ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1339/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Mehedinți, prin sentința

penală nr. 21 din 31 ianuarie 2002, a condamnat pe inculpatul

S.I.F.

la 3 luni și 15 zile închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. (1), cu aplicarea art.

71, raportat la art. 64 C. pen. și, prin schimbarea încadrării juridice a

faptei de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită

de art. 20 și art. 21, raportate la art. 174, raportat la art. 175 lit. i), în

infracțiunea de lovire, prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen.,

în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc.

pen., a dispus încetarea procesului penal față de inculpat, pentru această

infracțiune, cu punerea sa în libertate de îndată.

Hotărând astfel, instanța a reținut,

în fapt, că, în dimineața zilei de 31 iulie 2000, inculpatul s-a întâlnit cu

partea vătămată L.V., la intersecția a două străzi din municipiul Tr. Severin,

cu care a avut o altercație, împrejurare în care a lovit-o cu o sabie (lungă de

o jumătate de metru, cu tăișul de 8 cm) în cap, în zona fronto-parietală

stângă, cauzându-i o plagă tăiată de circa 5 cm, leziune pentru vindecarea

căreia a necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale.

Faptele au fost dovedite cu plângerea

și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor și ale inculpatului,

care a recunoscut că l-a lovit pe L.V., dar cu pumnul în față și împingându-l,

acesta s-a lovit cu capul de un indicator de circulație, în urma căreia a

suferit o plagă tăiată. Variantă susținută și de către partea vătămată în

instanță.

În cursul cercetării judecătorești

și martorii au confirmat că, nu au văzut asupra inculpatului nici o sabie (D.D.,

M.I., S.V. și M.V.), iar potrivit concluziilor Raportului medico-legal, întocmit

de Institutul de Medicină Legală – Craiova, leziunea de violență suferită de

partea vătămată putea fi produsă prin lovire cu un corp tăietor, cum ar fi

sabia, dar, în același timp, putea fi produsă și prin lovire cu pumnul urmată

de lovirea victimei de un corp dur, cum ar fi marginea unui indicator rutier.

Tribunalul a apreciat că, în cauză

nu poate fi reținută vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de tentativă de

omor, întrucât nu s-a dovedit cu certitudine faptul că acesta a lovit pe partea

vătămată cu o sabie și, în același timp, leziunea pe care i-a cauzat-o, o

singură plagă tăiată la nivelul capului, fără consecințe la nivelul craniului,

nu i-a pus în primejdie viața.

Instanța a mai constatat că nu se

poate reține în cauză faptul, că: „inculpatul atunci când a lovit pe partea

vătămată a acționat cu intenția de a-l ucide, considerente pentru care se

apreciază că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.,

în infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.”.

Având în vedere că pentru această faptă,

partea vătămată a arătat că s-a împăcat cu inculpatul, instanța a dispus,

conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., încetarea procesului penal.

Sentința a fost atacată cu apelul declarat,

în termen legal, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, criticând-o

pentru nelegalitate, în sensul greșitei schimbări a încadrării juridice a

faptei, din tentativă la infracțiunea de omor calificat, în cea de lovire sau alte

violențe.

Curtea de Apel Craiova, secția

penală, prin decizia nr. 308 din 9 iulie 2002, a admis apelul declarat de

parchet, a desființat sentința și, în baza art. 20, raportat la art. 174 și a art.

175 lit. i) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.I.F. la 8 ani închisoare și 4

ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b),

cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

Conform art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat

pentru infracțiunea, prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. (1) C. pen., a

dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 15 octombrie 2001, la 1

februarie 2002 și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar, pornind de la examinarea dispozițiilor de principiu cuprinse

în art. 63 și art. 62 C. proc. pen., a constatat, în mod judicios, că nu există

un temei legal, care să creeze o ordine de preferință între declarațiile

succesive ale persoanei vătămate sau ale inculpatului, instanța urmând să

rețină numai pe cele care le consideră că exprimă adevărul.

În acest sens, martorii oculari

audiați în faza de urmărire penală: M.V.; M.I.C.; R.G. și S.V. au descris amănunțit

împrejurările în care inculpatul S.I.F. a lovit cu sabia, venind din spate, pe

persoana vătămată L.V., care a căzut pe asfalt, și apoi i-a mai aplicat

lovituri cu picioarele în abdomen.

Declarațiile martorilor se

coroborează cu plângerea inițială a părții vătămate, cu declarațiile acesteia,

cu procesul-verbal de confruntare între inculpat și partea vătămată, dar și cu

certificatele medicale.

În acest sens, potrivit concluziilor

Raportului medico-legal nr. 567 din 10 august 2000, întocmit de Laboratorul de

Medicină Legală Mehedinți, partea vătămată a prezentat o plagă longitudinală,

de cca. 5 cm cu urme de sutură chirurgicală, fronto-parietal ușor paramediană

stâng. Leziunea traumatică a putut fi produsă prin lovire cu corp cu marginile

tăietoare, ce necesită pentru vindecare 9-10 zile îngrijiri medicale de la data

producerii.

Noul Raport medico-legal nr. 884 din

6 noiembrie 2001, întocmit de același laborator, pentru a răspunde cu privire

la versiunea avansată de partea vătămată L.V., după care „a fost lovit pe la

spate cu pumnul în urechea dreaptă, iar în cădere, s-a lovit de stâlpul unui

indicator „STOP”, menține concluziile primului raport, cu următoarea precizare:

„Leziunea traumatică pe care sus-numitul a prezentat-o, a putut fi produsă prin

lovire cu corp cu marginile tăietoare, posibil sabia, corp delict. Sediul leziunii

pledează pentru mecanism activ de producere și nu prin cădere”.

Reține, de asemenea, instanța de

control judiciar că, inculpatul nu a negat existența conflictului cu partea vătămată,

iar din declarațiile martorilor D.F.; C.I.; M.T. și M.D., rezultă că inculpatul

solicita taxă de protecție, purta asupra sa un cuțit, iar în cauza de față, o

sabie.

Totodată, Curtea de Apel Craiova a

constatat că, din probele dosarului nu rezultă că inculpatul S.I.F. ar fi comis

în public acte sau gesturi ori ar fi proferat cuvinte sau expresii ori că s-ar

fi dedat la manifestări prin care să aducă atingere bunelor moravuri sau care

să fi produs scandal public, situație în care a dispus achitarea sa pentru

infracțiunea, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În termen legal, decizia a fost

atacată cu recursul declarat de inculpat, prin care o consideră ca netemeinică,

cu privire la greșita reținere a situației de fapt, față de revenirea martorilor

în faza de cercetare judecătorească asupra declarațiilor inițiale, susținând de

această dată că i-au văzut pe cei doi, lovindu-se cu pumnii și cu picioarele.

Se solicită ca, prin admiterea

recursului și casarea deciziei, să se mențină ca legală și temeinică sentința

pronunțată de prima instanță.

Examinând decizia atacată, în raport

de cazurile de recurs, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și pct.

17 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din

dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

potrivit cazului de recurs invocat, referitor la comiterea de către instanță a

unei erori grave de fapt, în situația în care, contrar probelor neîndoielnice,

neechivoce, existente în cauză, instanța a condamnat sau a achitat pe inculpat ori

a încetat procesul penal față de acesta [(astfel cum prevăd dispozițiile

cuprinse în art. 345 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la rezolvarea acțiunii

penale)

]

în temeiul unor fapte reținute în

mod vădit greșit.

În alți termeni, reținându-se, ca

urmare a unei erori grave de fapt, o situație contrară realității, instanța a

pronunțat una dintre soluțiile evidențiate în cele ce preced, care este

infirmată, nu corespunde probelor administrate în cauză, ori, în raport cu împrejurările

în care a fost comisă fapta, corespunde altei încadrări juridice decât cea

avută în vedere de către organele judiciare.

Totodată, atât organul de urmărire

penală, cât și instanța de judecată au obligația să lămurească cauza sub toate

aspectele, pe bază de probe, în vederea aflării adevărului.

Convingerea instanței asupra

realității situației de fapt se formează prin examinarea și coroborarea

fiecărei probe în raport cu celelalte, numai în măsura în care ele ajută la

aflarea adevărului.

coroborarea probelor, rezultând din mijloacele de probă dispuse și administrate

atât în faza de urmărire penală, cât și în mod direct nemijlocit, în cea a

cercetării judecătorești, instanța de control judiciar a apreciat că probele

din faza de urmărire penală sunt verosimile, ele au ajutat la aflarea

adevărului, și anume că, inculpatul a lovit pe partea vătămată cu intensitate,

într-o zonă vitală și cu un instrument apt de a ucide (sabie), ceea ce din

punct de vedere obiectiv și subiectiv corespunde conținutului constitutiv al

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20

și art. 21, raportate la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Așa fiind, situația de fapt,

împrejurările desfășurării ei, vinovăția inculpatului, precum și încadrarea

juridică a faptei, au fost corect apreciate de către instanța de control

judiciar, care nu a comis nici o eroare gravă de fapt.

În consecință, secția penală a Curții

Supreme de Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazurilor de recurs

invocate, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge recursul declarat de inculpatul S.I.F., va deduce din pedeapsa

aplicată perioada executată prin arest preventiv de la 15 octombrie 2001, la 1

februarie 2002 și-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.I.F. împotriva deciziei penale nr. 308 din 9 iulie

2002 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată,

perioada executată prin arest preventiv de la 15 octombrie 2001, la 1 februarie

2002.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 martie 2003.