ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2595/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2595/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din 31

ianuarie 2002 a Tribunalului Maramureș, au fost condamnați inculpații:

-

M.A.,

pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. (1) C. pen., urmare

a schimbării încadrării juridice a faptei din art. 321 alin. (2) C. pen., la 5

luni închisoare.

S-a schimbat încadrarea juridică a

faptei potrivit dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., din tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20, raportat la art.

174 și art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală,

prevăzută de art. 181 C. pen. și pentru săvârșirea acesteia din urmă, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc.

pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiași inculpat.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 5 luni închisoare, aplicate

inculpatului M.A. pe o perioadă de 2 ani și 5 luni, atrăgându-i-se atenția

asupra consecințelor prevăzute de art. 83 C. pen.

-

S.R.

, pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art. 321 alin. (1) C. pen., urmare

a schimbării încadrării juridice a faptei din art. 321 alin. (2) C. pen., la 4

luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei de mai sus pe o perioadă de 2

ani și 4 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute

de art. 83 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), combinat

cu art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit

împotriva inculpatului

B.R.S.

, pentru infracțiunea de ultraj

contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută și pedepsită

de art. 321 alin. (1) C. pen., urmare a schimbării încadrării juridice a faptei

din art. 321 alin. (2) C. pen., pentru decesul acestuia.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul O.L.,

pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii

publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., urmare a schimbării

încadrării juridice din art. 321 alin. (2) C. proc. pen.

În temeiul art. 139 alin. (2) C.

proc. pen., s-a revocat măsura arestării preventive luată față de inculpatul M.A.

prin Ordonanța din 18 octombrie 2000 și mandatul de arestare preventivă nr. 117/2000

emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.

S-a constatat că suma de 977.075 lei

reprezentând cheltuieli de asistență medicală ocazionate cu internarea părții

vătămate R.S. a fost achitată și astfel prejudiciul cauzat părții civile

Spitalul județean Baia Mare a fost recuperat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarea situație:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Maramureș nr. 317/P/2000 din 8 noiembrie 2000, au fost trimiși

în judecată inculpații:

tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 75 lit. i) C.

pen. și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice,

prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. c) C. pen.

2. B.R.S.

3. S.R.

ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută și pedepsită

de art. 321 alin. (2) C. pen.

În sarcina inculpaților s-a reținut

în esență că, la data de 23 iulie 1999, în barul M.A. situat în Baia Mare, plin

de consumatori, cei patru inculpați au aplicat lovituri unor persoane aflate în

local, provocând distrugeri și determinând îndepărtarea temporară a

consumatorilor, împrejurări în care inculpatul M.A. a aplicat părții vătămate R.S.

o lovitură cu o bâtă de bass-ball, cu intenția de a-l lovi în cap, cauzându-i

leziuni vindecabile în 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Inculpații, cu excepția inculpatului

O.L., recunosc comiterea faptelor.

În baza materialului probator administrat

și anume procesul verbal de constatare și cel de cercetare la fața locului, planșa

fotografică, adresele SC G. SA Baia Mare, rapoartele de constatare

medico-legale, declarațiile martorilor coroborate cu declarațiile inculpaților

și procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, instanța

a reținut în fapt următoarele:

La data de 23 iulie 1999, inculpatul

S.R. însoțit de martorii T.M. și M.D. s-a deplasat la terasa M.A. din Baia

Mare, situată pe B-dul Traian. Acolo, printre alți consumatori se afla și

martorul G.V., zis „B.” însoțit de prietena sa C.D.

La un moment dat, martorul M.D. s-a

exprimat cu voce tare la adresa numitei C.D., în sensul că este foarte urâtă,

lucru pe care l-a deranjat pe G.V., care l-a lovit puternic cu pumnul în față,

doborându-l pe martor la pământ.

Ieșind din local inculpatul S.R. a

spus celor doi martori care-l însoțeau să aștepte în apropierea terasei pentru

că se duce să anunțe prietenii și se va întoarce să se răzbune.

În acest scop, inculpatul S.R. l-a

contactat telefonic pe numitul F.C., care la rândul lui a anunțat alți

prieteni, astfel că, în final și-au dat întâlnire, M.A., B.R., S.R., O.L. și

martorii F.C. și S.A. Inculpatul B.R.S. și F.C. au luat asupra lor câte o bâtă

de basse-ball, apoi cu toții s-au deplasat cu două autoturisme la terasa M.A.,

unde erau așteptați de martorii T.M. și M.D.

În momentul sosirii grupului de

tineri din care făceau parte și inculpații, terasa era plină de consumatori, la

una din mese aflându-se partea vătămată R.S. zis „G.” și martorii G.V. zis „B.”,

B.V. zis „G.” și M.Z. zis „Z.”

După ce au coborât din mașini,

inculpații M.A. care avea asupra sa bâta de basse ball, B.R.S. și S.R. au

intrat pe terasă și s-au îndreptat spre masa la care stăteau partea vătămată R.S.

și martorii G.V., B.V. și M.T.Z.

Ajungând la masa respectivă,

inculpații fără a purta discuții cu aceștia, au început să aplice lovituri cu

bâta și cu pumnii în toate direcțiile, spărgând mese și scaune, precum și stiva

de halbe de bere, goale, ce se aflau pe tejghea.

În acest incident, atât partea

vătămată, cât și cei care s-au aflat împreună cu ea la masă, au fost doborâți pe

pardoseala de ciment, fiindu-le aplicate numeroase lovituri.

În timpul incidentului, inculpatul B.R.S.

l-a lovit puternic cu pumnul în abdomen pe martorul G.V. care în urma loviturii

a căzut, fiind apoi lovit și de ceilalți inculpați.

Inculpatul M.A. s-a îndreptat spre

partea vătămată R.S. ținând de cele două capete bâta de basse–ball. Partea

vătămată a încercat să-l dezarmeze, dar nu a reușit, fiind lovită cu un capăt

al bâtei, în gură, în urma loviturii căzând jos.

Pentru a nu fi agresată în

continuare, partea vătămată a încercat să iasă din local, însă înainte să se

ridice în picioare, intuind că va fi lovit din spate a ridicat mâna stângă

deasupra capului, astfel că lovitura puternică aplicată de inculpatul M.A. cu

bâta de basse – ball i-a atins cotul stâng, fracturându-l.

În paralel cu inculpatul M.A.,

ceilalți doi inculpați au aplicat lovituri cu pumnii și picioarele celorlalți

aflați la masă și au provocat distrugeri.

Din cauza scandalului produs,

consumatorii aflați în apropiere de frică să nu fie agresați au părăsit localul.

Din raportul de constatare

medico-legală nr. 462 din 3 aprilie 2000, rezultă că în urma agresiunii din 23

iulie 1999, partea vătămată a suferit o fractură de olecran stâng cu deplasare,

operat, consolidar și o leziune traumatică a coroanei incisivului drept

superior, remediată printr-o lucrare dentară.

Timpul de îngrijire medicală în

vederea vindecării leziunilor a fost de 50-55 zile, ele nu au fost primejdioase

pentru viață, iar leziunea dentară menționată nu constituie sluțire.

Este de menționat că deși cei trei

inculpați nominalizați au fost însoțiți și de inculpatul O.L. și martorii F.C. și

S.A., probe administrate în cauză nu confirmă participarea acestora la

agresiunea asupra vreunor persoane sau la provocarea unor distrugeri în loc. De

altfel, față de cei doi martori menționați, prin același rechizitoriu s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală, O.L. a fost însă trimis în judecată

pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii

publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen.

Cu ocazia dezbaterii în fond a

cauzei, reprezentantul parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice a

faptelor inculpaților, de a exercita acte de violență asupra părții vătămate și

a persoanelor care o însoțeau și de a provoca distrugerea unor consumatori să

părăsească temporar localul, din infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri

și tulburarea liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) în alin. (1) al

aceluiași articol, cerere la care au achiesat și inculpații prin apărătorii

lor.

Având în vedere împrejurările în

care cei trei inculpați au comis într-un local public acte de agresiune și de

distrugere a unor bunuri, durata de desfășurare relativ scurtă, urmările

acestuia, faptul că inculpații au încetat, din proprie inițiativă manifestările

care au adus atingere bunelor moravuri și au produs scandal public (fără

intervenția organelor de poliție), s-a apreciat de către tribunal că prin

faptele lor nu s-a produs o tulburare gravă a liniștii publice.

Pentru a reține infracțiunea de

vătămare corporală, iar nu tentativă la infracțiunea de omor calificat,

tribunalul constată că în speță, nu s-a dovedit cu certitudine, că lovitura cu

bâta de basse-ball era îndreptată spre capul victimei și că în cazul în care nu

ar fi parate cu mâna ar fi atins capul acesteia.

În al doilea rând, în raport cu

probele administrate, ținând seama și de faptul că după lovitura care a

fracturat mâna părții vătămate, fără a-i atinge însă capul, inculpatul nu i-a

aplicat acesteia nici o lovitură cu bâta, că scopul deplasării grupului de

tineri până la local a fost să se răzbune pe numitul G.V. (care anterior l-a

agresat pe prietenul lor M.D.), neavând practic nici un conflict cu partea

vătămată, care în mod cu totul întâmplător a ajuns acolo, instanța conchide în

sensul că inculpatul M.A. nu a urmărit uciderea părții vătămate și nici măcar

nu a acceptat producerea unui astfel de rezultat.

În considerarea celor de mai sus,

fapta sa de a aplica părții vătămate R.S. o lovitură puternică cu bâta de

basse-ball peste brațul stâng cu deplasarea, cauzându-i astfel o fractură de

olecran stâng cu deplasarea, care a necesitat o intervenție chirurgicală, a

fost caracterizată ca infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C.

pen., sens în care, tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei.

Având în vedere faptul că partea

vătămată R.S. (în urma împăcării cu celelalte persoane în scandal) și-a retras

plângerea, tribunalul în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), combinat cu art. 10 alin.

(1) lit. h) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal împotriva

inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș și inculpatul M.A.

În apelul său, parchetul a criticat

hotărârea pentru greșita schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de

inculpatul M.A., din tentativă la infracțiunea de omor calificat, în

infracțiunea de vătămare corporală, greșita achitare a inculpatului O.L.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. și greșita

individualizare a pedepselor aplicate inculpaților.

Inculpatul M.A. nu și-a motivat

apelul și nu l-a susținut în instanță.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

penală nr. 144 din 23 mai 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate de

parchet și de inculpatul M.A.

S-a motivat că în urma probelor administrate

tribunalul a reținut o corectă stare de fapt, care de altfel nu a fost

contestată de către recurenți, iar în ceea ce privește încadrarea juridică a

faptei reținute în sarcina inculpatului M.A., de a fi aplicat părții vătămate o

lovitură cu o bâtă de basse-ball, determinându-i leziuni corporale în jur de 55

zile, în mod corect s-a reținut că nu s-a dovedit cu certitudine că lovitura

era îndreptată spre capul victimei și că în cazul în care victima nu s-ar fi

apărat ar fi fost lovită în cap.

De altfel, incidentul care s-a iscat

între cele două tabere a fost mai mult o răfuială și din toată atitudinea

inculpatului nu rezultă intenția, chiar și indirectă de a suprima viața victimei.

Referitor la inculpatul O.L. s-a

reținut că din toate declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale

și în faza de judecată, rezultă că deși acesta a fost prezent la locul

incidentului, nu a avut nici o contribuție la scandalul provocat în localul

respectiv, acesta însoțind doar persoanele care s-au deplasat înspre acolo,

pentru a se răzbuna față de cei aflați în local.

În ceea ce privește individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților, M.A. și O.L., Curtea consideră că acestea

sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptelor și făptuitorilor și

nu se impune majorarea pedepselor și nici schimbarea modalității de executare.

Împotriva acestor hotărâri Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Cluj a declarat recurs, reiterând motivele din apel.

Printr-un prim motiv se susține că

în mod greșit instanțele au reținut că fapta inculpatului M.A. constituie

infracțiunea de vătămare corporală, deoarece în realitate, fapta întrunește

elementele tentativei la infracțiunea de omor, întrucât intenția sa a fost de a

suprima viața părții vătămate și nu de a-i produce numai vătămări corporale.

Acest motiv de recurs nu este

întemeiat.

În vederea delimitării infracțiunii

de vătămare corporală de tentativă de omor, la stabilirea laturii subiective trebuie

să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de

obiectul folosit, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, regiunea

corpului spre care au fost îndreptate și urmările ce se puteau produce.

Reținând vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 C. pen., instanțele au stabilit

că el a acționat cu intenția de a lovi, deci de a provoca victimei o vătămare a

integrității corporale și că nu a dorit și urmărit moartea acesteia, constatare

care a determinat, în funcție de toate împrejurările cauzei, încadrarea arătată

cu excluderea intenției de omor.

Soluția este corectă. Susținerea

recursului potrivit căreia, în momentul când inculpatul a lovit cu bâta, el a

vizat zona capului părții vătămate, iar leziunea de la brațul acesteia s-a

produs prin devierea unei asemenea lovituri, se verifică a fi inexactă,

întrucât actele de la dosar nu furnizează nici minima certitudine necesară în

legătură cu acest aspect, menționat exclusiv în declarațiile părții vătămate

date la urmărirea penală.

În schimb, în declarația consemnată

în instanță, aceeași parte vătămată, nu amintește nimic despre respectiva

lovitură îndreptată asupra capului, neconfirmată nici în declarațiile

martorilor, persoane care au fost de față la desfășurarea conflictului.

În atare situație, în absența

demonstrată a împrejurării că lezarea brațului este o consecință a devierii

unei lovituri îndreptate spre un organ vital și cum dubiu profită inculpatului,

fapta întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale

infracțiunii de vătămare corporală.

În consecință, hotărârile

instanțelor prin care s-a schimbat încadrarea juridică a faptului pus în

sarcina inculpatului, din tentativă la infracțiunea de omor calificat în aceea

de vătămare corporală, sunt temeinice și legale, motivul de casare analizat

fiind neîntemeiat.

Prin cel de al doilea motiv de

casare se susține că, încadrarea juridică reținută de instanțe este greșită și

pentru că părții vătămate i-a fost cauzată și edentația incisivului median

superior, situație în care erau incidente dispozițiile art. 182 alin. (1) C.

pen.

Și acest motiv de casare nu este

întemeiat.

Conform art. 182 alin. (1) C. pen.,

constituie vătămare corporală gravă fapta prin care s-a pricinuit integrității

corporale sau sănătății o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri

medicale mai mult de 60 de zile, sau care a produs vreuna dintre următoarele

consecințe: pierderea unui simț sau organ, încetarea funcționării acestora, o

infirmitate permanentă fizică sau psihică, sluțirea, avortul, ori punerea în

primejdie a vieții persoanei.

Pentru existența acestei infracțiuni

este necesar, între altele, ca încetarea funcției unui organ să fie permanentă

sau, dacă este trecătoare, pentru vindecarea leziunilor să fie nevoie de mai

mult de 60 de zile îngrijiri medicale.

Prin sluțire se înțelege alterarea

înfățișării fizice a victimei, deformarea, desfigurarea sau mutilarea acesteia,

de natură să-i creeze un aspect neplăcut și să o prejudicieze din punct de

vedere estetic.

În cauză, din actele dosarului

rezultă că, urmare a loviturii aplicate de inculpat, partea vătămată a suferit

și o leziune traumatică a coroanei incisivului median superior drept remediată

prin aplicarea unei coroane.

Ori, această leziune nu echivalează

cu o „sluțire” și nu i se poate atribui acest caracter.

Având în vedere că fapta comisă de

inculpat nu a produs una din consecințele prevăzute de art. 182 alin. (1) C.

pen., instanțele au încadrat corect fapta în prevederile art. 181 C. pen.

Prin alt motiv de casare se critică

hotărârile date în cauză, pe motiv că instanțele în mod greșit au pronunțat

achitarea inculpatului O.L., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 321

alin. (1) C. pen.

Hotărârile instanțelor sunt legale

și temeinice și în ce privește achitarea inculpatului O.L., pentru infracțiunea

de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, deoarece din

lucrările dosarului se constată, contrar susținerilor din recurs, că acest

inculpat nu a cooperat în mod nemijlocit la nici una din acțiunile ce

realizează elementul material al infracțiunii sus-menționate, ceea ce exclude

participarea sa, la săvârșirea infracțiunii.

Este însă fondat motivul de recurs

prin care se susține că hotărârile sunt greșite în ce privește individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților M.A. și S.R.

Față de pericolul social concret al

faptelor, de împrejurările în care au fost comise și de urmările ei, se apreciază

că pedepsele aplicate atât sub raportul cuantumului, cât și sub raportul modalității

de executare, nu răspund cerințelor legale și nu sunt de natură să asigure atât

finalitatea preventivă, cât și cea educativă, astfel încât, se impune majorarea

acestora și înlăturarea aplicării suspendării executării.

Cum, însă, la data de 4 octombrie

2002 a fost adoptată Legea nr. 543 prin care, conform art. 1 se grațiază

pedepsele de până la 2 ani inclusiv aplicate de instanțele de judecată, iar în

privința pedepselor stabilite inculpaților, pentru infracțiunea prevăzută de art.

321 alin. (1) C. pen., nu operează nici una din excepțiile de la grațiere

prevăzute în această lege, rezultă că aceste pedepse sunt grațiate în temeiul

textului de lege sus-menționat.

În consecință, urmează a se admite

recursul declarat de parchet, a se casa hotărârile atacate în ce privește

individualizarea pedepselor și aplicarea Legii nr. 546/2002 și în fond se

dispune înlăturarea aplicării prevederilor art. 81 C. pen. și majorarea

pedepselor aplicate pentru inculpatul M.A. de la 5 luni la un an închisoare,

iar pentru inculpatul S.R. de la 4 luni la 10 luni închisoare, constatându-se

totodată că aceste pedepse au fost grațiate prin Legea nr. 543/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 144 din

23 mai 2002 a Curții de Apel Cluj.

Casează decizia sus-menționată,

precum și sentința penală nr. 21 din 31 ianuarie 2002 a Tribunalului Maramureș,

numai cu privire la cuantumul pedepselor aplicate inculpaților M.A. și S.R. și

la modalitatea de executare.

Înlătură aplicarea art. 81 C. pen.,

pentru acești inculpați.

Majorează pedepsele aplicate

inculpaților, pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., după

cum urmează:

- M.A., de la 5 luni închisoare, la un

an închisoare.

- S.R., de la 4 luni închisoare, la

10 luni închisoare.

În baza art. 1 și art. 8 din Legea nr.

543/2002, constată grațiate integral și condiționat, pedepsele aplicate

sus-menționaților inculpați și le atrage atenția conform art. 7 din aceeași

lege.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor sus-menționate.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 mai 2003.