Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.06.2005
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3343/2005

HOTĂRÂRE
02.06.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3343/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 332 din 2 noiembrie 2001 formulată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a fost admisă acțiunea reclamantei SC T. SA București în contradictoriu cu pârâta I.T.T. S.U.A.., pârâta fiind obligată să plătească reclamantei 126.827,73 dolari S.U.A. contravaloare tichete de transport aerian, cu cheltuieli de arbitrare aferente. Acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, formulată de pârâtă a fost anulată, ca netimbrată, de Curtea de Apel București, prin decizia nr. 1672 din 10 decembrie 2002. Recursul declarat de pârâta I.T.T.

S.U.A. a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1750 din 18 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei din urmă decizii pârâta I.T.T.I. S.U.A. a formulat contestație în anulare invocând drept temei legal art. 3812 teza I C. proc. civ. Criticile aduse de contestatoare hotărârii atacate vizează faptul că instanța de recurs a comis o eroare materială gravă nedând eficiență situației de fapt care a împiedicat pârâta să timbreze acțiunea în anulare și care s-a datorat unor cauze obiective care nu-i pot fi imputabile. Contestația în anulare este nefondată, criticile contestatoarei neputând fi primite pentru considerentele ce se vor arăta.

Instanța reține în considerentele deciziei atacate faptul că instanța investită să soluționeze acțiunea în anulare a acordat 5 termene de judecată timp în care pârâta putea să-și timbreze cererea, că la data de 12 noiembrie 2002 i s-a pus în vedere apărătorului pârâtei să-și precizeze pretențiile contestate pentru a putea timbra acțiunea în anulare formulată, obligație căreia pârâta arbitrală nu s-a conformat. Așadar, având a analiza legalitatea și temeinicia hotărârea pronunțată de instanța de control judecătoresc al hotărârii arbitrale, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere toate aspectele care au determinat anularea, ca netimbrată, a acțiunii în anularea hotărârii arbitrale.

În considerarea celor ce preced, Curtea va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată, menținând ca temeinică și legală decizia nr. 1750 din 18 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea I.T.T. S.U.A. împotriva deciziei nr. 1750 din 18 mai 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 iunie 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2882/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, admisă prin sentința nr. 155 din 22 iunie 2000, a admis a
ÎCCJ 2003-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1777/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 79 din 26 februarie 2002, Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț a României a admis acțiunea reclamante
ÎCCJ 2004-01-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 149/2004
a V-a comercială prin decizia civilă nr.91 din 11 aprilie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr.71 din 12 ianuarie 2000, pronunțate de Tribunalul București, secția comercială, obligând-o pe apela
ÎCCJ 2005-06-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3287/2005
Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. 150/2003 Registrul Român al Acționarilor a solicitat tribunalului
ÎCCJ 2004-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 827/2004
. cu titlu de rest de plată conform facturii proformă 2241 din 11 februarie 2000; - suma de 11.767 dolari S.U.A. reprezentând penalități de întârziere în executarea contractului nr. 488 din 4 ianuarie 2000, calculate până la data de 15 apri
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă