ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4147/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4147/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Judecătoriei sectorului 1 sub nr. 11960/2003 la data de 2 octombrie 2003,
reclamanții B.C. și B.A. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului
București, prin Primar General, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri
prin care să fie obligată pârâta să predea cheile și să permită accesul în
spațiile comune alcătuite din bucătărie și grup sanitar din imobilul situat în
București, asupra cărora reclamanții dețin o cotă indiviză de 50%.
Pârâta nu a formulat întâmpinare în
cauză însă a solicitat, prin consilier juridic, respingerea acțiunii ca fiind
neîntemeiată.
Judecătoria sectorului 1, prin
sentința civilă nr. 844 din 5 februarie 2003, a admis în parte acțiunea
formulată de reclamanți, obligând-o pe pârâtă să predea acestora cheile și să
le permită accesul în bucătăria situată la mansarda imobilului în cauză.
În contra sentinței de fond a
declarat apel pârâta, care a criticat-o pentru greșita reținere în sarcina sa a
neîndeplinirii obligației de predare a bunului vândut către reclamanți.
Apelanta a mai invocat că în mod
greșit prima instanță a ignorat procesul-verbal de predare-primire a locuinței
și adresele emise de SC R. SA, care atestă că spațiile de folosință comună nu
sunt încuiate de această instituție și că aceasta nu deține cheile de la
respectivele spații.
Curtea de Apel București, a respins
însă ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul București prin
Primar General împotriva sentinței nr. 844 din 5 februarie 2003 pronunțată de
Judecătoria sectorului 1.
Pentru a se pronunța astfel, curtea
de apel, a reținut că prima instanță a stabilit corect situația de fapt,
rezultând din probele administrate în cauză, că pârâtei-vânzătoare îi este
imputabilă neasigurarea accesului reclamanților-cumpărători la unul din
spațiile de folosință comună ale apartamentului înstrăinat acestora și anume,
bucătăria.
Împotriva deciziei nr. 1750 din 21
septembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,
în termen legal a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar
General, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că instanța de apel a pronunțat
hotărârea recurată total nefondată, întrucât s-a ignorat cu desăvârșire
procesul-verbal de predare-primire a spațiului precum și adresele emise de SC
R. SA, din care rezultă că cele 2 spații nu sunt încuiate și nici nu se
împiedică accesul în vreun fel la ele.
Recursul se verifică a fi nefondat
pentru următorul considerent.
Deși
recurentul-pârât invocă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., în realitate recursul nu vizează încălcarea legii, ci eroarea gravă de
fapt decurgând din greșita interpretare a probelor administrate în cauză, ce nu
constituie motiv de recurs.
Așa fiind și întrucât nu au fost
constatate motive de casare ori modificare care pot fi invocate din oficiu,
recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de
pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei civile
nr. 1750 din 21 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2005.