a constatat că pedeapsa de 2 ani închisoare
aplicată acestui inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art.25 raportat la
art.289 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. este greșită integral, condiționat.
Au fost
menținute celelalte dispoziții ale sentinței, s-a luat act de retragerea
apelului declarat de inculpatul L.N. și a fost respins apelul inculpatului T.Ș.
S-a
motivat că, din declarațiile inculpatului L.N. reiese că între inculpata F.I.
și inculpatul T.Ș. a existat o înțelegere pentru obținerea creditului de
800.000.000 lei prin supraevaluarea imobilului ce constituia garanția. Aceste
declarații, arată instanța de apel, se coroborează cu celelalte probe din care
rezultă situația de fapt, respectiv, modul de aprobare și obținere a acestui
credit. Se conchide că ajutorul în obținerea creditului pe care l-a dat
inculpatul T.Ș. rezultă din faptul că a primit documentația, a luat legătura
cu cei doi inculpați pentru rezolvarea problemelor legate de observațiile
făcute de oficiul juridic și le-a facilitat celor doi inculpați acordarea
creditului cu imobile supraevaluate, ajutor fără de care inculpații nu ar fi
obținut creditul respectiv.
Cu
privire la greșita încadrare juridică a faptelor s-a arătat că prin O.U.G.
nr.207/2000, au fost modificate dispozițiile art.146 C.pen., prin consecințe
deosebit de grave înțelegându-se o pagubă mai mare de 2 miliarde lei astfel că
se impune înlăturarea alin.5 de la art.215 și art.248
1
C.pen. pentru
inculpații L.N., F.I., Ș.B., T.Ș. și A.N.
Pentru
inculpatul L.N. s-a reținut starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.a C.pen.,
primul termen al recidivei fiind constituit din condamnarea de 1 an închisoare
cu suspendarea executării sub supraveghere, aplicată prin sentința penală
nr.109/1995 a Judecătoriei sectorului 1 București, față de care sunt aplicabile
dispozițiile art.86
4
C.pen., privind revocarea suspendării executării
acestei pedepse.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București și inculpații A.N., Ș.B. și T.Ș.
Prin
recursul declarat, parchetul a criticat hotărârea instanței de apel numai cu
privire la pedepsele aplicate inculpaților, considerându-le prea mici în raport
cu gravitatea faptelor săvârșite de fiecare inculpat în parte.
Inculpatul
Ș.B. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.385
9
pct.9 , pct.17
și pct.14 C.proc.pen., susținând că hotărârea pronunțată în apel este
nemotivată în ceea ce-l privește, încadrarea juridică dată faptei prin
aplicarea dispozițiilor art.41 alin.2 C.pen. este greșită, iar pedeapsa
exagerat de aspră.
Inculpatul T.Ș. a
invocat ca motive de casare dispozițiile art.385
9
alin.1 punctele 17
1
,18
și 15 C.proc.pen.Astfel,
susține inculpatul că prin motivele sale de apel a
criticat greșita respingere a cererii de disjungere a cauzei și de restituire
la procuror în vederea completării urmăririi penale în legătură cu acordarea
creditului bancar
S.C. AS 95 I. SRL
de către Consiliul Administrativ al
Centralei Băncii Albina și cu privire la greșita condamnare pentru
infracțiunile prevăzute de art.248 și art.25 raportat la art.289 C.pen.,
critici la care instanța de apel nu a răspuns, făcând apoi referiri ample la
lipsa de vinovăție pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.
Inculpatul
A.N. a invocat ca motive de casare dispozițiile art.385
9
alin.1
punctele 10,12, 17
1
și 18, făcând referiri exprese numai la lipsa sa
de vinovăție și nerealizarea conținutului infracțiunii de abuz în serviciu,
pentru care a cerut achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a și art.10 lit.d C.proc.pen.
Recursurile
declarate în cauză sunt întemeiate, în sensul celor ce urmează:
Potrivit
art.385
9
alin.1 pct.9 C.proc.pen., hotărârile pronunțate în apel
sunt supuse casării și atunci când nu cuprind motivele pe care se întemeiază
soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu
se înțelege.
În
conformitate cu dispozițiile art.383 C.proc.pen., decizia instanței de apel
trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la
admiterea sau respingerea apelului, iar în caz de admitere, temeiurile care
justifică schimbarea sau modificarea soluției de fond.
Motivarea
soluției pronunțate constituie o îndatorire care înlătură orice aspect
discreționar în realizarea justiției, dând posibilitatea părților din proces
(și nu numai) să-și formeze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia
soluției adoptate, iar instanței de recurs, elementele necesare pentru
exercitarea controlului judecătoresc.
Este
evident că, în caz de admitere a apelului, cu schimbarea sau modificarea
soluției date de prima instanță, motivarea trebuie să se refere la temeiurile
pentru admiterea apelului și apoi a soluției de fond adoptate. Când admiterea
apelului se întemeiază pe greșita soluționare a cauzei – în fapt sau în drept –
motivarea soluției de fond adoptate de instanța de apel se justifică prin
temeiurile care au atras desființarea hotărârii atacate cu apel.
În
cauza de față, deși instanța de apel a casat hotărârea primei instanțe numai cu
privire la greșita achitare a inculpatului T.Ș. pentru infracțiunea de
înșelăciune, la greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor comise de
inculpați, la neaplicarea art.37 lic.a C.pen. pentru inculpatul L.N. și la
greșita individualizare a pedepselor, în fapt, a procedat la o nouă judecare a
cauzei în latură penală, comportându-se ca o instanță de fond, fără a motiva
însă temeiurile pentru admiterea apelului declarat de procuror și apoi a
soluției de fond adoptate.
În alte
cuvinte, apelul a fost admis dispunându-se modificarea sentinței date însă, în
realitate, soluția a fost schimbată în întregime fără nici un fel de motivare a
temeiurilor de fapt sau de drept care au atras desființarea hotărârii atacate.
Mai
mult, instana de apel a schimbat încadrările juridice date faptelor pentru care
cei trei inculpați recurenți au fost trimiși în judecată, agravând răspunderea
lor penală, fără a pune în discuție noile încadrări juridice și fără a motiva
în considerentele hotărârii temeiurile de fapt și de drept pentru justificarea
măsurii, ceea ce constituie o neconcordanță cu dispozitivul deciziei.
În
sfârșit, instanța de apel a omis să examineze unele motive de casare formulate
de inculpatul T.Ș.
Astfel,
s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de înșelăciune pentru care
inculpatul Ș.B. a fost trimis în judecată (reținându-se și dispozițiile art.41
alin.2 C.pen.) și agravându-se răspunderea sa penală, a fost modificată
pedeapsa fără nici un fel de motivare.
Prin
dispozitivul deciziei, același inculpat a fost condamnat din nou pentru
infracțiunea prevăzută de art.40 din Legea nr.82/1991, fără a se înlătura
dispozițiile art.74 și 76 C.pen. și ale art.81 din același cod, la o pedeapsă
mai mare, cu executare în regim de detenție, fără a se motiva în considerente
temeiurile de fapt și de drept a schimbării hotărârii de fond. Cu toate
acestea, au fost apoi menținute „celelalte dispoziții ale sentinței”,
lăsându-se impresia menținerii și a dispozițiilor art.74, art.76 și art.81 C.pen.
Deși
instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul A.N. pentru infracțiunea de abuz
în serviciu contra intereselor publice – prevăzute de art.248 C.pen., prin
dispozitivul deciziei pronunțate în apel, același inculpat este condamnat
pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor –
prevăzute de art.246 din același cod, fără nici un fel de motivare.
În
considerentele deciziei se face numai referire la O.U.G. nr.207/2000, prin care
s-a modificat noțiunea de „consecințe deosebit de grave” prevăzută de art.147 C.pen.,
pentru a se justifica schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării
art.248
1
din același cod.
Desigur,
se impunea a se arăta temeiurile pentru care instanța de control judiciar a
schimbat încadrarea juridică într-o faptă sancționată mai blând (abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.246 C.pen., față de
infracțiunea reținută de instanța de fond, respectiv, abuz în serviciu contra
intereselor publice prevăzută de art.248 C.pen., sancționată mai aspru) și cu
toate acestea a dispus executarea pedepsei prin privare de libertate, fără a
înlătura dispoziția primei instanțe privind suspendarea condiționată a executării
pedepsei.
În
același mod s-a procedat și cu inculpatul T.Ș.. Mai mult, acestui inculpat nu
i s-a răspuns motivelor de casare (disjungerea cauzei în ceea ce-l privește și
restituirea la procuror pentru completarea urmăririi penale și greșita condamnare
pentru infracțiunile prevăzute de art.248 și art.25 raportat la art.289 C.pen.),
ceea ce echivalează cu o nesoluționare a apelului declarat de el.
Toate
aceste aspecte (nemotivarea soluției adoptate, contradicția între dispozitivul
hotărârii și considerentele acesteia, schimbarea unor încadrări juridice și
agravarea răspunderii penale fără motivare și neexaminarea unor motive de
casare) reprezintă cazuri de nulitate relativă care au restrâns drepturile
procesuale ale părților recurente și au afectat justa soluționare a cauzei.
Toate
aceste erori nu pot fi îndreptate decât prin casarea hotărârii pronunțată în
apel și trimiterea cauzei spre rejudecare în ce privește pe inculpații
recurenți, pentru a se rezolva fondul cauzei, soluție prevăzută de dispozițiile
art.385
15
pct.2 lit.c C.proc.pen.
În
acest sens vor fi admise recursurile parchetului și ale inculpaților Ș.B., A.N.
și T.Ș.
Cererea
de majorare a pedepselor aplicate inculpaților L.N. și F.I., formulată în
recursul parchetului nu se justifică, deoarece instanța de apel a
individualizat corect și în concordanță cu criteriile prevăzute de art.72 C.pen.
pedepsele aplicate acestor inculpați.
Casarea
hotărârii și trimiterea cauzei spre rejuducare are în vedere numai judecarea
apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și
inculpatul T.Ș., întrucât inculpații Ș.B. și A.N. nu au declarat apel împotriva
sentinței instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite
recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și
inculpații Ș.B., A.N. și T.Ș. împotriva deciziei penale nr.618 din 8 octombrie 2002
a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează
decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de
Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul T.Ș. împotriva
sentinței penale nr.355 din 16 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția II
penală.
Menține
celelalte dispoziții.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 13 ianuarie 2004.